Dumneata eşti ieftin, domnule Boc!

Boc a comis-o a iar. Gura lui ne-a descris ca un fel de Africă sau, hai să nu fim aşa de duri, de Indie europeană.

"Vă spun deschis şi direct, fără dorinţa de a exagera, că astăzi este cel mai bun moment pentru a investi în România. România are avantaje competitive în foarte multe domenii – energie, turism, agricultură, industrie auto –, are o forţă de muncă bine pregătită, calificată şi încă ieftină, are terenuri şi spaţii în care să îşi desfăşoare investiţiile încă ieftin în raport cu ceea ce este în altă parte în Uniunea Europeană, are o politică fiscală atractivă prin cota unică şi TVA extrem de atractiv încă, are o piaţă de de 22 milioane locuitori. Cei care vor investi acum vor fi aceia care vor câştiga la ieşirea de recesiunea şi din criza economică."

Sărim peste minciunile mizerabile pe care ditamai prim-ministrul îşi permite să le servească audienţei:

• avantaje competitive în multe domenii - huh?!
• terenuri şi spaţii ieftine - huh?!
• politică fiscală atractivă - sigur... din 400 de taxe au rămas 300...
• piaţă de 22 de milioane - îhîm, dacă îi socotim şi pe morţii din cimitire...
  

...crezând probabil că ăia sunt bătuţi în cap şi mai pot fi păcăliţi în halul ăsta. Vreau să remarc un singur lucru, deserviciul enorm pe care imbecilul ăsta ni-l face nouă, tuturor celor care suntem români, atunci când intenţionează să branduiască ţara asta pe ideea de ieftin.

Orice om care a avut un business ştie că atunci când te branduieşti ca ieftin, ai pus-o. Ori ai resurse enorme sau un plan serios de afaceri pentru a vinde ieftin şi mult, ori mai devreme sau mai târziu vei claca şi vei ieşi din business. Altfel, dacă mizezi pe ieftin doar aşa, din disperare, ca să mai câştigi unu-doi clienţi, nu eşti nimic altceva decât o curvă nasoală de pe centură care, din imposibilitatea fizică şi estetică de a se vinde cu 100 de lei pe oră în centrul Bucureştiului, acceptă să ia 20 de lei pe o felaţie umilitoare dintr-o cabină de TIR.

Prin declaraţiile lui, Boc ne transformă pe toţi în curve de pe centură. Înţeleg să se branduiască pe ideea de ieftin nu ştiu ce producător de brânză sau de salam, vreun lanţ de hipermarketuri, vreo marcă de apă minerală etc. - afaceri care îşi poartă pe deplin responsabilitatea poziţionării pe piaţă, fără să mă afecteze şi pe mine. Când însă primul ministru spune despre "marfa sa" - adică ţara însăşi şi oamenii muncitori din ea - că e ieftină, el îmi pune şi mie o etichetă în faţa viitorilor mei parteneri: "Veniţi aici, ăsta e ieftin. Român=ieftin."

Când zic "eu" nu mă refer la "mine" neapărat, ci la "noi toţi", dar voi continua să spun: "eu" pentru că treaba asta ne priveşte pe fiecare dintre noi. Aşadar, cel care mă reprezintă zice despre mine că sunt ieftin. Nu i se pare interesant să mă branduiască, de pildă, pe faptul că sunt harnic şi mă cheamă Raluca Stroescu sau Ramona Cîciu şi muncesc până mor la birou (în timp ce, de exemplu, grecii sau francezii o megafreacă la greu la ora prânzului). El zice doar că sunt ieftin, mintea lui atât poate concepe. Problema e că eu nu sunt şi nu vreau să fiu ieftin. Competenţele mele profesionale, experienţa mea, tot ceea ce sunt eu îmi interzic să fiu "ieftin". Nu mă consider nici scump, ci tocmai potrivit în contextul în care mărfurile pe care sunt obligat să le consum şi care sunt în mâna capitaliştilor străini au preţuri echivalente cu cele din Europa Occidentală. Un litru de benzină e 1.15 euro, un litru de lapte 1 euro, o ţoală mai bună 50 de euro, o pereche decentă de pantofi 75 de euro, un credit în euro minim 6% dobândă etc. "Eu" nu sunt un web designer de succes, sau un avocat bun, sau un director performant de vânzări, sau un zugrav talentat sau - că tot vorbeam! - un Google Certified Partner corect certificat, la fel ca orice american sau neamţ, sau un administrator de reţea, pentru ca Boc să spună: "Ăsta e ieftin. Are exact competenţele pe care le au şi ăia ai voştri, dar e ieftin. Veniţi încoace!"

Toate mărfurile de necesitate imediată care mie, ca român, mi se oferă pentru consum sunt în mâna unor străini care nu vor deloc să fie "ieftini". Şi e şi normal să fie aşa. Oamenii îşi vând marfa cu cât se poate ca să le meargă bine afacerea în contextul dat. Şi reuşesc să o facă. La fel vreau să fac şi eu. Vreau să fiu un web designer bun, sau un avocat bun, sau un director performant de vânzări, sau un zugrav talentat sau un online marketer corect faţă de clienţii săi, la preţul meu. Nici scump, nici ieftin, ci la preţul meu. Mai important, întrucât muncesc pe o piaţă globală şi întrucât suntem acum membri UE, iar din 2011 vom avea drept de muncă aproape în totalitate în toate ţările Uniunii, am dreptul să mă compar, ca preţ al muncii mele, cu cei care plătesc pe produsele şi serviciile de imediată necesitate aceleaşi preţuri pe care le plătesc şi eu. Şi dacă nu pot, domnule Boc, să-mi vând munca aşa cum vreau aici, în România, plec în Italia, în Spania, în Canada sau în America. În orice caz, însă, nu mai sunt "ieftin" aşa cum credeţi dumneavoastră, în sensul în care e ieftin unul din India sau din Pakistan, pentru că nu mă mai puteţi ţine cu forţa în această ţară, aşa cum o făceaţi în anii '90. Nici nu suntem în China să mă plătiţi în yuani a căror paritate cu monedele internaţionale să o dictaţi dumneavoastră. Chiar nu sunt ieftin şi nu ştiu de unde v-a venit ideea asta.

Ca amploare a deserviciului, îmi aduc aminte de toţi englezii care veneau pe aici înainte de 2007 şi care vroiau marea şi sarea pe 3 lei. Mi-l aduc aminte şi acum pe ăla care vroia ca, pentru 3,5 euro pe oră, să-i pun la dispoziţie un om care să ştie engleză, HTML, CSS, JavaScript şi SEO. Sau pe ăia care vroiau cu 700 de euro să facă un site care să încorporeze ultimele tehnologii de accesibilitate în aşa fel încât site-ul respectiv să poată fi revoluţionar în ceea priveşte navigarea online pentru orbi. Sau pe maltezul cu nume haios, Pullicino, care oferea 100-200 de dolari pentru zeci de joburi din Emirate. Toţi aceştia veneau aici pentru că aşa ştiau ei, că românii sunt ieftini şi mulţi. Toţi, fără excepţie, au ajuns să lucreze / să angajeze indieni.

Probabil Boc chiar nu înţelege că nu de asemenea fomişti şi fripturişti, vânători de chilipiruri, avem nevoie. Ca un fapt divers, IT-ul românesc a avut nevoie de vreo 10 ani pentru a educa piaţa că românii nu sunt indieni şi nu ieftinăciunea e atuul lor. Dar piaţa IT a făcut educaţia clienţilor în ciuda declaraţiilor oficiale ale statului. Nu faptul că "românii sunt ieftini" e mesajul corect pe care trebuia să-l transmită prostul, ci faptul că românii sunt un popor harnic, dornic de muncă, isteţ, descurcăreţ şi loial. Prostul trebuia să dea de exemplu milioanele de români din Occident care nu lucrează deloc pe salarii mai mici decât ceilalţi cetăţeni, dar care, fiind stimulaţi de un mediu economic corect din punct de vedere social, se integrează rapid, muncesc conştiincios şi ajută nu doar la prosperitatea comunităţilor locale ci şi a ţării-mamă. Acesta ar fi fost cu adevărat un serviciu pe care primul ministru l-ar fi adus imaginii românilor. Boc a preferat însă, ca ultimul sclav, să facă exact pe dos, cantonându-se într-un clişeu din anii '90, din care românii abia reuşiseră să iasă în ultimii ani. A, şi frumos ar mai fi fost ca domnul tovarăş Boc să le mai adauge investitorilor şi ceva de genul ăsta: "De asemenea, nu doar că românii sunt harnici şi muncitori, dar vă asigurăm că şi guvernul se îngrijeşte de autostrăzi şi de ridicarea standardelor serviciilor sociale pentru populaţie astfel încât să puteţi conta pe faptul că veţi avea permanent muncitori fericiţi, optimişti, care se bucură zi de zi de viaţa în România." Dar ştim că asta nu se poate, ar fi fost minciuna cea mai gogonată a premierului. Aşa că, decât să tacă dracului din gură, prin declaraţiile sale inepte ce şi-a zis Boc?... ia să le transmită investitorilor le salut roumain: S'il vous plait, messieurs...

