22.6.12

Un bou cu spume: Mihail Neamţu

Bun, Adrian Năstase s-a împuşcat. În opinia unor vite cu pantofi (sau adidaji...) a vrut să se „sustragă” pedepsei, de parcă a te împușca e totuna cu a fugi în în străinătate (cum au făcut Boldea, Hayssam), a trece la adversar (cum bine comentează autorul de pe trenduri despre toți penalii din jurul lui Năstase) sau a accede la o funcție publică ce îți conferă imunitate (cum a făcut Băsescu). În opinia oricărui om normal Năstase a vrut să-și ia viața, să se omoare, kaput, și nimic mai mult. Bineînțeles, aici se poate discuta, dacă a făcut bine ceea ce a făcut. Eu zic că nu. Dar trebuie să fii complet trepanat ca să crezi că un om se împușcă doar așa, la mișto, se împușcă la milimetru doar ca să stea în spital, nu și în pușcărie. Hai s-o spunem p-aia dreaptă, cine crede așa ceva, ori e cretin, ori e idiot. Le-aș sugera să facă experimentul pe pielea proprie, adică să se împuște și ei în gât și să vadă dacă e așa ușor să te nimerești fără să greșești. După aia mai stăm de vorbă... dacă mai avem cu cine.

Pur și simplu Năstase a avut zile de la Dumnezeu. Poate că Dumnezeu i-a dat zile tocmai ca să-i satisfacă pe adversarii săi, adică să nu scape de zeghe. Nu suntem noi cei mai în măsură să judecăm.

Ei bine, nu știu cum se face, dar tocmai idioții care judecă par să domine la ora actuală partea cea mai vizibilă a reacțiilor societății civile. Lăsându-i la o parte pe giboneii care se bucurau tâmp că „băh, năstase la pușcărie băh, la pușcărie” (ok, Năstase la pușcărie - se știe! ... dar ce dracu câștigați voi din asta, mă băieți?!... o banană?!...) înainte de evenimentele de miercuri seară, după momentul tentativei de sinucidere a ieșit la iveală o întreagă duhoare-putoare pestilențială care vine nu doar dinspre mărunțeii giboni care postează pe Facebook, prin subsolurile ziarelor online ș.a.m.d., ci tocmai de la personaje dintre cele mai vizibile ale societății sanchi-civile.

Aseară, pentru prima oară în viața mea, am vrut să mă uit de bunăvoie și nesilit de nimeni pe B1 TV la emisiunea domnului colonel Robert Turcescu, să trăiți!...


...așa că am stat răbdător să aud cum se disculpă omul, că nu știe, că n-a făcut, că nu cunoaște. Bun. În studio era și veșnica Pora, care se întreba veninos - dovedind astfel de ce foarte mulți cred cu sinceritate că are un IQ de broască - de ce oare Năstase, al dracului, s-a împușcat când s-a împușcat, și nu când a vrut ea, adică mai devreme (dobitoaco, dacă omul știa că aia e ultima seară cu familia lui înaintea unei lungi eternități, nu era normal să se împuște cât mai târziu?). În schimb, Turcescu îl avea anunțat printre invitați și pe Mihail Neamțu, care nu apăruse. „Poate din cauza caniculei de afară, nu-i nimic, îl așteptăm în continuare.” - zice Turcescu. Era în jur de 20:15. Emisiunea continuă, bla bla, eh, să vă ia dracu' pe toți, colonele, închid televizorul și îl redeschid iar când începe meciul pe TVR.

Ei bine, azi dimineață... surpriză! Dom' colonel, luați domne' măsuri, plotonierul v-a mințit. Mihail Neamțu nu lipsea din cauza caniculei de afară. Aflăm din presă (RTV, Hotnews) că domnul teolog, în gibonismul său dat jos de pe net și prezentat splendid pe trotuare, participa la un „protest cu fulare” în fața casei lui Adrian Năstase (de ce nu în fața spitalului, retarzilor?!) care cum că când a îndrăznit el să se îmbuște fără să le zică lor să scape din arestul arestat!

Nu e glumă. Dobitocul ăsta, care se visează lider de mișcare civică, apare pe bune în pozele de la protest. Pora, cel puțin, a avut decența să elucubreze dintr-un studio, cu un parlamentar PNL alături, care putea să o trosnească la minut. Idioții ăștia în schimb s-au dus peste o familie deja distrusă cu nervii, ca să... ca să ce?! Ca să vadă o țară întreagă nu doar cât de inepți sunt, dar și cât de inumani?

Că erau acolo, după cum am înțeles, niște retarzi de la pseudopublicația de umor-care-trebuie-să-te-gâdile-cu-pana-la-tălpi-ca-să-râzi Kamikaze, nu mă miră. Confruntați cu o lipsă de vânzări acută probabil fac și ei ce pot, se dau în spectacol să-i mai bage lumea în seamă până când ajung să-și ia șomajul. Dar prezența unuia care se vrea lider al unei mișcări civice, eventual viitor partid politic, e absolut descalificantă.

Dacă individul respectiv e atât de inuman față de suferința unei familii, atunci nu poți să nu te întrebi cât de lipsit de empatie ar fi, dintr-o poziție de parlamentar sau chiar ministru, față de suferința a sute de mii de familii confruntate cu închiderea spitalelor, a școlilor, cu tăierea pensiilor și cu pierderea locurilor de muncă. Sau cu niște fenomene naturale (inundații, cutremure - parcă-l văd: aveți, băh loazelor, asigurare pe casă?...). Adică, gestul lui de aseară e la fel de descalificant ca și cum, să zicem, după moartea tatălui lui Boc, aspirantul Ponta s-ar fi dus la Răchițele cu un grup de ciumpalaci pesediști și ar fi rânjit la Boc: „De ce nu te bucuri băh, că e o ieșire din sistem?”

Întâmplarea de aseară mă face să cred că individul ăsta nu e doar bou, ci bou cu spume. Ferească Dumnezeu ca asemenea lichele să se ridice mai sus decât trotuarul de pe Zambaccian și ca spumele lor să se reverse peste o țară, nu numai peste un simplu trotuar.

LE Și Victoria Stoiciu, pe CriticAtac, e de aceeași părere, numai că ea e mai delicată în exprimare.

Niciun comentariu: