8.4.11

Ii multumesc lui Cuculetz

Mic avertisment, și rezumat, pentru acei cretinei pe care mi i-a aruncat pe cap, inevitabil, linkul lui C. Rogozanu și care au a priori impresia că eu susțin necondiționat dreptul lui Cuculetz la (fix) 3 pantofi, 2 ghete și o șapcă:
- pentru cineva care gândește cu mai mult de un neuron, Cuculetz îi expune lui Aligică dreptul la un trai decent, adică nimic altceva decât unul din drepturile universale ale ființei umane (art. 25 din Declarația Universală), care sunt definitorii și pentru ființa umană din voi, nu doar pentru Cuculetz;
- refuzul (indiferent de temei: „la muncă, băh!”, „ești evreu”, „mai dă-te-n p*** mea”, „Mi - Aligică, iu - Cuculetz”, „ONU e nașpa”) de a accepta dreptul lui Cuculetz la un trai decent, un trai decent corelat, firește, cu situația generală a societății în care se învârte Cuculetz (în sensul că o stare de lucruri poate fi „decentă” în România și „indecentă” în Canada), ne obligă, dacă a) suntem corecți cu propria noastră conștiință și b) suntem suficient de inteligenți ca să urmărim un fir logic, să ajungem să renegăm orice drept...
- ... ceea ce ne plonjează direct într-o stare de barbarie.
De aici decurg o serie de consecințe, pe care cititorii (inteligenți) și le pot închipui singuri, dar principala consecință, pe care o expun aici ca să nu se spună că nu s-a înțeles, e următoarea: cine nu pricepe ideea că într-o societate civilizată munca sa personală trebuie să ajute nu doar la edificarea bunăstării proprii, ci și la edificarea bunăstării celorlalți, inclusiv a celor care aparent nu fac „nimic” (vezi întrebările despre „nimic” în comentarii) se pronunță pentru barbarie .
Asta e tot, dacă aveți impresia că puteți înțelege, bine, dacă nu, pls. în colțul din dreapta sus al tabului de navigare e un [x] mic. Click pe el.
10 aprilie, ora 22:00

Piața de idei din România este foarte atipică.

Discursul public dominant este, de mai bine de 20 de ani, unul ultraconservator și ultraliberal. După 1990 s-a produs - cum ar zice Paulo Freire - o colonizare culturală masivă a României al cărei rezultat se vede astăzi, după 20 de ani: nu mai avem cultură națională. Toată producția culturală din România se rezumă la traduceri și la glose pe teme, tematici și autori străini. Autorii români, fie ei poeți, dramaturgi, scriitori, filozofi, sunt sublimi... dar lipsesc cu desăvârșire. Singurul autor serios născut după 1990 e H.R. Patapievici. Restul? Vorbe. Nu există nici un autor fabricat după 1990 care să poată spune că trăiește ca urmare a operei sale, nici măcar în domenii de o anumită urgență. Copiii noștri încă mai învață să citească după Ion Creangă, „Fram, ursul polar” și „Dumbrava minunată”. De ce? Pentru că în 20 de ani nu a apărut nici un autor care să facă o literatură pentru copii mai apropiată de mentalul copiilor de azi.

Dacă e să ne uităm apoi la literatura politică, observăm un lucru: cărțile clasice ale stângii nu au fost editate niciodată după 1990. „Capitalul” lui Marx nu a fost reeditat niciodată după 1990, deși, le place sau nu le place unora, este una dintre cărțile clasice ale umanității. Atât, și este suficient să-ți dai seama că în România gândirea de stânga a fost inexistentă în ultimii 20 de ani.

Cu toate acestea, există în continuare un grup de șmecheri vocali care se mai cred, probabil, în data de 1990 ianuarie 1, urlând din toți bojocii că în România e socialism, că România e de stânga, că România e comunistă. Nu există nicăieri, în nici un spațiu cultural, o victorie atât de zdrobitoare a ultraliberalilor asupra stângii cum avem în România, unde orice tentativă de gândire „altfel” e prompt îngenuncheată prin mijloace de constrângere financiară (celui interesat de teme de stânga i se taie accesul la burse și finanțări) sau / și simbolică (atacuri mediatice - vezi atacurile recente împotriva lui C. Rogozanu și a revistei online „Critic Atac”, dar și atacurile mai vechi împotriva „Observatorului Cultural” ); și totuși șmecherii ăștia continuă să lupte, asemeni porcului Napoleon din „Ferma animalelor”, împotriva ipoteticului Jones, socialismul-care-nu-le-dă-pace. „Vreți să se întoarcă Jones?

Unul din acești șmecherași vocali e un anume Aligică, columnist la Hotnews și ceva profesor universitar dincolo de baltă.

Astăzi Aligică polemizează cu un cititor, un anume Cuculetz (vezi „Prostie, iresponsabilitate, stangism. Teoria lui Cuculetz” pe Contributors.ro), care se pare că l-a scos din sărite furnizându-i următorul comentariu: „Fiecare fiinta umana [...] are dreptul la trei mese pe zi, un loc calduros de dormit pe timp de noapte, o pereche de incaltari si inbracaminte iar asistenta medicala gratuita, restul e vrajeala…” Trebuie să-i mulțumim lui Cuculetz pentru că l-a enervat suficient de tare pe Aligică pentru a-l obliga să-și coboare limbajul și să-și expună în toată splendoarea gândirea care, sub masca benignă a liberalismului de paradă, ascunde de fapt ceea ce este esența ultraconservatorismului: barbarie.

Cuculetz este drastic combătut spre satisfacția comentatorilor, mai excitați ca la o luptă cu câini: „Ca tu să ai un drept, cineva trebuie să aibă o obligație. Ai dreptul la trei mese pe zi, un loc călduros de dormit?! Bun. Atunci cineva are obligația să și le asigure. [...] Cine? Dacă spui Statul [...] Statul e o abstracție. El nu produce nimic. Niște oameni trebuie să producă încălțămintea, hrana și locuințele în discuție. [...] Statul transferă instituțional și legal obligația de a te hrăni și îmbrăca în slujba unor oameni [...] Discuția e aici: De ce să am eu o obligație pentru a-i asigura lui Cuculetz trei mese pe zi? [...] Amicul Cuculetz și cei doi tovarăși ai săi (Vasile Ernu și Costi Rogozanu, pe care șmecherașul îi ia la pumni en passant, n.m.) nu au un drept anume care obligă nația română la așa ceva.

Problema e că... problema e prost pusă.

În primul rând dreptul invocat de Cuculetz nu este al lui Cuculetz personal. Este al tuturor oamenilor și se răsfrânge asupra lui Cuculetz pur și simplu ca urmare a faptului că numitul Cuculetz face parte din umanitate. Este inclusiv dreptul lui Aligică. Înțelegem că Aligică însuși ar renunța de bunăvoie la acest drept, dar, ghinion pentru el, nu o poate face. Iată cum sună articolul 25, paragraful 1, din Declarația Universală a Drepturilor Omului:

„25.1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei sale, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa sa. (traducerea oficială)

Atât, și orice discuție ar fi de prisos. Pur și simplu Aligică vorbește pe lângă. Dacă e nemulțumit de lumea în care trăiește, dacă e nemulțumit că deține anumite drepturi cot la cot cu Cuculetz, să se ia de ONU, nu de Cuculetz. Și, mai ales, să se hotărască pe cine reprezintă Cuculetz: stânga? Păi în ONU sunt membre și state reacționare precum Arabia Saudită sau Birmania. Dreapta? Păi în ONU sunt membre și Coreea de Nord, Cuba, China. Toată țările astea declară măcar formal că respectă toate drepturile omului și știm că până și ele reușesc să asigure, cât de cât, anumite drepturi (Cuculetz sigur ar aprecia politica de locuințe din Coreea de Nord, cea sanitară din Cuba sau grija pentru șoferi din Arabia, unde benzina e ieftină ca braga).

Dar hai să nu ne oprim aici, ci să explorăm până la ultimele consecințe logica acestui Aligică.

Aligică îl ia la rost pe Cuculetz pentru că respectivul comentator îndrăznește să-și revendice niște mici drepturi pozitive. Pentru cine nu știe, într-un anumit limbaj libertarian drepturile așa-zis negative sunt cele pe care le ai pur și simplu, individual, și care îți pot fi încălcate prin acțiunea altora (de exemplu, dreptul la liberă exprimare: acest drept îl ai, pur și simplu, și îl poți exercita de capul tău, dacă ai chef) în timp ce drepturile pozitive sunt cele care trebuie neapărat sprijinite de acțiunea altora (cum e dreptul la un nivel de trai decent, invocat de Cuculetz și de articolul 25: fără acțiunea conjugată a celorlalți semeni, degeaba ai acest drept, că nu poți să-l exerciți).

Așadar, dacă omul pretinde niște drepturi așa-zis pozitive, acest lucru „crează o obligație” cuiva, în speță lui Aligică, iar Aligică protestează, pentru că nu e de acord cu obligația de a munci pentru Cuculetz. Problema e următoarea: Aligică protestează în virtutea dreptului la liberă exprimare. Dar în ciuda dreptului la liberă exprimare Aligică și-ar putea lua oricând un pumn în bot de la vreun Cuculetz nervos. Și atunci se pune întrebarea: cine trebuie să apere dreptul la liberă exprimare al lui Aligică? Să zicem că în cazuri unu la unu Aligică se poate apăra singur. Dar dacă Aligică e, să zicem, atacat pe stradă de 100 de oameni incitați de un imam furios (luăm cazul recent întâmplat în Afganistan)? E clar că bietul Aligică nu se mai poate apăra singur și probabil va ajunge să fie jupuit de viu.

Păi din două, una: ori dreptul la liberă exprimare a lui Aligică creează, conform vorbelor lui Aligică însuși, nu ale mele, o obligație pentru cineva pentru a-i apăra lui Aligică spinarea, ceea ce, hm, e o mare porcărie!...  pentru că așa ne învață însuși Aligică; ori dreptul la liberă exprimare a lui Aligică nu creează nimănui nici un fel de obligație, drept pentru care fraza emisă de Aligică: „Pentru ca tu să ai un drept, cineva trebuie să aibă o obligație.” e pur și simplu falsă. Și implicit falsă e toată argumentația lui ulterioară. Și implicit lipsită de sens, supărarea lui.

Deci oricum o dai, nu e bine. Și în ambele cazuri Aligică e lipsit de apărare. Poate fi oricând jupuit de viu de imami și e chiar indicat să fie, fiindcă în felul ăsta - nu-i așa? - i s-ar confirma teoria: drepturile tale nu sunt problema celorlalți. Sunt convins că odată ce se vor găsi unii să-i pună pielea pe băț cea mai mare fericire a sa va fi să facă semnul „V” de la victorie și să zâmbească larg cu toți dinții.

Morala e simplă.

Drepturile omului nu sunt niște „mofturi” de Cuculetzi, așa cum vor să ne facă să credem șmecherii gen Aligică. În clipa în care facem sofisme cu nevoile de bază ale oamenilor, intrăm obligatoriu pe un drum pe care vom ajunge să facem vrând-nevrând sofisme și cu drepturile „de primă generație”, adică dreptul la liberă exprimare, la libertatea credinței etc. Ajungem de fapt să negăm bazele civilizației. Plonjăm direct în barbarie.

Logica lui Aligică nu este altceva decât logica unui individualism tâmpit care nu se întâlnește nicăieri altundeva decât în cărțile anumitor filozofi și economiști mai mult sau mai puțin idioți. Din fericire oamenii simpli, confrații lui Cuculetz, se pare că mai au încă rezerve de solidaritate. De exemplu cei 50 de japonezi care lucrează în centrala de la Fukushima sigur nu l-au citit pe Aligică. Nici cei 500.000 de britanici care au demonstrat recent la Londra. Nici oamenii de pe Kiva.org. Nici... nici... nici...

26 de comentarii:

alexandru mircea spunea...

De acord, dar libertarianul n-o sa-ti accepte argumentul. Zilele astea argumentam si eu exact la fel in cazul cu arderea Coranului si crimele care i-au urmat. Amicul american cu care ma conversam nu intelegea de ce ar trebui sa existe o legislatie care sa limiteze dreptul la expresie pentru ca astfel de situatii sa nu apara. Din punctul lui de vedere, nu era nevoie de asemenea restrictii sau de protectie, ci DOAR de dreptul de a te putea inarma si apara in cazul in care esti atacat. Carevasazica, Aligica n-are nevoie de protectia ta atata timp cat el are pusca. Si probabil chiar are :), iar noua astora care traim in tari europene fara arme si deci cu mult mai putine crime, noua ne sunt limitate niste drepturi fundamentale (negative).

Asta ca sa nu mai zic ca atunci cand am invocat declaratia drepturilor omului mi s-a ras in nas ("a piece of paper", "who the hell do they represent", etc.).

Bugs spunea...

Cred ca declaratia drepturilor omului se refera la dreptul de A-TI ASIGURA SINGUR lucrurile respective, nu la faptul ca ele ITI SUNT ASIGURATE de catre un tert, fie el abstract (statul) sau nu.

Este vorba de dreptul la "the pursuit of happiness". Ai dreptul SA URMARESTI lucrurile care te fac fericit. Asta nu inseamna ca ai dreptul SA PRIMESTI GRATIS respectivele lucruri.

Nicolae spunea...

...cu seninatate , as apasa pe Unlike pentru punctul de vedere de mai sus...

Nicolae spunea...

al autorului articolului

Lucian Sarbu spunea...

@bugs: bineinteles ca nu se pune problema sa primesti gratis acele lucruri, din simplul motiv ca 90% din planeta e prea saraca pentru asa ceva. Insa nu asta era discutia. Problema pleaca de la tratarea unui drept uman universal, si anume dreptul la un nivel de trai decent, invocat asa de plastic de Cuculetz, ca si cum ar fi ceva similar cu, sa zicem, "pensiile nesimtite" ale magistratilor - adica un beneficiu oarecare, mai mult sau mai putin meritat. Ori, drepturile omului nu sunt "beneficii", ele tin de natura noastra umana intrinseca. In clipa in care socotim un singur drept, unul singur, drept "beneficiu", suntem obligati sa le socotim pe toate celelalte astfel - cu consecintele de rigoare.

Bugs spunea...

@Lucian
Ar trebui poate sa facem diferenta intre DREPTUL la ceva si LIBERTATEA de avea acel ceva. E o nuanta importanta si cred ca in general despre astfel de drepturi ar trebui sa fie vorba cand se folosesc expresii de genul "dreptul la".

Revenind la argumentatia dvs., e adevarat ca dreptul la un trai decent - invocat intr-adevar, foarte plastic :) - a fost judecat in termeni poate prea duri (exista in general o tendinta de radicalizare a oricarui discurs, pro sau contra orice). Cred totusi ca ideea din articolul incriminat e valabila intr-o mare masura, chiar daca e exprimata radical, probabil ca sa puncteze mai puternic.

Nu cred ca Dl. Aligica e de parere ca bolnavii, batranii sau in general toti cei aflati intr-o situatie dificila si care sunt NEPUTINCIOSI (in sensul strict al cuvantului) trebuie sa nu primeasca nimic de la societate, pentru ca nu mai aduc nimic societatii, dupa cum nici dvs. nu cred ca sunteti adeptul teoriei conform careia orice trantor poate sa dea cu tifla celor din jur, in virtutea faptului ca el, apartinand rasei umane, are - haha, sac! - dreptul la un trai decent :)

Problema nu cred ca e DACA societatea sa dea ceva pe gratis, ci CUI sa dea lucrurile cu pricina.

Cumva legata de problema asta e o alta: votul cenzitar. Ar fi poate interesanta o discutie si pe marginea subiectului respectiv.

Lucian Sarbu spunea...

Pentru a vedea ce înseamnă „un trai decent” și a-ți putea da un răspuns ar trebui să analizăm întâi această sintagmă.

Pe scurt, nici eu nu sunt de părere că vreunul dintre noi are dreptul să stea degeaba, adică să nu facă nimic, și să traiască în virtutea acestui fapt mai bine decât unul care ia salariul minim pe economie.

Dar, și aici există cel puțin 3 „dar”...

1. Dacă salariatul cu salariul minim nu își poate asigura din salariul lui un acoperiș, 3 mese calde, un costum și o pereche de pantofi (sau ceea ce vroia Cuculetz) atunci e clar că nici „trântorul” nu trebuie să spere la mai mult, pentru că nu e fizic și economic posibil. Dar cum faci diferența între trântorii care sunt pe bune „trântori” și trântorii care stau degeaba forțați de anumite împrejurări (de ex. o piață a muncii cu șomaj de 20%)? Nu prea ai cum. Și atunci - zic eu - e omenește, adica uman, în sensul de „human rights”, să îi asiguri măcar un minim, să zicem o masă pe zi (dau un exemplu...) în așa fel încât de îndată ce piața muncii își revine omul ăla să se poată reintegra ușor, nu să meargă la interviuri flămând, cu pantalonii rupți etc. - caz în care nu îl va angaja nimeni și sărăcia lui, implicit a familiei sale, implicit a lumii în care trăiesc eu, implicit a mea, se perpetuează. Și aici intrăm în obiecția lui Aligică: cine să-i asigure ăluia masa caldă? Ei, din păcate pentru Aligică, răspunsul e chiar cel pe care nu-l dorește el: noi toți, prin „contractul social” (care îmi asigură și mie sau rudelor mele, la o adică, exact aceleași drepturi) adică setul acela nescris sau scris (Constituția) de norme în virtutea cărora trăim într-o societate, nu într-o junglă. Asta e, ghinion pentru Aligică și libertarieni. Dacă nu vrea să beneficieze de contractul social, atunci să se mute la Polul Nord, unde nu există contract social și să trăiască fericit cu urșii polari și focile.

2. Trântorul nu face „nimic”. Ok, de acord. Dar cum definim acest „nimic”? Cum valorizăm acest „nimic”? De unde decidem că acest „nimic” nu valorează chiar nimic? Iată câteva întrebări despre „nimic” la care șmecherii de tip Aligică nu au răspuns. Bunăoară, trântorul din colț nu face „nimic”, adică, printre altele, stă degeaba și nu-mi dă mie în cap. Acest „nimic” este sau nu este „nimic”? Merită, sau nu merită o răsplată? Sau, stă degeaba și toarnă copii care mai târziu vor alimenta cu mână de lucru ieftină fabricile mele. Deci, ceea ce face el e „nimic” sau nu? Etc. Cum gândim și cum definim „nimicul”?

3. Să presupunem că definim „trântorimea” în raport cu munca. Cine nu muncește, e „trântor”. Bun. Probabil că și libertarianul ar fi de acord că pensionarii și copiii nu trebuie băgați, din motive obiective, în categoria „trântori”, chiar dacă nici ei nu muncesc. Dar persoanele bogate care trăiesc de pe urma averii părinților, de exemplu Paris Hilton sau Poponeț, sunt sau nu niște „trântori”? Că nici ăștia nu muncesc. Și dacă nu muncesc, să înțeleg că nici față de ei nu avem, individual sau colectiv, nici o obligație, deci pot să-i ard liniștit una în cap lui Poponeț sau să-i fur jumătate din avere, pentru că Poponeț de fapt nu mai e o ființă umană ci un „trântor”? Sau față de „trântorii” ăștia am obligații?

BlacKat spunea...

Antropologic vorbind, problema e simpla: fiinta umana NU poate exista, nu se poate forma in izolare, asadar individualismul e o aberatie din punct de vedere psihologic. Un copil abandonat in padure NU devine fiinta umana daca nu este mingiiat de o mama si daca nu i se vorbeste (cazurile care probeaza asta sint prea numeroase pentru a le enumera aici, neurologia spune ca pur si simplu creierul bebelusului caruia nu i se vorbeste si nu este fortat sa vorbeasca NU se dezvolta, se atrofiaza cumva, de aceea copiii lupizati readusi in societate nu mai pot invata sa vorbeasca daca au depasit o anumita virsta).
Or, tocmai pt ca noi sintem, prin definitie si setari, fiinte sociale, am invatat inca din negura timpului sa ne ordonam in asa fel viata in mijlocul oamenilor incit, indiferent de neputintele personale sau vitregiile sortii, sa putem supravietui cit mai mult. Am dezvoltat, cu alte cuvinte, responsabilitatea fata de semenii nostri. In primul rind fata de cei neputinciosi (copii, batrini, bolnavi, lauze), dar si fata de cei aflati inca in putere, dar pusi de viata in situatii nefericite. Iar, aici exemplele ar fi prea multe pentru a le enumera - de la modul in care triburile de vinatori-culegatori se ingrijesc de toti membrii comunitatii, inclusiv de cei care nu participa direct la asigurarea hranei, si pina la sisteme rafinate precum crestinismul care ridica la rang suprem responsabilitatea sociala, binefacerea fata de un seaman fiind echivalata cu binefacerea catre Dumnezeu - "Intrucit ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie mi-ati facut".
In prezent, pt ca traim intr-o societate atit de dezvoltata si globalizata, am devenit inca si mai responsabili fata de cei din jur. Acum gesturile cele mai marunte - de la arderea unui Coran in SUA la cumpararea unei perechi de pantofi sport Nike sau a unui borcan de cafea Nestle - au repercusiuni directe asupra unor semeni aflati, e drept, in celalalt capat al lumii. Caci, de la razboaiele petrolului pe care le sponsorizam zilnic cind pompam benzina la munca inrobitoare a copiilor din Asia pe care o incurajam cumparind haine care nu au eticheta care probeaza ca in fabricile unde au fost facute au fost respectate regulile de munca impuse de ONU, totul a devenit o problema personala. Asadar, din pacate pt dl Aligica, ar trebui sa constate ca e responsabil nu doar pt cele trei mese pe zi ale lui Cuculetz, ci, daca a cumparat un produs Nestle, e vinovat de moartea fiecarui bebelus rapus pt ca mama lui a fost constrinsa/indoctrinata sa foloseasca lapte praf in loc sa alapteze, lapte pe care l-a indoit cu apa poluata. E vinovat si de suferinta civililor irakieni care sint bolnavi de cancer din cauza bombelor cu uraniu saracit folosite de armata americana dornica sa-si asigure accestul la resursele de petrol ale lui Saddam pt a-i putea oferi dlui Aligica, traitor in SUA, un pret bun pe galonul de benzina.
Asadar, societatea contemporana ne-a sporit responsabilitatile, nu ni le-a redus.
Si, tocmai pt ca omul e o fiinta sociala, in psihologie si psihiatrie, individualismul exacerbat dublat de lipsa empatiei (definita drept capacitate de a recunoaste si de a simti intr-o oarecare masura sentimentele si, implicit, suferinta omului de linga tine, fie ca e Cuculetz cel in putere sau vagabondul care doarme sub pod) sunt definite foarte simplu cu numele de sociopatie, psihopatie sau tulburare antisociala de personalitate.

costin spunea...

colonizare, ultra liberal,ultraconservator.. ce limbaj revolutionar. continutul vad ca e la fel. gindirea in hiperbole produce aberatii.

