19.7.20

Testul și pretextul. Două tipuri de PCR și un singur Covid-19

PCR.

În zilele noastre acest acronim nu (mai) înseamnă „Partidul Comunist Român”, ci test PCR - de la „Polymerase Chain Reaction” - și „Pile, Cunoștințe și Relații”.

Și dacă disperarea lui Arafat are ceva real la bază? Dacă există pericolul real, într-adevăr, să pățim ca în Lombardia?...

Că numerele comunicate de imbecilii ăștia nu stau deloc în picioare, e deja un fapt stabilit. Ceva e extraordinar de dubios cu numerele alea. Niciodată rata de pacienți vindecați nu s-a corelat cu numărul pretins de infectați din urmă cu 20-25 de zile. Era mult mai mic. Acum, rata pacienților asimptomatici externați după 10 zile nu se corelează deloc cu numărul cazurilor comunicate ca fiind descoperite cu 10 zile mai înainte. E mult mai mică.

Lucrurile astea sugerează că numărul de cazuri ar fi umflat cu pompa. Recent, și jurnaliștii de la Hotnews au descoperit că nu se corelează deloc datele despre cazuri cu datele despre internări. Pe 14 iulie lipseau din spitale 3390 de cazuri. Existente în statistici. Absente din spitale.

Dar mai e o posibilitate, pe care numai autoritățile o pot ști.

Dacă numai fraierii au fost luați cu izoleta și transportați cu tamtam și circ la închisoare? Dacă numărul cazurilor comunicate e real, dar de-a lungul timpului câteva mii de „absenți din spitale și prezenți în statistici”, care au trecut testul PCR, au beneficiat și de... „pretextul PCR” - Pile, Cunoștințe și Relații - pentru a fi lăsați acasă și a nu fi duși niciodată la spital, supravegheați medical?...

Știm prea bine că pentru zei și semizei lucrurile nu sunt bătute în cuie.

Senatorul Chițac a fost dus la spital pe picioarele lui, fără izoletă. Flutur ocupase un întreg etaj la Suceava. Tatăl lui Tudose a fost înmormântat ca un creștin, cu priveghi și toate cele. Soțul Andreei Esca cică e infectat, dar s-a internat la un spital privat (Monza) despre care nimeni nu știe dacă are, sau nu are, competențe anti-Covid . Etc. etc. etc. Există o grămadă de exemple care ne arată că managementul acestei pandemii nu a fost deloc unitar, iar privilegiații au putut face cam ce-au vrut. Spre deosebire de ceilalți, luați pe sus cu izoleta și băgați demonstrativ la carceră.

Ceea ce înseamnă că pe spinările lui Arafat și Vela trebuie să treacă fiori reci acum. Fiindcă, dacă mii de infectați au beneficiat de fapt de tratament preferențial în timp ce alte mii au fost luați prizonieri ca să justifice achizițiile demente de detergenți, măști și apă cu clor, atunci avem o problemă.

Problema e că pandemia nu a fost niciodată ținută sub control. Statul în case a fost inutil câtă vreme mii de șmecheri probabil s-au putut plimba în voie cu „pretextul PCR”. Cei care or fi dezvoltat simptome da, s-or fi dus la spital. Dar ăștia câți puteau fi? Maxim 10%. Restul, dracu' știe ce or fi făcut.

Ăștia știu ceva, dar nu vor să zică.

Vor da vina și ne vor intoxica prin mass-media imbecilizată și servilă cu cei 900 de pacienți „externați la cerere” dintre care, între timp, doi sau trei au și dat colțul. Adică maxim 0,33% dintre cei externați. Presa noastră mizerabilă nu ne zice nimic de restul de 897 care au parte de o viață normală. Ne scoate ochii cu ăștia trei. Și pandemia se va extinde, vezi Doamne, fiindcă s-au externat 900 de oameni.

Dar nimeni nu ne spune ce e cu cei 3390 care ar fi trebuit să fie în spitale, conform statisticilor, și de fapt nu se regăsesc nicăieri. Nu cumva ăștia au fost tot timpul pe stradă, printre noi?...

11.7.20

Minciuna are persoane scurte. E numărul cazurilor de Covid-19 umflat cu pompa? Sau numărul deceselor?

Ghinionul ăstora e că nu mai pot pune monopol pe adevăr.
Pe toată planeta planeta Pământ numărul asimptomaticilor e în jur de 80% din cazurile depistate, numai la noi ei sunt undeva la 20-30%. Și de aici începe să ne doară capul, fiindcă numerele „nu se pupă”.

Să ne explicăm. 
Ieri a fost prima zi în care s-au împlinit 11 zile de la începutul „eliberării” asimptomaticilor. Asta înseamnă că în mod normal începând de ieri, 10 iulie, ar trebui ca numărul asimptomaticilor externați să fie corelat cu cel al infectaților depistați cu 11 zile mai înainte. Strict. Nu mai există asimptomatici sechestrați cu săptămânile și lunile în spital. Acum autoritățile sunt obligate să le dea drumul după 10 zile.
Ieri ar fi trebuit „eliberați” asimptomaticii depistați în cohorta de „infectați” din 30 iunie. Adică 388 de infectați. Sigur, unii dintre ei între timp poate s-au „negativat” și au fost deja externați ca fiind vindecați.
În mare, însă, cu cohorta din 30 iunie lucrurile ar fi trebuit să se petreacă astfel:

- cca. 3% (12) să sufere complicații și să ajungă la ATI;
- cca. 20% (78) să sufere în mod vădit și să trebuiască să stea în spital;
- restul (298) să fie asimptomatici și să fie externați după cel mult 10 zile, adică ieri, 10 iulie

În realitate, câți asimptomatici externalizați au fost ieri?
78. Șaptezeci și opt. 

Am zis mai sus că unii s-or fi vindecat în aceste zile. Dar câți? Peste 200? Să fim serioși. Trebuia să crească numărul celor externați ca fiind vindecați. În perioada 30 iunie - 9 iulie au fost declarați vindecați 2057 de bolnavi.

În perioada 20-29 iunie: 2357 vindecați.
În perioada 10-19 iunie: 1645 vindecați.
În perioada 31 mai - 9 iunie: 1864 vindecați.
În perioada 21-30 mai: 2690 vindecați.

După cum se vede numărul vindecaților din perioada 30 iunie - 9 iulie e foarte apropiat de media (2169) decadelor precedente. Deci e greu de crezut că s-a întâmplat o minune dumnezeiască taman acum cu asimptomaticii (în sensul că s-au vindecat / negativat extrem de iute), și în loc să fie externați pe 10 iulie 80% dintre „infectații” din data de 30 iunie, au fost externați doar 20%. Hai să zicem că s-au vindecat 20, 30, 100 dintre ei... dar chiar majoritatea covârșitoare? 220 din 298?... Să fim serioși.

Mai mult. Să ne uităm și la cifrele de azi, 11 iulie.

Pe data de 1 iulie au fost declarați 326 de „infectați”. Aceștia ar fi trebuit să evolueze astfel:

- 10 la terapie intensivă;
- 33 cu simptome;
- 283 asimptomatici.

Câți asimptomatici declară ei că au externat azi?
110. O sută zece. Sub 40% din câți ne-am fi așteptat.

Restul s-au și vindecat? Măi să fie! Păi înseamnă că virusul ăsta e mai puțin periculos decât pare!

Și, în continuare.

Aplicând același raționament, din data de 30 iunie până ieri au fost declarate 4799 de cazuri noi. În mod normal cam 3% dintre ele trebuiau să ajungă la terapie intensivă. Și unii să și moară.

3% înseamnă 144 de cazuri.

Câte cazuri erau la terapie intensivă pe 30 iunie? 205.
Câte sunt azi? 239. Adică +34. Nici măcar aproape de +144. 23,6% din câți ar fi trebuit să fie. Pe cifrele lor!

Atunci, o fi crescut numărul morților? Din cohorta cazurilor venite în perioada 30 iunie - 10 iulie, cei care erau „de curățat”, s-or fi curățat extrem de rapid, neapucând astfel să umfle semnificativ numărul internaților la ATI? Păi hai să vedem.

În perioada 30 iunie - 10 iulie: 213 decese
În perioada 20-29 iunie: 150 de decese
În perioada 10-19 iunie: 139 de decese
În perioada 31 mai - 9 iunie: 92 de decese
În perioada 21-30 mai: 112 decese

Da, e foarte posibil. Vedem că în perioada analizată numărul deceselor e cu 90 (sau 73%) mai mare decât media săptămânilor precedente.

Coroborată și cu informația privitoare la asimptomatici (care la noi, în România, par a fi undeva la 25%, nicidecum la 80%) asta înseamnă, însă, din două, una (tertium non datur):

A. ori autoritățile au început să descopere în ultimele 10-12 zile preponderent cazuri grave, terminale, ceea ce înseamnă că dacă ei au găsit 4.799 de cazuri noi, și totuși asimptomaticii și surplusul de internați la ATI e așa de mic, înseamnă că descoperirea lor e doar o mică parte a numărului real de cazuri de infectați care zburdă în România, număr care trece lejer de 40.000, deci autoritățile sunt complet depășite de situație;
B. ori autoritățile mint porcește în privința deceselor (sunt trecuți la Covid morți care n-au nimic de-a face cu virusul) și a infectărilor, numărul acestora fiind mult umflat și neavând nimic comun cu realitatea.

Indiferent de varianta corectă (A sau B), guvernul trebuie să-și dea demisia pentru că înseamnă că administrează mizerabil toată această criză: fie prin ignoranță, fie prin minciună.

30.6.20

Creșterea „infectărilor”: noua tactică prin care administrația Trump vrea să atragă populația de partea sa?

Presa relatează alarmist cum dincolo de ocean numărul infectărilor cu coronavirus atinge noi recorduri, dar realitatea e că a început să se manifeste un fenomen interesant: numărul deceselor nu ține pasul cu numărul infectărilor.

Astfel, pe 30 aprilie raportul dintre nr. total de cazuri și nr. de decese sugera o mortalitate de cca. 6,5%.

Pe 31 mai mortalitatea scăzuse la 6%.

Astăzi a ajuns la 4,8%. În SUA sunt 2,6 milioane de cazuri recenzate și 128.000 de decese. Zi de zi sunt atinse noi recorduri de îmbolnăvire, e drept, marea majoritate venind din state sudice.

Dar în acest ritm, până la 31 iulie SUA vor avea 3,8 milioane de cazuri și nu mai mult de 140.000 de decese. Rată de mortalitate 3,68%.

Pe 30 august 2,85%. În preziua alegerilor probabil va fi sub 2%.

Astfel, în campania electorală Trump va putea spune: „Am avut dreptate să nu ne panicăm, să nu închidem economia. Dezastrul economic nu e vina mea, ci a democraților, care au insistat cu măsurile absurde.”

E adevărat că în urmă cu câteva zile Trump a declarat ceva ce ar putea sugera exact contrariul, dar poate fi vorba, pur și simplu, de o minciună spusă special pentru a adormi vigilența adversarilor politici. În acest moment accelerarea testărilor îi aduc un mare serviciu lui Trump.

17.6.20

O mizerie - prelungirea stării de alertă


De ce e o aberație prelungirea stării de alertă? Vă rog să citiți cu atenție, pentru că oricine a trecut (cu succes) de clasa a V-a deține instrumentele cognitiv-intelectuale ca să înțeleagă ceea ce voi scrie mai jos. În principiu e vorba de mai multe motive, dar mai jos le voi enunța doar pe principalele două.

[1] S-a zis că e nevoie să ne „distanțăm social” pentru ca numărul de îmbolnăviri să nu pună presiune pe sistem, prin „presiune” înțelegându-se că vom avea mai mulți bolnavi „grav” decât paturi disponibile în unitățile spitalicești care să vindece bolnavii de Covid-19. 

Dar la momentul declanșării isteriei nu era absolut deloc clar ce înseamnă cu adevărat „presiunea pe sistem”*. Se vehiculau niște cifre imense, mortalitatea era de la 10% în sus, jumătate din bolnavi urmau să fie ventilați mecanic. Asta era în februarie. S-au construit în grabă spitale-suport din carton, nu care cumva să fim prinși descoperiți. Acum, în iunie, putem privi în urmă și observăm următoarele: în momentul de vârf al pandemiei (29 aprilie) au fost 7700 de cazuri active. Câți pacienți erau internați la terapie intensivă pe 29 aprilie? 247, adică 3,20% (doar o minoritate fiind ventilați). Bun, în realitate, având în vedere că numărul bolnavilor era umflat cu cca. 1000 de bolnavi fictivi de la Suceava, procentul real era ceva mai mare, de 3,68%. Dar vedem că procentul e aproximativ la fel și azi, 14 iunie: 4.870 de cazuri active, 165 internați la terapie intensivă, adică 3,38%. Avem, așadar, suficiente date istorice ca să știm cam câtă „presiune” va pune pe sistem acest virus în realitate, nu în închipuirile unor demenți.

Bun, și câte paturi are la terapie intensivă România? Păi avem în vreo 4.000 de paturi. Asta înseamnă că „presiunea” aia dementă - dacă numărul celor care ajung să ocupe un pat la terapie intensivă e, rotunjit, de cca. 3,5% - se va manifesta cu adevărat atunci când 3,5% din cazurile active = 4000. Adică atunci când cazurile active vor fi peste 114.000.

Știți câte cazuri active a avut Italia în momentul ei de vârf? 108.257. Italia are 65 de milioane de locuitori. România, 19 milioane. Ce-ar trebui să facă populația României ca să ajungă la 114.000 de cazuri active, după o perioadă în care am învățat cu toții ce e o epidemie, de ce e bine să te speli pe mâini, să porți mască în spații interioare șamd? Sex în grup pe stadioane?... Să lingem toți clanțele de la hypermarketuri?... Să dăm din mână în mână aceeași hârtie igienică și aceleași șervețele nazale?... CE? Poate știe cineva, că eu mă declar prea prost ca să-mi vină vreo idee.

[2] Autoritățile comunică în fiecare zi niște cifre. „S-au mai îmbolnăvit atâția, au mai murit atâția.” Nu contest aceste cifre. În logica autorităților ele OR FI adevărate. Ceea ce vreau să remarc este că noi, muritorii de rând, nu avem nici un instrument de a le pune la îndoială.

Ce vreau să spun cu asta? Filozoful Karl Popper a enunțat un criteriu foarte puternic al unei ipoteze științifice: ea trebuie să fie falsificabilă, altfel nu e informație / ipoteză științifică. Pe scurt, o ipoteză A, pentru a fi științifică, trebuie să poată fi pusă la îndoială, adică să poată fi enunțată o ipoteză contrară B și ipoteza contrară să fie testată și demonstrată ca fiind falsă. În caz contrar, dacă nu putem testa contrariul, nu avem de-a face cu o ipoteză / ceva științific, ci cu o aserțiune religioasă, spiritualistă, ideologică... orice, oricum... dar nu științifică.

Or, în cazul informațiilor pe care ni le furnizează autoritățile noastre nu poți testa prin falsificare nimic. Trebuie să luăm de bune cifrele date de d-nii Orban, Iohannis, Arafat, Vela etc. Un „asimptomatic” care e de 20 de zile prizonierul d-nilor sus menționați nu poate să se ducă, să zicem, la Sanador, și să facă un test independent care să-i confirme că are sau nu are Covid-19. El trebuie să aștepte cuminte, închis într-o cameră, să-i iasă „negativ” testul administrat NUMAI de sistemul d-nilor sus menționați. Sau, habar n-avem cum numără dumnealor bolnavii: la Suceava s-a dovedit că fiecare bolnav era băgat în sistem de 2-3 ori, de oameni care habar n-aveau unul de celălalt. Atenție, în Suceava aflată, chipurile, „sub mână militară”! Rigoare, bla bla. Aiureli! Și-a cerut cineva scuze? ȘTIM dacă s-au îmbunătățit procedurile ca urmare a ceea ce s-a întâmplat la Suceava? Putem verifica / testa prin falsificare informațiile pretins „științifice” ale autorităților, în sensul că putem verifica independent testele, bolnavii, cifrele? NU. Dacă dl. Arafat zice că sunt 1000 de bolnavi noi pe zi, d-apoi, măi oamenilor, 1000 de bolnavi noi pe zi sunt! Și gata. În alte țări, de pildă în Coreea de Sud, autoritățile au mers până acolo încât au publicat numele tuturor celor infectați, pentru ca oricine să poată vedea dacă a fost sau nu în pericol de a fi infectat. La noi absolut toată comunicarea pe acest subiect este în mâna autorităților (mai precis în mâna Grupului de Comunicare Strategică) și nimeni nu poate contesta nimic. Cifrele sunt cifre! Le luați de bune sau... tăceți.

Or, asta nu e informație științifică, asta e... Biserica „Martorii lui Covid”. Care vreți, n-aveți decât să vă închinați la Covid! Dar... „Eu nu cred nici în Iehova / Nici în Budda Sakhya Muni / Nici în viață, nici în moarte / Nici în stingere ca unii...” Continuarea o puteți găsi online, dacă nu o mai țineți minte de la lecția de literatură...

Cam acestea sunt cele două motive principale care ar trebui să-i îndemne pe parlamentarii noștri să respingă mizeria numită „stare de alertă”. Numai că...

[3] Vedeți dumneavoastră, la toamnă vor fi nu una, ci două campanii electorale. Și e nevoie de bani. Și firmele de partid au nevoie de bani. Bani făcuți ușor și legal. Și nu doar PNL-iștii au firme. Are și PSD-ul. De pildă, primarul de la mine, de la Sectorul 1, e pesedist și ne-a dat tuturor măști gratis, importate de o firmă de IT. Habar n-am cât or fi costat, dar cine crede că au picat gratis din cer se înșeală. Blocul are dezinfectant, pus de primărie. Personal, preferam să ne repare liftul, cum ne-a promis, dar na, sunt bune și măștile și dezinfectantul oferite „gratis”. La Sectorul 3 (alt primar PSD) la fel. În alte sectoare ale Bucureștiului nu am treabă, dar presupun că e la fel.

Și tocmai de aceea eu, personal, sunt convins că parlamentul va vota prelungirea stării de urgență. Cu hâr, cu mâr, c-o fi, c-o păți... mai apare Ciolacu de la PSD, mai leșină nițel... dar o vor vota. Pentru că ea convine tuturor politicienilor, din toate partidele (mai puțin cele mici și insignifiante, care nu au acces la nici un fel de pârghii de putere). Și totul pentru că la toamnă va fi nevoie de bani. Doar nu credeți că toate campaniile alea se vor face gratis, ce naiba...
--
* deși exista deja cazul Diamond Princess, vasul de croazieră, unde rata de mortalitate a fost de numai 1,82% în ciuda faptului că vârsta medie la bordul navei era de 58 de ani! (sursa informației: studiu științific). În apărarea lor, putem spune că autoritățile au crezut în acel moment că pe Diamond Princess încă nu se înregistraseră complet toate consecințele infectării. Dar acum?...

Apărut inițial pe Facebook:

13.6.20

Ca prin farmec, fiindcă urmează să fie dezbătută prelungirea stării de alertă...

...vindecările au luat-o razna.

Uitați-vă la graficul ăsta. Până acum au fost 3 perioade mari cu „platou” al cazurilor active. Adică numărul cazurilor active a staționat prin jurul unei valori oarecare +/- un procent mic. A fost mai întâi platoul din perioada 5-15 mai, în jurul cifrei 7500. A fost apoi platoul din perioada 15-23 mai, în jurul cifrei de 6000 de cazuri. Apoi platoul cel mai lung, în care încă ne aflăm, început pe 28 mai.



Cu gri sunt cazurile active, cu albastru media mobilă pe ultimele 7 zile a vindecărilor zilnice. 

Ce observăm? Păi observăm un lucru firesc în cazul primelor două platouri, și anume că pe măsură ce numărul cazurilor active rămâne aproximativ la fel, se acumulează din ce în ce mai multe vindecări. Între cele două platouri avem data de 14 mai, când au dispărut brusc cca. 1000 de cazuri de la Suceava care de fapt nici nu au existat vreodată. Ele au „existat” însă atunci când s-a votat trecerea de la starea de urgență la starea de alertă. Doar era nevoie de panică!

Și ce mai observăm? Păi observăm un lucru complet anormal: în cazul platoului în care ne aflăm nu se acumulează deloc vindecări. În condițiile în care oamenii nici nu mor și nici nu aglomerează terapia intensivă (ba dimpotrivă, acum mai sunt doar vreo 150 de bolnavi la ATI).

Posibile explicații?

1. Boala s-a schimbat ca prin minune. În urmă cu 1-2 luni perioada de convalescență pentru un asimptomatic era de 20-25 de zile, acum a devenit mai lungă și oamenii se vindecă mai greu. Probabil e din cauza soarelui. Se știe... căldura, vitamina D, sunt factori agravanți în lupta cu virușii...
2. Bolnavii sunt menținuți cu forța în starea de „boală”. Regula lui Popper privitoare la definiția unui fapt științific ca fiind „științific” spune că ipoteza privitoare la acel fapt trebuie să fie falsificabilă. Or, nu e cazul aici. Nu există o instanță independentă care să administreze testele de Covid-19, care să se poată întreba: ia să vedem, dar dacă presupunem că oamenii ăștia NU sunt bolnavi, putem testa această ipoteză?... Testarea e doar la mâna autorităților în frunte cu minunații Rafila, Arafat, Orban și Vela. Practic, dacă ei zic că ești bolnav, apoi ești bolnav, măi omule...
3. Pur și simplu datele sunt greșite (false) și la fel ca în cazul Suceava la un moment dat cineva va ridica din umeri și va spune că 1000 de cazuri erau greșit introduse... dublate... etc.

