Să vorbim un pic despre Nicușor Dan

Pentru mine, intelectual este numai acela care nu pică în extaz. A fi intelectual înseamnă să stai cu picioarele în apă rece ori de câte ori ai tendința de a te înfierbânta; înseamnă să te uiți la un măr dintr-o latură și apoi să-l privești și din latura opusă, pentru a-l surprinde de jur împrejur; înseamnă să pui mai presus de flacăra entuziasmului molipsitor și a credinței oarbe, răceala gândirii logice.

Ceea ce nu înseamnă câtuși de puțin că sunt „un intelectual” în accepțiunea dâmbovițioasă a cuvântului. Fiindcă o dată la fiecare patru ani intelectualitatea de pe la noi își pierde busola și se extaziază ca o fecioară de pe muntele Găina în fața vreunei figuri providențiale. Așa a fost cu Emil Constantinescu în 1992 și 1996, așa a fost cu Traian Băsescu în 2000 (primărie) și 2004 (prezidențiale), și așa vedem că se petrece acum cu domnul Nicușor Dan, candidat la Primăria București. Dl. Dan este adulat cam de toată suflarea bună, de la stânga până la dreapta. Câțiva bloggeri și bloggerițe de top, nu ca subsemnatul (de ex. Simona Tache, săru' mâna!), și-au declarat deschis simpatia. Venit tocmai din America, ilustrul nostru matematician și prozator Bogdan Suceavă îi susține cauza în Observator Cultural. Revista „22” îl sprijină prin editoriale. Etc. Manifestările de simpatie ale intelectualilor subțiri față de dl. Dan sunt nenumărate, este prezentat ca o „șansă”, „un imparțial” etc.

Ok. Bravo lui. În fond, între un doctor răspopit care a promis câte-n lună și-n stele la campania precedentă și un afacerist dubios, e greu să-ți dai votul fără să te temi că vei suferi ulterior de pe urma unor penibile mustrări de conștiință. Nicușor Dan pare o soluție corectă, a și mișcat ceva pe parte civică, deci poate fi votat cu conștiința împăcată.

Numai că lucrurile nu sunt așa de simple.

Primăria Bucureștiului nu e o instituție unde vine un nene cu rigla și începe să tragă dungi pe asfaltul încins, zicând: de aici până aici e parc, de aici până aici e parcare, de aici până aici e spațiu comercial etc. Primăria Bucureștiului, bunăoară, e o instituție în care e nevoie, printre altele, de hârtie A4 și de toner de imprimantă. Problemele Bucureștiului nu se limitează la aria de expertiză a domnului Dan, în speță problemele legate de urbanism. Printre problemele Bucureștiului se numără de exemplu și prezența boschetarilor pe străzi, care trebuie adunați iarna ca să nu moară de frig. E genul de problemă la care, dacă te gândești un pic, îți dai seama că nu poți găsi o rezolvare simplă.

Să ne uităm pe programul de campanie de aici și pe interviul acesta din „22”. Ce observăm? Observăm că, la nivel de intenții, omul e mai mult decât bine-intenționat. Transformarea Dâmboviței în „axă creativă” a orașului, „licitații transparente”, cu accentul pus pe transparența online, parcări la intrarea în oraș etc. Totul sună atât de plăcut încât nici dacă aș fi luat un pumn de marijuana nu aș fi ajuns la o asemenea stare de reverie.

Dacă luăm însă la bani mărunți toate planurile (mă feresc să spun promisiuni) anunțate de Nicușor Dan, ne dăm seama că ele fie nu sunt altceva decât niște bune intenții, pe care din gură le anunță toți candidații, fie sunt niște chestii care necesită un număr destul de însemnat de resurse.

Ce înseamă, de exemplu, „transparentizarea” licitațiilor? Credeți că un funcționar șmecher, care scrie cu dedicație anunțul de participare la licitație, se va împiedica de faptul că anunțul va trebui publicat pe internet? Să fim serioși! Sau, ce înseamnă „sistem online pentru publicarea cheltuielilor primăriei”? Site-ul de campanie al domnului Dan e pe un banal Wordpress. Crede dumnealui că tot pe Wordpress și vorbind cu „băiatul vecinului” va putea face și un asemenea sistem? De unde se va lua terenul pentru parcările de la marginea Bucureștiului? Cât va costa acest teren? A făcut dl. Dan vreo simulare, oare merită dați banii primăriei pe parcări în condițiile în care prețurile la imobiliare încă vor mai scădea ani buni de acum încolo? La fel și în cazul centrelor culturale de cartier. Păi, un asemenea centru are nevoie, pe lângă sediu, de personal dedicat, de animatori culturali. Înțeleg că dânsul vrea să replice Universitatea Populară Dalles în fiecare cartier, intenție nobilă, fără îndoială, și la urma urmelor fezabilă, dar cu ce bani în următorii 4 ani? Etc.

