23.5.12

Sincere felicitări lui Remus Cernea

Pe Remus Cernea l-am remarcat când eram prin anul 4 de facultate și el era, cred, prin al 2-lea. Era un individ dubios, prezent mai mereu pe culoarele facultății și nedezlipit de o sacoșă în care își ducea, probabil, cursurile. În rest arăta exact cum arată și acum, când apare la televizor.

Mai târziu, când încă nu apăruseră blogurile și eu piguleam la prima revistă electronică de cultură de limbă română, Electr@, adică prin 2000-2001, am avut o polemică destul de acidă cu Cernea pe niște chestiuni culturale. Impresia pe care mi-a făcut-o atunci e că e un pic tâmpițel.

După 2008 i-am urmărit atent evoluția. La început m-a distrat, mi-am adus aminte cu nostalgie de o anumită perioadă din viața mea, după care am început să-l privesc mult mai serios. Omul avea un discurs, era eco, avea niște fixuri. Discursul lui era argumentat și tenace, avea o coloană pe Vox Publica. Bun așa. Pe de altă parte rămăsese în continuare cam tâmpițel, nu puteam să nu râd gândindu-mă că omul încă mai trăia cu părinții. Era un personaj destul de fistichiu.

Dar, așa fistichiu cum era, Remus Cernea era reprezentativ pentru vreo 50% dintre tinerii noștri. Fără job, sărac și locuind cu părinții până hăt, târziu. Adică NINJA - no income, no job or asset. Tinerii aceștia nu sunt reprezentați niciodată, de nimeni, nicăieri. În general partidele își aleg electoratul dintre pensionari, clasa de mijloc, bugetari, nostalgici, antreprenori etc. Tinerii de 25-35 de ani lipsiți de viitor nu prea intră în nici un calcul pentru că, în general, sunt prea dezabuzați ca să voteze (nici măcar companiile private nu îi iau în calcul atunci când își calculează bugetele de marketing, pentru că ei n-au bani). De aceea nu putem decât să ne bucurăm că unul dintre ei a ajuns consilier la guvern. Numirea lui Remus Cernea pe un post guvernamental este, aparent, o decizie absurdă a lui Ponta, dar o numire de genul ăsta reprezintă, de fapt, singura oportunitate prin care tineretul NINJA să capete o voce politică. E un gest foarte frumos al lui Ponta față de o parte importantă a tineretului nostru. Acum, singura dilemă e următoarea: va rămâne Cernea același locuitor al apartamentului părinților săi sau intrarea în politică îl va...  „așeza” la casa lui?

3 comentarii:

MIA spunea...

Aș avea cel puțin două comentarii la articolul ăsta :

1. Fără job, sărac și locuind cu părinții până hăt, târziu. Adică NINJA - no income, no job or asset.

Că locuiește cu părinți - e în fond o opțiune ( și Mircea Badea din câte știu procedează la fel ;) ) dar nu prea cred că asta implică neapărat "sărăcie" - depinde cum definim termenul. În fond genul de activități și deplasări pe care le face constant respectivul nu sunt deloc ieftine ... și nici nu prea mai permit încadrarea la categoria "fără serviciu" : în fond el e un activist politic cu normă întreagă ... :)

2. În lumina celor de mai sus nu l-aș considera deloc așa reprezentativ pentru 50% din tineretul român. Deși probabil că na ... cu o doză de ipocrizie pozează în așa ceva că "dă bine". Plus că prin genul ăsta de opțiuni "post-hippy" e reprezentativ cu adevărat probabil pentru vreo 5% din tineret, covârșitoarea majoritate a tineretului românesc ( sau na - din România, că e valabil și la unguri, țigani ș.a.m.d. :) ) fiind mânat/dominat de porniri net mai materialist-consumatoriste. ;)

Ori în condițiile astea nu te poți întreba decît de ce naiba l-a ales totuși Ponta în postul cu pricina ???

Lucian Sarbu spunea...

În orice caz, a evoluat mult (pozitiv) de când l-am cunoscut eu. Acum, pe bune, probabil Ponta l-a luat tocmai pentru aerul lui dubios, care place unui anumit gen de corporatriști „hipster wannabe”.

MIA spunea...

>{...}care place unui anumit gen de corporatriști „hipster wannabe”.

Probabil corect - dar aici se vădeşte din nou clasica problemă a decalajului ideologic al României : hipstărismul e oarecum cool taman când prin alte părţi el începe să decadă ( oarecum normal datorită faptul că impune un stil/abordare nesustenabilă ).

Va fi interesant când respectivii vor avea un contact mai dur cu măsurile concrete previzibil a fi aprobate - care vor avea în vizor taman "corporatiştii". ;)