Personal, estimez că în acest moment nu mai sunt mai mult de 3000 de bolnavi reali de Covid-19 pe teritoriul României (cazuri active). Mă refer, firește, la numărul de bolnavi de care au habar autoritățile, fiindcă nimeni nu are de unde să știe câți or fi „bolnavi” fără să-i descopere nimeni (de fapt, purtători asimptomatici ai virusului).

De asemenea, cred că de îndată ce parlamentul va vota prelungirea stării de alertă, ca prin farmec, fie:

1. se va descoperi, ca și în cazul Suceava, că un număr x de cazuri, probabil în jur de 1000, erau introduse greșit / dublate / picate din cer / strecurate în statistici de mâna criminală a PSD, fie...
2. vom avea câteva zile cu un număr de 4-500 de vindecări: practic, de unde până acum înghețaseră leucocitele în bolnavi, peste câteva zile vom vedea că ele încep să fiarbă și numărul cazurilor active se va duce spre 2500-3000.

Interesul guvernului este acela de a prelungi această mizerie numită „stare de alertă” pentru că ea este rețeta perfectă prin care firmele de partid ale PNL fac bani cu nemiluita din măști, dezinfectanți și alte materiale de acest gen. La toamnă vor fi nu unul, ci două rânduri de alegeri și campania electorală nu se va face gratis.

Sau voi credeați că e gratis?

1.6.20

Sunt numărate zilele lui Trump la Casa Albă?

Ceea ce se întâmplă acum în SUA e foarte, foarte, foarte ciudat.

Mai întâi am observat asta:


...apoi asta:


Avem de-a face, bineînțeles, cu o furie populară, dar în spatele ei par a fi niște păpușari care fac tot posibilul să o (re)direcționeze către Trump după un scenariu asemănător cu cele de tip „maidan” din Estul Europei. Noi l-am trăit în 1989 și era să-l retrăim în 1989 (după „Colectiv”, dar Ponta a șters-o rapid), Ucraina a trăit scenariul în 2014, la fel și Georgia.

Cine crede că pe Twitter se pot lansa haștaguri care ajung la milioane de distribuiri strict pentru că au potențial viral, e pur și simplu idiot (sau idioată). Acolo se duce un război informațional și cei care îl duc sunt al naibii de pricepuți. Este incredibil cum de la oră la oră apar haștaguri care mai de care mai inflamante, dar care par să ducă încetul cu încetul discuția și sentimentul public către cererea demisiei lui Trump. Acum, de pildă, văd că tocmai a intrat în trenduri #AmericaorTrump (42.000 de tweeturi), dar toată ziua (noaptea la ei) au fost în trenduri #BunkerBoy (340.000), #ResignNowTrump, #dcblackout etc. etc. etc. 

Cine se află în spatele acestei mașinării de conversații? Cine lansează toate aceste teme? Momentan e complet neclar. O fi vreun actor statal extern? China? Rusia? Or fi aceiași agenți CIA care au instrumentat și maidanul de la Kiev?

Cert este că Trump a enervat enorm de multă lume, dar în primul rând i-a enervat pe oligarhii de la Washington cărora nu le pică deloc bine o răcire a relațiilor cu China. Problema nu e că aceștia ar plânge după capacitățile de producție pe care Trump le-ar dori aduse acasă sau, în orice caz, transferate din China. Se găsește oricând muncă ieftină în Vietnam, Malaiezia sau Indonezia (trei țări relativ dezvoltate care însumează 380 de milioane de locuitori). Problema e că prin acțiunile lui Trump se pierde piața chineză, chinezii având acum cea mai numeroasă clasă mijlocie de pe planetă.

Asta înseamnă pierderi de zeci și sute de miliarde de dolari pentru marii afaceriști americani. Pur și simplu Trump e toxic pentru economia americană, oricât de bine intenționat ar fi. Și probabil că mulți îi vor capul, fiind sătui de apucăturile lui.

Dar singura modalitate de a-l face pe Trump să plece e să fie obligat să demisioneze singur (dacă nu punem la socoteală că ar putea fi împușcat). În acel moment președinte cu puteri depline ar deveni Mike Pence. Mike Pence e mult mai normal decât Trump, e politician de carieră, are experiență mare (a fost guvernator în Indiana) și în plus îl poate învinge lejer pe Biden, care, la 77 de ani, e în pragul demenței. De altfel americanii nu au avut niciodată un președinte care ar urma să aibă 82 de ani la finalul mandatului. Posibilitatea ca Mike Pence să devină următorul președinte în urma unui scenariu exploziv care să vizeze îndepărtarea lui Trump e de urmărit.

14.5.20

Care e problema cu Bill Gates?

[pentru a înțelege acest material urmăriți și linkurile]

Până prin 1990 masacrul de la Katyn era pus în spinarea naziștilor și cine zicea că vinovatul adevărat fusese Stalin era tratat drept „conspiraționist”. Culmea e că naziștii, Goebbels în principal, făcuseră din Katyn un cap de acuzare împotriva „bolșevicilor”, dar nimeni nu i-a crezut.

La fel și cei care ziceau că Europa fusese împărțită în sfere de influență la Yalta în '45 și că procentele fuseseră scrise pe un șervețel. Erau conspiraționiști.

Despre incidentul din golful Tonkin, la fel, s-a zis că ăia care susțineau că a fost provocat de americani sunt conspiraționiști, până când au fost date publicității „hârtiile Pentagonului”.

Exemplele de acest fel sunt nenumărate. Când Puterea vrea să ascundă un adevăr deseori zice că e „teoria conspirației”.

Să intre în scenă dl. Bill Gates


Pe Bill Gates îl știe toată lumea, a făcut bani din software, mai precis din Windows, sistemul de operare pus la punct de Microsoft. De vreo 20 de ani nu mai are nici o treabă cu managementul Microsoft și de vreo 10 ani nici măcar nu mai e în board-ul de directori, dar e în continuare acționar, deținând peste 330 milioane de acțiuni.

Poate că nu e întâmplător de (re)amintit că Bill Gates a renunțat la funcția de CEO Microsoft la scurt timp după ce autoritățile antitrust din SUA au demonstrat că Microsoft devenise de facto un monopol, obligând compania la plata unor daune colosale. Bill Gates a primit o lecție atunci: există legi pe lumea asta și oricât de simpatic ai fi, trebuie să le respecți.

După ce a renunțat la managementul Microsoft, prin jurul anului 2000, Bill Gates a început să investească în opere caritabile prin fundația „Bill and Melinda Gates Foundation” (pe scurt: BMGF), Melinda fiind nevastă-sa. Contrar a ceea ce se spune prin târg, BMGF nu se ocupă doar de vaccinuri (de sănătate, în general) ci de foarte multe alte proiecte în extraordinar de multe domenii: agricultură, microfinanțare, educație etc.etc. etc. Toate ariile de interes sunt listate pe situl oficial, Gatesfoundation.org, BMGF fiind astăzi una dintre cele mai bogate organizații caritabile din lume. Sau, poate, chiar cea mai bogată.

Prima problemă legată de Bill Gates privește fix această structură neclară a averii sale. Deși, teoretic, trece drept un filantrop, toată averea sa reală își are bazele în lumea corporatistă. În plus, nu e un secret pentru nimeni că în Statele Unite ONG-urile plătesc taxe mult mai mici decât companiile. Așa că BMGF seamănă în primul rând a vehicul financiar folosit la adăpostirea unei mari averi și a vehicul de investiții financiare care nu mai riscă să intre în relații inamice cu autoritățile, cum a pățit Microsoft în 1998. Bill Gates deține și o firmă de investiții mai puțin cunoscută, Cascade Investment LLC, nelistată la bursă, deci destul de opacă, prin care investește într-o grămadă de domenii și corporații, inclusiv (direct sau indirect) în McDonald's, în CFR-ul canadian, în Coca-Cola, în John Deere (ăia cu tractoare), în imobiliare ș.a.m.d.

Și iată cum doar uitându-te din avion la lista investițiilor lui Bill Gates deja îți sar în ochi niște chestii ciudate: „apostolul” filantropiei și al sănătății n-are nici o jenă să facă bani din junk food sau zahăr la pahar.

În plus, nu înțeleg cum poate cineva care are interese financiare în atâtea domenii lucrative să nu fie în conflict de interese atunci când își pune pe el haina de filantrop. Dacă treaba asta ar face-o un politician (adică: să fie dimineața ministru în slujba binelui public și seara director sau investitor privat în companii private), DNA-urile din fiecare țară probabil s-ar înverzi la față și ar da în bâlbâială de nervi. În schimb, dacă treaba asta e făcută de dl. Gates, all is ok. Nimeni nu se întreabă cum se face că BMFG este, atenție!... investitor într-un producător german de vaccinuri fără ca treaba asta să nu nască un conflict de interese pentru care un politician probabil ar face ani grei de pușcărie...

Conspiraționiștii vorbesc: vrea Bill Gates să reducă populația lumii?


În ceea ce privește cele mai vehiculate teorii ale conspirației, acestea zic că Bill Gates ar complota în vederea scăderii populației planetei. În acest sens Bill Gates ar alimenta cu vaccinuri de slabă calitate țările sărace. Aceste vaccinuri nu ar imuniza populația ci ar otrăvi sau ar steriliza.

Că programele BMFG mai dau și rateuri e un fapt dovedit. De exemplu, un proiect de vaccinare început în 2015 în Filipine împotriva febrei dengue s-a dovedit a fi mai degrabă ineficient, dovezile științifice arătând că pe mulți oameni în loc să-i imunizeze pur și simplu i-a îmbolnăvit de dengue.

Un alt proiect ratat al BMFG, de care însuși Bill Gates s-a declarat dezamăgit, a fost cel legat de reconfigurarea învățământului liceal din America. Bill Gates a avut o idee: că liceele din SUA au rezultate proaste fiindcă au prea mulți elevi. Așa că s-a gândit să demareze un program prin care să stimuleze statele să reconfigureze liceele în așa fel încât nici un liceu să nu aibă mai mult de 500 de elevi. După câțiva ani miliardarul a trebuit să recunoască franc că nu numărul elevilor era problema, dar multe administrații locale au rămas pe cap cu o schemă educațională supradimensionată. Nimeni nu a fost tras la răspundere. Doar miliardarul a vrut să facă un bine, nu?!