Mda... bafta mea din '91 incoace...

Am făcut parte din ultima generaţie care a dat "treapta a 2-a". 1991.
Am făcut parte din prima generaţie care a dat bacul la 5 materii. 1993.
Azi, în loc să văd că sunt certificat GAP în urma examenului de vineri, aflu că de azi dimineaţă ăştia de la Google au schimbat condiţiile şi în loc de un examen, trebuie acum să iei două :))))
Aşa că probabil voi face parte din prima generaţie care va da şi examenul ăla pentru "avansaţi" pentru a obţine calificarea individuală.

Partea bună la noua certificare e că nu mai există cerinţe minime privind sumele cheltuite, deci teoretic oricine ştie să lucreze bine cu Adwords poate lua cele 2 examene (evident, după ce va plăti $100 la Google). Sincer să fiu, mie îmi convine, pentru că noua certificare pare mult mai de încredere.

De ce nu am incredere in Facebook Ads

De când s-a anunţat că a depăşit în trafic Google, Facebook pare să fi devenit noua isterie mondială. Chiar şi la noi vedem reclamele alea la Vodafone, parcă, în care îţi tunzi părul în timp ce telefonul te ajută să o freci la greu pe Facebook.

Această isterie (care totuşi nu prea e susţinută de datele furnizate de Alexa.com) îi poate face pe unii să cumpere reclamă prin Facebook Ads sperând astfel să facă o bună investiţie pentru bugetul lor de publicitate. Sfatul meu este să aibă grijă de banii lor deoarece:

- Spre deosebire de motorul de căutare Google, utilizatorul nu vine pe Facebook ca să caute ceva anume, astfel încât atunci când voi îi propuneţi o reclamă la acel ceva, utilizatorul să fie interesat 99% interesat. Pe Facebook utilizatorii vin să socializeze cu prietenii lor, de aceea orice reclamă aţi face voi, aceasta va fi mereu secundară în raport cu interesul principal al utilizatorului. Facebook are aceeaşi problemă pe care o are şi advertisingul tradiţional: nu ştie să spună pe ce vă cheltuie banii şi nu ştie să spună dacă utilizatorul în faţa căruia s-a întâmplat să afişeze reclama este cu gândul aiurea, mai e în faţa televizorului, se uită atent sau trece rapid peste paginile de reclamă, citeşte inserturile sau le aruncă la coş imediat ce au căzut din ziar etc.

- Tehnologia de targetare propusă de Facebook e o glumă faţă de cea deţinută de Google. Şi mă tem că nu are cum să fie altfel, pentru că în timp ce tehnologia Google are la bază interesul personal şi imediat al celui care efectuează o căutare, Facebook nu poate face altceva decât un sumar al profilelor pe baza căruia să-mi propună că "ar fi bine" să faci reclamă acestui grup de utilizatori sau acelui grup de utilizatori.

