Pentru că știu că fotbaliștii noștri au nevoie de încurajări înaintea marelui derby cu Luxemburg, decisiv pentru clasarea pe o poziție cât mai importantă în ierarhia finală a grupei de calificare de la Euro 2012, le urez un călduros:
„Hai România!”
Hai băieții, că se poate! Putem să scoatem un egal cu luxemburghezii!
Ai noștri ca brazii cu mucii pă piept!
Se afișează postările cu eticheta fotbal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fotbal. Afișați toate postările
29.3.11
22.6.10
Campionatul Mondial a ajuns la jumatate
Campionatul Mondial a ajuns la jumătate şi, dintr-un anumit punct de vedere, suntem pe punctul de a intra deja în faza eliminatorie, câtă vreme meciuri precum Germania-Ghana, Australia-Serbia, Danemarca-Japonia, Anglia-Slovenia, Statele Unite-Algeria şi mai ales Nigeria-Coreea de Sud şi Spania-Chile se vor juca după principiul "totul sau nimic". Deja se conturează surprizele, decepţiile şi tendinţele acestui Mondial.
1. Cea mai mare decepţie nu e reprezentată de vreo echipă anume, ci de blocul echipelor africane. Fiind un Mondial jucat în Africa, ne aşteptam la mult mai mult de la echipele africane. În schimb, după numai două meciuri Camerunul e matematic eliminat, Africa de Sud şi Coasta de Fildeş sunt 99% eliminate, Nigeria şi Algeria au de 2 lei speranţe şi numai Ghana a arătat ceva fotbal, trebuind însă ca în ultimul meci să reziste în faţa Germaniei pentru a spera la accederea în optimi. Bilanţul africanilor, de altfel, spune totul: 1 victorie, 4 egaluri, 7 înfrângeri. RUŞINOS!
2. Aşa cum spuneam mai devreme, America e reprezentată excepţional la acest Mondial. Uruguayul, Mexicul, Argentina, Brazilia, Paraguayul sunt calificate sau cvasi-calificate în optimi, în timp ce Statele Unite şi Chile au şanse de peste 90% de a trece de grupe. Mai mult, absolut toate echipele au încântat prin evoluţia lor şi dacă media golurilor a depăşit 2 pe meci, acest lucru se datorează în special echipelor americane, care în a doua rundă de meciuri au înscris 17 goluri. Singura oaie neagră a grupului e reprezentativa Hondurasului de la care, însă, nimeni nu a avut vreo aşteptare. Mai mult, după ce au scos din competiţie Franţa, americanii pot face acelaşi lucru cu Spania ("onoarea" unei atari fapte revenindu-le chilienilor).
3. În schimb, după ce a dat toate semifinalistele în 2006, Europa e în criză. Marile "forţe" ori sunt deja eliminate, ori abia s-au târât în primele meciuri, exemplul cel mai concludent fiind Italia, care nu a fost în stare să-i bată pe amatorii neozeelandezi. Mai vioi par portughezii, a căror victorie la scor cu Coreea de Nord e, totuşi, neconcludentă câtă vreme adversarul este unul lipsit de valoare. Neconcludentă a fost şi evoluţia Olandei, care a învins chinuit în ultimul joc Japonia, printr-un gol mai degrabă întâmplător marcat de Snejder. Anglia, Spania şi Italia par a fi nişte echipe extrem de obosite, terminate de oboseală, care nu vor putea, probabil, să mai ducă de acum încolo mai mult de 2-3 meciuri (adică maxim sferturi de finală). Spania mai ales se află într-o situaţie extraordinar de ingrată, fiind obligată să joace un meci ca o finală în faţa chilienilor. Chiar dacă vor reuşi să treacă peste încărcătura psihică a acestui meci, mă îndoiesc că vor fi în stare să treacă şi de optimi, sferturi, semifinale şi să mai ia şi titlul. Jucătorii vin după un sezon încărcat în care Barcelona şi Real şi-au disputat titlul până în ultima etapă, consumul nervos fiind, cu siguranţă, la cote maxime - iată de ce avem toate şansele să credem că Spania va claca!
4. Se vor bate Argentina şi Brazilia pentru titlu? Momentan culoarele echipelor par a indica o finală Argentina-Brazilia. Argentina însă mă îngrijorează un pic deoarece pare să fie în vârf de formă, cam devreme. Pentru o echipă care vrea să ia titlul, vârful de formă ar trebui atins cam prin perioada sferturilor de finală. Este Argentina în vârf de formă, sau Diego Maradona ne pregăteşte o surpriză pentru fazele târzii ale competiţiei, ceea ce vedem acum fiind doar un preludiu?
1. Cea mai mare decepţie nu e reprezentată de vreo echipă anume, ci de blocul echipelor africane. Fiind un Mondial jucat în Africa, ne aşteptam la mult mai mult de la echipele africane. În schimb, după numai două meciuri Camerunul e matematic eliminat, Africa de Sud şi Coasta de Fildeş sunt 99% eliminate, Nigeria şi Algeria au de 2 lei speranţe şi numai Ghana a arătat ceva fotbal, trebuind însă ca în ultimul meci să reziste în faţa Germaniei pentru a spera la accederea în optimi. Bilanţul africanilor, de altfel, spune totul: 1 victorie, 4 egaluri, 7 înfrângeri. RUŞINOS!
2. Aşa cum spuneam mai devreme, America e reprezentată excepţional la acest Mondial. Uruguayul, Mexicul, Argentina, Brazilia, Paraguayul sunt calificate sau cvasi-calificate în optimi, în timp ce Statele Unite şi Chile au şanse de peste 90% de a trece de grupe. Mai mult, absolut toate echipele au încântat prin evoluţia lor şi dacă media golurilor a depăşit 2 pe meci, acest lucru se datorează în special echipelor americane, care în a doua rundă de meciuri au înscris 17 goluri. Singura oaie neagră a grupului e reprezentativa Hondurasului de la care, însă, nimeni nu a avut vreo aşteptare. Mai mult, după ce au scos din competiţie Franţa, americanii pot face acelaşi lucru cu Spania ("onoarea" unei atari fapte revenindu-le chilienilor).
3. În schimb, după ce a dat toate semifinalistele în 2006, Europa e în criză. Marile "forţe" ori sunt deja eliminate, ori abia s-au târât în primele meciuri, exemplul cel mai concludent fiind Italia, care nu a fost în stare să-i bată pe amatorii neozeelandezi. Mai vioi par portughezii, a căror victorie la scor cu Coreea de Nord e, totuşi, neconcludentă câtă vreme adversarul este unul lipsit de valoare. Neconcludentă a fost şi evoluţia Olandei, care a învins chinuit în ultimul joc Japonia, printr-un gol mai degrabă întâmplător marcat de Snejder. Anglia, Spania şi Italia par a fi nişte echipe extrem de obosite, terminate de oboseală, care nu vor putea, probabil, să mai ducă de acum încolo mai mult de 2-3 meciuri (adică maxim sferturi de finală). Spania mai ales se află într-o situaţie extraordinar de ingrată, fiind obligată să joace un meci ca o finală în faţa chilienilor. Chiar dacă vor reuşi să treacă peste încărcătura psihică a acestui meci, mă îndoiesc că vor fi în stare să treacă şi de optimi, sferturi, semifinale şi să mai ia şi titlul. Jucătorii vin după un sezon încărcat în care Barcelona şi Real şi-au disputat titlul până în ultima etapă, consumul nervos fiind, cu siguranţă, la cote maxime - iată de ce avem toate şansele să credem că Spania va claca!
4. Se vor bate Argentina şi Brazilia pentru titlu? Momentan culoarele echipelor par a indica o finală Argentina-Brazilia. Argentina însă mă îngrijorează un pic deoarece pare să fie în vârf de formă, cam devreme. Pentru o echipă care vrea să ia titlul, vârful de formă ar trebui atins cam prin perioada sferturilor de finală. Este Argentina în vârf de formă, sau Diego Maradona ne pregăteşte o surpriză pentru fazele târzii ale competiţiei, ceea ce vedem acum fiind doar un preludiu?
16.6.10
După prima serie de meciuri a Mondialului
Iată că a trecut deja prima serie de meciuri a Campionatului Mondial. E momentul să tragem câteva concluzii.
- Alo, unde e fotbalul?... vrem fotbal! Fotbalul înseamnă spectacol, spectacolul înseamnă goluri! Momentan media golurilor e absolut incredibil de mică, 1,56 pe meci, adică foarte, foarte departe de media de la Mondialul italian (2,1). Să sperăm că începând cu seria a doua de jocuri ceva se schimba, şi că echipele mici vor înţelege că din trei 0-0 sau trei de 1-1 e greu să te califici mai departe.
- Nu există mari favorite. Pe de altă parte, este unul din Campionatele Mondiale fără o favorită certă. Ţin minte că în 1990 încă de la primele meciuri s-a vorbit de o finală Germania-Brazilia (în cele din urmă a fost Germania-Argentina). În SUA '94 tot aşa, s-a spus încă de la primele meciuri că Brazilia e mare favorită. În 98 totul a curs spre o finală Franţa-Brazilia, iar la mondialul asiatic din nou Brazilia a fost mare favorită. De data asta chiar e greu de spus cine va juca finala, dar până acum singurele echipe mari care şi-au confirmat statutul au fost Germania, Olanda şi Argentina.
- Vom avea surprize mari, deoarece echipele mici au o ambiţie deosebită şi Europa e reprezentată foarte slab. S-a văzut aseară la meciul făcut de Coreea de Nord împotriva Braziliei. Noua Zeelandă a jucat până în ultima secundă cu Slovacia. Africa de Sud i-a ţinut în şah pe mexicani (să vedem ce vor face diseară cu Uruguay). În urmă cu o oră, Elveţia şi-a bătut joc de statutul de "favoriţi" al spaniolilor. Cred că echipele mici vor fi suficient de bătăioase pentru a eroda psihicul echipelor mari, ceea ce le va creea probleme acestora în perspectiva unui drum lung, ce va trebui să se termine pe 11 iulie. De aceea cred că vom avea parte de surprize şi în optimi, şi în sferturi, şi în semifinale, şi în finală, şi n-ar fi exclus să vedem o campioană mondială inedită!
11.6.10
Începe Mondialul!
Ura! În sfârşit, după 4 ani de aşteptare avem parte din nou de cel mai mare spectacol sportiv de pe planetă. Gata: nevestele, mamele, fiicele - n-au decât să-şi facă de lucru pe la cratiţă sau să iasă la plimbare. Televizorul e al nostru!
Cu acest prilej, vă prezint câteva momente din istoria Cupelor Mondiale de demult, momente care mi s-au întipărit în minte pentru tot restul vieţii:
1982 - Prima mea amintire de la Cupa Mondială. Aveam 7 ani şi în România nu se transmitea nimic. Dar se transmitea la ruşi (locuiam în Brăila). Nu TV Chişinău, ci TV Moscova, care se prindea mai greu. Aşa că taică-miu a meşterit ceva pe la antenă şi s-a văzut şi la noi mondialul, cam cu purici, dar s-a văzut. Primul meci pe care l-am văzut în direct a fost Franţa-Kuweit 4-1, şi mi-aduc aminte şi acum de rizibilul incident cu scoaterea echipei kuweitiene din teren de către şeicul lor, pe motiv că arbitrul i-a furat la un gol.
1986 - De data asta Mondialul s-a văzut la bulgari. Bulgarii aveau câţiva jucători foarte buni: Naşko Sirakov, Gheorghi Dimitrov, Ghetov şi au jucat chiar în meciul de deschidere, împotriva campioanei en-titre, Italia. Spre onoarea lor, bulgarii au făcut 1-1 după un meci spectaculos care a dat tonul unei Cupe Mondiale senzaţionale.
1986 - Golul spaniol anulat (mai bine zis neacordat) de Bambridge în meciul cu Brazilia. Era chiar în ziua/noaptea nunţii lui văr-miu. Cam toţi bărbaţii s-au retras la meci. Până la urmă brazilienii,
care îi aveau în echipă pe Socrates, Zico şi Falcao, au bătut cu 1-0.
1986 - Primul meci cu goluri multe de care îmi aduc aminte. URSS-Ungaria 6-0. Nimeni nu a înţeles atunci ce s-a întâmplat cu ungurii, care au jucat de parcă erau drogaţi. Şi "drogaţi" au rămas de atunci încoace, pentru că nu s-au mai calificat niciodată la vreun turneu final.
1986 - Meciul "thriller" din sferturile de finală dintre Franţa şi Brazilia arbitrat de un român, Ioan Igna. Cred că întreaga planetă fotbalistică ţinea cu Brazilia. Platini a fost de altă părere şi Franţa a mers în semifinale.
1990 - Golul lui Omam Biyk din meciul de deschidere împotriva Argentinei. În clipa aia fotbalul a devenit mai frumos. Echipele mici au început să le bată pe cele mari (din păcate nu am "prins" meciurile Algeriei din 1982...)
1990 - Egalul cu Argentina, unul dintre cele mai mari rezultate făcute vreodată de naţionala noastră. Gol marcat de Balint. În momentul ăla ruşii conduceau Camerunul cu 4-0 şi se părea că "ne-au luat faţa", în ciuda faptului că în meciul direct îi bătusem cu 2-0. Antrenorul Camerunului era rus, ceea ce la vremea respectivă a alimentat speculaţiile privind o mică înţelegere între camerunezi şi ruşi.
1990 - Şi din nou Argentina! De data asta în meciul din optimi împotriva Braziliei. Brazilienii se calificaseră din grupe bătând tot, în timp ce rivalii lor istorici, argentinienii, se calificaseră chinuit dintr-o grupă cu Camerun, România şi URSS. În meciul din optimi brazilienii au dominat copios, au avut vreo 2 bare, nenumărate alte ocazii, o posesie impresionantă a balonului, în timp ce Maradona şi ai lui nu au jucat efectiv decât vreo 20 de secunde, atunci când au construit golul din minutul 80. Niciodată, repet: niciodată înainte şi după aceea nu am mai văzut la vreun campionat mondial ca o echipă să fie dominată în halul ăla şi totuşi să câştige. Erau anii în care Maradona îl avea pe dracu-n el! Şi culmea e că în echipa Braziliei jucau cam jumătate din jucătorii care aveau să câştige titlul în 1994.
--
La ediţia de anul ăsta nu am vreo favorită şi cred că e greu de spus cine va câştiga, pentru că ne aflăm în faţa unor date inedite:
Şi cu acestea fiind zise, să-nceapă meciurile!
Cu acest prilej, vă prezint câteva momente din istoria Cupelor Mondiale de demult, momente care mi s-au întipărit în minte pentru tot restul vieţii:
1982 - Prima mea amintire de la Cupa Mondială. Aveam 7 ani şi în România nu se transmitea nimic. Dar se transmitea la ruşi (locuiam în Brăila). Nu TV Chişinău, ci TV Moscova, care se prindea mai greu. Aşa că taică-miu a meşterit ceva pe la antenă şi s-a văzut şi la noi mondialul, cam cu purici, dar s-a văzut. Primul meci pe care l-am văzut în direct a fost Franţa-Kuweit 4-1, şi mi-aduc aminte şi acum de rizibilul incident cu scoaterea echipei kuweitiene din teren de către şeicul lor, pe motiv că arbitrul i-a furat la un gol.
1986 - De data asta Mondialul s-a văzut la bulgari. Bulgarii aveau câţiva jucători foarte buni: Naşko Sirakov, Gheorghi Dimitrov, Ghetov şi au jucat chiar în meciul de deschidere, împotriva campioanei en-titre, Italia. Spre onoarea lor, bulgarii au făcut 1-1 după un meci spectaculos care a dat tonul unei Cupe Mondiale senzaţionale.
1986 - Golul spaniol anulat (mai bine zis neacordat) de Bambridge în meciul cu Brazilia. Era chiar în ziua/noaptea nunţii lui văr-miu. Cam toţi bărbaţii s-au retras la meci. Până la urmă brazilienii,
care îi aveau în echipă pe Socrates, Zico şi Falcao, au bătut cu 1-0.
1986 - Primul meci cu goluri multe de care îmi aduc aminte. URSS-Ungaria 6-0. Nimeni nu a înţeles atunci ce s-a întâmplat cu ungurii, care au jucat de parcă erau drogaţi. Şi "drogaţi" au rămas de atunci încoace, pentru că nu s-au mai calificat niciodată la vreun turneu final.
1986 - Meciul "thriller" din sferturile de finală dintre Franţa şi Brazilia arbitrat de un român, Ioan Igna. Cred că întreaga planetă fotbalistică ţinea cu Brazilia. Platini a fost de altă părere şi Franţa a mers în semifinale.
1990 - Golul lui Omam Biyk din meciul de deschidere împotriva Argentinei. În clipa aia fotbalul a devenit mai frumos. Echipele mici au început să le bată pe cele mari (din păcate nu am "prins" meciurile Algeriei din 1982...)
1990 - Egalul cu Argentina, unul dintre cele mai mari rezultate făcute vreodată de naţionala noastră. Gol marcat de Balint. În momentul ăla ruşii conduceau Camerunul cu 4-0 şi se părea că "ne-au luat faţa", în ciuda faptului că în meciul direct îi bătusem cu 2-0. Antrenorul Camerunului era rus, ceea ce la vremea respectivă a alimentat speculaţiile privind o mică înţelegere între camerunezi şi ruşi.
1990 - Şi din nou Argentina! De data asta în meciul din optimi împotriva Braziliei. Brazilienii se calificaseră din grupe bătând tot, în timp ce rivalii lor istorici, argentinienii, se calificaseră chinuit dintr-o grupă cu Camerun, România şi URSS. În meciul din optimi brazilienii au dominat copios, au avut vreo 2 bare, nenumărate alte ocazii, o posesie impresionantă a balonului, în timp ce Maradona şi ai lui nu au jucat efectiv decât vreo 20 de secunde, atunci când au construit golul din minutul 80. Niciodată, repet: niciodată înainte şi după aceea nu am mai văzut la vreun campionat mondial ca o echipă să fie dominată în halul ăla şi totuşi să câştige. Erau anii în care Maradona îl avea pe dracu-n el! Şi culmea e că în echipa Braziliei jucau cam jumătate din jucătorii care aveau să câştige titlul în 1994.
--
La ediţia de anul ăsta nu am vreo favorită şi cred că e greu de spus cine va câştiga, pentru că ne aflăm în faţa unor date inedite:
- Clima temperată ar favoriza echipele din America de Sud şi pe cele din nordul Europei - mai puţin pe favoriţii bookmakerilor, Spania!
- Totuşi, fiind prima Cupă Mondială de pe pământ african mă aştept ca echipele africane să joace cu un plus de ambiţie, mai ales că de data asta, spre deosebire de ultima Cupă Mondială, Africa e reprezentată de nişte echipe foarte tari.
- Să nu uităm nici declaraţia din 1994 a preşedintelui de atunci al Federaţiei de Soccer a SUA: "Până în 2010 vrem să câştigăm Cupa Mondială!" Iată, suntem în 2010, şi la ultima Cupă a Confederaţiilor SUA a jucat finala!
Şi cu acestea fiind zise, să-nceapă meciurile!