Există o mulțime de exemple de acest fel dar având în vedere sumele imense de care dispune BMFG se poate spune, probabil fără teama de a greși prea mult, că „numai cine nu muncește nu greșește”. Fiind implicată în atâtea domenii poate că e oarecum normal ca multe programe sprijinite de BMFG să dea rateuri.

Numai că lucrurile nu sunt chiar atât de simple


Și nu sunt simple tocmai fiindcă, dacă am vorbi de un politician ales într-o funcție publică, el ar fi imediat tras la răspundere de alegători după primele greșeli. Dar când vorbim de un miliardar care are afaceri conexe tocmai în domeniile pe care le sprijină filantropic, nu doar că nimeni nu-l trage la răspundere, ba chiar este adulat, respectat și pus în fruntea bucatelor.

De pildă, după ce Donald Trump a anunțat în urmă cu o lună retragerea finanțării Organizației Mondiale a Sănătății, cel mai mare donator al OMS a ajuns să fie tocmai BMFG, care contribuie la bugetul organizație cu o sumă mai mare decât Marea Britanie!

Directorul OMS, etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, „Dr. Tedros”, a fost ministrul sănătății la el în țară între 2006-2012 și ministru de externe între 2012-2016. Ca orice politician de origine africană e bănuit de fapte de corupție, deși pe acestea nu le poate dovedi decât justiția din țara sa africană, care știm cum (nu) funcționează. Dar chiar și așa s-a făcut remarcat prin decizii bizare, cum ar fi omagierea lui Robert Mugabe din postura de șef al OMS într-un moment în care nimeni nu-l mai lua în seamă pe acesta. Ca ministru în țara sa Dr. Tedros a făcut parte dintr-o bizarerie de guvernare / mișcare de orientare marxist-leninst-hojeaistă, Tigray People's Liberation Front, acuzată de genocid tăcut împotriva unei minorități etnice de pe acolo.

Miliardarul Bill Gates e sponsorul principal al unei organizații al cărei șef e un ex-ministru al unui guvern african bănuit de genocid. Și noi ar trebui să îi ascultăm pe ăștia doi, și să stăm în case fiindcă vine coronavirusul peste noi.

Chiar nu e ciudat ceea ce ni se cere?...

În concluzie: habar n-am dacă Bill Gates vrea să ne omoare, dar știu că locul lui nu e acolo unde e acum


Între noi fie vorba, Bill Gates nici măcar nu are facultatea terminată. Nu că nu ar fi un om deștept. Dar competențele lui în sfera medicinei, ca de altfel în multe alte domenii, sunt zero barat. Este absolut ciudat că un ins despre care se vede de pe Lună că e în conflict de interese ajunge să dicteze politici publice și să le spună politicienilor ce trebuie să facă și în ce să investească, fiind principalul sponsor al unei organizații conduse de un tip dubios.

În acest caz degeaba te mai chinui să ai democrație, adică un sistem prin care tu, cetățean, să-i poți trage la răspundere pe politicienii care greșesc. Câtă vreme unul ca Bill Gates poate să facă tot ce-i trece prin cap, doar fiindcă are bani de-i întoarce cu lopata, democrația aia nu există decât pe hârtie.

Cu fiecare zi ce trece este tot mai clar că toată treaba asta cu Covid-19 a fost mult exagerată, chiar și acolo și atunci când se vorbea de camioane de morți în Lombardia sau la New York. Până una, alta, încă nu avem toate datele necesare pentru a aprecia dacă rata deceselor, într-adevăr ridicată, din Lombardia și New York s-a datorat virusului sau s-a datorat mai degrabă fricii, panicii, prăbușirii administrative, disperării, înfometării sistematice.

De pildă, la New York au murit în perioada asta cu 600% mai mulți oameni decât într-o perioadă normală. Dar măsurile luate de autorități pentru combaterea Covid-19 au produs în SUA o creștere cu 1000% a gândurilor sinucigașe ceea ce sugerează că de fapt o mare parte a celor care au murit „peste medie” sunt de fapt oameni care nu au murit de coronavirus, ci de foame și de disperare.

Chinezii au acționat ferm în ianuarie pentru simplul motiv că în tradiția lor este un semn rău pentru conducerea țării (adică, pe scurt, pentru Partidul Comunist și Xi Jinping personal) ca de Anul Nou o „plagă” să se abată peste țară. Dar în esență acest coronavirus pare a fi ceea ce s-a zis de la bun început: o gripă ceva mai virulentă, pe care populația sănătoasă o poate duce relativ ușor „pe picioare”, riscurile fiind asociate cu boli precum diabetul, hipertensiunea, obezitatea etc.

Dar rămâne un mister de ce statele occidentale au acționat atât de isteric în condițiile în care, până acum, numărul victimelor e mult mai mic decât al multor gripe din trecut (de pildă gripa din 1968). Nu mai zic de ciume și de alte boli cu adevărat grave.

Rămâne un mister cum de unii politicieni de la vârful politicii de la Washington au știut la fix când să-și vândă acțiunile deținute la bursă, de parcă știau că OMS-ul va declara oficial pandemie, chit că în ianuarie, în afară de cele câteva zeci de mii de cazuri din China, nu mai era nimic pe nicăieri.

La fel, rămâne în continuare un imens mister de ce 2019 și primele două luni din 2020 au fost marcate de așa-zisul „exod al CEOs” care au părăsit mii de companii profitabile fix în perioada cea mai bună din istoria bursei americane. Ce știau acești milionari că (ni) se pregătește în 2020, părăsindu-și corăbiile de o manieră atât de stranie, nu când luau apă, ci fix când avea pânzele mai umflate de vânt?...

Prin banii și puterea de care dispune, un ins precum Bill Gates este unul dintre puținii oameni ai planetei care și cunoaște, și este și conectat cu o mulțime de politicieni, de CEOs și de oficiali ai organizațiilor transnaționale, cum este și acest Dr. Tedros. Noi ar trebui să credem că deși are o putere imensă, dată de incredibila sa avere, el folosește această putere dezinteresat, exclusiv în slujba binelui.

Dați-mi voie ca eu, unul, să mă îndoiesc. Nu că el în sine nu ar vrea să facă bine. Poate că vrea sincer! Dar pur și simplu persoana lui e implicată în atâtea chestii nebuloase încât e imposibil să-l mai iei în serios ca filantrop, după ce ai devenit conștient de conexiunile pe care încă le mai are în lumea afacerilor.

Pentru mine Bill Gates e doar un tip care a dezvoltat în tinerețe un monopol, apoi și-a luat o lecție dură de la autoritățile antimonopol, lecție în urma căreia a început să investească mai subtil și mai puțin ilegal în ceea ce-l interesează. Cine vrea să vadă în el un nou apostol Pavel, firește, e liber s-o facă.

PS. Și o ultimă chestie. La începutul lunii februarie, cândva în jur de 7 februarie, Bill Gates a participat împreună cu Rafa Nadal și Roger Federer la un meci de tenis demonstrativ în Africa de Sud. Ce zicea unchiul lui Nadal, Toni, că i-a zis Bill Gates lui Rafa înainte cu câteva săptămâni, așadar, ca guvernele lumii să intre în apoplexia coronavirusului?

„Ceea ce se întâmplă în China va deveni foarte complicat.”

A naibii treabă... carevasăzică Gates nu avea alte subiecte de conversație cu oamenii ăștia decât virusul de la Wuhan...

PS2. Și încă o chestie. Promit că e ultima. Când un filantrop își pune averea la dispoziția săracilor, sau a artiștilor, sau a animalelor pe cale de dispariție etc. etc. etc. averea lui începe să scadă, corect?! Ei bine, atunci cum se explică faptul că din 2010 până în 2019 averea lui Bill Gates a crescut de la 53 la 110 miliarde USD?

Atât am de spus.

4.5.20

Niște chinezi. Când se va așterne praful ... partea a doua

Pe 23 martie am scris acest articol în care sugeram vag că eu însumi și cu nevastă-mea am avut porcăria asta de coronavirus.

Știu, poate că sunt paranoic.

Dar în urmă cu câteva zile, discutând de una alta, nevastă-mea mi-a zis așa, ca o chestie, că pe la începutul lunii decembrie 2019 veniseră la ei la editură niște chinezi care au dat mâna cu toată lumea :)))))))))))

Bă, tu ești prost?!

„CÂND, FEMEIE?!”

„Pe la începutul lui decembrie.” Editura la care lucrează nevastă-mea (Corint) pregătește niște cărți de propagandă (zice nevastă-mea) în colaborare cu nu știu ce chinezoi din China. Deh, Partidul Comunist plătește bine.

Și cică șefa ei a zăcut și ea. Și o colegă nou-venită la data aceea, cică abia fusese angajată de la 1 decembrie. Au venit chinezii și la vreo săptămână după aia a avut și ea o gripă de nu a mai revenit la muncă decât în ianuarie, așa de nasol i-a fost.

Am un unchi, proaspăt pensionar din toamnă... mătușă-mea face dializă. Pe la finalul lui ianuarie ea a luat o gripă extraordinar de urâtă, nu se știe de unde, pe care i-a dat-o și lui. Medicul i-a prescris antibiotic. Lui, pe la jumătatea lui februarie, îi curgea puroi din ureche, avea febră, i se umflase gâtul de la infecție și tușea. În cele din urmă, cu chiu, cu vai, i-a trecut, dar i-a trecut. Asta era în a doua jumătate a lui februarie, deci cam atunci când alde Iohannis erau preocupați de alegeri anticipate în timp ce Italia începea să fiarbă.

Astărăstoaie zicea în urmă cu vreo două săptămâni 30% din populație e deja imunizată. Cum naiba să fie deja atâția oameni imunizați dacă în România nu s-au descoperit decât 13.000 de cazuri (și când zicea el, erau vreo 7000)? Bun, testăm puțin (deși nu mai testăm așa de puțin!), n-or fi 13.000, or fi 130.000, dar de aici până la 4-5 milioane cât înseamnă 30% din populație... ce știu ăștia și nu ne spun și nouă?

În sfârșit, după ce în urmă cu vreo lună și ceva un medic italian a emis ipoteza că virusul circula încă din toamnă prin Italia (implicit în Uniunea Europeană), dar i-a fost imposibil să dovedească treaba asta, iată că francezii se pare că au reușit să producă dovada mult așteptată: profesorul Yves Cohen a reluat niște teste mai vechi și a descoperit un pacient internat cu pneumonie încă din 27 decembrie al cărui test, reanalizat, a ieșit acum pozitiv la Covid-19. Cum virusul are nevoie de o oarece perioadă de timp ca să se manifeste, plus alte zile ca să transforme manifestările în ditamai pneumonia, e la mintea cocoșului că omul ăla trebuie să se fi îmbolnăvit pe teritoriul Franței cândva în jur de 18-19 decembrie, cel mai târziu. Se pare că l-a infectat nevastă-sa, care lucrează într-o pescărie la un raion unde se vând sushi și alte chinezării.