Lucian Sarbu spunea...

@costin: și ceva la obiect ai de spus? Măcar o înjurătură. Hai, curaj, suntem în spațiul virtual.

costin spunea...

eu nu injur, poate iti amintesti despre criticatac :P
si e la obiect ce am spus, f scurt, dar la obiect :)

Lucian Sarbu spunea...

Da, bineînțeles că îmi amintesc.
Nu, nu comentezi la obiect. Obiectul discuției nu era freza subsemnatului ci... ”nimicul”.

costin spunea...

spuneam despre stilul exprimarii, iar destul de des stilul ofera indicii despre substanta.

Am vazut ca citezi pe ONU.
ONU e orice, dar nu e o autoritate pentru prime in acest gen de discursuri:

Preşedintele Adunării Generale a ONU: “Fidel Castro e aproape un sfînt!”

ONU: “Fidel Castro este cel mai bun discipol al lui Iisus”

Spun "pentru mine" pentru ca recunosc ca ONU are autoritate, dar pentru cei care sustin chestii ca cele de mai sus. Nu sint unul dintre ei, Aligica la fel. Tu este posibil sa fii. Daca o spune ONU, nu inseamna ca asa este/trebuie sa fie, nu inseamna ca argumentul este irefutabil si discutia s-a incheiat. Daca mai vrei astfel de exemple, mai am.

costin spunea...

excuse the typos :D

Lucian Sarbu spunea...

Bun.
Așa mai venim de-acasă.
Chestia e că, momentan cel puțin, ONU este tot ceea ce a produs mai bun ordinea internațională în ultimii 200 de ani, după războaiele napoleonice.
S-a încercat în anii '20-'30 cu pactul Briand-Kellog și Liga Națiunilor, nu s-a reușit mare brânză (masacrul din Shanghai, Spania, Abisinia, WW2), băieții au ajuns la ideea de ONU. Altceva mai bun momentan nu avem, dar a funcționat binișor, zic eu, de vreme ce deși bipezii și-au mai luat gâtul pe ici, pe colo, măcar nu au mai făcut-o la modul sistematic și global, ba chiar au reușit, cel puțin până acum, să nu-și verse niște arme nucleare în cap.
Acum, legat de linkuri. Primul link pe care îl dai e foarte interesant, dar nu pot să spun decât că nu ajută la discuție. Decredibilizează carta drepturilor omului? Nu cred. Cel mult îl decredibilizează pe cetățeanul ăla în ochii altor cetățeni. Din câte înțeleg Miguel D'Escoto e din Nicaragua, ex-preot aderent la teologia eliberării, ex-sandinist, așadar e chiar de mirare să fi declarat altceva despre Fidel Castro. Sunt convins că în secunda asta se găsesc 1000 de cubanezi în Miami și o grămadă de alți funcționărași de la ONU care să ți-l îngroape pe Fidel Castro într-un morman de înjurături care le-ar face să roșească și pe țigăncile care vând semințe pe stadionul Giulești când ratează Spadacio.
La fel și al doilea link. Ok, acest Miguel D'Escoto e din altă familie de gândire decât tine (și mulți alții). Nimic deosebit, lumea e diversă.
Ordinea internațională se bazează însă, cel puțin declarativ, pe declarația drepturilor omului, nu pe părerile unui fost preot sandinist despre Fidel Castro.
Ca să concluzionez, din furnizarea linkurilor de mai sus eu înțeleg următoarele.
1. Că privitor la autoritatea ONU în chestiunea drepturilor omului se pune o dilemă așa, cvasi-dostoievskiană, demnă de însuși marele Stavroghin: dacă diavolul vine la tine și îți spune că 1+1=2, atunci, tocmai pentru că diavolul îți zice asta, este posibil (sau probabil?) ca 1+1=/=2? Dacă Miguel D'Escoto e la ONU, este posibil să fie ceva fundamental greșit la ONU. Da, nu neg... nimic nu e perfect. Dar cred că 1+1=2, și treaba asta n-are legătură nici cu diavolul, nici cu D'Escoto.
2. Tu și, prin asumarea ta, herr Aligică nu recunoașteți autoritatea ONU în chestiunile discutate aici. Bun, atunci... asta e. E dreptul vostru. Dar ar fi bine să precizați că dacă nu recunoașteți autoritatea / doctrina ONU în chestiunea drepturilor omului, practic vă exprimați nemulțumirea față de actuala ordine internațională, care are la bază tocmai instituția ONU și declarația din '48. Nu mai continui cu deducția logică (adică lumea fără arbitrajul ONU), dar cititorii își pot închipui și singuri cum ar arăta lumea pe care, bag seamă, o anvizageați cu atâta aplomb. Eu personal rămân la convingerea că nu ar arăta altfel decât am zis în post.

costin spunea...