25.6.08
Renasterea Germaniei
3-2 cu Turcia şi nemţii joacă prima oară finala continentală după 12 ani. Deşi nu mai au marile vedete din trecut.
Pentru mâine mizez pe capacitatea de revanşă a ruşilor şi sper într-o finală Germania-Rusia care se anunţă foarte spectaculoasă.
Pentru mâine mizez pe capacitatea de revanşă a ruşilor şi sper într-o finală Germania-Rusia care se anunţă foarte spectaculoasă.
17.6.08
Vai de capul lor cu temporizarea mă-sii
Ai nevoie de victorie. Adversarul, care n-are nici o miză, te invită la joc şi îşi fereşte gleznele mai rău ca o echipă de domnişoare. În minutul 45 Codrea prinde un şut de la marginea careului şi se vede foarte clar cum lunganul ăla mulatru vrea să atace mingea şi apoi se răzgândeşte şi îi lasă lui Codrea 2 metri şi 5 secunde timp să şuteze. Un semn evident că olandezii n-ar zice "nu". În loc să profiţi de şansă, "temporizezi", fir-ar a dracului de temporizare şi cu cine a inventat-o.
Un meci stupefiant, care te face să te întrebi dacă nu cumva mafia italiană i-o fi ameninţat pe ai noştri cu lichidarea dacă elimină Italia. Iar dacă n-a fost mâna mafiei, atunci câteva nulităţi în frunte cu Florentin Petre trebuie să dispară din lot. Înţeleg că omul trebuie să se transfere de la ŢSKA Sofia, dar putea să bage nişte filmuleţe pe Youtube şi era suficient să-l ia vreun club din Dubai. Nu trebuia să ne fericească la Euro cu prestaţia. Şi eu am 1,67 şi constituţie astenică şi dacă ar fi să mă cheme Piţurcă la lot aş zice din bun-simţ "Mulţumesc pentru onoare, da' nu e cazul".
Iar Chivu, Mutu, Tamaş şi Contra trebuie să-şi facă serios autocritica. Cei doi Niculae, de asemenea, ne pot scuti de reprezentaţiile dumnealor. Ăştia sunt orice, dar nu atacanţi. Singurul nostru jucător care a jucat într-adevăr la înălţimea evenimentului, constant, e Lobonţ.
Cât despre fraierii de olandezi, or să ia ei Euro 2008 când mi-oi vedea ceafa. Hai să zicem că în sferturi vor trece de Suedia / Rusia (eu aş miza pe Rusia), dar în semifinale vor reîntâlni iar Italia care o să-i jupoaie de vii. Nu cred că-şi închipuie cineva că olandezii or să prindă de 2 ori în cadrul aceleiaşi competiţii campioana mondială, şi de 2 ori vor da gol dintr-un ofsaid de 3 metri...
PS. şi dacă tot vorbeam de palmares, uite că desculţii ăia de croaţi, sau poate turcii, adună în câţiva ani 2 semifinale. Turcii, cu care măturam pe jos acum 2 decenii...
Un meci stupefiant, care te face să te întrebi dacă nu cumva mafia italiană i-o fi ameninţat pe ai noştri cu lichidarea dacă elimină Italia. Iar dacă n-a fost mâna mafiei, atunci câteva nulităţi în frunte cu Florentin Petre trebuie să dispară din lot. Înţeleg că omul trebuie să se transfere de la ŢSKA Sofia, dar putea să bage nişte filmuleţe pe Youtube şi era suficient să-l ia vreun club din Dubai. Nu trebuia să ne fericească la Euro cu prestaţia. Şi eu am 1,67 şi constituţie astenică şi dacă ar fi să mă cheme Piţurcă la lot aş zice din bun-simţ "Mulţumesc pentru onoare, da' nu e cazul".
Iar Chivu, Mutu, Tamaş şi Contra trebuie să-şi facă serios autocritica. Cei doi Niculae, de asemenea, ne pot scuti de reprezentaţiile dumnealor. Ăştia sunt orice, dar nu atacanţi. Singurul nostru jucător care a jucat într-adevăr la înălţimea evenimentului, constant, e Lobonţ.
Cât despre fraierii de olandezi, or să ia ei Euro 2008 când mi-oi vedea ceafa. Hai să zicem că în sferturi vor trece de Suedia / Rusia (eu aş miza pe Rusia), dar în semifinale vor reîntâlni iar Italia care o să-i jupoaie de vii. Nu cred că-şi închipuie cineva că olandezii or să prindă de 2 ori în cadrul aceleiaşi competiţii campioana mondială, şi de 2 ori vor da gol dintr-un ofsaid de 3 metri...
PS. şi dacă tot vorbeam de palmares, uite că desculţii ăia de croaţi, sau poate turcii, adună în câţiva ani 2 semifinale. Turcii, cu care măturam pe jos acum 2 decenii...
12.6.08
Elvetia, out. Presiune pe... Croatia si Polonia!
Elveţia face nefăcutul şi e out după doar 2 meciuri. Nu mi-ar plăcea să fiu elveţian în zilele astea, mai ales că eliminarea e complet halucinantă, după 2 meciuri pe care helveţii le-au dominat pe alocuri absolut copios, având şi bare, şi ocazii de unu la unu cu portarul.
Cu una din ţările-gazdă deja eliminată, presiunea pică pe adversarele Austriei din grupa B. Mai ales că, în ciuda aşteptărilor, Austria nu a jucat deloc rău în meciul de debut. O eliminare a ambelor gazde încă din turul 1 ar fi ceva nemaivăzut şi, financiar vorbind, nu ştiu cât de dorit de organizatori. Croaţia trebuie să scoată azi cel puţin 1 punct cu Germania pentru a fi sigură că, în cazul unei victorii austriece împotriva Poloniei, în ultima etapă nu se vor putea face jocuri de culise.
În ceea ce priveşte Cehia sau Turcia, nici una nu pare a avea stofă de semifinalistă dar norocul echipei care va reuşi calificarea alături de Portugalia ar putea veni din faptul că eventualele jocuri de culise din grupa B ar putea duce la un sfert de finală împotriva Austriei.
