20 de ani care au trecut degeaba pentru libertatea presei

Din cartea "Ceauşescu, critic literar" (ed. Vremea 2007) aflăm multe amănunte suculente cu privire la viaţa literară a anilor '70-'80 dar, mai ales, aflăm esenţialul despre mentalitatea pe care o avea "cârmaciul" cu privire la libertatea de exprimare. Pe scurt, pentru Ceauşescu artele şi literele trebuiau subordonate partidului deoarece erau finanţate din banii pe care partidul, în rolul său conducător, îi aloca acestora. "Eu dau banii, pentru mine cânţi!"

Ştim prea bine cum, de exemplu, filmul "Faleze de nisip" (1983) al lui Dan Piţa, care după umila mea părere e o capodoperă a cinematografiei româneşti, a fost interzis imediat după lansare pe motiv că "nu se poate tovarăşi să prezentăm muncitori care fură, nu asta e clasa muncitoare din România!" Ceauşescu însuşi se exprimase în acest mod după vizionarea filmului despre care auzise şi el, ca tot românul, că e genial.



Prin anii '99-2000 am remarcat acelaşi tip de mentalitate la Mihai Ungheanu, cu care am avut lungi convorbiri în acea perioadă. Dumnealui fusese în perioada 1995-1996 secretar de stat la Ministerul Culturii şi din această poziţie sprijinise anumite reviste culturale şi le neglijase pe altele, motivaţia expusă fiind aceeaşi: "Ministerul Culturii, deci Guvernul României, dădea banii, normal era să fim respectaţi pe banii noştri."

Bun. Ceauşescu avea o scuză, era satrapul unui regim totalitar. Regimul era el. Mihai Ungheanu avea şi el o scuză, era un om bătrân căruia îi era greu să-şi schimbe brusc mentalitatea la doar câţiva ani de la Revoluţie. Încă nu înţelesese că banii ăia care se dădeau revistelor nu erau scoşi din cur de statul român, ci din taxele şi impozitele plătite de toţi cetăţenii, inclusiv de cei anti-guvern.

Problema e că observăm asemenea reflexe totalitare chiar şi acum, în 2010, la 20 de ani de la Revoluţie. Ne aducem aminte cum în campanie Băsescu a pretins că TVR îl victimizează pentru că a îndrăznit să-l pună în rând cu ceilalţi candidaţi, la rubrica "şi alţii". Acum, Emil Boc, care nu ar fi în stare să participe la o discuţie liberă de la o televiziune independentă fiindcă nu ar face faţă întrebărilor, a pretins să aibă săptămânal o emisiune la TVR şi cum pretenţia nu i-a fost satisfăcută, conducerea TVR a fost demisă urmând să fie înlocuită cu una pupincuristă.

Concluzia e simplă: 20 de ani au trecut degeaba. Mai trist e că madama care se pare că va prelua frâiele TVR pretinde că a lucrat la BBC. De lucrat, o fi lucrat, dar de învăţat mă îndoiesc că a învăţat ceva. Aşa o fi văzut acolo, că vin regina sau John Major să ceară emisiune proprie la televiziune?... Dar na, de ce să ne mirăm, doar trăim în ţara lui Bercea Mondialul!