"ONU este tot ceea ce a produs mai bun ordinea internațională în ultimii 200 de ani"

Drepturile universale al omului islamului

" Altceva mai bun momentan nu avem, dar a funcționat binișor"

ONU a hotărît: Israel = Genocid + Apartheid

"Ok, acest Miguel D'Escoto e din altă familie de gândire decât tine (și mulți alții). Nimic deosebit, lumea e diversă."

foarte diversa, chiar...
Ahmadinejad va (bine)cuvânta la ONU, în New York, la conferinţa dedicată Tratatului de Neproliferare. Orwellian7

"Dar ar fi bine să precizați că dacă nu recunoașteți autoritatea / doctrina ONU în chestiunea drepturilor omului, practic vă exprimați nemulțumirea față de actuala ordine internațională, care are la bază tocmai instituția ONU și declarația din '48."

Drepturile universale ale omului islamului

"Eu personal rămân la convingerea că nu ar arăta altfel decât am zis în post."
Prostie criminală

...ziceam si eu

Lucian Sarbu spunea...

Apropo de Olavo de Carvalho, invocat de matale, când i-am citit „Aristoteles em nova perspectiva” mi s-a părut într-adevăr un gânditor interesant (întâmplător pe vremea aia mă ocupam masiv cu filozofia antică) dar în textul linkuit de tine mi s-a părut dezamăgitor să văd că la pct. concluziv 4 îl reneagă tocmai pe ilustrul cowboy Fukuyama, pe care protoneoconii mioritici de la începutul anilor 90 ni-l băgau pe gât ca lectură obligatorie de 'filossofie politică' și analiză de seminar. Asta ca să înțelegi și matale ceea ce înseamnă 'colonizare culturală', conceptul paulofreirean la care făceam referire.
Eh, greu cu războiul din Afganistan, n'așa?... :)

Angela spunea...

Ii multumesc domnului Lucian Sarbu ...

N-am stiut pana acum ca ceilalti sunt obligati sa-mi asigure mie 3 mese pe zi, un acoperis deasupra capului, imbracaminte, incaltaminte si asigurare medicala gratuita.

Articolul dvs. m-a convins ca aveti dreptate, prin urmare va trimit lista cu nevoile mele lunare:
- 3 mese pe zi: 1200 ron
- incaltaminte, imbracaminte: 400 ron
- locuinta (intretinere, lumina): 200 ron
- asigurare medicala gratuita: 200 ron

Eu, ca o ignoranta ce ma aflam pana sa citesc articolul dvs, ma speteam cu munca pentru lucrurile de mai sus. Inteleg insa ca e obligatia celorlati sa mi le asigure, prin urmare si a dumneavoatra, in virtutea faptului ca sunt fiinta umana.

Astfel, va rog sa-mi indicati la adresa de email sa va trimit contul IBAN unde puteti vira banii lunar.

Pe 1 ale lunii ar fi cel mai bine.

Inca o data multumiri,
Angela

Lucian Sarbu spunea...

Angela: dumneavoastră sunteți alfabetizată dar mai aveți până să pricepeți un text. Mulțumesc pentru prezență.

costin spunea...

Angela, sa imi spui daca e adevarat, daca iti primesti alocatia...sa imi trimit si eu IBANu

Lucian Sarbu spunea...

Costin, tu ne-ai arătat de ieri ceea ce poți, acum chiar vrei s-o faci invidioasă pe Angela?

costin spunea...

ete na! nu ti-am aratat nimic. ma pastrez. vezi, vorbeste cu ONU, poate rezolvi problema Angelai.

costin spunea...

nu am vrea sa ii fie incalcate drepturile... :)

Lucian Sarbu spunea...

Angela se poate rezolva singură cu încă un drum la liceu. Tu ne-ai arătat ieri tonele de linkuri care, înțelegem, te ajută la aprofundarea certitudinilor personale dar, dacă mai ai, sunt în asentimentul tău și îți mulțumesc că nu ne vrei să ne mai arăți și restul. Promit să mai vizitez din când în când ILD și să mă delectez singur cu ceea ce mai găsesc pe acolo.

Angela spunea...

Revin pentru a va propune un mic experiment. Aveti convingerea ca "intr-o societate civilizata, munca personala trebuie să ajute nu doar la edificarea bunăstării proprii, ci și la edificarea bunăstării celorlalți, inclusiv a celor care aparent nu fac nimic."

Credeti destul de mult in acest principiu incat sa-l si puneti in aplicare?

