Tăriceanu nu-i în stare să-și facă partid conform legii propuse de tovarășii lui liberali

Așa cum am explicat aici, actuala lege a partidelor, care e un mare scuipat între ochi pe care ni l-au adresat politicienii (alături de multe altele) a fost de fapt opera PNL-ului.

Iată că dl. Tăriceanu, fostul meu contracandidat și fericit candidat la Senat 2 București, care abera de zor pe după blocuri că cum vor schimba ei Constituția și că când or să facă ei reformă, n-a fost capabil de a fi în stare să-și înființeze un partid de la zero respectând criteriile criminale introduse în lege chiar de către liberalii domniei sale. Nici o problemă - a fost deja precedat într-o încercare similară de un alt simandicos, MRU, care a preluat de-a gata sForțarea Civică după ce și-a dat seama că munca de Sisif e mai grea decât datul cu after shave și admiratul în oglindă.

Dar pot să pun pariu că, în ciuda eșecului evident, nu-i vom auzi niciodată pe „liberalii reformatori” (așa cum nu-l vom auzi nici pe MRU), și cu atât mai puțin pe dl. liberal reformator Tăriceanu, propunând dracului o reformă a legislației câmpului politic care să vizeze:

- ușurința înființării de noi partide, fără criterii aberante legate de cantitatea și răspândirea membrilor;
- transparență reală a finanțării partidelor puternice și decuplarea fermă a acestor partide de la conducta cu bani a statului, având în vedere că subvențiile publice pe care le primesc le conferă în mod evident un avantaj incorect față de restul partidelor (cum dracu' să te bați în campania electorală cu ei, dacă ei iau hălci întregi de bani gratis de la stat?!... milioane de lei, an de an?!...)
- legi serioase privind organizarea diferitelor tipuri de alegeri, astfel încât să se asigure transparența reală a numărătorii voturilor și echidistanța celor care numără.

De fapt dl. Tăriceanu e mucles față de tot ce le debita oamenilor prin spatele blocurilor în campania electorală și cred că dacă l-aș confrunta acum iar, nu ar avea nici o jenă să spună „vai, dar n-am zis eu, s-a înțeles greșit, sigur n-ați înțeles bine etc.”.

Nu vom auzi nimic legat de adevăratele reforme de care e nevoie pentru ca șandramaua să meargă înainte întrucât ceea ce vor acești pseudo-liberali să reformeze e doar modul în care maxilarele politice vor înhăța ciolanul puterii de la toamnă. Dl. Tăriceanu a sesizat că de la toamnă există pericolul real de a rămâne „fără coledzi”, adică fără amprentă dentară pe ciolan, pentru că geografia maxilarelor a fost stabilită deja, și vrea și el să-și revendice o bucată până nu e prea târziu.

Nu mai auzim nimic legat de avântul reformist și din cauză că peste câteva luni, fix pe aceeași Constituție visată erotic de Bombonel și pusă în practică sexuală de Băsse se va întrona președinte mai tânărul șef aliat al Tăriceanului, dl. Ponta. Și oare cum se va comporta Ponta de la Cotroceni? Ghici ciupercă... Hm, oare va demara cu aplomb acțiuni de însănătoșire a vieții politice, clarificarea rolului deținut de fiecare palat, va pune presiuni pe partide pentru deschiderea scenei politice către noi actori politici? O, da...

Din campanie. Întâlnire de gradul 3 cu dl. Tăriceanu, contracandidatul meu și favoritul colegiului.

Dacă-i bal, bal să fie. N-am intrat în campania asta ca să stau degeaba, că altfel aveam ce să fac cu 3.500 de lei (plus alte cheltuieli de publicitate, plus timpul pierdut). Așa că, profitând de faptul că dl. Tăriceanu și-a anunțat o „întâlnire cu electoratul” chiar în spatele blocului meu (unde urma să vină însoțit de d-nii Orban și Chiliman - ultimul a absentat), am venit și eu pregătit cu niște întrebări.

Hai să fiu cinstit. Am avut emoții. Nu am mai vorbit în fața unui public, oricât de restrâns, de mai bine de 11 ani, de când țineam seminarii la facultate. De aceea mi-am pregătit temeinic această întâlnire, pregătindu-mă să-i pun d-lui Tăriceanu următoarele întrebări:

1. De ce, așa cum rezultă din datele de pe website-ul Camerei Deputaților, a absentat la 66% din ședințele de vot? (aici ar fi putut să-mi răspundă: „Fiindcă eram în grevă parlamentară.”, dar aș fi fost pregătit cu contra-răspunsul: „În 2004-2008 nu ați avut activitate parlamentară fiindcă ați fost prim-ministru. În 2008-2012 ați fost în grevă. Ce garanție avem că nu o să vă voteze lumea iar, și în 2012-2016 o să ziceți că aveți un văr în Patagonia pe care vreți să-l vizitați?”)
2. Dacă poate să ne spună când a avut loc ultima sa întâlnire cu alegătorii din Ilfov, și ce a discutat cu ei, dacă și-a luat la revedere. (Biroul dânsului de parlamentar de Ilfov se pare că e pe undeva prin Aviației.)
3. Să dea un exemplu de inițiativă, interpelare, proiect de lege etc. în parlament inspirat din problemele ilfovenilor. (Răspund eu, zero.)