În grupa noastră, e bine că am scos egalul din prima zi, care ne păstrează practic în cursa pentru calificare indiferent de rezultatul de mâine. Chiar şi dacă pierdem cu 10-0 în faţa Italiei, un 1-0 cu Olanda în ultima etapă ne poate califica mai departe. Pentru meciul cu Italia însă sunt optimist. Italienii încearcă să-şi dea singuri curaj şi îşi aduc aminte de 1994, când au început tot cu o înfrângere, 0-1 cu Irlanda, ajungând până la urmă să joace finala. Numai că, după ce au arătat în primul meci, eu zic că nici nu se pune problema unei comparaţii. Italia din meciul cu Olanda a fost o caricatură, o echipă de 2 lei, cu o apărare varză, fără imaginaţie şi, mai ales, fără nici un lider notabil. În '94 jucau un Baggio, un Maldini, un Signori, un Baresi, jucători la care Italia actuală, oricât o fi de campioană mondială, nu poate decât să viseze. În plus italienii nu ar trebui să uite că în 1994 abia au reuşit să ocupe, cu chiu cu vai, locul 3 în grupă care, în cazul formatului acelei cupe mondiale, îi ducea mai departe, dar la Euro îi va face să ne zică "pa".
Şansa noastră e unică fiindcă nu se întâmplă de multe ori să-i prinzi pe italieni cu spatele la zid şi obligaţi să joace deschis în apărare încă din minutul 1 (o apărare care oricum, fără Cannavaro, s-a dovedit mai găurită ca un şvaiţer). În plus, oricât s-ar da ei de cocoşi, italienii ştiu că noi am bătut Olanda şi vor intra cu frică pe teren. Altfel zis, vor trebui să bată o echipă despre care ştiu că în preliminarii i-a bătut pe cei care i-au zdrobit pe ei şi în primul meci a făcut egal fără probleme cu Franţa, echipa care, la rândul ei, i-a bătut în preliminarii. Cu cuţitul la os şi cu un psihic pe marginea prăpastiei prevăd că italienii vor juca haotic, precipitat, vor bubui multe mingi în faţă şi vor încerca să joace într-un ritm superior celui impus de francezi, dar asta îi va face şi mai vulnerabili în apărare decât au fost în meciul cu Olanda. Totul e să nu luăm gol pe debutul meciului.
Cu una din ţările-gazdă deja eliminată, presiunea pică pe adversarele Austriei din grupa B. Mai ales că, în ciuda aşteptărilor, Austria nu a jucat deloc rău în meciul de debut. O eliminare a ambelor gazde încă din turul 1 ar fi ceva nemaivăzut şi, financiar vorbind, nu ştiu cât de dorit de organizatori. Croaţia trebuie să scoată azi cel puţin 1 punct cu Germania pentru a fi sigură că, în cazul unei victorii austriece împotriva Poloniei, în ultima etapă nu se vor putea face jocuri de culise.
În ceea ce priveşte Cehia sau Turcia, nici una nu pare a avea stofă de semifinalistă dar norocul echipei care va reuşi calificarea alături de Portugalia ar putea veni din faptul că eventualele jocuri de culise din grupa B ar putea duce la un sfert de finală împotriva Austriei.
În grupa noastră, e bine că am scos egalul din prima zi, care ne păstrează practic în cursa pentru calificare indiferent de rezultatul de mâine. Chiar şi dacă pierdem cu 10-0 în faţa Italiei, un 1-0 cu Olanda în ultima etapă ne poate califica mai departe. Pentru meciul cu Italia însă sunt optimist. Italienii încearcă să-şi dea singuri curaj şi îşi aduc aminte de 1994, când au început tot cu o înfrângere, 0-1 cu Irlanda, ajungând până la urmă să joace finala. Numai că, după ce au arătat în primul meci, eu zic că nici nu se pune problema unei comparaţii. Italia din meciul cu Olanda a fost o caricatură, o echipă de 2 lei, cu o apărare varză, fără imaginaţie şi, mai ales, fără nici un lider notabil. În '94 jucau un Baggio, un Maldini, un Signori, un Baresi, jucători la care Italia actuală, oricât o fi de campioană mondială, nu poate decât să viseze. În plus italienii nu ar trebui să uite că în 1994 abia au reuşit să ocupe, cu chiu cu vai, locul 3 în grupă care, în cazul formatului acelei cupe mondiale, îi ducea mai departe, dar la Euro îi va face să ne zică "pa".
Şansa noastră e unică fiindcă nu se întâmplă de multe ori să-i prinzi pe italieni cu spatele la zid şi obligaţi să joace deschis în apărare încă din minutul 1 (o apărare care oricum, fără Cannavaro, s-a dovedit mai găurită ca un şvaiţer). În plus, oricât s-ar da ei de cocoşi, italienii ştiu că noi am bătut Olanda şi vor intra cu frică pe teren. Altfel zis, vor trebui să bată o echipă despre care ştiu că în preliminarii i-a bătut pe cei care i-au zdrobit pe ei şi în primul meci a făcut egal fără probleme cu Franţa, echipa care, la rândul ei, i-a bătut în preliminarii. Cu cuţitul la os şi cu un psihic pe marginea prăpastiei prevăd că italienii vor juca haotic, precipitat, vor bubui multe mingi în faţă şi vor încerca să joace într-un ritm superior celui impus de francezi, dar asta îi va face şi mai vulnerabili în apărare decât au fost în meciul cu Olanda. Totul e să nu luăm gol pe debutul meciului.
9.6.08
Sa-i multumim zeului Temporizare
0-0 cu Franţa şi o Naţională care a prestat un joc dinaintea erei Hagi. "Temporizare". Ăsta e numele miraculos al tacticii cu care România a intrat în anii '70 în istoria fotbalului, aşa cum cehii au inventat cândva "uliţa cehă", italienii, "cattenacio", brazilienii "4-2-4" sau olandezii "fotbalul total".
Temporizarea, adică tehnica de a te face că ataci dând pase laterale în propria jumătate de teren, are un singur scop principal, şi anume adormirea instinctelor adversarului în speranţa că vei reuşi la un moment dat să prinzi o lovitură liberă, un 11 metri, o pală de vânt, un accident oarecare prin care să înscrii. Problema "temporizării" ca tactică de joc e aceea că n-a câştigat niciodată nimic, spre deosebire de celelalte, amintite mai sus. De fapt, singurele succese au constat în trei calificări obţinute în decursul a 14 ani: Mexico '70, sferturile europene în '72 şi euro '84. Plus alte şase calificări pierdute.
Temporizarea a dispărut din fotbalul nostru odată cu generaţia lui Hagi. Libero ca Belodedici sau Gică Popescu, care luau mingea din propriul careu şi o duceau vertical 50 de metri după care dădeau pasă în adâncime, drept pe vârf, era ceva nemaivăzut până în urmă cu 20 de ani. Mi-aduc aminte de o fază din Bulgaria-România 1-3, în '88, când Belodedici a ajuns în câteva secunde în faţa porţii bulgarilor şi a ratat de pe linia porţii.
În jurul nostru se colorează o hartă tot mai ruşinoasă pentru noi, în care numai Ucraina, Slovacia, Albania sau Bosnia-Herţegovina au mai rămas fără palmares. Parte din aceste naţiuni fotbalistice sunt prea tinere, parte sunt prea slabe. Noi nu suntem nici tineri, nici slabi, şi totuşi nu avem nici un fel de palmares. Până şi bulgarii se pot lăuda cu o finală olimpică (prin anii '60) şi o semifinală de campionat mondial. Turcii, care în urmă cu doar 20 de ani erau vai de capul lor, au făcut semifinală de mondiale în 2002. Grecii au luat un titlu continental. Încet-încet am rămas singurii care n-am gustat deloc din aerul tare al înălţimilor. Oare va reuşi generaţia piteşteanului Mutu cu "temporizarea" ceea ce n-a reuşit generaţia lui Dobrin?
Temporizarea, adică tehnica de a te face că ataci dând pase laterale în propria jumătate de teren, are un singur scop principal, şi anume adormirea instinctelor adversarului în speranţa că vei reuşi la un moment dat să prinzi o lovitură liberă, un 11 metri, o pală de vânt, un accident oarecare prin care să înscrii. Problema "temporizării" ca tactică de joc e aceea că n-a câştigat niciodată nimic, spre deosebire de celelalte, amintite mai sus. De fapt, singurele succese au constat în trei calificări obţinute în decursul a 14 ani: Mexico '70, sferturile europene în '72 şi euro '84. Plus alte şase calificări pierdute.
Temporizarea a dispărut din fotbalul nostru odată cu generaţia lui Hagi. Libero ca Belodedici sau Gică Popescu, care luau mingea din propriul careu şi o duceau vertical 50 de metri după care dădeau pasă în adâncime, drept pe vârf, era ceva nemaivăzut până în urmă cu 20 de ani. Mi-aduc aminte de o fază din Bulgaria-România 1-3, în '88, când Belodedici a ajuns în câteva secunde în faţa porţii bulgarilor şi a ratat de pe linia porţii.
În jurul nostru se colorează o hartă tot mai ruşinoasă pentru noi, în care numai Ucraina, Slovacia, Albania sau Bosnia-Herţegovina au mai rămas fără palmares. Parte din aceste naţiuni fotbalistice sunt prea tinere, parte sunt prea slabe. Noi nu suntem nici tineri, nici slabi, şi totuşi nu avem nici un fel de palmares. Până şi bulgarii se pot lăuda cu o finală olimpică (prin anii '60) şi o semifinală de campionat mondial. Turcii, care în urmă cu doar 20 de ani erau vai de capul lor, au făcut semifinală de mondiale în 2002. Grecii au luat un titlu continental. Încet-încet am rămas singurii care n-am gustat deloc din aerul tare al înălţimilor. Oare va reuşi generaţia piteşteanului Mutu cu "temporizarea" ceea ce n-a reuşit generaţia lui Dobrin?
4.6.08
Hai România!
Mai sunt 2 zile până la Euro. Mă încumet să dau nişte pronosticuri.
Mai întâi de toate, despre echipa noastră. Îmi place. Îmi place şi Piţi ca antrenor. Chiar dacă nu am mai participat la un turneu final de 8 ani, jucătorii au o foarte mare experienţă. Lobonţ, Contra, Chivu şi Mutu au jucat sau joacă de multă vreme în campionate de top din afară. Toţi au experienţa unor meciuri tari în picioare, inclusiv semifinale sau finale de cupe europene. În plus, ei au jucat şi în 2000 (nu sunt sigur de Lobonţ, dar parcă era şi el în lot). Jucătorii de la Steaua au în spate o semifinală UEFA şi două participări în Champions League. Ceilalţi care mai sunt pe acolo, Raţ, Tamaş, Codrea, Daniel Niculae, joacă şi ei decent la echipe din străinătate, fără a străluci. Singurul a cărui titularizare nu aş putea-o înţelege e Florentin Petre. Florentin Petre e veşnicul viitor "Alain Giresse al României" care, iată, a ajuns la vreo 32 de ani şi... tot veşnic viitor Alain Giresse a rămas. Într-o grupă cu Franţa şi Olanda, două echipe atletice, nu văd de ce ar trebui jucat cu Florentin Petre.
În concluzie pornim la drum cu o echipă bună. Situaţia de acum nu se compară cu cea din '84, când echipa noastră nu avea nici o experienţă internaţională, bazându-se doar pe cele două semifinale pe care le făcuseră înaintea turneului final jucătorii de la Universitatea Craiova şi Dinamo, în condiţii infinit mai uşoare decât acum. Practic, jucătorii din '84 nu aveau în picioare mai mult de 20 de meciuri tari făcute în carieră. Nu întâmplător echipa noastră a fost atunci victimă sigură într-o grupă cu campioana Europei, RFG, cu Spania şi cu Portugalia. Situaţia este cu totul alta acum.
Dacă ar fi să o asemăn cu ceva, aş asemăna România de azi cu Argentina din '86. Argentinienii aveau atunci o majoritate de jucători bunicei, dar mediocri, vreo doi de superclasă - Burruchaga şi Valdano - şi unul genial, Maradona. Spre deosebire de ei celelalte echipe de top erau alcătuite aproape în totalitate din jucători de superclasă, dar nici una nu avea vreun jucător genial pe teren. Brazilienii îi aveau pe Zico, Socrates, Careca, Branco, Junior, Casagrande şi fundaşul ăla lateral senzaţional, Josimar; nemţii pe Rummenigge, Briegel, Mathaus, Rudi Voller, Magath, Forster; spaniolii pe Butragueno, Camacho, Victor, Carrasco, Gordillo; francezii pe Platini, Giresse, Tigana, Batiston, Raul Fernandez, Rocheteau... Nici o altă echipă însă nu-l avea pe Maradona. Începând cu faza sferturilor de finală, Maradona a fost decisiv: pe englezi i-a bătut singur, cu belgienii în semifinale s-a distrat copios iar în finală, la 2-2, după revenirea senzaţională a nemţilor, a dat pasa decisivă din care Burruchaga (parcă...) a marcat golul victoriei.
Cam aşa e şi echipa noastră, jucătorul genial fiind Mutu. Dacă Mutu e în formă batem pe oricine. Ca şi Maradona, Mutu vine de la o echipă de top din Italia, la a cărei afirmare a contribuit şi el. Dacă Mutu nu e în formă avem, de asemenea, o şansă foarte mare să facem o figură frumoasă. Maradona nu a fost deloc în formă în 1990, şi totuşi Argentina a jucat finala.
Bun, deci... "grupa morţii" nu-mi inspiră nici o teamă. Una din cele 3 echipe mari va trebui să plece acasă, matematic vorbind; dar de ce doar una? De ce nu ar fi... două? În '92 Anglia şi Franţa au căzut din turul 1 dintr-o grupă cu Suedia şi Danemarca; în 2000, Anglia şi Germania au căzut din grupă cu noi şi Portugalia. Şi exemple mai găsim. Mingea e rotundă. Franţa fără Zidane nu mai e chiar aşa de temut. Italia are o tradiţie destul de lungă în... a juca foarte prost după un turneu final reuşit (şi în '82 erau campioni mondiali, şi totuşi la Euro ne-am dus noi). Sincer, italienii cred că sunt favoriţii nr. 1 la eliminarea din grupă. Iar pe olandezi i-am bătut în preliminarii. Eu zic că avem şanse destul de mari de a ieşi din grupă şi cred că, dacă va fi să ieşim, o să ieşim împreună cu Olanda.
Din grupa A (Cehia, Portugalia, Elveţia, Turcia) cred că favorite sunt Portugalia şi Elveţia. Elveţia e o mare necunoscută, dar ca ţară gazdă sigur o să aibă un 5% în plus din partea arbitrilor. Pe de altă parte nici Cehia, nici Turcia nu mai sunt ce-au fost odată. Din grupa B cred că nemţii vor reuşi să treacă mai departe şi, probabil, Austria. Germania şi Austria: tot ţară gazdă... ambele vorbind germana... cunoaştem filmul (1982... Algeria...) . Croaţia şi Polonia par destul de defavorizate de tragerea la sorţi, victime sigure ale jocurilor de culise. În ceea ce priveşte ultima grupă, cred că Grecia va pica din turul 1 cu brio, şi cu maxim 2 puncte obţinute. Va fi însoţită de Spania. Spaniolii fac de zeci de ani greşeala de a-şi încheia campionatul intern cu foarte puţin timp înaintea turneelor finale, ceea ce face ca jucătorii lor să vină sleiţi de puteri. Şi anul ăsta a fost la fel, de aceea nu văd de ce ar face Spania o brânză mai mare ca altădată. Din grupa asta vor merge mai departe, zic eu, Rusia şi Suedia.
Echipele de urmărit pe termen lung ar fi Portugalia lui Cristiano Ronaldo, Germania, cu foame de performanţă la nivel european după două participări (2000 şi 2004) dezastruoase, Rusia, care la nivel de cluburi deja începe să colecţioneze trofee europene, şi, dacă iese din grupe, România. Hai România!
Mai întâi de toate, despre echipa noastră. Îmi place. Îmi place şi Piţi ca antrenor. Chiar dacă nu am mai participat la un turneu final de 8 ani, jucătorii au o foarte mare experienţă. Lobonţ, Contra, Chivu şi Mutu au jucat sau joacă de multă vreme în campionate de top din afară. Toţi au experienţa unor meciuri tari în picioare, inclusiv semifinale sau finale de cupe europene. În plus, ei au jucat şi în 2000 (nu sunt sigur de Lobonţ, dar parcă era şi el în lot). Jucătorii de la Steaua au în spate o semifinală UEFA şi două participări în Champions League. Ceilalţi care mai sunt pe acolo, Raţ, Tamaş, Codrea, Daniel Niculae, joacă şi ei decent la echipe din străinătate, fără a străluci. Singurul a cărui titularizare nu aş putea-o înţelege e Florentin Petre. Florentin Petre e veşnicul viitor "Alain Giresse al României" care, iată, a ajuns la vreo 32 de ani şi... tot veşnic viitor Alain Giresse a rămas. Într-o grupă cu Franţa şi Olanda, două echipe atletice, nu văd de ce ar trebui jucat cu Florentin Petre.
În concluzie pornim la drum cu o echipă bună. Situaţia de acum nu se compară cu cea din '84, când echipa noastră nu avea nici o experienţă internaţională, bazându-se doar pe cele două semifinale pe care le făcuseră înaintea turneului final jucătorii de la Universitatea Craiova şi Dinamo, în condiţii infinit mai uşoare decât acum. Practic, jucătorii din '84 nu aveau în picioare mai mult de 20 de meciuri tari făcute în carieră. Nu întâmplător echipa noastră a fost atunci victimă sigură într-o grupă cu campioana Europei, RFG, cu Spania şi cu Portugalia. Situaţia este cu totul alta acum.
Dacă ar fi să o asemăn cu ceva, aş asemăna România de azi cu Argentina din '86. Argentinienii aveau atunci o majoritate de jucători bunicei, dar mediocri, vreo doi de superclasă - Burruchaga şi Valdano - şi unul genial, Maradona. Spre deosebire de ei celelalte echipe de top erau alcătuite aproape în totalitate din jucători de superclasă, dar nici una nu avea vreun jucător genial pe teren. Brazilienii îi aveau pe Zico, Socrates, Careca, Branco, Junior, Casagrande şi fundaşul ăla lateral senzaţional, Josimar; nemţii pe Rummenigge, Briegel, Mathaus, Rudi Voller, Magath, Forster; spaniolii pe Butragueno, Camacho, Victor, Carrasco, Gordillo; francezii pe Platini, Giresse, Tigana, Batiston, Raul Fernandez, Rocheteau... Nici o altă echipă însă nu-l avea pe Maradona. Începând cu faza sferturilor de finală, Maradona a fost decisiv: pe englezi i-a bătut singur, cu belgienii în semifinale s-a distrat copios iar în finală, la 2-2, după revenirea senzaţională a nemţilor, a dat pasa decisivă din care Burruchaga (parcă...) a marcat golul victoriei.
Cam aşa e şi echipa noastră, jucătorul genial fiind Mutu. Dacă Mutu e în formă batem pe oricine. Ca şi Maradona, Mutu vine de la o echipă de top din Italia, la a cărei afirmare a contribuit şi el. Dacă Mutu nu e în formă avem, de asemenea, o şansă foarte mare să facem o figură frumoasă. Maradona nu a fost deloc în formă în 1990, şi totuşi Argentina a jucat finala.
