20.6.12

Un bilet spre Asuncion, vă rog. Doar dus!



„- Bună ziua.
Bună ziua!
Vreau și eu un bilet de avion. Doar dus!
Sigur că da. Către ce destinație?
Nu știu, ceva exotic. Să zicem... Asuncion? În Paraguay...

Cam așa s-ar putea să sune peste puțină vreme un dialog uzual din orice agenție de turism. Și un asemenea bilet nici măcar nu e scump: doar 1269 de euro potrivit Vola.ro, cu escală la Madrid.

Dar de ce am putea asista la o creștere a cererii spre destinații exotice? Păi, azi i s-a dat sentința definitivă lui Adrian Năstase. 2 ani. Bine, nu va sta 2 ani, filo-băseștii nu trebuie să sară în sus de fericire. Probabil va sta 8-9 luni și va fi eliberat pe caz de bună purtare, boală, ceva de genul ăsta. Deci, până cel târziu prin iunie 2013 Năstase va fi înapoi în papucii de acasă. Timpul trece repede. Ar mai fi și ceva drepturi civile pe care le pierde fostul premier. Nimic grav. Cum se pierd, tot așa se vor lua înapoi.

Cred însă că unii ar trebui să fie cam speriați. Cu setea de răzbunare cu care pare să fi venit la putere Ponta,  care n-are de gând să ierte nimic - de fapt o sete de răzbunare care provine de la firul ierbii, de la cei care au ștampilat recent USL-ul și PP-DD-ul („la pușcărie cu ciocoii!”) - unora le e clar deja că pentru fiecare an primit de Năstase alții vor lua înzecit. Fiindcă principiul care îl ghidează pe Ponta pare să fie „ochi pentru ochi și ... dinți pentru dinte”. Și culmea e că treaba asta chiar vine pe o așteptare electorală. Populația chiar ar vrea ca pușcăriile să fie vizitate pe interior și studiate intens, cu temeinicie, de foarte mulți dintre foștii guvernanți. Primul pe listă e Băsescu însuși, pe care 80% din țară l-ar vrea la pușcărie pentru dosarul „Flota” și pentru minciunile din ultimii 3 ani, inclusiv cele de dinainte de alegerile din 2009. Urmează Elena Udrea (subteranele galei Bute sunt pline de mizerii), Videanu, Liviu Negoiță, Falcă, Flutur, Gheorghe „Pinalti” ș.a.m.d. Pornind de la aceștia, o întreagă camarilă care era ferm convinsă că va rămâne la putere 20 de ani (ghinion... nici măcar Reichul de 1.000 de ani al lui Hitler nu a durat decât 13) și care a acționat în consecință. „Ciocu' mic, că acu' suntem noi la putere.” se stropșea la opoziție o pseudo-doamnă în 2005. Momentan tocmai ei, ăștia care aveau ciocu' mare, trebuie să-l facă mic. Mic, mic, mic. Soarta lor atârnă de un fir de ață. Este de ajuns ca actuala putere să îl izoleze complet pe Băsescu și să-i ia și ultimele jucării de care mai dispune (de exemplu rețeaua care a înscenat prostioara cu plagiatul lui Ponta) și totul se va duce dracului. Game over. Vom asista la cozi interminabile către destinații exotice și la declarații subite de dragoste către poezia feerică a pampasului Americii de Sud. Fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă!

LE, după tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase. A pus-o Băse. Toate babele or să-l căineze pe Năstase. E incredibil cum reușește acest tembel de Băsescu, șahistul șahiștilor politici și matadorul matadorilor politici, răzgeniul dreptei din Carpați, El Reformator Maximo, să-și dea atâtea autogoluri în câteva zile... Omul chiar nu înțelege că e pe făraș și că tot ce face i se întoarce împotrivă și că orice gest mai aduce o crestătură pe răbojul faptelor de care va trebui să dea socoteală. Sau poate chiar o fi vrând să sfârșească precum Ceaușescu, cine știe!

3 comentarii:

mihai spunea...

crezi ca toti voteaza dupa circ mai nene ?

Lucian Sarbu spunea...

Da. Marea massă a votanților votează exclusiv după circ (și asta nu doar la noi, ci și în America), iar dintre votanți, cei nehotărâți, care deseori înclină balanța unor alegeri, votează numai și numai după circ.

Ceea ce înțelege un om simplu din lucrurile întâmplate în ultimele zile e că Băsescu, în loc să-l lase pe Ponta să-și facă treaba de prim-ministru, îl ocupă cu căcaturi (pentru că povestea plagiatului, în ciuda părerilor câtorva papioane și oengiști, chiar e un căcat față de lucrurile serioase din țara asta) ba mai mult, nu se dă în lături să omoare oameni ca să rămână la putere. Și Ponta, care nu e idiot, a avut grijă aseară să sublinieze cinic (CTP are dreptate, nu se făcea, dar nah... politica e politichie...) „O fi mulțumit dl. Băsescu acum?” În clipa aia îți garantez eu că zeci de babe au leșinat de emoție și au devenit anti-băsiste.

MIA spunea...

>crezi ca toti voteaza dupa circ mai nene ?

Personal cred că e mai complicat un pic - ceva de genul :

1. un procentaj ( relativ ) - să zicem 25-30% ( deși poate sunt optimist ) votează dintr-o combinație de raționalitate dublată de interese directe + principii combinate cu o oarecare detașare ( care însă poate duce la misenrupism și nu se mai prezintă la vot atunci );
2. un procentaj net mai semnificativ, cel mai important de fapt, probabil peste 50-60% votează ( din păcate ) pe frustrări. Și zic din păcate pentru că de multe ori votul ajunge la oameni/partide care-i "răcoresc" momentan dar le provoacă dezavantaje majore ulterior;
3. în fine un procentaj( cel mai mic cred totuși ) de vreo 15-20% votează pe circ pur. În special dintre cei care sunt nehotărâți de fapt.

Ori un caz ca cel al lui Năstase clar a gâdilat tocmai corzile segmentului al doilea și ( secundar oarecum ) în categoria a treia. :)

Părerea mea - firește.