Evident, una e socoteala din târg, și alta cea de acasă. Nu am apucat să-i pun nici o întrebare din cele gândite în prealabil, în schimb am ridicat alte probleme. Iată mai jos desfășurarea întâlnirii.

18:05 - Sosește dl. Tăriceanu. Zâmbește larg, e sigur pe sine.

Ora 18.00 Apare întâi dl. Orban, apoi vine cu o mică întârziere și dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Se strâng curioșii. Sunt vreo 40. Majoritatea bătrâni, pensionari. Printre puținii tineri, unul care seamănă izbitor, dar izbitor!... cu dl. Augustin Ofițeru, un alt contracandidat. Acesta va sta mai retras toată întâlnirea și nu va zice nimic. Nu sunt sigur totuși că era el, nu-mi vine să cred că a venit acolo ca să nu zică nimic. Dl. Tăriceanu afișează zâmbetul său larg, cu dinții strânși, atât de caracteristic. Un fel de copie nereușită a zâmbetului lui Ion Iliescu din zilele bune.

Începe discursul.

Ora 18.10 Obișnuitul discurs de încălzire. Ni se prezintă poziția generală a USL. Ideea e că ei nu promit nimic, că n-au de unde, că e criză, că e criză și-n Europa... dar ceilalți... promit... că au nevoie de voturi. Se reține în subiacent ideea că dacă USL nu ar fi avut 50%, probabil ar fi făcut promisiuni. Dl. Tăriceanu nu uită să puncteze „artistic” amintind oamenilor că el s-a opus majorării cu 50% a salariilor (profesorilor). Evident, nimic despre îndemnul adresat românilor să-și cumpere case în America. Se trece la proiecte. Proiectul mare de viitor e ca la anul să se schimbe Constituția, în așa fel încât după Băsescu să nu mai poată fi posibil un alt Băsescu. Guvernul să fie guvern, parlamentul parlament, președintele președinte. Clasa politică, zice dl. Tăriceanu sărind de la una la alta, nu se poate reforma din interior, trebuie ca oamenii să-i tragă de mână pe politicieni, „să participe”. Economic, e nevoie de locuri de muncă, trebuie găsite soluții.  Speră să se poată majora salariile bugetarilor cu rata inflațiilor. Vorbește un pic și dl. Orban. Senzația mea e că se bate câmpii cu grație. De altfel treaba asta reiese și din postura pe care o am în poză: cu mâinile la piept, ușor nedumerit. Se vorbește mult și găunos.

Vorbește dl. Tăriceanu. În stânga imaginii sunt eu. Cam neîncrezător față de ceea ce aud.

Întâi pune un tânăr o întrebare despre salarii, apoi sar eu. Tot discursul pregătit de acasă se duce dracului, pentru că dl. Tăriceanu a zis așa de multe lucruri care pot / merită atacate, încât n-are sens să vin cu niște întrebări ca nuca-n perete. „Uitați, zic, eu vă urez 'bine ați venit' aici, pentru că stau în blocul ăsta din spatele nostru de aproape 30 de ani. Întâmplător - absolut întâmplător! - sunt unul dintre contracandidații dvs. aici, în Colegiul 2 Senat (rumoare, dl. Tăriceanu e surprins). Nu sunt nici de la ARD, nici de la PPDD, DDPP și alte litere de-astea, mă susține un partid mic (greșeală: nu-mi dau nici numele, nici acronimul partidului).  Ce vreau să spun: ați vorbit foarte frumos de Constituție, de implicarea cetățenilor. Eu cred că ar fi corect să le spuneți cinstit cetățenilor că legile sunt făcute în așa fel încât ei să nu-și poată spune părerea. Sunt convins că nimeni din cei de aici nu știe că, numai pentru a candida, pentru a-ți face cunoscute ideile, e nevoie să plătești 3.500 de lei (rumoare, mulți se miră, se aude, zău?... așa o fi?...). Păi câți credeți dumneavoastră (și arăt spre oameni) că au 3.500 de lei să dea, așa, degeaba? Întâmplător eu am o anumită experiență, am banii ăștia, pot să candidez și de 10 ori dacă e nevoie, nu e problemă. Dar oamenii trebuie să știe adevărul, să înțeleagă de ce nu pot alege o altă clasă politică: pentru că li se pun bețe în roate.” Dl. Tăriceanu e surprins. Nu mai zâmbește, începe să bâiguie ceva de sumă, apoi recită cu siguranță o poezie: „Totuși, zice dânsul, nu puteți nega că dacă o persoană nu are 3.500 de lei, nu prea are ce căuta în politică, sigur va exista tentația corupției...” „Păi stați puțin, zic eu, dvs. vi se pare că dl. Videanu e un model de integritate? Că dânsul e dintre cei care au avut 3.500 de lei.” Rumoare din nou. „Ei, zice dl. Tăriceanu, nu știu de dl. Videanu... dar cine nu are o anumită posibilitate materială, sigur va fi tentat de corupție.” „Păi și atunci unde mai e prezumția de nevinovăție?”, încerc eu să-l încolțesc pe dl. Tăriceanu care susține, practic, că oricine e lipsit de posibilități materiale e din capul locului suspect. În clipa aia intervine cineva din spate, probabil un aplaudac: „Hai domne, mai lasă-i și pe alții.” Cineva pune repede o întrebare legată de autostrăzi, răspunde dl. Orban (care a fost ministrul transporturilor), dl. Tăriceanu scapă.

Dl. Tăriceanu dă explicații. Nu mai zâmbește așa larg.

 Lumea începe însă să prindă curaj. Vin întrebări din ce în ce mai dure. O femeie pune o întrebare foarte simplă: „Domnule prim-ministru, vă rog să ne explicați, simplu, scurt pe doi: de ce au scăzut pensiile, au scăzut salariile, dar cresc prețurile? De ce?” Dl. Tăriceanu dă ochii peste cap și se pregătește să răspundă, e clar că nu prea știe ce să răspundă. Intervin eu: „Doamnă, haideți să vă explic eu de ce: fiindcă toată economia României este euroizată. Și asta, fiindcă s-a dorit (și arăt involuntar spre cei doi, deși nu aș fi vrut să adopt vreo atitudine acuzatoare) idealul tâmpit al intrării în zona euro în 2015.” Lumea aprobă, dă din cap, „da domne', așa e, toate prețurile sunt în euro”. Dl. Tăriceanu, vizibil inconfortat de răspunsul meu, începe să abereze cu privire la productivitate, competiție, concurență. Nu mai intervin, o las așa. Ar mai fi trebuit să zic că degeaba faci competitivitate dacă economia trebuie să producă în așa fel încât să acopere și ratele împrumutului FMI, nu doar cererea de pe piața internă și externă.

Altcineva întreabă de ce nu se fac irigații. De ce nu e agricultură. D-nul Orban, susținut de dl. Tăriceanu, zice că agricultura a absorbit cei mai mulți bani de la UE, și că irigațiile degeaba le aduci din Dunăre dacă trebuie să le înalți 4 metri nu știu unde (nu înțeleg unde). Nu ne spune cum se face că sistemele astea de irigații funcționau pe timpul lui Ceaușescu... Altcineva întreabă de ce nu face statul nu știu ce investiții. Îl iau la ochi, să-l țin minte, să-i dau un fluturaș. Dl. Tăriceanu zice că trebuie înțeles un lucru, nu mai suntem pe timpul comuniștilor, să facă statul investiții. Norvegienii or fi „pe timpul comuniștilor”, cine știe. Sau americanii înșiși, când lucrează la proiectele de explorare spațială. O doamnă întreabă de Roșia Montană. Ciulesc urechile, pentru că se leagă cu punctul 9 din platforma mea (legea garanției ecologice). Dl. Tăriceanu răspunde ritos: „Poziția mea e simplă, e DA.” Și începe: locuri de muncă, investiții, bla bla. Riscul ecologic? Nu există, zice dl. Tăriceanu. „Tehnologia actuală e suficient de sigură ca să nu permită riscuri ecologice.” Mi-a ridicat mingea la fileu. Îi întind un fluturaș doamnei și îi zic: „Uitați, aici veți găsi poziția mea față de Roșia Montană.”, după care mă adresez d-lui Tăriceanu: „Domnule prim-ministru, aș vrea să-mi precizez și eu poziția, pentru că vreau să o comentați un pic. Uitați care-i chestia, poziția mea e un fel de semi-DA, dar eu susțin că trebuie să fim precauți pentru că nu am încredere că marile corporații străine vor veni pe aici ca să utilizeze cele mai noi tehnologii, mai degrabă cred că vor veni să facă treabă ieftină și nesigură și vor utiliza tehnologii ieftine, depășite. Ce credeți?” „Ei, nu, zice dânsul, că sunt norme, bla bla.” Dl. Tăriceanu nu a auzit cu siguranță de felul complet ne-etic în care s-au comportat pe aici corporații precum Nokia (care a plecat pur și simplu de la Cluj) sau, iată, Ericsson (mita în telecomunicații). Și nu numai.

Seara se apropie de sfârșit.

În sfârșit, adunarea începe să se spargă, după vreo oră de discuții. La final dau și vreo câțiva fluturași, oamenii zic „mulțumesc”, „hai să vedem ce gândiți și dumneavoastră”, „succes”. Din punctul meu de vedere întâlnirea a decurs mai mult decât ok. Cu cineva rămân un pic de vorbă, e vizibil interesat. Îi spun părerea mea sinceră: „Probabil dl. Tăriceanu va fi ales, are de departe șansele cele mai mari, dar dacă nu reacționăm nu poate auzi și ideile noastre. Poate va găsi două-trei lucruri interesante în platforma mea și le va prelua dânsul când va ajunge în parlament. Dacă tăcem cu toții, n-are cum să ne audă și n-are ce să preia.”

www.facebook.com/mai.intai.oamenii
www.luciansarbu.info