Pe 27 iunie a.c. scriam pe VK:
Suntem abia în 4 iulie și deja la ATI avem 27 de vaccinați vs. 25 de nevaccinați.
Nu o zic eu, o zic datele oficiale.
De unde am știut că se va ajunge aici? Păi, fiindcă sunt „conspiraționist” și nu „cred” în știință (îmi place să gândesc critic chestiunile științifice și să-mi fac „my own research”, nu să „cred”... credința e cu Doamne-Doamne, nu cu știința!).
Întrucât sunt „conspiraționist” am preferat să mă uit mai degrabă în gura lui Robert Malone, Geert vanden Bosche, eugyppius, Igor Chudov, Steve Kirsch, Marc Girardot etc. Iar ei, în nemernicia lor de conspiraționiști, mi-au zis că încetul cu încetul virusul va genera variante adaptate în principal la vaccinați și îi va ataca mai ales pe aceștia.
Va continua să-i atace și pe nevaccinați, numai că până la data asta cam orice om de pe pământ, dacă nu a stat închis într-o peșteră în ultimii trei ani, trebuie să fi făcut măcar o dată Covid, așa că nevaccinații se bucură de acum de o solidă imunitate naturală.
Probabil și cei vaccinați cu AZ, JJ, Sputnik și trecuți măcar o dată prin boală.
Probabil și cei care au făcut doar primele două doze de mRNA în urmă cu mult timp, ferindu-se ulterior de a treia doză.
A se vedea și numărul de decese: 25% 33% sunt vaccinați, majoritatea în categoria demografică +70, adică fix aia care e cel mai puțin vaccinată.
Cu alte cuvinte pe tineri vaccinul îi îmbolnăvește și pe bătrâni nu-i scapă de nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu