Ce vrea redegista?!

Cel mai virulent adversar internațional al guvernului Ponta este în acest moment tocmai mămuca austerității, adică frau Merkel. Am stat, m-am gândit, m-am scărpinat la ceafă cu toate deștele din dotare (nu și cele de la picioare) ca să-mi dau seama ce a supărat-o pe redegistă de face așa de urât (uuuu, tremur!) și cred că am găsit cinci motive majore care ar putea explica comportamentul de legumă în fierturi pe care îl afișează doamna cancelar.

1. O face, pur și simplu, din dragoste pentru democrația de pe malurile Dâmboviciei. Hai, să fim serioși. Nu ăsta e motivul. Next.

2. Băsescu era sclavul perfect din Est, pierderea lui e o pierdere de imagine, dar și de capital politic, pentru adepții austerității. Știm că madam Merkel ne-a lăudat în Bundestag în luna decembrie 2011 că suntem adepții austerității.

„Trebuie să fim atenți la problemele cu care se confruntă populația din Spania, Portugalia și mai ales Grecia. Dar trebuie să recunoaștem și sacrificiile făcute de populația din țări care nu sunt membre în zona euro - Bulgaria, România, țările baltice - și care nu au beneficiat de prea multă atenție. De cele mai multe ori nu realizăm ce contribuție importantă au popoarele din aceste țări la un euro solid și stabil.” (sursa) 

În traducere liberă, frau Merkel zicea cam așa ceva: „Băi spaniolilor, portughezilor și mai ales grecilor: băgați-vă mințile în cap. Că sunt alții care o duc mai rău decât voi și nu se plâng. La muncă, nu la întins mâna!”

Dacă poporul român, în capul căruia Băsescu făcuse o tonă de pipi, apoi îl scuipase, apoi își suflase mucii pe el, apoi îi râgâise în freză cu miros de mici, apoi îl bătuse pe obraz cu ciorapii murdari, apoi îi storsese în gură sudoarea din maieul împuțit, apoi îi dăduse să-i spele cu periuța de dinți chiloții murdari, ei bine, dacă poporul român nu se revoltase în ciuda tuturor acestor nefăcute, păi însemna că spaniolii, portughezii și grecii cu atât mai puțin nu aveau dreptul să se revolte împotriva politicilor de austeritate. Faptul că România iese de sub papucul lui Băsescu e, așadar, o pierdere de imagine pentru cancelarul german. Uite că România nu stă chiar așa, ca mămăliga, cum credea în urmă cu câteva luni.

Pe lângă asta știm prea bine că atunci când frau Merkel glăsuia: „austeritatein!”, Băsescu se punea brusc în patru labe, începând să saliveze, să latre voios, să dea din coadă și să sară cu entuziasmul specific unui pudel. Așa s-a întâmplat nu mai departe de 2 martie a.c. când s-a semnat tratatul fiscal european la negocierea căruia contribuția lui Băsescu a fost cu siguranță una singură: „Ja, ja, ja! Give me austeritatein, pliz!!! More! Ja, ja!” Tratatul fiscal venea mănușă, de altfel, pe ideile crețe din anturajul ex-președintelui, așa cum rezulta din prostiile susținute în octombrie 2011 de Lăzăroiu S., cetățeanul cu privire fixă, ochi sticloși și rol de oracol ratat de la curtea lui Băsescu.

3. Propaganda antiromânească a nedemnilor noștri europarlamentari a fost așa de mizerabilă, încât frau Merkel chiar s-a speriat de o nefăcută. Ceea ce luăm în glumă în România - de pildă că un descreierat zice de alianța dintre PSD și PNL că vrea să restaureze comunismul - s-ar putea să fi fost spus la modul cel mai serios și în străinătate. Adică, atunci când vreun bou de blogăr zice că USL=PCR, ok, râdem de ei, sunt proști. Dar dacă madam Macovei chiar le-o fi zis ălora de la Bruxelles că Ponta e frate de cruce cu Stalin, și cine știe ce alte aiureli și bazaconii?! Și cum ăia nu știu că prin România acuzele de a fi ba una, ba alta, zboară cu o grație demnă de un stol de lebede, pentru că la ei asemenea atitudini animalice nu se poartă, e posibil să le fi luat de bune. Bunăoară, dacă idioții care s-au dus cu jalba în proțap la Bruxelles au zis că revin comuniștii la putere, atunci e foarte posibil și complet credibil ca străinii să se fi panicat: „Băi, dacă o fi adevărat?... dacă naționalizează ăștia băncile?... că așa fac comuniștii, așa a făcut Lenin în 1917... păi o grămadă de bănci din România sunt grecești. Aoleu! Văleleu! Contagiune! Dezastru! Pică băncile grecești! Pică băncile austriece! Pică băncile nemțești! Pică băncile franțuzești! Pică euro! Pontaaaaaaaaa!... vino imediat aici!...”

4. Se zice că Germania are o datorie istorică la România pe care regimul Băsescu nici măcar nu s-a obosit s-o investigheze și frau Merkel e speriată că noua putere de la București nu va mai fi așa pasivă. Datoria, știm prea bine de câțiva ani, a fost scoasă la iveală de un economist care trăiește în Elveția, Radu Golban. Ea ar avea legătură cu anumite mărfuri pe care România le-ar fi livrat Germaniei hitleriste, în perioada 1936-1945 și, adusă la zi, ar valora 19 miliarde de euro. Ei bine, o poate speria pe Merkel așa ceva? Dați-mi voie să mă îndoiesc. În primul rând nu președintele sau guvernul au îngropat datoria față de Germania, ci Banca Națională care a zis că datoria nu există. În al doilea rând nu cred că 19 miliarde de euro e o sumă de care Germania s-ar putea speria. În al treilea rând, nu cred că Germania s-ar putea speria de pretențiile României. Cel mult le-ar strivi cum strivești un gândac.

5. Pur și simplu e prea mult pentru frau Merkel într-o perioadă prea scurtă de timp, așa că au lăsat-o nervii. Așa cum anticipau analiștii de la Europe2020 pentru Uniunea Europeană începe o perioadă post-austeritate care va da naștere unei noi uniuni europene, cu tot ce înseamnă asta: instituții noi, monedă nouă (de fapt același euro, dar pe alte baze), un nou tratat social etc. Însă această uniune nu poate să apară cu generația de lideri vechi, drept pentru care liderii vechi, încetul cu încetul, vor ieși din peisaj. Berlusconi și-a furat-o de anul trecut. Sarkozy s-a dus naibii în luna mai și au venit socialiștii lui Hollande, cu majoritate absolută; la greci a rămas la putere coaliția pro-austeritate, dar cu chiu cu vai, obligată fiind de acum încolo să dea mari satisfacții stângii eurocomuniste grupată în jurul formațiunii SYRIZA, care a ocupat 30% din parlamentul de la Atena. La alegerile locale din luna mai, din landurile Renania și Schleswig-Holstein, formațiunea politică a doamnei Merkel a pierdut la scor în fața social-democraților si a partenerilor acestora, verzii, ceea ce poate da un mic indiciu despre ceea ce va să fie la alegerile generale din 2013. Adică deloc bine pentru frau Merkel. Vântul schimbării chiar bate. În aceste condiții, iată că și în România, la periferia imperiului, se schimbă macazul, val vârtej. E prea mult! Drept pentru care redegista a cedat nervos și acum țipă la impertinentul tinerel Ponta. De ce? De-aia. Pentru că poate și pentru că se răcorește.

Cam astea ar fi cele 5 motive printre care cred că se ascunde motivul real al supărării lui frau Merkel. Oricum, indiferent care o fi acesta, sper să-i treacă după 29 iulie ca să-și vadă apoi cu calm de ultimul an de mandat în postul de cancelar federal. Păi nu?