Bun, deci... "grupa morţii" nu-mi inspiră nici o teamă. Una din cele 3 echipe mari va trebui să plece acasă, matematic vorbind; dar de ce doar una? De ce nu ar fi... două? În '92 Anglia şi Franţa au căzut din turul 1 dintr-o grupă cu Suedia şi Danemarca; în 2000, Anglia şi Germania au căzut din grupă cu noi şi Portugalia. Şi exemple mai găsim. Mingea e rotundă. Franţa fără Zidane nu mai e chiar aşa de temut. Italia are o tradiţie destul de lungă în... a juca foarte prost după un turneu final reuşit (şi în '82 erau campioni mondiali, şi totuşi la Euro ne-am dus noi). Sincer, italienii cred că sunt favoriţii nr. 1 la eliminarea din grupă. Iar pe olandezi i-am bătut în preliminarii. Eu zic că avem şanse destul de mari de a ieşi din grupă şi cred că, dacă va fi să ieşim, o să ieşim împreună cu Olanda.
Din grupa A (Cehia, Portugalia, Elveţia, Turcia) cred că favorite sunt Portugalia şi Elveţia. Elveţia e o mare necunoscută, dar ca ţară gazdă sigur o să aibă un 5% în plus din partea arbitrilor. Pe de altă parte nici Cehia, nici Turcia nu mai sunt ce-au fost odată. Din grupa B cred că nemţii vor reuşi să treacă mai departe şi, probabil, Austria. Germania şi Austria: tot ţară gazdă... ambele vorbind germana... cunoaştem filmul (1982... Algeria...) . Croaţia şi Polonia par destul de defavorizate de tragerea la sorţi, victime sigure ale jocurilor de culise. În ceea ce priveşte ultima grupă, cred că Grecia va pica din turul 1 cu brio, şi cu maxim 2 puncte obţinute. Va fi însoţită de Spania. Spaniolii fac de zeci de ani greşeala de a-şi încheia campionatul intern cu foarte puţin timp înaintea turneelor finale, ceea ce face ca jucătorii lor să vină sleiţi de puteri. Şi anul ăsta a fost la fel, de aceea nu văd de ce ar face Spania o brânză mai mare ca altădată. Din grupa asta vor merge mai departe, zic eu, Rusia şi Suedia.
Echipele de urmărit pe termen lung ar fi Portugalia lui Cristiano Ronaldo, Germania, cu foame de performanţă la nivel european după două participări (2000 şi 2004) dezastruoase, Rusia, care la nivel de cluburi deja începe să colecţioneze trofee europene, şi, dacă iese din grupe, România. Hai România!
8.5.08
7 mai 1986
Aseară am revăzut finala Stelei, profitînd de faptul că Gazeta a scos pe piaţă DVD-ul ăla aniversar. E incredibilă senzaţia, e drept că nu am mai putut retrăi bucuria de atunci, era şi culmea, dar văzând meciul acum, la "rece", cred că Steaua meritase totuşi să câştige. La data aia ţin minte că stătusem cu inima cât un purice fiindcă Barcelona avusese ocaziile mai mari, dar, per ansamblu, Steaua a dominat meciul, chiar copios în anumite momente, singura problemă fiind că nu a reuşit să finalizeze nimic timp de 120 de minute. Am numărat doar 2 şuturi ale Stelei pe spaţiul porţii în tot timpul meciului, în rest numai lufturi şi trimis în bălării. Nici Barcelona nu a fost cine ştie ce, dar ăştia rataseră de 2 ori prin Schuster şi Archibald, cu capul din 7-8 metri, peste poarta aproape goală.
Pe de altă parte mă bucur că actuala Steaua nu a luat campionatul. Nu merita. Echipa e mult mai bună decât în tur dar pentru porcăria cu bricheta nu meritau să ia titlul. Dacă tot e drept-credincios, Becali ar fi bine să ştie că Dumnezeu nu bate niciodată cu parul...
Pe de altă parte mă bucur că actuala Steaua nu a luat campionatul. Nu merita. Echipa e mult mai bună decât în tur dar pentru porcăria cu bricheta nu meritau să ia titlul. Dacă tot e drept-credincios, Becali ar fi bine să ştie că Dumnezeu nu bate niciodată cu parul...
20.9.07
Încă un sezon ratat de Steaua
Ca suporter rapidist nu pot decât să mă bucur de plecarea lui Hagi. Dar îmi pare rău pentru el că s-a lăsat terfelit de Becali atâta vreme în loc să-şi dea demisia imediat ce a calificat echipa în Champions League.
21.8.07
Ciobanul si Hagi
S-a găsit ciobanul naţional să declare că Hagi nu ştie meserie. Măi să fie! Păi dacă unul care la viaţa lui ...
Ca antrenor, Hagi este deja legitimat de cupa câştigată în Turcia cu Galatasaray. Lucescu a antrenat 4 ani în Turcia şi nu a fost în stare să ia cupa. Hagi a luat-o. Cu acestea fiind spuse, îl declar cretin irecuperabil pe oricine zice că Hagi "nu ştie" meserie sau că "nu e" antrenor. Ciobanul ar trebui să se roage ca Hagi să nu-i asculte sfaturile şi să bage echipa în grupele Champions League fiindcă eu, unul, aş juca meciul retur cu Bate Borisov cu nişte juniori (plus Rădoi!) după care mi-aş da demisia.
- i-a avut antrenori pe Lucescu, Iordănescu, Radomir Antic, Cruyff şi Fatih Terim;
- i-a avut colegi în teren pe Coraş, Boloni, Lăcătuş, Dan Petrescu, Silviu Lung, Cămătaru, Michel, Butragueno, Prosinecki, Sabău, Stoicikov, Ronald Koeman, Romario, Guardiola, Hakan Sukur, Jardel...;
- a câştigat o grămadă de cupe, campionate şi trofee europene ;
- a jucat la trei campionate mondiale şi la trei campionate europene...
Ca antrenor, Hagi este deja legitimat de cupa câştigată în Turcia cu Galatasaray. Lucescu a antrenat 4 ani în Turcia şi nu a fost în stare să ia cupa. Hagi a luat-o. Cu acestea fiind spuse, îl declar cretin irecuperabil pe oricine zice că Hagi "nu ştie" meserie sau că "nu e" antrenor. Ciobanul ar trebui să se roage ca Hagi să nu-i asculte sfaturile şi să bage echipa în grupele Champions League fiindcă eu, unul, aş juca meciul retur cu Bate Borisov cu nişte juniori (plus Rădoi!) după care mi-aş da demisia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)