Daca da, iata ce va propun: mergeti la un oficiu pentru fortele de munca, alegeti (dupa propriile criterii) un om care isi cauta de lucru si oferiti-i lunar, pana la iesirea economiei din criza, bani pentru:
- 3 mese pe zi
- haine pentru interviu, in functie de anotimp
- facturile lunare ale casei
- eventualele rate pe care le are omul sau restante la intretinere(ca sa nu piarda casa)


Puteti chiar sa ne povestiti pe blog cum decurge acest experiment:
- cat de motivat sa-si gaseasca un job este un om care are traiul zilnic asigurat
- ce fel de joburi refuza si cum cresc asteptarile referitoare la salariul minim pe care l-ar accepta contra munca
- ce sentimente aveti stiind ca dupa o zi de munca, dvs. va duceti sa-i platiti facturile, iar el va povesteste ce-a vazut la stirile de la ora 5
- daca trebuie sa va luati un al doilea job pentru a sustine un om pana la iesirea economiei din criza
- la ce privatiuni va supuneti si cum va afecteaza faptul ca desi munciti poate mai mult, o duceti mai greu
- etc etc.

Daca intr-adevar credeti in principiul ca unii trebuie sa traiasca din munca proprie, iar altii din munca celorlalti, atunci veti fi bucuros sa-l aplicati.

Lucian Sarbu spunea...

Angela, Angela, :) tu chiar ții să te faci de râs cu temeinicie? Se vede că refuzi în continuare să înțelegi despre ce e vorba...

Eu chiar și în secunda asta (n-are rost să detaliez) plătesc taxe care, da, ajung și la niște șomeri (sper!) și nu îmi pare rău deloc de chestia asta. Deci din punctul ăsta de vedere nu am ce-mi reproșa, o parte a muncii mele chiar se duce către șomeri (și sper că și spre autostrăzi, spitale, educație etc. - deși am dubii).

Acum tu pui o întrebare corectă: ”cât de motivat e să muncească cineva care are traiul zilnic asigurat?” Răspunsul tău, preconceput, e că „nu prea”.

Eu îți răspund printr-o altă întrebare: „Ce înseamnă traiul zilnic asigurat?”

Dacă ne referim la unul ca Poponetz sunt convins că motivația lui e ZERO BARAT. Dacă ne referim la unul pentru care așa-zisul trai zilnic e de fapt ceva minimal (dar decent, care să nu-l excludă social), 3 pantofi, 2 ghete și o șapcă, sau ce naiba vroia Cuculetz, crede-mă că e FOARTE MOTIVAT (și eu personal cred că e cu atât mai motivat cu cât vede că societății îi pasă de munca lui, și cu atât mai demotivat cu cât vede că societății nu-i pasă).

Dacă ai fi dat vreodată un anunț de angajare la care să primești 293 de cv-uri, dacă ai fi întâlnit 50 de oameni dintre aceștia, ți-ai fi dat seama că o mulțime de oameni o duc aparent bine dar e în natura noastră să vrem să o ducem și mai bine. Îți recomand să citești Thorstein Veblen - „Teoria clasei de lux” pentru a înțelege cum funcționează psihicul uman din privința asta.

În comunism toată lumea era egală, toată lumea avea un minim asigurat. Și chiar și așa oamenii tot se ambiționau să fie diferiți unii față de ceilalți, să aibă mai mult unii față de ceilalți. Până și mafioții multimilionari existau în comunism (probabil îți este cunoscută afacerea Bacchus). Ce dracu' făceau cu banii, nu știu, fiindcă pe timpul comunismului nu prea aveai ce face cu ei... îi strângeau în vederea Revoluției, altfel nu-mi explic.

Tu cum îți explici că 3 milioane de români au plecat peste graniță în căutarea unei vieți mai bune? Pentru că, să fim serioși, dacă rămâneau în România tot mai scoteau acolo, de-o ciorbă, fără să se streseze. Și totuși, nu au făcut-o. Au plecat. 15% din populația țării.

Ne place sau nu ne place, realitatea de pe teren a ultimilor 60 de ani așa cum s-a desfășurat în toate țările civilizate, nu vorbesc de Rwanda sau Zimbabwe, infirmă complet presupozițiile teoriei libertariane. „Individul bun” aflat în opoziție cu „societatea cea rea” e, într-adevăr, o teorie apetisantă în România, care e o țară ieșită parcă din junglă, nu din Europa, dar e doar o teorie. Asta nu înseamnă că ea conține vreun sâmbure de adevăr. România e junglă pentru că o facem noi să fie așa, și unul din motive e și acela că preferăm să ne scăldăm într-un individualism vecin cu solipsismul și, mai ales, să acuzăm realitatea că nu se pliază teoriei, fără a observa că de fapt teoria e cea care nu corespunde realității.