Din câte îmi dau seama dl. Dan își propune să abordeze un pic mai socialist Bucureștiul, în sensul că își dorește ca primăria să fie mai stăpână pe bugetele ei, nu să externalizeze toate serviciile pe care e datoare să le ofere cetățenilor. Pe mine nu poate decât să mă bucure o asemenea abordare. Dar, cu ce bani?! De exemplu, eu sunt perfect de acord cu exproprierea proprietarilor care lasă să se degradeze clădirile istorice (măsură socialistă în esența ei), dar și-a făcut dl. Dan o socoteală cât vor costa procesele? Sau crede că din postura de primar semnezi o hârtie și gata, s-a expropriat imobilul? Frumos ar fi ca într-un program de administrare a Bucureștiului să vedem, concret, și niște bugete: propun măsura cutare, estimez ca va costa atât. În acest fel am putea să ne dăm seama cât de realist e candidatul. Câtă vreme lipsesc total cifrele financiare din discurs, totul e la nivel de apă de ploaie. Așa, pot să candidez și eu promițând solemn bucureștenilor că le voi da gratis salată verde toată viața și că, pentru decongestionarea traficului, voi băga în Codul Rutier obligația de a lua autostopiști (chestii pe care chiar le promitea un candidat la alegerile din 1992!).

În comentariul la articolul lui Bogdan Suceavă am zis că mult mai normal mi s-ar părea ca dl. Dan să ajungă întâi consilier local, pentru a cunoaște sistemul din interior, și abia apoi să aspire la fotoliul de primar. Și când zic „sistemul”, nu mă refer la mafia imobiliară sau la baronii gunoaielor, ci la birocrația internă a primăriei, până la cele mai umile niveluri. Cine sunt femeile de serviciu, cine sunt portarii? „A cui” e tipa de la camera 204, cine scrie anunțurile pentru achiziția de tehnică IT? Ce interese are consilierul cutare? Etc. Chestii de-astea aparent mărunte, dar care de fapt sunt esențiale pentru a înțelege circuitul banilor dintr-o organizație și influența sferelor de putere. Nu există organizație pe lumea asta în care să te poți parașuta direct la vârf și să se speri că vei face treabă, pentru că trebuie mai întâi să faci parte din ea, să îi înțelegi profilul informal. Să presupunem că brusc, din poziția de oengist la Salvați Bucureștiul dl. Nicușor Dan, burdușit de intenții bune, se trezește primar, având în subordine o organizație de a cărei funcționare la nivel informal habar nu are. Ce se poate întâmpla? Păi, în cel mai bun caz, nu se va întâmpla nimic. În schimb, în cel mai rău caz, va demara proiectele promise (de fapt, o parte dintre ele întrucât e imposibil să le înceapă pe toate) și acestea vor deveni surse de înavuțire pentru participanții la licitațiile absolut „corecte” și „transparente” pe care le va organiza 100% conform legii birocrația subordonată. Cum numai așa ceva s-a întâmplat în ultimii 22 de ani cu toți politicienii-providență, nu văd de ce nu s-ar întâmpla la fel și cu domnul Nicușor Dan. De aceea, nu mai bine ar fi să ajungă dânsul mai întâi consilier, și să-l vedem mai întâi ce poate face pentru București din această poziție, urmând ca numai după aceea să aspire și la fotoliul de primar?

PS. Și mai e ceva ce vroiam neapărat să zic, dar aseară, dată fiind ora târzie, am uitat să o fac. În comentariile de pe Observator Cultural am zis la un moment dat că primarul trebuie să fie cineva „bine conectat, tupeist și cu gura mare”. Imediat, mi-am atras câteva reproșuri. Ei bine, credeam că la 22 de ani de la Revoluție le-a devenit clar tuturor, sau dacă nu tuturor - atunci celei mai mari părți a concetățenilor, că politica nu are nimic de-a face cu „Republica” lui Platon. Când am zis că e nevoie de personaj conectat, tupeist și cu gura mare am descris ... prototipul capitalistului de succes! Pentru că, fiind în acea poziție, primarul trebuie să participe la un joc de forțe economice și politice din care să iasă câștigător pentru București și bucureșteni. Administrarea primăriei nu e ca jocul la bursă, sau ca investițiile pe forex, unde stai pe margine și urmărești rece și calculat anumite tendințe pe baza cărora pierzi sau câștigi bani. Cum ziceam mai sus, ieși cu rigla și zici rece și calculat: aici va fi parcare, dincolo parc, dincolo ștrand etc. Administrarea primăriei înseamnă să intri în contact cu o grămadă de agenți economici, unii sprijiniți de unii, alții de alții, cu o grămadă de politicieni, unii de stânga, alții de dreapta, alții de sus și alții de jos, să ai de-a face cu o grămadă de aspecte ale pieței libere din care să alegi cea mai bună ofertă pentru bucureșteni, dar o oferă care să nu-i supere nici pe unii, nici pe alții. Dată fiind poziția sa și realitatea funcției pe care o ocupă primarul general nu se va putea sustrage jocurilor de interese, dar va putea să le domine. Cu o singură condiție: să înțeleagă piața liberă. Să înțeleagă că dacă nu ești bine conectat, tupeist și cu gura mare vei fi strivit.