17.7.12

Ce e comun zilele acestea între România și Paraguay?

Aseară, pe Facebook, o știre (pe care înțeleg că Antena 3 a preluat-o, ceea ce e foarte bine, pentru că ar trebui preluată de toate televiziunile, și ar trebui ca mai multe instituții ale statului să se autosesizeze) a scandalizat o mulțime de oameni: cineva se lăuda în gura mare pe wall-ul lui Ionuț Popescu (fostul ministru) că își concediază angajații care au simpatii USL.

Persoana care a postat chestia asta pe wall-ul lui Popescu e o anume Mirela Oprea din Galați, dar autodenunțul original îi aparține de fapt unui anume Mihai-Bogdan Bicsi, CNP 1660216335011, un sucevean, și apare în clar pe situl RomaniAntiUSL.com, fiind citată de pe Facebook, unde numitul Bicsi a dat-o sub contul personal, deci, dacă nu e o bravadă, putem presupune că e o informație corectă:
„USL-asilor le e mai draga painea decat "rivolutia". Am depistat printre angajatii mei 17 persoane cu afinitati USL. Le-am respectat optiunea,fapt care nu m-a impiedicat ca azi sa le inmanez cate un preaviz, sa le mai tai din pofta de restauratie. Le-am explicat ca daca am o paine e absolut normal sa o impart cu prietenii,nu cu sustinatorii celor care ma obliga sa-mi restrang activitatea,iar daca ei promoveaza solidaritatea prostilor,sa mearga la liderii lor sa solicite protectie sociala. Au avut o reactie neasteptata...cel mai acid dintre ei a venit dupa o ora si mi-a spus ca pe 27 iulie isi vor "uita" toti cartile de identitate la sediul firmei !!! Deci,tot frica pazeste bostanaria! Nu cred ca am fost prea democrat,dar,in firma mea inca sunt propriul meu mogul!”
Săpând un pic pe net, numele acestui Bicsi Mihai-Bogdan apare asociat în două companii din zona Suceava: Bog'art srl (firmă de confecții, CF 14980060, nu știu dacă o avea vreo legătură cu arhitecții) și Show Art Company srl (CF 18362690). Ambele însă par mai degrabă inactive, una dintre ele - Bog'art - chiar a intrat în 2008 într-un proces de insolvență, cealaltă are zero angajați, deci nici una nu pare a fi compania la care se face referire. Însă în Show Art Company este asociat cu un alt domn deținător de firmă de confecții care, conform site-ului propriu, dispune de 80 de mașini de cusut dar conform datelor de la Ministerul Finanțelor nu are decât, țineți-vă bine, 2 (doi) angajați în condițiile în care înainte de criză avea constant 30-40 (nu are rost să dau și datele acestui asociat, cine e curios poate scormoni și singur). Părerea mea e că dacă niște inspectori de la muncă și de la fisc iau frumos CNP-ul acestui Bicsi Mihai-Bogdan, pe care l-am redat mai sus, și care poate fi găsit fără probleme în Monitorul Oficial, și apoi se uită un pic pe la afinitățile, relațiile și prieteniile sale, vor descoperi lucruri interesante privind munca la negru, angajări ilegale, impozite datorate statului și multe alte nereguli. Asta, bineînțeles, dacă are cineva interes să-și dea silința.

Altfel nici nu se explică în ce fel poți concedia 17 oameni bătând din palme, sau în ce fel le poți reține buletinul la firmă în ziua alegerilor. Decât că sunt toți angajați la negru. Dar tot așa se explică de ce domnul în cauză pare să fie, totuși, un ghinionist în afaceri, ce reflectă profilul tipic al micului șmecheraș cu aere de „bișnițmen” care se simte „middăl-class” perfect reprezentat de un golănaș tupeist ca Băsescu. Păi, câtă vreme reduci capitalul uman doar la buletinul din dotare și la opțiunea sa politică, voila de vezi de ce nu-ți merg afacerile!

Dar partea mișto e că genul ăsta de comportament ne apropie chiar de Paraguay, țara din America de Sud în care președintele, Fernando Lugo, a fost înlăturat din funcție de senatori în urmă cu aproape o lună. După ce președintele de stânga ales prin vot popular a fost demis de parlamentul unde majoritar e partidul fostului dictator Alfredo Stroessner, partid de orientare conservatoare, la centrala hidroelectrică Itaipu Binacional (cea mai mare din lume) directorul general al părții paraguaiene a anunțat concedierea a 300 de angajați pentru că sunt „stângiști”; peste 100 de angajați ai CENAVE, organismul paraguaian pentru controlul calității semințelor de plante, au fost concediați din cauză că ar fi „lugoiști” (viitorul președinte având interese directe în domeniul pesticidelor); și cel mai probabil vor urma și concedieri politice la televiziunea publică, fix din aceleași motive. Presa mondială nu a relatat din Paraguay decât faptul sec al demiterii lui Lugo; de concedierile politice, desigur neimportante pentru cei care produc realitatea mediatică, am aflat de pe blogul lui Jean Luc Mélenchon.

În concluzie, nu, nu faptul că ne-am demis președinții simultan ne apropie; spre deosebire de Lugo, Băsescu e liber să convingă populația la referendum că mai merită să stea un pic deci cele două cazuri, deși se aseamănă, au o substanță complet diferită. Ceea ce ne apropie e faptul că în ambele societăți politizarea merge până la nivelul relațiilor de muncă, în dispreț total față de capacitatea profesională a indivizilor și potențialul lor creativ pentru compania angajatoare. Concedierile politice din ambele țări, ieșite la suprafață ca urmare a unui fapt politic excepțional - demiterea unui președinte - sunt expresia nu doar a unui mod primitiv de a înțelege politica, dar și a unui mod primitiv, tribal, de a înțelege afacerile, ceea ce explică de ce asemenea țări „eșuate” precum România sau Paraguay nu reușesc, cel puțin momentan, să își construiască niște economii funcționale și de succes.

LE. Tot wall-ul din Facebook, cu replici pitecantrope, pe blogul lui Ciutacu

LE1. Hopa, băiatul ăsta are antecedente vechi. Cică a fost „cel mai tânăr viceprimar” din istoria Sucevei în perioada 1992-1996 și i-a mutat unuia dinții cu ranga de fier în 1998. Omul e un valoros, ce mai...

Un comentariu:

CE ZAR INTERNATIONAL spunea...

Pot sa cred ca multi angajati vor ,,uita'' cartile de identitate pe 28 iulie la slujba? Caci tocmai trebuiau niste copii pentru Resurse (in)umane.