Astăzi dimineață Ministerul Apărării din Rusia a publicat o situație a mercenarilor străini care luptă de partea Ucrainei și care sună cam așa:
- în total e vorba de circa 6500 de retarzi care s-au dus acolo să se bată pentru Zelensky;
- cel mai numeros contingent, peste 1700, e al retarzilor polonezi;
- urmează retarzii americani, canadieni și români, care formează împreună un contingent de cca. 1500 de retarzi, deci partea românilor ar fi de cca. 1500 / 3 = aprox. 500;
- sub acești retarzi se află retarzii britanici și georgieni, cam 300 de căciulă;
- retarzii provin din peste 60 de țări.
Toate bune și frumoase, numai că, obiectiv vorbind, România e incapabilă să trimită aprox. 500 de retarzi care să devină carne de tun pentru jegul de Zelensky. Iată argumentele mele:
- în primul rând fiindcă românii sunt tari în gură, dar mai greu de urnit când e vorba să treacă la fapte; de aceea e greu de crezut că avem noi ditamai contingentul, printre primele patru ca pondere numerică; adică nu s-au găsit atâția retarzi la francezi sau la italieni, care au, fiecare, o populație de 66 de milioane, sau la nemți, 88 de milioane, și s-au găsit la noi!?... măi să fie!...
- în al doilea rând, fiindcă în România serviciul militar obligatoriu e desființat de aproape 20 de ani, ceea ce înseamnă că 99,99% dintre românii mai tineri de 44-45 de ani dacă ar fi să țină în mână o pușcă sau un dildo, n-ar face deosebirea; fiindcă nu e suficient să te duci în Ucraina și să zici „săru'mâna, vreau să-l mușc de cur pe Putin”, ți se dă o pușcă, și gata, ești bun de luptă; nici nu e suficient să fi participat la lupte cu paintball ca să fii Rambo; războiul e război, armele adevărate sunt arme adevărate și muniția e muniție. Trebuie să știi să le manevrezi, să le întreții, să le folosești. Ori, de unde să găsești brusc un contingent de retarzi exaltați aproape la fel de numeros ca ăla care-și bătea plua de colb prin Afganistan (1800 la momentele de prezență maximă, 800-1000 în majoritatea timpului) dacă tu nu mai faci pregătire militară de aproape douăzeci de ani!?...
Așa că informația dată de ruși ori e o tâmpenie ori, dacă e adevărată, ascunde ceva mult mai sinistru: cei aprox. 500 nu sunt nicidecum sanchi-„voluntari”, ci soldați în toată regula, adică soldați NATO, cu experiență de luptă în Afganistan și pe unde i-au mai trimis ăștia. Sigur că nici România, nici Polonia, nici celelalte țări nu puteau zice că-și trimit soldații să se bată cu rușii ca să apere cine știe ce rahat de mizerii or avea de apărat prin Ucraina, așa că au lansat vrăjeala asta cu „voluntariatul”, adică ăia se duc, vezi Doamne, „voluntari” acolo, i-a apucat așa dragostea de Ze și n-au nimic mai bun de făcut decât să-și pună curul în bătaia puștilor rusești. Dar în realitate ăștia sunt soldați NATO trimiși „în misiune particulară”, ca să zic așa, adică sigur nu au uniforma armatei române cu ei, și nici livretul militar, dar ei știu prea bine ce trebuie să facă pe acolo. Pe lângă ei sigur că or mai fi și câțiva retarzi particulari adunați de pe Reddit și cine știe de unde din altă parte, însă grosul trebuie să fie format din soldați profesioniști care sunt acolo „voluntari” doar cu numele.
Însă dacă se va dovedi că la lupte au participat soldați profesioniști ai armatei române (nu mă interesează polonezii și alte nații) înseamnă că nenorociții ăștia ne-au băgat în război cu Rusia fără să ne spună. Și în felul însă înțelegem de ce a fost nevoie de cenzura totală a mass-mediei rusești. Nu, nu ca să fim „feriți de minciunile rusești” ci pur și simplu pentru că războiul împotriva Rusiei e real și noi luăm parte la el, chiar dacă nu ni se pune. Și în timp de război, așa e normal, să cenzurezi total mass-media adversarului. Realitatea e că nici Rusia nu numește „război” ceea ce face prin Ucraina, ci „operațiune specială”. Numai că ai noștri se pretind, chipurile, „neutri”...
Și iată de ce avem nevoie mai urgent ca oricând de o mișcare pacifistă. Războiul împotriva Rusiei trebuie încetat imediat. America trebuie să înțeleagă că sfârșitul lumii unipolare e aproape și că nu va scăpa de soarta implacabilă a oricărui imperiu - decăderea. În plus, relațiile comerciale cu Rusia trebuie normalizate urgent. Pentru că Europa nu doar că nu-și permite să renunțe la resursele energetice rusești, dar e împotriva intereselor sale comerciale să renunțe la aceste resurse. Pace imediată și bun-simț economic, cu decizii pentru oameni, nu împotriva lor - iată care ar trebui să fie principalele deziderate ale mișcării pacifiste!
Un comentariu:
să scrii ca de obicei, cu obișnuita ură viscerală luciansărbească, un articol părtinitor este în regulă, pe propriul blog, cui nu-i convine nu citește, acasă la mine eu fac regulile, libertatea de exprimare, ș.c.l.
Dar să scrii Războiul împotriva Rusiei trebuie încetat imediat fără ca, un singur moment, să ceri ca Rusia să ierte Ucraina de măcelul genocidar actual documentat dincolo de orice îndoiala rezonabilă pe toate canalele media te face special. Și nu prea isteț.
Trimiteți un comentariu