Avioane în capul politicienilor

Aveam deja străzi asfaltate corect, ca-n palmă. Aveam deja în fiecare comună şcoli care nu cădeau peste copii. Aveam deja spitale cu surplus de paturi libere şi în care medicii nu luau niciodată şpagă. Aveam deja medicamente pentru toţi bătrânii. Aveam deja locuinţe la preţuri corecte pentru toate tinerele familii. Aveam deja autostrăzi care legau Constanţa de Oradea şi Suceava de Craiova. Aveam deja cea mai mare speranţă de viaţă din toată Europa. Aveam deja un PIB pe locuitor mai mare decât al Luxemburgului. Aveam deja fermieri, nu ţărani. Aveam deja universităţi populare în fiecare oraş şi aveam deja şomaj virtual 0. Pentru că aveam deja cursuri gratuite de calculator şi limbi străine pentru orice şomer. Aveam deja cea mai mică mortalitate a nou-născuţilor din UE. Aveam deja cele mai rapide trenuri din Europa, şi cele mai dense reţele de trenuri urbane. Aveam deja câte 5 medici anestezişti şi câte 5 chirurgi în fiecare spital municipal. Aveam deja rezolvată problema câinilor vagabonzi care împânzeau orice urbe din România. Aveam deja o fiscalitate redusă. Aveam deja cea mai puternică monedă din Europa. Aveam deja cea mai mare recoltă de grâu la hectar din UE şi cel mai mic procent de terenuri necultivate. Aveam deja premiul Nobel pentru literatură şi ne pregăteam să mai luăm unul. Aveam deja o presă liberă şi independentă. Aveam deja o naţiune sportivă, plină de campioni, care nu ştiau ce sunt alea boli de inimă. Aveam deja cele mai verzi şi curate oraşe europene. Copiii noştri aveau deja cele mai mari note la testele Pisa. Aveam deja cel mai mic număr de beţivi şi de fumători din Europa. Aveam deja cea mai mică populaţie emigrantă din Europa. Aveam deja cel mai mic şomaj în rândul tinerilor. Aveam deja cele mai fericite femei din Europa, plătite egal cu colegii bărbaţi la locul de muncă şi nebătute de soţii lor acasă. Aveam deja restaurate toate bisericile şi monumentele istorice din ţara asta şi aveam deja construită Catedrala Mântuirii Neamului. Aveam deja un Bucureşti în care aerul era limpede ca-n salină. Toate satele româneşti erau deja electrificate complet. Şi pentru că aveam deja toate aceste minunăţii, acum vom avea şi avioane F16 second hand în capu' la politicieni.

Doctrina şocului în varianta unui golănaş

Buga era un ţigănuş de vreun metru şi patruzeci de centimetri înălţime, sfrijit, care ţinea sub control toată Şcoala 3 în anii '85-'89, când am fost eu elev acolo.

În ciuda înălţimii sale reduse, Buga avea o tehnică aparte prin care îi anestezia pe toţi cei care, la un moment dat, păreau să i se opună. Pur şi simplu îi agresa netam-nisam.

Ţin minte şi acum o scenă în care a avut nu ştiu ce de împărţit cu un ins care era cu un cap mai mare decât el. O banalitate. Buga s-a răţoit la ăla să se dea mai încolo, ăla n-a vrut, drept pentru care i-a ars doi pumni(şori) în faţă care l-au făcut pe nefericit să se retragă, umil, din locul din care fusese alungat.

În mod normal oricare copil l-ar fi strivit pe Buga cu un simplu pumn în cap. Dar nimeni nu avea tupeul să-i dea acel pumn. Pur şi simplu Buga lovea mereu înainte să fie lovit şi, în felul ăsta, îşi anestezia duşmanii, incapabili să reacţioneze. Nimeni nu se aştepta ca un avorton ca ăla să fie aşa de violent.

Într-o vreme era suficient ca Buga să vrea să joace fotbal şi imediat se găsea unul care să iasă de pe teren ca să-i facă lui loc (trebuie spus că Buga era într-adevăr foarte bun la fotbal, fiind ajutat de statura lui foarte mică şi de iuţeala nativă). Dacă Buga vroia să stea pe o bancă pe care stătea deja altcineva, imediat toată lumea de pe bancă se ridica respectuoasă în picioare.

Buga şi-a pierdut influenţa brusc. La un moment dat, când a ajuns în clasa a VIII-a, s-a apucat să fure biciclete din cartierul Militari împreună cu Barbu şi Văleanu. Le aduceau în Titulescu, le vopseau şi le vindeau. Până când s-a prins miliţia şi i-a făcut de râs în faţa şcolii, la o mare adunare pionerească. Ţin minte că Buga a râs non-stop, cu un tupeu incredibil. Deja însă ceva din aura lui de mare golănaş infailibil pierise. Buga nu mai era invulnerabil. Buga îşi găsise naşul. Buga era un mic gândac care merita să-şi ia pumnul strivitor în cap de la oricine era mai aproape de el.