Doar așa, cu virusul circulând bine mersi încă din decembrie, poate din noiembrie, se explică și de ce în jurul datei de 15 ianuarie el zburda liber la Ischgl, de unde se pare că l-a luat unul dintre primii bolnavi din Marea Britanie.

Poate că unii se vor întreba: ok, și atunci de ce nu a provocat mai mulți morți încă din iarnă, în așa fel încât să se alarmeze doctorii, sistemele sanitare, și să nu-l confunde cu o simplă gripă? Păi răspunsul e foarte simplu (și vorbesc aici doar de Europa, nu știu cum o fi fost la americani): iarna 2019-2020 a fost cea mai blândă din ultimii 13 ani. Doar în 2006-2007 a mai fost o iarnă așa de blândă. Ați uitat că la București a nins o singură dată, și atunci hăt, târziu, prin februarie, o zăpadă care s-a topit în câteva zile?...

Chiar dacă virusul o fi circulat din noiembrie-decembrie, circulația lui încă nu se făcea exponențial (creșterea exponențială a venit mai târziu, prin februarie-martie) și în plus s-a făcut pe fondul unei ierni blânde, călduroase, în care simptomele mai grave au putut fi confundate ușor cu o răceală oarecare.

4.4.20

Măi să fie, chiar să nu conteze vremea frumoasă, căldura, soarele?...

Suntem în 4 aprilie.

California: 600.000 de homleși. 12.500 de cazuri de Covid-19.
Florida: corona party-uri pe plajă. 10.000 de cazuri.
New York: 103.000 cazuri. Alături, în
New Jersey: 30.000 de cazuri.

Ce au comun California și Florida? Amândouă sunt însorite. În ultimele 60 de zile temperatura nu a scăzut ziua sub 22 de grade. Soare permanent.

Ce au în comun New York și New Jersey, aflate 2000 de kilometri mai la nord? Clima e temperată, ca în Europa. În ultimele 60 de zile temperatura rareori a depășit 20 de grade, fiind în general în jur de 10 grade cu timp mohorât. Adică exact genul de vreme care favorizează virozele, răcelile, gripele... pe scurt spus, virușii.

Să i-o spună lui mutu' ăștia că ne vor ține în casă după 20-25 aprilie tot de frica virusului.

29.3.20

Data speranței: 10 aprilie

M-am uitat nițel pe cifrele oferite de Worldometers. Am luat de bună cifra de mortalității 3,4% comunicată de OMS. Am aplicat câteva calcule statistice și mi-a ieșit că numărul real de cazuri nedescoperite ar fi:
  1.  în Italia: cca. 335.000
  2. în Spania: cca. 238.000
  3. în Franța: cca. 160.000
  4.  în Olanda: cca. 40.000
  5. în Belgia: cca. 30.000
  6. în Germania: cca. 12.000
  7. în Suedia: cca. 7.000
  8.  în Danemarca și Grecia: cca. 2.500
  9. în restul țărilor UE, inclusiv în România, undeva în jur de 10.000 de cazuri.
În total, așadar, 822.500 de cazuri la nivelul întregii Uniuni Europene. Acestea sunt cazuri care puteau deja să se fi produs, cazuri care devin manifeste sau/și care sunt descoperite chiar acum, sau cazuri care abia acum sunt în incubație și se vor manifesta în următoarea perioadă.

Dar specialiștii spun că 80% din cazuri nu au nici un fel de simptome. Asta înseamnă că dacă stăm în continuare în distanțare socială - și, de bine de rău, observăm că se stă, inclusiv într-o țară indisciplinată cum e România - vreo 660.000 de cazuri nici măcar nu vor fi observate, rămânând să mai descoperim în jur de 160.000 de cazuri benigne, cazuri grave și cazuri foarte grave, care se manifestă măcar cu o durere de cap și necesită o vizită la spital și, implicit, testarea de rigoare. În plus, ar mai muri în jur de 27.000 de europeni.

Or, primele 6 țări enumerate mai sus - cele mai afectate - raportează împreună, în acest moment, în jur de 15-20.000 de cazuri noi în fiecare zi. Dintre ele doar Germania pare să fie ok, în sensul că numărul cazurilor, numărul decedaților și numărul cazurilor grave e apropiat de ceea ce rezultă din indicele comunicat de OMS. Primele 5 par să fie încă depășite de amploarea epidemiei. Dar chiar și așa, cu 15-20.000 de cazuri manifeste descoperite în fiecare zi, cele 160.000 de cazuri mai grave care urmează să mai fie detectate de autoritățile sanitare din Europa se vor epuiza undeva în jur de 10 zile începând cu acum (dacă se respectă în continuare distanțarea socială!). Așadar cel mai târziu pe 10 aprilie ar trebui să observăm la nivelul întregii Uniuni Europene că începe să scadă vizibil apariția de cazuri noi. Va fi luminița de la capătul tunelului?

23.3.20

Când se va așterne praful peste acest coronavirus multe semne de întrebare vor rămâne



În decembrie 2019 nevastă-mea a luat un virus nasol care a ținut-o la pat vreo 4 zile cu febră, frisoane, tuse și stare generală proastă. Nu i-am dat atenție, fiindcă ea oricum se îmbolnăvește în fiecare sezon gripal, de când o știu. Dar de data asta a fost mai rău ca întotdeauna.

După aceea m-a luat pe mine. Și eu mă îmbolnăvesc regulat iarna, ca orice om, dar ultima oară am avut o gripă nasoală în februarie 1999 (țin minte, ca ieri). Atunci a fost cu temperatură, arsuri în piept, muci, nasol tare. În istoria mea personală e o referință pentru că de atunci am tot avut gripe, viroze, dar niciodată așa de nasol.

De data asta lucrurile s-au petrecut așa: în jur de 22-23-24 decembrie am simțit că „mă ia ceva”. A început să mă doară în gât și mă usturau ochii, cam așa cum te ustură când ai conjunctivită. Dar nu erau umflați sau iritați ca la conjunctivită, erau doar un pic, foarte un pic, înroșiți și mă irita să stau cu ei beliți în calculator. În plus, eram și - ca să mă exprim eufemistic - „deranjat la stomac”. Pe 25 am fost la masa de Crăciun acasă la mama și mă durea vag capul, având și o mică amețeală, care îmi dădea la modul general o stare letargică, fără chef (plus că era și „stomacul deranjat” care mă cam împiedica să mănânc ca porcul). Nu mă mai durea în gât, ochii erau mai bine, m-am gândit că oi fi dezvoltat o fotosensibilitate de la statul prea îndelungat la computer. Pe 26 starea generală de letargie și disconfort a continuat, fără durere în gât, dar seara, brusc, au început frisoanele. Eram în picioare, făceam ceva prin casă, și deodată am simțit că tremur, că mor de frig și că nu mă mai pot ține pe picioare. A fost ceva foarte straniu, de la o clipă la alta, nu am mai trăit niciodată așa ceva. Mi-am dat seama rapid că am și temperatură, m-am pus în pat, că mi-era greu să stau în picioare, mi-am pus termometrul, aveam 38,9. Am tras o sperietură destul de mare și recunosc sincer că m-am gândit pentru o clipă că mi-a sunat ceasul, fiindcă era pentru prima oară când trăiam așa ceva. Am luat un paracetamol care a făcut să-mi treacă febra. M-am învelit în 7 pături și am adormit. Pe 27 am zăcut în pat și am avut febră cam 38,5. M-am tratat doar cu două pastile de paracetamol, una dimineața, alta seara, care mi-au scăzut febra. În rest am stat mai mult în pat, am mâncat supă, am băut ceaiuri. A doua zi nu am mai avut febră, m-am dat jos din pat, însă am avut senzația de arsură în piept pe care nu o mai avusesem de la gripa din urmă cu 20 de ani. Nu am mai luat medicamente, dar mi-am suflat nasul foarte bine - deși, în mod straniu, nasul meu era destul de uscat, nu cum îmi aduceam aminte că fusese în urmă cu 20 de ani, când suflam metri întregi de muci, sau la alte episoade gripale - am tușit și am băut o grămadă de ceaiuri. Tusea mă lua mai ales seara, înainte de culcare, și dimineața. În câteva zile, cu odihnă, ceaiuri și Grintuss pentru tuse seacă (foarte bun și eficient!), mi-am revenit la normal, însă am rămas cu senzația că am avut de-a face cu cea mai idioată gripă, sau răceală, sau viroză, sau ce dracu' o fi fost ea, din ultimii 20 de ani. Încet, încet mi s-a reparat și stomacul, cu excepția unui episod straniu de după 1 ianuarie (cred că era în jur de 5 ianuarie) când am vomat brusc seara, fără să fi mâncat nimic ciudat în prealabil. Chiar m-am mirat, pentru că mâncasem foarte sănătos în ziua aia, și nimic care să nu-mi placă sau să nu-mi priască. Poate a avut, poate nu a avut legătură cu virusul cu care m-am luptat atunci. [1]

Fiică-mea (8 ani) nu a avut nimic.

Acum apare acest profesor italian care ne spune că o pneumonie atipică circula în Italia încă din noiembrie 2019 ↗. Din păcate nu se mai poate verifica legătura dintre bolnavii de acum 4-5 luni și actualul Covid-19, dar dacă prin descoperirea unor dovezi conjuncturale se ajunge la concluzia că de fapt Italia era afectată de Covid-19 de mai multă vreme și abia acum i s-a dat atenția cuvenită, e clar că nu la Wuhan a fost sursa infecției. Dimpotrivă, Wuhanul însuși a fost victimă.

Un medic taiwanez (atenție, taiwanez, așadar nu chinez, „dușman al americanilor”, ci taiwanez, adică „prieten al americanilor”) a susținut încă din februarie ↗ că sursa virusului nu poate fi decât în SUA, nicidecum în China, pe baza cercetării istoricului unor îmbolnăviri care nu aveau nimic de-a face cu Wuhanul.

