Adrian Pintea nu mai este...

Incredibil. Nu-mi vine să cred.

Când eram mic era actorul meu preferat, fiindcă semăna leit cu unul din verii mei. Îl vedeam din când în când la televizor.

Mai târziu l-am văzut în carne şi oase pe scenă. Ultima oară l-am văzut cu destul de mulţi ani în urmă, jucându-l pe Hamlet.

Dar de când fac "afaceri" nu mai am timp de "cultură". Uite aşa trece timpul. Şi acum aflu că Adrian Pintea a murit. Încerc să-mi fac o socoteală în cap, oare câţi ani au trecut? Chiar aşa de mulţi?

Ralu Filip a murit: ce face site-ul CNA?

Ieri a murit, la numai 47 de ani, preşedintele CNA, Ralu Filip. Prilej pentru noi, care lucrăm în industria web, să analizăm la cald evoluţia unui site instituţional: www.cna.ro. Sunt curios să văd când se va anunţa doliul pe site (sau dacă va fi anunţat!), când se va publica un necrolog în memoria celui care a fost Ralu Filip şi când se vor actualiza fişele membrilor consiliului. Momentan pe site-ul cu pricina toate-s bune şi frumoase.

Update 11.00: site-ul anunţă doliul. Încă nu e publicat un necrolog.
Update 13.00: iată că a apărut şi necrologul. Reacţia celor din spatele site-ului a fost 100% profesionistă.

A murit Octavian Paler

Am văzut adineauri pe Hotnews. Arăta foarte rău şi vorbea greu de mai multă vreme. Cu ani în urmă, când mai frecventam terasa scriitorilor, îl mai vedeam pe acolo pe Octavian Paler şi mi se părea încă de atunci pe moarte.

Niciodată nu am putut să-l citesc, pentru că e greu să mai prizezi altfel de panseuri după ce te-ai hrănit toată tinereţea cu Pascal, Nietzsche şi Şestov, aşa cum am făcut-o eu. "Viaţa pe un peron" m-a plictisit enorm şi nu am putut să o duc dincolo de primele 30-40 de pagini. Peste textele din Săptămâna Financiară sar (mai bine zis, săream) întotdeauna. Faţă de "Don Quijote în est" şi "Rugaţi-vă să nu vă crească aripi" am simţit acelaşi plictis. Nu l-am văzut niciodată mai mult decât un Delavrancea al sfârşitului de secol XX. Un banal şi mediocru intelectual care străluceşte ca o piatră de fosfor în întunericul unei culturi de 2 lei.

Dar Octavian Paler măcar spunea cinstit foarte multe lucruri, cel puţin după '89. Dacă anumite lucruri mergeau prost şi nimeni nu avea curaj să spună că merg prost, Paler spunea. A avut întotdeauna curajul să fie în răspăr cu "trendurile". Pentru asta îl respectam. De exemplu, într-o vreme în care e trendi să fii pro-Băsescu el a fost printre puţinii care au avut curaj să spună adevărul: Băsescu e un intrigant şi o nulitate politică. Acum, după ce a murit, nu-mi vine să cred câtă ură a putut să acumuleze împotriva sa acest om care vorbea liber. Deja pe obituarul lui de pe Hotnews se adună comentariile veninoase, murdărite de ură. Că a fost comunist. Că a scris la Scânteia. Că a fost la Cântarea României... Că era ateu... Dumnezeu să-l odihnească. Bine că a plecat dintre mizerabili.

Dumitrache

Astăzi a murit Dumitrache. Dumnezeu să-l ierte.

Doliu: Incepe sa se moara in multinationale

Exploatarea sălbatică din multinaţionalele care au filiale în România a ajuns, în sfârşit, să producă şi victime. Este vorba de Raluca Stroescu, o tânără de 29 de ani (cu 3 ani mai tânără ca mine...) care a murit de epuizare. Angajatorul ei se numeşte Ernst & Young.

Ei? Oare câţi dintre tinerii absolvenţi de ASE nu au visat la o carieră în această companie? Mă întreb dacă salariul de căcat pe care probabil că îl lua fata asta a meritat măcar o dată în scurta ei viaţă sacrificiul final.

Tot legat de multinaţionale, cea mai de căcat fază mi se pare să îţi pui sediul în pizda mă-tii, la 50 de kilometri de Bucureşti, şi apoi să ai nesimţirea să zici că "transportul e bonus de la companie" fiindcă dai un căcat de microbuz care face 2 curse pe zi, la ore fixe, dimineaţa şi seara. Mulţi merită s-o sugă.

Update de dimineaţă: o întâmplare ca asta nu poate fi decât reversul unui management prost. Şi noi avem de lucru până pe 1 iunie de ne ia naiba; tocmai de-asta am vorbit cu băieţii mei următoarea chestie: "Ce facem în următoarea lună? O lălăim şi ne hăhăim la birou în cursul săptămânii şi venim şi sâmbăta la lucru sau muncim serios de luni până vineri ca să ne putem odihni în weekend?" Evident că am ales cu toţii soluţia nr. 2. De asemeni, o altă chestie importantă: nu mai accept proiecte noi. Au venit săptămâna asta 2 prospecţi care vroiau să arunce în mine cu 4000 de euro pe 2 magazine virtuale, dar i-am redirecţionat frumos: "fie lucraţi cu ... care are tot suportul nostru, fie aveţi răbdare până la 1 iunie". Şi aşa ultimul proiect acceptat, săptămâna trecută, a fost oarecum împotriva voinţei mele. L-am acceptat doar fiindcă omul a insistat atât de mult, încât am zis "bine, o să facem un efort să facem şi site-ul dvs.". Mă rog, diferenţa dintre un manager ca mine şi unul ca ăia care o au pe conştiinţă pe fata asta probabil că stă şi în următoarele fapte:

• eu mă duc cu metroul la muncă şi îmi place să merg pe jos, aşa cum merg şi oamenii mei / ei îşi poartă curul numai în maşini de 20.000 E +
• eu muncesc cot la cot cu oamenii mei şi înţeleg ce înseamnă stresul şi supramunca / ei sunt plătiţi să îi streseze pe alţii
• eu am puterea să refuz clienţi din diferite motive, inclusiv pentru că e o nebunie să îi accepţi în condiţiile în care nu mai poţi, şi fiindcă e firma mea şi am dreptul să muncesc ce vreau, când vreau, cum vreau /ei nu au puterea de a refuza, fiindcă epuizarea subalternilor nu e şi a lor
• în general, eu am convingeri socialiste / în general, ei nu cred în nimic