La câteva zile de la această scenă, Buga juca voios fotbal în curtea şcolii. Bătea mingea, cum se zice. Un tip mai înalt cu vreo două capete decât el, un anume Cristian, îmbrăcat frumos în uniformă, a vrut să intre în şcoală, a traversat terenul de fotbal şi întâmplător i-a încurcat driblingurile lui Buga. Piticul bătăuş a încercat iniţial, cu ochii injectaţi de ură, să îi aplice o corecţie imprudentului. Acesta însă era prea înalt şi nu putea ajunge cu mâinile la faţa lui, aşa că, după un moment de suspans, l-a scuipat pe geantă. Şi a rămas aşa, cu ochii injectaţi de ură privind în sus, cum rămâne Tom chiombindu-se la Jerry, ca şi cum i-ar zice: "Na că ţi-am tras-o. Ce mai faci?" Numai că spre surprinderea lui, acel Cristian nu a fugit spăşit. Băiatul s-a uitat scurt pe geantă, a văzut flegma lui Buga scurgându-se pe ea, apoi l-a ţintuit pe Buga cu privirea şi deodată i-a ars şi el un scuipat monstruos, drept între ochi.

În clipa aia mitul lui Buga luase sfârşit. A fost suficient un gest de răspuns la fel de mitocănesc al unui elev civilizat pentru ca ipochimenul să nu mai însemne nimic pentru nimeni. Până la sfârşitul clasei a VIII-a eu l-am văzut cu ochii mei mâncând bătaie de cel puţin două ori. Istoria acestui personaj mizerabil mi s-a întipărit în minte pentru că de atunci am devenit conştient că nu purtându-te civilizat cu asemenea maimuţe le poţi pune la punct, ci dimpotrivă.

Diversiunea Voicu 3: "a interveni"

Hai să luăm acest titlu de ştire: "DNA: Cătălin Voicu a intervenit şi pentru Marian Oprişan, Ludovic Orban şi soţia lui Miron Mitrea". Ok. Şi unde e problema?!

Să zicem că toţi indivizii ăştia erau vinovaţi - până la urmă, care naiba e vina lui Voicu?! Nu mai ai voie în ţara asta să-ţi exprimi părerile? Le-a strâns mâna la spate judecătorilor ca să-i elibereze pe sus-numiţii? S-a dus la capii poliţiei şi le-a băgat degetele la tocul uşii ca să nu-l ancheteze pe Locic? 

Pe acelaşi principiu, hai să-i arestăm şi pe craiovenii şi pe băimărenii care au ieşit în stradă cerând eliberarea primarilor lor. Şi-au exprimat o opinie care contrazice concluziile DNA! Trădare! Au cerut imperativ eliberarea infractorilor! În mod normal, într-o ţară normală, oricine e liber să facă fix ce vrea, să sune pe cine vrea, să se dea cu curu' de pământ de câte ori vrea, să urle, să protesteze până când s-o sătura, să promită bani cui vrea, să pretindă bani cui vrea. Dacă justiţia sau poliţia nu-şi fac datoria e fix din vina proprie, nu din cauză că un Voicu sau un grup de pe stradă i-ar fi presat în vreun fel cu... telefoane şi discuţii.

Numai că România nu e o ţară normală (nici măcar liberă nu e - în orice caz, nu e liberă de neocomunism aşa cum s-a sperat acum 20 de ani). Îmi place că foarte mulţi inşi oranj la cap s-au dezlănţuit cu prilejul acestei diversiuni, dar nimeni nu recunoaşte ce face românul simplu când, de exemplu:

• i se ridică permisul de conducere - păi cum ce face? ... dă imediat telefon lu' tata, lu' naşu, lu' naşa, lu' Costel al Mariei al Oarbei care e prieten cu un plutonier de la Ploieşti care îl ştie pe un colonel de la Bucureşti...
• trebuie să dea examen pentru permisul de conducere - păi cum ce face?... îşi întreabă instructorul "cât", "cum" şi "când"...
• rămâne odrasla corijentă - ei, ce face... dă telefon la tot ministerul educaţiei, până îl găseşte pe nea Gigi care e din sat cu mama şi e inspector şi ar putea să...
• nu-şi găseşte odrasla de lucru - ete, nah... stai mamă, nu pierde vremea cu pestgiobs şi siviuri de-astea, las' că ne cunoaştem cu alde Popeştii care se cunosc cu Ioneştii care îi ştiu pe Georgeştii care îl are pe ăla micu portar la parlament şi te bagă şi pe tine...
• etc.
• etc.
• etc.

Într-o ţară în care aşa-zisul "trafic de influenţă" e mod de a fi, mi se pare o prostie să faci o ştire din asta. E o ştire din specia "un câine a muşcat un om".

În schimb, o ştire adevărată pentru această perioadă ar fi, de exemplu, să ni se spună de ce vine ditamai capul FMI la Bucureşti, dragi tovarăşi? Oare suntem noi chiar aşa de importanţi încât un funcţionar d-ăla prăpădit, gen Paul Thomsen nu mai era de-ajuns?...

Este incredibil cât de proşti sunt românii. Nu degeaba şi testele online ne dau în coada Europei, proştii proştilor, tâmpiţii tâmpiţilor. E de-ajuns să arunci o fumigenă şi imediat toată lumea se agită...

Diversiunea Voicu ep. 2

Hotnews continuă azi seria "dezvăluirilor" senzaţionale. Ridicolul acestor dezvăluiri îl depăşeşte pe cel din piesele lui Caragiale. Uriaşul, giganticul corupt Voicu, lua aşa zisa mită cu ambele mâini de la un cretin notoriu, pseudo-afaceristul Marius Locic, şi ... plătea TVA la stat din mita asta! Măi să fie! Păi atunci nu avem de-a face cu nici o luare de mită, avem de-a face pur şi simplu cu o relaţie comercială între un individ care oferă un serviciu, şi altul care îl cumpără. În cazul în care cumpărătorul, şi anume Locic, e nemulţumit de calitatea serviciului (şi ar cam avea motive :))) n-are decât să se adreseze OPC-ului. Mai degrabă cazul e demn de brigada "găinării" şi faptul că DNA-ul şi serviciile secrete au cheltuit atâta energie cu acest caz pe banii noştri, ai tuturor, arată de fapt ce risipă de bani se face pe la serviciile astea.

Oricum, la cât e de prost acest Locic, nu mă miră că s-a lăsat păcălit de Voicu. Locic este, să nu uităm, acel individ care şi-a cumpărat... Maybach în leasing! Uau! Ei, uite aşa ceva zău că denotă un creier care musteşte a inteligenţă. De găină!

Şi pentru liniştea noastră, a tuturor, hai să lăsăm suta asta de mii de lei (plus TVA!) pe care Voicu a luat-o de la prostănacul ăla, şi să vedem mai bine ce se mai aude în târg despre următoarele chestiuni:

• de unde a avut fiică-sa lui Băsescu 800.000 de euro ca să-şi ia apartament în Băneasa?
• cum a reuşit Băsescu să ia în străinătate 70.000 de voturi după închiderea urnelor din ţară?
• ce mai face tov. Ritzipoanca în afara de faptul că se pregăteşte să nască?
• unde s-au dus banii de la FMI?
• cum mai stă madam Udrea cu afacerile imobiliare? Merg, merg?...
• ce mai face Bercea Mondialul, cumătrul lui Băsescu? Tot prosper, tot prosper?...
• ce mai face armata de manelişti care i-a cântat lui Băsescu în campanie? Fiscul, ANAF-ul, se sesizează cineva, sau ne iau ăştia cu drepturile omului că ne atingem de... minorităţi?

Deci, ce se mai aude în târg şi pe Hotnews de chestiile astea? Păi, nimic. E linişte şi pace.