În SUA știm prea bine că în intervalul august-septembrie au apărut o serie de cazuri de infecții pulmonare care au fost puse în seama „vapingului”↗ (țigările acelea așa-zis „electronice”, de fapt niște dispozitive fără tutun care nu oferă decât plăcerea pufăielii de abur parfumat). Din punct de vedere medical și științific problema este că în nici o altă țară, cu excepția SUA, nu s-a mai observat / replicat îmbolnăvirea „pufăitorilor de la acele țigări „electronice”! Industria „big tobacco” din SUA, împreună cu administrația Trump, s-au grăbit să profite de această problemă încă neelucidată pe deplin (ce a provocat cu adevărat acele îmbolnăviri pulmonare?!) ca să impună o serie de restricții majore pentru scoaterea de pe piață a micilor producători de esențe de „vapare”, pentru ca piața așa-zisului „fumat electronic” să rămână doar în mâna lor. S-a zis atunci că la baza acelor îmbolnăviri a stat faptul că micii producători de „esențe” au amestecat în lichide fel de fel de substanțe otrăvitoare. Dar de ce nu s-au observat și în restul planetei aceste îmbolnăviri?...

Mai mult. Practic, deși au avut primul caz oficial de Covid-19 pe teritoriul propriu încă din 20 ianuarie, aproape o lună și jumătate administrația Trump a luat în derâdere amenințarea virusului și testările reale au fost mult întârziate ↗ sau făcute în condiții extrem de restrictive. Americanii s-au comportat ca și cum ar fi avut ceva de ascuns.

Între timp au apărut și cazurile de „insider trading” ↗, care nu sunt puține, și care dovedesc cu vârf și îndesat că de fapt la vârful Puterii de la Washington se știa prea bine care trebuie să fie realitatea din teren. Nu vreau să sugerez că politicienii au instrumentat căderea burselor ca să vândă scump și să cumpere ieftin acțiuni. Vreau doar să atrag atenția asupra a ceea ce e clar că politicienii știau: ei știau că virusul circulă deja în SUA și că momentul în care va trebui să se ia act de această realitate (cu toate consecințele economice) se apropie.

Și acum, ultima chestie nasoală pentru establishmentul american. Chiar dacă au încercat să-și ascundă urmele și să arunce toată vina pe chinezi, din păcate pentru ei curbele exponențiale ne pot spune și povestea a ceea ce urmează, dar la fel de bine și povestea a ceea ce a fost ↗. Or, ce ne zice nouă faptul că în SUA, odată ce s-a trecut la testări cât de cât ok (deși în continuare testările suferă de restricții masive!) s-a ajuns la descoperirea a aproape 10.000 de cazuri noi pe zi ↗ - ceva nemaivăzut, nici în China, nici în Italia. Ba nu, greșesc, chinezii au avut o zi, 12 februarie, când au raportat nu mai puțin de 14.000 de cazuri, deoarece au schimbat metodologia, în sensul că nu i-au mai testat pe bolnavi, ci i-au băgat la grămadă „la coronavirus” pe toți cei care manifestau simptomele specifice, fără să mai piardă vremea cu testarea lor. Însă în restul zilelor, chiar și în perioadă de vârf, chinezii au raportat în mod obișnuit 3-4.000 de cazuri noi.

Italienii raportează, iată, ceva mai mult decât chinezii: 4-5.000 de cazuri noi în ceea ce pare a fi vârful pandemiei din peninsulă, cu un maxim de 6.557 de cazuri noi pe 21 martie. Și apar, așadar, voci cu autoritate care zic că de fapt am putea avea de-a face cu un virus care nu circula în Italia din ianuarie 2020, ci din noiembrie 2019. E oarecum logic: oricât ar fi virusul de virus, e greu de crezut că în ceva mai mult de o lună și jumătate ar fi ajuns să infecteze, pornind de la câțiva turiști chinezi, 5.000 de italieni pe zi, mai ales că guvernul italian a luat deja de ceva vreme măsuri dure de „distanțare socială”.

Și atunci, dacă virusul circula în peninsulă de vreo 4 luni, ce se mai poate spune despre circulația sa în SUA, unde ieri s-au înregistrat aproape 10.000 de cazuri noi și unde, practic, fiecare stat e vulnerabil, inclusiv Alaska, stat care e la mama dracului, sau statele de redneckși din mijlocul preeriei?...

Singura concluzie logică e că de fapt virusul Covid-19 provine din SUA, că el circula în SUA de dinainte de noiembrie 2019 și că, din neglijența criminală a administrației Trump combinată cu un sistem public de sănătate demn de lumea a treia, în care oamenii sunt lăsați să moară pe stradă dacă nu au bani , a ajuns să infecteze planeta, să oprească în loc economia mondială, să distrugă milioane de locuri de muncă și să nenorocească milioane de oameni.

[1] Editare ulterioară: am citit ulterior că printre simptome se pot număra și durerile musculare. E posibil ca primul simptom să fi fost de fapt în seara zilei de 19 decembrie când, după ce m-am băgat în pat, m-a luat brusc o durere cumva în mușchiul umărului stâng și în mușchiul brațului stâng. M-am sucit, m-am foit, m-am întors de pe o parte pe alta și mi s-a făcut frică deoarece am crezut că fac un infarct. Totuși, inima nu mă durea, și puteam respira ușor. Dacă încercam să dorm pe partea stângă mai tare mă durea, fiindcă apăsam pe mușchii care mă dureau. Dacă încercam să dorm pe dreapta, nu puteam adormi din cauza durerii pe care o simțeam în mușchii din stânga. În cele din urmă am reușit să adorm târziu și a doua zi am fost la investigații la finul meu, care e cardiolog. M-a investigat în toate felurile și mi-a zis că sunt foarte bine cu inima, deci să nu-mi fac griji că nici n-am făcut, nici nu sunt pe cale să fac vreun infarct.

18.3.20

2020: anul în care va începe dezintegrarea efectivă a Americii

Petrolul a ajuns la mai puțin de 25 de dolari. La prețul ăsta Statele Unite ale Americii se pot duce la culcare. Dispar ca țară.

Ca să explicăm: mecanismul imperialist al SUA, care se bazează pe petrodolar, a fost explicat de Michael Hudson în capodopera sa economică, Superimperialism, apărută la vreun an după șocul Nixon. Așadar nu voi face decât să reiau pe scurt explicația sa de acolo.

În 1971 SUA erau în faliment, după toate criteriile și socotelile tratatului de la Bretton-Woods. Practic, dintre cele două mari superputeri de la acea vreme - URSS și SUA - primii care au dat faliment de facto, nemaiputând să-și îndeplinească obligațiile internaționale, au fost americanii. Mai precis, americanii au devenit incapabili să mai asigure stabilitatea sistemului monetar internațional în care fiecare dolar era echivalentul unei anumite cantități de aur. Măcinați de costisitoarele războaie de după 1945 (Coreea de Sud, Vietnam) americanii au tot tipărit dolari-hârtie fără nici o legătură cu cantitatea de aur în circulație până când în 1971 - în ajunul „șocului Nixon” - efectiv nu au mai putut susține minciuna oficială: dolarii nu mai aveau nici o acoperire în aur, deveniseră pur și simplu niște hârtii.

În acel moment Nixon a luat hotărârea „șocului”, adică a decuplat dolarul de orice referință la aur. Nu intrăm în explicații, că o lungim. Cert este că șocul a fost dublat de câteva mișcări extraordinar de inteligente, dintre care cea mai inteligentă a fost „împrietenirea” cu țările arabe și înțelegerea făcută cu acestea: noi, americanii, vă dăm arme, voi, arabii (ulterior OPEC), vă vindeți petrolul numai în dolari US.

Care a fost avantajul acestei înțelegeri? Păi, avantajul e ușor de priceput: la nivel mondial s-a creat o cerere cvasi-continuă și practic infinită de dolari americani. Toate țările lumii aveau nevoie de petrol, deci toate țările lumii aveau nevoie de ... dolari americani. Dar cum putea o țară oarecare să facă rost de dolari? Păi, nu există decât două modalități mari și late: 1. să exporți ceva în SUA și să încasezi dolari, sau 2. să cumperi bonuri de trezorerie americane, ca să iei dobândă pe ele, adică... să finanțezi deficitul bugetar al SUA! Așadar SUA aveau tot interesul să crească deficitele comerciale cu toate țările lumii. Din America plecau în afară, prin comerț, dolarii, care se reîntorceau apoi ca investiție în deficitul guvernului federal. La momentul răscumpărării, Rezerva Federală tipărea dolarii cu dobândă și îi dădea înapoi creditorului. Creditorul, cu dolarii-dobândă își cumpăra petrol și ce îi prisosea, apoi băga iar în deficitul guvernului SUA, și tot așa. Așa ajunseseră la un moment dat chinezii, de pildă, să dețină vreo 4 triliarde de dolari (4.000.000.000.000 $) din datoria Americii. Acum mai au doar 1.07 triliarde, sub Japonia care are 1.15 triliarde. Și Rusia deținea până în urmă cu câțiva ani peste 1 triliard din datoria americană, dar acum cred că nu mai dețin nimic. De când cu sancțiunile Putin refuză să mai cumpere dolari, adică refuză, practic, să mai finanțeze datoria de stat americană.

Rezultatul practic al acestui mecanism pervers a fost că SUA și-au permis, și își permit, de aproape 50 de ani, să funcționeze constant pe deficit bugetar. Anul ăsta deficitul bugetului federal e prognozat să ajungă la cca. 1 triliard de dolari (1.000.000.000.000) 1,1 triliarde de dolari (1.100.000.000.000), adică de vreo 4 ori mai mult decât e tot PIB-ul României! Pentru orice altă țară 50 de ani de mers pe deficit ar fi însemnat un dezastru absolut. Nu și pentru americani care, dimpotrivă, sunt ceea ce se cheamă „pasagerul clandestin” / free rider al planetei. Știți cum era bancul ăla din anii 90: „Ce face românul când nu mai are bani? Mai schimbă 100 de dolari!” Așa și cu americanii. Ce fac dacă au nevoie de bani? Mai tipăresc 100 de dolari.

Numai că mecanismul acesta are și el hibele lui. În primul rând pot să apară „idioți” cum au fost Ghadaffi, Hugo Chavez ori Saddam Hussein, sau cum sunt iranienii, sau cum e acum și Putin, care refuză să-și vândă petrolul pe dolari. „Idioții” vor euro, ruble, yuani, lei moldovenești, dracu' știe ce și de ce, dar nu dolari. Chestia asta e nasoală fiindcă diminuează cererea planetară de dolari, altfel zis capacitatea guvernului SUA de a funcționa ca free-rider / pasager clandestin, pe bani-hârtie. De aceea „ticăloșii” mici sunt lichidați rapid iar ăia mari, care nu sunt așa de ușor de împușcat, sunt puși la colț, sancționați, scoși de pe piață (a se vedea ce pățesc Maduro și iranienii), în așa fel încât piața să nu fie dominată decât de prietenii SUA, care cer „US dollar$” pe marfa lor.

Și tot de aceea, având în vedere că nu se poate conta la nesfârșit pe loialitatea întregii planete, americanii și-au dezvoltat propria industrie petrolieră care ajunsese până de curând să exporte aproape la fel de mult cât o făceau saudiții (192 miliarde USD față de 231 miliarde USD ale saudiților în 2018). Un mecanism destul de sănătos, de altfel, prin care să încasezi dolarii de care băltește planeta fără să crești deficitul federal. Numai că petrolul american are o mare problemă: extracția lui e foarte scumpă, fiindcă provine ori de pe platforme maritime, ori din rezerve de șist. El nu e profitabil decât dacă prețul petrolului pe piețele mondiale e de peste 45-50 de dolari pe baril. În rest, pur și simplu e mai bine să-l lași în pământ, că te costă mai mult să-l extragi decât să-l vinzi! Și chiar și așa, mecanismul are sens când prețul petrolului e pe de la 80-100 de dolari în sus / baril, pentru ca încasările să însemne ceva. La 51 de dolari, să zicem, abia acoperi costul de producție și rămâi cu niște firfirei. Mă rog, tot mai bine decât nimic...

Ceea ce înseamnă că la 25 de dolari pe baril americanii sunt în întregime dependenți de bunăvoința partenerilor lor (mai ales Arabia Saudită) de a continua să-și vândă marfa proprie pe dolari. Mai mult, la un preț de 25 de dolari și cu o cerere în scădere pentru petrol, care începe să fie înlocuit energetic de Li-Ion, și care devine tot mai puțin important într-o economie digitalizată, cererea mondială de petrol care se poate vinde pe dolari poate că nici nu va putea finanța deficitul federal prognozat pentru 2020. Dacă cererea pentru petrodolar scade sub un anumit nivel sau, mai rău, dispare, pur și simplu Statele Unite ale Americii vor fi nevoite să se autofinanțeze prin tipărire brută și masivă de monedă, care știm prea bine ce înseamnă (am trăit-o în anii '90 pe pielea noastră): disoluție. Alternativa ar fi, desigur, reîntoarcerea către producția de bunuri în interiorul SUA și reluarea unor relații comerciale specifice și corecte cu restul planetei, bazate pe schimburi reciproc avantajoase. Cam asta a încercat Trump la începutul președinției sale, numai că deși treaba asta e - teoretic - posibilă, ea nu poate fi făcută de pe o zi pe alta, pentru simplul motiv că nu poți repara în câțiva ani ceea ce s-a stricat în toată epoca postbelică, adică în șaptezeci și cinci de ani.

Este întâmplător, așadar, că americanii se decid să se retragă din Afganistan și din Irak? Nu. Aceste retrageri sunt echivalentul retragerii Imperiului Roman din Dacia. Ocupația acelor zone a devenit prea costisitoare. Imperiul nu o mai poate finanța.

Atâta doar că, spre ghinionul americanilor, nu mai suntem în anul 275 e.n. „Agonia” nu va dura 200 de ani. Ar vrea ei! În câțiva ani totul va fi „over”, la fel cum s-a întâmplat cu dezintegrarea imperiului britanic sau cu dezintegrarea URSS. În cazul imperiului britanic, între independența Irlandei (1922) și a Indiei (1947) nu au trecut decât 25 de ani. Căderea URSS a fost și mai brutală: de la „independența” Poloniei (1989, alegerile care l-au propulsat la putere pe Mazowiecki) până la dezintegrarea propriu-zisă abia au trecut vreo 1000 de zile...

Așadar nu știm cât va dura agonia americană, dar lucrurile cu siguranță se vor accelera la un moment dat nebunește, fiindcă, na, asta e, suntem în 2020, nu în 275. Ele deja se accelerează enorm cu cele trei lovituri masive la care asistăm acum (coronavirusul, prețul petrolului și căderea brutală a burselor, care echivalează cu „arderea” a mii de miliarde din active financiare, inclusiv din fondurile de pensii care ar trebui să facă mai lină viața generațiilor viitoare). Personal, cred că imposibilitatea finanțării deficitului federal va duce în câțiva ani la diverse penurii grave de aprovizionare, dublate de revolte armate, împușcături de tot felul și scene ca în Mad Max care se vor sfârși în cele din urmă cu secesiunea statelor relativ „sănătoase” economic de cele cu grave dezechilibre bugetare. Pentru România cel mai important lucru este să nu se lase trasă la fund de gigantul care se scufundă. Dacă ne vom scufunda odată cu americanii, nu vom fi iertați.

2.2.20

Americanii știau de un an de zile că rachetele Raytheon au fost „descifrate” de chinezi

Povestea, pe scurt, în micul sit de știri (un proiect personal de content marketing) pe care îl păstoresc eu: https://www.trompeta.ro/2020/02/02/secretele-rachetelor-de-la-deveselu-au-fost-deja-descoperite-de-chinezi/

Povestea, pe lung, în Quartz: https://qz.com/1795127/raytheon-engineer-arrested-for-taking-us-missile-defense-secrets-to-china/

Mâine se vor face 48 de ore de la apariția știrii, și mass-media noastră e „mucles”. Cum dracu' să fie altfel, când Cîțu a plătit în avans o tranșă de 900 de milioane EUR și, în plus, demenții au declarat că mai cumpără și AMRAAM?!

Suntem proștii proștilor.

1.2.20

Prima zi de Brexit: ce nu are în comun Marea Britanie cu Elveția, Norvegia sau Islanda?

Iată că a venit și Brexitul. Eu nu sunt nici filoeuropean, nici eurosceptic. Cred că actuala construcție europeană trebuie mult îmbunătățită și că forma ei așa cum a fost aprobată la Maastricht și-a cam epuizat majoritatea resurselor de creștere a bunăstării atât pentru țările bogate, cât și pentru cele mai sărace. „Convergența” e o iluzie, mai ales în condițiile actuale în care iei decizii la Bruxelles dar lași să fie implementate la periferie de fel de fel de neica nimeni din Teleorman sau Sibiu. Țările bogate, așa-zisele contributoare nete la Uniune, au găsit modalități simple și performante de a profita, tot ele, de așa-zisul surplus pe care îl transferă țărilor sărace și pe care de fapt îl încasează tot ele sub diverse forme. Treaba e valabilă inclusiv pentru Polonia sau Grecia, unde de bine, de rău, a mai rămas niște infrastructură. La noi, cu complicitatea tâmpiților noștri, nici măcar asta n-am fost în stare să facem în 12 ani de apartenență.

Una dintre marile probleme ale acestei Uniuni e că lasă prea multă suveranitate statelor naționale fix acolo unde nu ar trebui să lase - de pildă în chestiunea asta, a infrastructurii și a dezvoltării economice - și ia prea multă suveranitate fix de acolo de unde ar trebui să lase - de la modul de viață și tradițiile locale. Dacă idioții ăia de la UE ar cheltui la fel de multă energie bătându-i la cap pe politicienii noștri să construiască autostrăzi și să dezvolte economic zonele sărace, sau să lupte împotriva poluării urbane, pe cât de multă energie cheltuie cu aberațiile LGBT, sau cu așa-zisa „luptă împotriva justiției”, tare bine ar fi.

Apoi, există problemele de concepție. Uniunea fără armată proprie, dependentă de umorile unui imperiu străin - SUA. Moneda euro care nu e propriu-zis o monedă suverană, ci o monedă privată emisă de băncile private (de-asta nici nu a putut fi ajutată Grecia cum s-ar fi întâmplat pe vremuri, printr-o emisiune monetară la nivel de BCE). Mai multe economii care împart aceeași monedă dar care, în afară de elementul de piață, sunt prea puțin interconectate între ele: diferă impozitele, salariul minim, chiar și sistemele de taxare etc. E o babilonie. Asta nu e „Uniune” Europeană, ci o Dizarmonie Europeană.

Pe de altă parte meritele existenței Uniunii sunt de netăgăduit. Continentul nostru e de 75 de ani pacificat. Asta nu înseamnă că sentimentele dintre români și unguri, dintre greci și turci, dintre polonezi și ruși etc. au devenit mai bune. Doar că astăzi nu mai pot exista războaie. E un mare câștig. Ca și libera circulație a persoanelor - ceva nemaivăzut pe continentul nostru de dinainte de 1914.

Frustrarea englezilor, așadar, e de înțeles. Mai ales că în ultimii 10 ani, după Marea Criză, continentul a devenit dominat economic de Germania și spațiile din Est, cel puțin, un adevărat hinterland german. Ceea ce ei, care întotdeauna au avut volan pe dreapta, pounds în loc de kilograme și „picioare” în loc de metri, nu pot accepta. Numai că Marea Britanie, în ciuda iluziilor vândute de tabăra pro-Brexit, nu este în cea mai bună poziție ca să iasă din Uniune. În cea mai bună poziție ca să nu facă parte din Uniune sunt țări precum Norvegia, Elveția sau Islanda, nu Marea Britanie. Cum așa?

Păi, foarte simplu. Aceste trei țări nu sunt tâmpite să intre în UE. Ele știu că nu ar avea nimic de câștigat, fiind țări cu balanță comercială net pozitivă. Norvegia înregistrează anual surplus comercial de peste 10 miliarde euro, Elveția a avut în 2019 un surplus comercial de 37 miliarde CHF iar Islanda, chiar dacă anul trecut a înregistrat un deficit comercial de 800 milioane EUR, în general are ba ani pozitivi, ba ani negativi - dar în general pozitivi, ceea ce face să se mențină pe linia de plutire relativ ușor.

Așadar, Norvegia și Elveția nu au de ce, obiectiv vorbind, să intre în UE. Ar deveni din secunda #2 contributoare net la bugetul Uniunii, ca să ce?... oricum câștigă o grămadă de bani de pe acum. Iar Islanda să zicem că ar avea niște beneficii din accesarea fondurilor europene, dar având în vedere faptul că o mare parte a economiei e bazată pe pescuit (care e drastic restrâns la nivel de UE) și că relieful nu permite mari beneficii de pe urma accesării de fonduri europene (câte autostrăzi, și unde, poți face în Islanda?!) e clar că nici ea nu are de ce să intre în UE.

Marea Britanie, în schimb, e o țară care importă tot. Deficitul comercial al Marii Britanii e monstruos, -174 miliarde EUR pe 2018, și tendința e de adâncire în ciuda a ceea ce vedem că s-a întâmplat în noiembrie 2019: un surplus comercial mare, de 4 miliarde lire, pe fondul prăbușirii importurilor din cauza certitudinii Brexitului (dar vedeți ce mari au fost importurile făcute în lunile precedente „în așteptarea” Brexitului, practic au stocat englezii ca furnicile).



source: tradingeconomics.com

Practic, în Uniunea de după Maastricht, englezii s-au obișnuit să trăiască masiv pe datorie. Ultimii ani buni sunt cei de la începutul „erei” Thatcher. Aceasta e o epocă întreagă. Nu vorbim de un an, doi, ci de 35 de ani. Cu acest deficit masiv, veșnic pe minus, Anglia seamănă mai degrabă cu țări din afara UE precum Serbia sau Albania, nicidecum cu Norvegia sau Elveția, cum visează tabăra Brexit. Ceea ce înseamnă că în afara „cămășii de forță” numită UE Marea Britanie nu va avea decât o singură soluție pentru echilibrarea situației: acceptarea unor deficite bugetare tot mai mari, devalorizarea lirei sterline, creșterea datoriei guvernamentale (pentru echilibrarea deficitelor) etc. Adică fix ceea ce face orice țară de mâna a treia. Oricum, odată intrați pe panta deficitului comercial, englezii mergeau și pe deficite bugetare foarte mari, chiar și de peste 10% (în 2010, în criză).



source: tradingeconomics.com

Dar apoi au fost nevoiți să meargă spre 3%, cât le cerea UE. Nu degeaba au crescut nemulțumirile interne, pentru că o guvernare supusă austerității nu mai poate asigura huzur. Și oamenii au votat Brexitul cu impresia că le fură Bruxellesul banii, fără să-și dea seama că Marea Britanie, în esență, nu mai e de vreo 50 de ani ceea ce a fost în precedentele 3 secole: un imperiu. Acum e o biată insulă și nimic altceva. Dacă avea surplus comercial și bugetar în urmă cu 50 de ani, avea pentru că încă mai deținea un imperiu pe care îl jefuia de resurse!

Cel mai probabil 2020 va fi pentru englezi cum a fost 1990 pentru români. Dom'le, a băgat FSN-ul carne, lapte... iuhuuu! Scăpat din chingile constrângerilor bugetare bruxeleze, guvernul lui Boris Johnson va băga mâna adânc în buzunar, se va îndatora. Dar din 2021 le va veni scadența, fix cum ne-a venit și nouă în 1991.

Poate Marea Britanie să devină o Norvegie, o Elveție sau măcar o Islandă, cum le-a promis tabăra Brexit? Bineînțeles că poate. Dar asta nu se va întâmpla peste noapte. Nici măcar peste un an. Dacă englezii nu au uitat să muncească, atunci chestia asta se va întâmpla abia peste vreo 20-30 de ani. Până atunci e un fost imperiu scăpătat, suferind de mania grandorii. Unii zic că a rezistat Anglia și în fața lui Hitler, când era mult mai greu. Da, dar atunci avea un imperiu. Acum, repet, e o insulă cât România, dar care va trebui să hrănească prin forțe proprii o populație de patru ori mai mare decât a României. Cum? Om trăi și-om vedea. Dar văzând cifrele de mai sus eu am mari dubii că vor reuși. Ca și în România, în anii '90, mă aștept ca populația Angliei să scadă (în primul rând vor pleca imigranții europeni), ceea ce va duce la prăbușirea pieței interne prin scăderea cererii agregate, apoi mă mai aștept ca lira sterlină să sufere devalorizări succesive, țara să intre într-o recesiune prelungită și în cele din urmă o nouă generație de politicieni să negocieze cu UE un nou tratat de aderare.

2.1.20

Și în ianuarie 2020 România rămâne cea mai săracă țară din UE sub aspectul bogăției monetare

Cine a citit textul meu din Stânga și agenda socială a României (Tritonic: 2019) știe că argumentul din textul meu legat de slaba activitate antreprenorială autohtonă e legat de sărăcia extremă din punct de vedere monetar a economiei noastre (altfel zis, subcapitalizarea ei).

Mai exact, în timp ce la data redactării textului în România circula o bogăție monetară (M1) de cca. 2.329 EUR / cap de locuitor, în țările vestice aceasta era de la 17.000 EUR în sus.

Dar cum am ajuns la concluzia că bogăția monetară în imediată circulație pe cap de locuitor este indicatorul care trebuie măsurat atunci când vrem să evaluăm șansele unui câștig decent dintr-o activitate antreprenorială? Adică nu M3 sau M2, ci strict M1. Am ajuns la această concluzie pentru că eu însumi sunt antreprenor, de peste 15 ani, și în tot acest timp în care mi-am pus mii de întrebări mi-am dat seama că noi, românii, nu suntem nici mai tâmpiți, nici mai proști, nici mai grei de cap decât occidentalii dacă nu reușim să ne vindem serviciile cu 300 de euro / oră, cum o fac ei, și suntem nevoiți să ne mulțumim doar cu 30 de euro / oră. Pur și simplu pe la ei circulă mai mulți bani. Pur și simplu o coafeză își poate permite să ceară 100 de euro pe un coafat în Franța, dar nu și în România. Clienții ei au atâția bani. Aici dai cu tunul și nu găsești! Dar de unde au clienții ei atâția bani? Aparent, dracu' știe. Out of thin air. În realitate e vorba de acumulări de capital sau, în contextul capitalismului financiarizat de după 1971, de emisiuni succesive de bani pe datorie, având decenii întregi în spate.

Bine, dar toată emisiunea asta de bani nu trebuia să nască o inflație galopantă?

Ba da, și a și născut, numai că inflația s-a manifestat galopant numai în anumite zone, de pildă activele imobiliare, în care e greu de observat de la an la an deoarece achizițiile concrete sunt rare și niciodată cu banii jos. În alte zone s-a manifestat moderat pentru că uriașa cantitate de bani a fost absorbită de o creștere tot mai mare a ponderii serviciilor în economie. De pildă acum servicii în plin avânt sunt astea legate de gig economy: cine naiba ar fi crezut în anii '70 că peste o jumătate de secol oamenii vor fi atât de tâmpiți încât să plătească un uber eats ca să li se aducă tocănița acasă? Ei, uite că se poate. Și ăsta e doar un exemplu, dar exemplele sunt mii. Creșterea bogăției monetare circulante M1 a dus la creșterea ofertei de servicii (supply) iar pe piața serviciilor s-a putut intra mult mai ușor, fără bariere. Practic, o mare parte a forței de muncă disponibilizată din industrie, de la bandă, a ajuns angajată în industria serviciilor, și cantitatea suplimentară de bani și-a găsit contrapondere într-o ofertă explozivă de servicii. Există acum economii occidentale în care peste 80% din PIB e format din servicii și chiar dacă serviciile financiare au o mare pondere, grosul e format din servicii de tot felul, unele de înțeles (turism, cosmetice etc.) altele complet ciudate (lecții de yoga, plimbat câini etc.).

Asta e tot, nu e nimic misterios.

Am lucrat pe parte de IT cu tipi din Canada, din Franța și din Anglia. Credeți-mă că nu au nimic în plus, ba dimpotrivă, sunt mult mai proști decât noi, românii. Singura problemă e că atunci când un occidental cere 10.000 de euro pe un site unui mic comerciant, ăla nici nu chițăie, pe când la noi, dacă-i ceri 1.000, începe să transpire, să plângă, îl ia cu leșin. Și îl înțeleg perfect. Dacă i-aș cere 10.000, el la rândul său ar trebui să-și vândă serviciile de zece ori mai scump, sau să vândă ceea ce vinde de 10 ori mai mult. Cui? Aici n-are piață. Fiindcă nu există bani.

Revenind la textul meu, am avut curiozitatea să actualizez toată informația statistică la data de 1 ianuarie 2020 și am constatat cu neplăcere câteva lucruri. 
  1. Cu tot led-wage growth-ul PSD-ului, România rămâne în continuare cea mai săracă țară din UE, cu doar 2.857 EUR / cap de locuitor bogăție monetară. E adevărat că am înregistrat o creștere solidă procentual, de 22,65%, de la data redactării textului, dar nominal creșterea e cea mai mică din toată UE, de numai +528 EUR / locuitor. Spre comparație, în țările cu următoarele cele mai mici creșteri, în Bulgaria M1 a crescut cu +862 EUR / locuitor, în Ungaria cu +935 EUR, în Letonia cu +1.014 EUR și în Croația cu +1.055 EUR.
  2. În general în Estul Europei M1 a crescut în aceste ultime 16 luni cu procente solide, de peste 20%, campioana absolută fiind Lituania cu 71,31% (nominal: +2.784 EUR, ajungând acum la 6.688 EUR / cap de locuitor). Partea proastă e că deși în Europa occidentală creșterile procentuale au fost mult mai mici decât în Est, în general, și decât la noi în particular, nominal creșterea e mult mai mare. De pildă în Olanda M1 / cap de locuitor a crescut procentual doar cu 7,79%, dar nominal cu +1.828 EUR, deci de mai bine de trei ori mai mult decât în România! Asta înseamnă că de fapt tot în Occident s-a acumulat mai multă bogăție. Cum să nu continue românii să emigreze?!
  3. Cel mai rău lucru este că România e în acest moment singura țară din UE care are o bogăție monetară M1 exprimată în termeni de EUR / cap de locuitor mai mică de 3.000 EUR / locuitor în condițiile în care absolut toate celelalte țări au acum o bogăție monetară M1 de cel puțin 4.300 EUR / locuitor. Asta înseamnă că wage-led growth-ul pesedist de fapt a fost un eșec. Nu a redus nici un fel de decalaje față de occident.

Eu personal urmăresc acest indicator cam din 2014. Niciodată decalajul între România și următoarea clasată nu a fost așa de mare. De fapt, atunci când am început eu să urmăresc acest indicator, România încă era deasupra Bulgariei. Cred că aici, de fapt, e cel mai mare eșec al guvernării PSD. Ca și în finalul textului din Stânga și agenda socială a României nu mă voi apuca să fac recomandări, pentru că nu pretind că știu ce ar fi de făcut pentru a crește bogăția monetară. Pentru asta avem Bancă Națională, Guvern, politicieni, instituții ale statului, europarlamentari. Tot ce pot face e să constat că România se adâncește în sărăcie în ciuda unei prosperități de spoială vizibilă doar în marile orașe (București, Cluj și cam atât). Singura alinare, dar și salvare, poate veni din faptul că populația rezidentă pe care am luat-o în calcul, 19,4 milioane (așa zic cei de la INSSE, nu eu!) s-ar putea să fie muuuult, muuuult umflată. Dacă noi am mai rămas vreo 18 milioane (așa cum bănuiesc că e situația în realitate) atunci indicatorul e ceva mai bun: 3.079 EUR. Deci am trece și noi de 3.000 EUR / locuitor. Dar nu am cum să-mi dau cu părerea, trebuie să lucrez cu datele oficiale.

Tot tabelul cu date poate fi vizionat aici. În măsura în care voi avea timp îl voi actualiza periodic, cam o dată pe semestru.

A, și să nu uit: la mulți ani tuturor!