4.7.12

„Băi dottore, vrei să coabitezi cu mine?”

Cam așa s-ar putea rezuma actuala non-criză politică (în realitate o banală schimbare la nivel instituțional ce ar fi trebuit să aibă loc încă de când popularitatea PDL și a lui Băsescu se prăbușiseră pe la 10-15%) începută prin mizerabilele aluzii făcute de Băsescu în urmă cu trei săptămâni.

Nu știu ce or fi avut de gând ăștia din USL privitor la coabitarea cu Băsescu. Eu cred că după ce guvernul Ponta a luat puterea și mai ales după ce alegerile locale s-au desfășurat fără incidente din partea PDL, multă lume (printre care și eu) nu ar fi avut nimic împotriva unei coabitări amabile între Cotroceni și Palatul Victoria, având ca scop final demararea reformelor economice și repornirea economiei (tema justiției mă lasă momentan rece, în piramida Maslow mai urgent e să ai ce pune pe masă, nu cine pe cine a mai băgat la pârnaie). Însă nu poți coabita cu cineva care îți pune permanent gem în șosete, ace pe scaun și fumigene sub fund. După ce Băsescu Traian va părăsi scena politică - ceea ce se va întâmpla, să sperăm, cât mai curând - va rămâne în continuare un mister de ce acest individ a fost incapabil să colaboreze cu oricine avea chiar și cele mai mărunte idei diferite de ale lui.

Este, cred, a treia oară când coabitarea dă greș în România. Prima a fost în perioada 1990-1991, coabitarea Iliescu-Roman. Iliescu vroia gorbaciovism și s-a trezit că puiuțul de kominternist o dă pe neoliberalism. A doua oară a fost în perioada Emil Constantinescu - Radu Vasile. Radu Vasile era ceva cam reformist pentru gustul lui Constantinescu (sau poate invers?!). În sfârșit, asta e a treia încercare de coabitare și eșuează, iată, după nici două luni. În precedentele două dăți învingător a fost președintele. De data asta președintele e previzibilul învins.

Din două, una: ori suntem noi ghinioniști, ori suntem, ca nație, incapabili sau poate încă insuficient de necopți pentru asemenea încercări de coabitare, altfel normale pe alte meleaguri. Drept pentru care cred că viitoarea constituție ar trebui să reglementeze mult mai clar atribuțiile fiecărei funcții, în așa fel încât ori se renunță de tot la funcția de președinte, ori devenim monarhie (Duda rege, de ce nu?... după Băsescu președinte, orice e posibil), ori i se dau în mod clar președintelui atribuții executive și atunci populația măcar știe că dacă votează pentru funcția de președinte, votează pentru cel care va coordona politicile publice, ca în SUA sau Franța.

În altă ordine de idei, guvernul a publicat în Monitorul Oficial de sâmbătă o ordonanță de urgență de vreo 50 de pagini referitoare la organizarea pieței de valori și activitățile conexe (adică bursa, fondurile de investiții etc.). Ar fi fost interesant să aflăm de la specialiști ce aduce nou această OU, se dă vreun impuls bursei, se încurajează în vreun fel listările?

Dar mai e cineva treaz în toată această bezmeticeală?

10 comentarii:

Vali spunea...

Daaa, sigur bursa de valori si investitiile in Romania vor urca pe cele mai inalte culmi de civilizatie si progres. E suficient sa-ti dai seama de asta numai citind presa straina cu comentariile despre ceea ce se intampla in bansustanul numit Romania.

Asta e din ciclul dam o lege si rezolvam situatiunea. Nu mai conteaza ca unii au porniri dictatoriale si ataca aproape tot ceea ce e instutional. Lasa ca-i prostim noi iarasi cumva pe strainii astia cu bani.

MIA spunea...

>{...} ori i se dau în mod clar președintelui atribuții executive și atunci populația măcar știe că dacă votează pentru funcția de președinte, votează pentru cel care va coordona politicile publice, ca în SUA sau Franța

Regimul din SUA, în care președintele = prim-ministru și e ales ( indirect e drept ) mie unul mi se pare cea mai potrivită pentru mentalul colectiv românesc. :)

Lucian Sarbu spunea...

