21.7.21

Deja se pregătește terenul pentru arderea pe rug a nevaccinaților

În SUA, totul a ajuns de un grotesc evident. Propaganda e mai rea decât era la noi pe timpul lui Ceaușescu și, presupun, la fel de idioată cum era pe timpul lui Mao sau a lui Stalin. Minciunile sunt aruncate în ritm de gloanțe de mitralieră de toată lumea: Biden, Fauci, Vivek etc.

Refrenul preferat e unul evident absurd: „numai nevaccinații se mai îmbolnăvesc, deci nevaccinaților, vaccinați-vă!”. Americanii au vaccinat cu Pfizer, Moderna și un pic cu J&J și din ceea ce știm din alte laboratoare mondiale, și în primul rând din Israel, știm că lucrurile nu stau câtuși de puțin așa. Tulpina Delta se propagă ca în brânză printre vaccinați și vaccinații ajung bine mersi la spital, știm sigur că în jur de 60% dintre cei internați în acest moment în Israel sunt dublu vaccinați. Israel care, de altfel, stă bine mersi: decesele sunt totuși foarte puține și nici nu mai au mortalitate excesivă, ceea ce înseamnă că, indiferent cum sunt oamenii, vaccinați, nevaccinați, momentan o duc bine. Toți.

Autoritățile israeliene, totuși, mai au un pic și recunosc evidența: porcăria de la Pfizer are o eficiență de sub 50% pentru tulpina Delta. Ceea ce în mod normal ar trebui să oblige la retragerea de la comercializare! Deci cum putem vorbi în condițiile astea de date complet diferite din SUA? E clar că se minte grosolan, fățiș.

Dar minciuna nu e deloc una idioată. Credeți că ei sunt proști și că nu știu că nu-i mai poți convinge pe cei cca. 40-45% de antivacciniști din societatea americană să se vaccineze folosindu-se de asemenea baubauri? Nu. În America trăiesc unii dintre cei mai inteligenți marketeri și advertiseri din lume, dacă ar vrea cu adevărat să crească rata de vaccinare, guvernul american ar putea-o face fără probleme schimbând mesajul.

Bunăoară, ar putea să roage principalele companii producătoare - Pfizer-Biontech și Moderna - să publice, după 8 luni de vaccinare, propriile comentarii privitoare la efectele adverse. Acestea ar putea veni cu un mesaj din care să reiasă clar că au înțeles „ce merge prost”, „care sunt pericolele”, cine NU trebuie să se înțepe cu produsele lor și ce modificări au făcut la produsele oferite. Logic, unii dintre cei care acum nu au încredere în vaccinuri își vor face curaj și le vor accepta.

Mesajele de tipul „vaccinul conține o bere cu prietenii”, „ne vaccinăm și scăpăm” (zău?... să le-o zică și celor din Israel) etc. etc. etc. sunt pur și simplu debile, nu mai ai ce fraieri să pescuiești cu ele.

Dar pe nenorociți nu-i interesează asta. Ei nici nu mai vor să convingă oameni noi să se injecteze.

Ei știu că, prin aprobarea fără discernământ a acestor mizerii de vaccinuri mRNA, au făcut-o lată și că în clipa asta sunt sute de milioane de oameni în pericol de a muri sau de a se îmbolnăvi grav la toamnă, la întâlnirea cu mutațiile acestui virus sau la întâlnirea cu un alt virus de sezon. Pentru că marea problemă a acestor vaccinuri mRNA, problemă cvasi-cunoscută de zeci de ani, era că slăbesc nepermis sistemul imunitar natural. Practic, primele cercetări arătau că ele condiționează producția de anticorpi de injecții. Și chiar dacă pe loc cobaii deveneau imuni la întâlnirea cu agentul patogen vizat, mureau pe capete când se întâlneau cu un alt virus. Că dacă nu le dădea nimeni „păpică”, injecția salvatoare, limfocitele lor erau prea leneșe ca să mai meargă „la lupta cu virusul”! „Dresarea” organismului să asculte doar de anumite reacții e un proces natural obișnuit, observabil și în alte situații și circumstanțe. Acum, unguroaica aia, Kariko, zice că ea a rezolvat această problemă. Dracu' știe. Așa zice ea, cu gura ei de ciripitoare la Securitatea maghiară. Vom vedea la toamnă care e adevărul!

Iată de ce, pe ăștia nici nu-i interesează cu adevărat să mai vaccineze, și persistă cu un mesaj monoman, care nu poate aduce nimic nou. Dacă vor avea 30-35% de nevaccinați la începutul toamnei abia vor avea pe cine să dea vina și pe cine să ia în furci. Vor zice: „Noi le-am zis! Noi am insistat! Ei nu au vrut! Ne-au băgat în rahat! Din cauza lor au apărut variante! Din cauza lor muriți și voi, vaccinații! Să-i jupuim!” Mai nasol va fi în Israel, unde, efectiv, nu se va putea da vina pe nimeni, nici măcar pe palestieni, care sunt închiși în ghetourile lor. Israelienii vor trebui să înfrunte singuri realitatea pe care și-au creat-o făcându-se cobai la dispoziția Pfizer.

Niciun comentariu: