15.6.09

Cat de mult pierzi castigand 4000 de dolari?

Incredibilă păţania celor de la Infinity Art, care au ajuns subiectul unei campanii negative pe Google Adwords din cauza unui client nemulţumit. 

Eu zic că greşeala le aparţine 100% pentru că, aşa cum rezultă din corespondenţa postată online de clientul nemulţumit, băieţii au acceptat bugetul acestuia (4000 USD) înainte să înţeleagă clar ce li se cere. Nu mai zic de lejeritatea cu care s-a acceptat un asemenea proiect fără vreun contract, ceva, care să stabilească în mod clar responsabilităţile şi limitele părţilor. Inclusiv limita până la care clientul să te fută la creier pe banii lui. Ştim cu toţii că munca la un site se poate transforma într-un coşmar dacă avem de-a face cu un client obsedat de "mici schimbări" şi alte rahaturi care, luate individual, poate nu înseamnă nimic, dar puse cap la cap îţi dau programul peste cap.

10.6.09

Să nu te pui cu Elena Băsescu, că are mintea odihnită

Dumnezeule, fătuca asta cred că dacă ar fi invitată zilnic la 3 televiziuni, ar servi 3 tâmpenii colosale şi nu s-ar plictisi. Râdem, râdem, dar beizadeaua e parlamentar european, o "performanţă" pe care nici Nicuşor Ceauşescu n-a reuşit-o.

Articol: http://www.gandul.info/politica/elena-basescu-recunoaste-ca-are-mintea-mai-odihnita-putin.html?3928;4528204

Totuşi, este incredibil, este absolut incredibil, oare cum poate exista o persoană chiar atât de proastă? Mai există prostovani pe lumea asta, mai zic unii nişte prostii cât casa... Băi nene, dar fătuca asta e de-a dreptul incredibilă. Nici o expresie care defineşte prostia nu e suficient de tare pentru ea. "Proastă ca noaptea?" Nu, că noaptea mai luminează luna... mai e niţică lumină... "Proastă de bese?" Hm, dacă a te băşi în public e semn de prostie, păi prefer de o mie de ori să mă băşesc în public dar să nu zic tâmpeniile pe care le debitează persoana asta. "Proastă ca gardul?" Da' ce, gardul e întotdeauna prost? Are şi părţi bune, îţi ţine curtea, poţi să stai la umbra lui... "Proastă de dă în gropi?" Asta-i bună, păi într-o ţară cu drumurile noastre chiar nu e un semn de prostie că dai în gropi, ci de lipsă de şansă, de ghinion că te-ai născut aici, *$&%(#* arghhhhh mama ei de ţară. Deci, cât de proastă e Elena Băsescu dacă nici măcar vocabularul nu are o expresie adecvată pentru prostia ei?!

8.6.09

Exista banci care dau datele clientilor partidelor politice

Prima oară m-au sunat băieţii de la PNL în urmă cu vreo câteva luni, ca să mă invite la cafeneaua politică de pe Titulescu. Atunci m-am mirat (de unde dracu' îmi ştiu ăştia numărul, că eu am cartelă, pe care o încarc din an în Paşte, şi de unde ştiu că locuiesc pe Titulescu?!) dar am zis că o fi o simplă coincidenţă, mai ales că nu s-a pronunţat nici o clipă numele meu.

Ieri însă m-au sunat iar, pe la 4, să mă întrebe daca am votat sau intenţionez să votez. De data asta nu a existat nici un dubiu: convorbirea a început cu "Alo, dl. Sârbu?"

După ce mi-am strofocat creierii am ajuns la concluzia că singura sursă posibilă a informaţiei potrivit căreia cetăţeanul Lucian Sârbu are numărul de telefon cutare şi locuieşte în cartierul cutare e una din băncile din cartier. Asta, după ce am eliminat rând pe rând:

- posibilitatea ca oamenii să fi luat baza de date a unui magazin virtual: într-adevăr, pe magazinele virtuale îmi las numele, numărul de telefon şi adresa, dar nu e cazul pentru că în general dau adresa de la muncă, fiind mult mai simplu să-mi vină comenzile acolo;
- posibilitatea ca oamenii să fi luat lista de la Secţia 4 Poliţie, unde mi-am reînnoit de curând buletinul şi mi-am dat numărul de telefon: iarăşi, nu e cazul, pentru că primul telefon a fost înainte să mi-l reînnoiesc;
- posibilitatea de a fi fost "trădat" de vreun prieten: exclus, n-am decât un singur prieten în cartier, şi ăla n-are nici o treabă cu politica.

În ultimii 5 ani mi-am mai lăsat numele complet cu adresă şi număr de telefon la care pot fi contactat doar la un notariat dar ăla e undeva prin Sectorul 3, şi... la foarte multe bănci din zonă! Cum în clipa asta am conturi deschise la 3 sucursale din cartier (una din ele e chiar vizavi de cafeneaua lor politică), plus contul firmei, sunt 99% sigur că băieţii au luat informaţia de la una din aceste bănci. Aşadar, aveţi grijă unde vă ţineţi banii, există angajaţi ai băncilor care n-au nici o jenă să vă vândă datele.