Vali: bursa de la București e conectată cu cele internaționale, deci mai rău o zguduie o criză politică de la Washington, decât una de la București. Ar fi interesant însă de știut de ce a făcut guvernul modificarea pe care a făcut-o. Se ușurează cumva accesul companiilor pe piața de capital? Se schimbă regimul de impozitare a profiturile din plasamente pe piața de capital? Sau e doar o schimbare de dragul schimbării? Din păcate nu am văzut nicăieri vreo discuție, și e ciudat, fiindcă nu vorbim de un act de 2 pagini, ci de unul de vreo 50 de pagini, care sigur reglementează la greu domeniul și are niște mize.

MIA: și mie la fel. Sau să se desființeze funcția de președinte.

AristotelCostel spunea...

@mia

E cea mai buna soluție pentru servirea intereselor unor "țări libere și pr'etene". Dacă ponta n-ar fi avut verde de la americani probabil acum am fi rămas fără "clauza națiunii celei mai favorizate".

Așa, Jitănștain doar atrage atenția că e cucu' elefentaului cu formă de porc pe care trebuie să-l ascultăm cu atenție când ne apucă... independența.

OK, îl vor trimite pe băs în celulă cu Năstase, dar să nu uităm nicio clipă care ne este rolul pe lumea asta. RMCG, gaz'n șist, F16, OMG și sistemul bancar... în rest, după cum zic prostovanii pupinbăsiști, avem o constituție votată la vreme de seară la alegerile organizate de Năstase, pe care trebuie s-o citim cu atenție pentru că tocmai a fost încălcată în cazul mecanicului agricol de la Senat și missei nașpete de la Camera Deputaților.

Vali spunea...

Poftim, uite poate link-ul asta e de vreun ajutor.

http://legestart.ro/Ordonanta-de-urgenta-32-2012-Ordonanta-urgenta-organismele-plasament-colectiv-valori-mobiliare-societatile-administrare-investitiilor-precum-modificarea-completarea-Legii-297-2004-(NjA5MzQ3).htm

Nu am citit nimic din ce scrie acolo. Pe mine nu ma mai intereseaza de vreo 3 ani piata de capital romaneasca.

Lucian Sarbu spunea...

Textul îl știam și eu, că mi l-a semnalat un prieten sâmbătă, dar aș fi vrut să aud / văd pe cineva din domeniu comentându-l.

MIA spunea...

>Iliescu vroia gorbaciovism și s-a trezit că puiuțul de kominternist o dă pe neoliberalism.

Ca părere pur personală - asta cred că e mai mult așa ... percepția/legenda creată de mass-media decât realitatea. Dar în fine - nu contează în fond - că nu a ieșit nici așa, nici așa. :)

Lucian Sarbu spunea...

Adicătelea ce vrei să zici, că Petrică nu era puiuț de kominternist?! :)))

MIA spunea...

>Petrică nu era puiuț de kominternist{...}

Asta cred că e cam singura chestie nedisputabilă din afirmație în rest ...

De ex. nu cred că Iliescu - după momentele inițiale și confruntat cu "dorințele meselor" - a mai avut vreo apetență către gorbaciovism sau ceva similar ( totuși calitatea sa de bază a fost că s-a arătat extrem de flexibil ) și mai degrabă a fost preocupat de promovarea, pînă la obsesie și oferind pretext de caricaturizare, a "compromisului" : le-a oferit țărăniștilor participarea la guvernare în 1992 ( pe care ăia au refuzat-o la modul suprarealist de naiv/idiot ), a cooptat lupii tineri din PNL în guvernul Stolojan ș.a.m.d. :)

Cât despre neoliberalismul lui Petre Roman ... eventual pot accepta că el/unii din grupul său au mirosit o combinație de genul celei care a stat la baza celei mai mari averi din estul Europei ( fără spațiul ex-sovietic ) - și cum a încercat SOV la noi dar ... cam atât. :)

MIA spunea...

Nu știu de ce nu îmi apare linc-ul din Wikipedia despre Petr Kellner inclus în mesaj ... îl reproduc mai jos :

http://en.wikipedia.org/wiki/Petr_Kellner

El e așa ... "visul est-european" al Cuponiadei. :D