Și dacă Nicușor Dan ar fi fost Partidul „Nicușor Dan”?

În urmă cu vreo 10-11 ani, când internetul încă era la începuturi pe plaiurile mioritice, un grup de tineri afaceriști au încercat să facă o mișcare politică pe care să o promoveze, din lipsă de fonduri, exclusiv online. Nu mai țin minte cum se chema: UNP, UMP, UPM, ceva de genul ăsta. Cert e că deși pe online erau destul de vizibili, la momentul alegerilor, parcă alea din 2004 (sau 2000?!), au făcut rahatul praf și partidulețul lor a dispărut. Chiar te invit, dragă cititorule, dacă îți aduci aminte numele formațiunii și alte amănunte din evoluția ei meteorică, să le postezi ca și comentarii mai jos.

Pe vremea aceea, însă, nu existau nici bloguri, nici Facebook, nu exista nici Google Adwords, nu existau nici conexiunile rapide la internet de la RDS și Dolce, iar populația internautizată a României era undeva pe la 1,5 milioane.

Cum stăm astăzi?

Să ne uităm un pic pe Zelist. Blogosfera românească are aproape 7.000 de bloguri active (cel puțin un post săptămânal) care generează peste 40.000 de comentarii. Conform Facebrands, există 4,7 milioane de conturi românești pe Facebook. Conform mie, ca să zic așa, o campanie pe Google Adwords în limba română, indiferent de cuvântul cheie vizat, nu depășește un 0.50 RON / click, deci cu 10.000 de lei poți transmite mesajul tău la cel puțin 20.000 de oameni, fără să punem la socoteală efectul de multiplicare (minim x3), fără să punem la socoteală numărul enorm de reclame afișate pe care nu se dă click. România deține peste 3,86 de milioane de conexiuni la internet în bandă largă, din care 2,68 în mediul urban. Asta înseamnă că 41,6% din gospodării au acces la internet rapid. 

Băieții de care vorbeam mai devreme se născuseră prea devreme. Nicușor Dan s-a născut la timp. Timpul corect pentru a profita de toate acestea. Adică de dezvoltarea tehnologică a României.

Nicușor Dan și-a făcut campanie aproape exclusiv online. La început timid. Ulterior, după ce a devenit mai cunoscut, figura lui a fost preluată de câțiva „influenceri” (de exemplu Cristian Manafu sau Ovidiu cel Chibiț) și a ajuns să se rostogolească rapid prin online, chiar și prin intermediul comentariilor celor care l-au criticat (ca, de exemplu, pe blogul subsemnatului, vezi aici). Pagina de Facebook dedicată campaniei lui Nicușor Dan a adunat 16.000 de like-uri, care, atenție!... sunt din toată România, nu numai din București. Nu o dată am văzut prin subsolurile articolelor diverși inși comentând: „Ce păcat că la noi nu e un Nicușor Dan...” Simțind potențialul purificator al figurii lui Nicușor Dan, intelectualii compromiși din regimul Băsescu s-au raliat repede fenomenului, ca și cum nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le pute, și nici nu sunt vinovați de faptul că lui Oprescu i s-a opus, de facto, o elenăudrea, și au mai pus și ei umărul un pic prin articole motivaționale. Îndrăznesc însă să afirm că la crearea fenomenului Nicușor Dan aportul intelectualilor a contat cel mai puțin. Deja figura lui făcea înconjurul blogosferei, cu bune și rele, pro și contra.

Pe offline, am văzut niște fluturași cu Nicușor Dan (mijloc de promovare, de asemenea, foarte ieftin - 100.000 de fluturași A6 pe hârtie lucioasă de 130 gr. nu costă mai mult de 4.000 de lei, cu tot cu creația!) și am auzit că a avut un mash la Obor. Trebuie să recunosc că deși am fost la Obor în urmă cu fix 2 săptămâni, nu am văzut acel mash, sau poate nu am avut eu ochi să-l văd. În rest, Nicușor Dan nu a făcut nici mitinguri, nici parascovenii cantate, nu a dat mici, nu a dat de băut, nici nu a apărut tot timpul la televizor, nici nu a scos un ziar propriu. Campania lui Nicușor Dan s-a limitat în general numai la internet și la fluturași electorali.

Și rezultatul care e? Păi, rezultatul e că, din ceea ce se vede pe numărătoarea parțială, dacă ar fi fost partid politic Nicușor Dan s-ar fi bătut de la egal la egal cu PP-DD-ul lui Dan Diaconescu. PP-DD care a folosit ca mijloace principale de promovare tv-ul și fluturașii electorali. Și care, știm prea bine, a intrat de facto în campanie tv încă de anul trecut, atrăgându-și în acest fel o grămadă de sancțiuni din partea CNA. Bănuiesc că numai sancțiunile primite de la CNA de către OTV au fost cu mult mai costisitoare decât toate fondurile cheltuite pe online de echipa lui Nicușor Dan.

Concluzia e simplă. Până acum viața politică din România a fost un monolit ideologic, osificat timp de 20 de ani în jurul câtorva teme și tipuri de discurs (jos „comunismul”; jos „mafia” / ciocoii; trăiască integrarea în UE/NATO/SUE/Calea Lactee; vrem „reformă”, indiferent ce dracu' ar putea însemna asta; guvernul e corupt, ai noștri nu; etc.) care au fost aruncate pe piață de cei care aveau monopolul informațional. Acest monopol informațional nu a putut fi spart niciodată pentru că nu era deloc simplu, adică ieftin, să îți faci un ziar sau o televiziune. De aceea temele de campanie vehiculate în mediile de informare tradiționale, mass-media scrisă și televiziunile, indiferent de cât de cretine erau (gen „jos comunismul” în anul de grație 2008), dădeau tonul alegerilor și polarizau electoratul pro sau contra unui anumit gen de candidați. Nicușor Dan este primul candidat care a spart semnificativ blocada informațională folosind un mediu pe care mogulii media, prin însăși natura acestui mediu, nu îl pot domina. Partidele mici cu idei bune ar trebui să învețe din exemplu lui și să nu se mai plângă de boicotul mass-media. Bine, aici mai e nevoie de un lucru esențial: mesajul să fie cât de cât frecventabil, pentru a putea fi preluat de cât mai mulți „influenceri”. Să ne gândim, de exemplu, la o ipotetică formațiune de stânga. Un partid de stânga care va veni cu tâmpenii de genul „PCR a fost un partid bun”, „în 1989 a fost o lovitură de stat”, „pe timpul lui Ceaușescu era mai bine” va putea aștepta mult și bine ca mesajul lui să fie băgat în seamă și reprodus de cineva cu autoritate. Nimeni nu va risca să-și compromită imaginea publică susținând asemenea elucubrații ușor demontabile, de altfel, chiar de-ar fi să creadă sincer în ele. Însă unul conectat la stânga europeană contemporană, adică la problematica ecologică, a inechității distribuției profiturilor, a supraimpozitării muncii în favoarea rentei, a restaurației (anti)sociale, a capitalismului „free market” care de fapt parazitează statele (dreptacii bugetofagi de la noi...), ar trebui să-și ia notițe de la Nicușor Dan și să învețe cum se fac lucrurile.