Facebook nu poate propune însă decât nişte criterii mecanice de targetare, cum ar fi: targetare geografică, pe sex / vârstă şi pe zone (profesionale) de interes. Google nu poate oferi targetare pe zone profesionale în timpul căutării (deşi poate oferi pe Google Network prin tehnologia Double Click!), dar oferă ceva mult mai bun: targetare contextuală, în timp real. Practic, când eu caut "vopsea lavabilă", e clar că mă interesează în vreun fel acest fel de produs, deci e ok să-mi afişeze reclame la aşa ceva. Pentru tehnologia Facebook însă e imposibil de depistat când anume un zugrav este interesat în mod real de vopsea lavabilă. Pentru că dacă zugravul accesează Facebook între orele 20 şi 20:10, o face ca să stea în contact cu prietenii săi, nu ca să vadă reclame, oricât de atractive ar fi acestea pentru el! Fără îndoială că există mai multe şanse să iei clickuri bune cu o reclamă la vopsea lavabilă de la un zugrav decât de la un profesor de latină, dar există la fel de multe şanse ca reclama să treacă neobservată pentru că zugravul nu e interesat în acel moment de ea.

- Facebook nu diferenţiază între zona de informaţii şi zona de jocuri. Zona de jocuri e cea mai proastă investiţie cu putinţă. Pentru că oamenii vin acolo să se joace, nu să se informeze. Din experienţă pot spune că bounce-rate-ul clickurilor din această zonă e absolut înfiorător (peste 90%). Probabil că oamenii nu dau click pe reclamă pentru că îi interesează cu adevărat ceva de acolo, ci pentru că sunt plictisiţi în timp ce se încarcă jocul sau pentru că li se pare interesantă ilustraţia. Cu PinBud, am observat o creştere evidentă a ratei de click în cazul în care am inclus în poza reclamei maimuţoiul (acul cu gămălie), dar cu toate astea bounce-rate-ul a rămas acelaşi.

Din păcate Facebook nu te lasă să alegi afişarea reclamelor numai în zona de informaţii, ceea ce îl face complet nerecomandabil pentru cei care au nevoie de o reclamă cu răspuns clar (cumpărarea unui produs, deschiderea unui cont pe site etc.) care necesită seriozitate şi interes imediat din partea utilizatorului. Spre deosebire de ei, Google Adwords îţi permite să ai control total asupra paginilor web care îţi afişează reclama.

În concluzie, eu personal aş recomanda Facebook Ads numai pentru awarness, NU şi pentru publicitate la ceva ce necesită un răspuns clar. Şi chiar şi pentru awarness, mă întreb la ce ar putea fi folosit. Probabil ar merge pentru produse şi servicii de interes foarte general, gen servicii de telefonie mobilă, diverse medicamente care pot fi luate fără prescripţia medicului ş.a.m.d. Marea problemă, insurmontabilă aş zice, pe care o au şi Facebook Ads dar şi reţelele de tipul Neogen Ads, Etarget, Arbocontext etc. e că nu deţin, aşa cum deţine Google, tehnologia necesară pentru a identifica interesul imediat al unui utilizator şi pentru a-i putea oferi, astfel, cea mai relevantă reclamă.

Google Advertising Fundamentals Exam

Azi am dat examenul necesar pentru a deveni GAP - Google Advertising Professional. Examenul se numeşte Google Advertising Fundamentals şi după cum se poate vedea aici l-am luat cu 92%.

Acum aştept ca Google să coreleze rezultatul examenului cu sumele cheltuite şi să mă lase să-mi afişez certificatul de GAP.

Iată câteva sfaturi pe care le pot da celor interesaţi:

• Trataţi examenul cu seriozitate. Cam 1/3 din întrebări pot fi rezolvate doar pe bază de logică, dar veţi întâlni şi 1/3 întrebări care sunt foarte precise şi necesită cunoaşterea unor amănunte din practica sau din teoria Adwords (de exemplu, care este o anumită dimensiune valabilă pentru reclamele-imagine în reţeaua mobilă).
• Înainte de examen treceţi măcar odată prin tot conţinutul centrului de învăţare, daţi clickuri în interfaţa Adwords pe butoane pe care nu aţi dat mai dat click niciodată (ca să vedeţi la ce sunt bune!) şi generaţi măcar un raport din fiecare tip disponibil.
• Nu vă bazaţi pe "copiuţe". 120 de întrebări în 120 de minute necesită un ritm destul de rapid de gândire şi răspuns. Eu am terminat în 80 de minute toate întrebările, dar am lăsat 30 marcate pentru o revizie ulterioară. Aceste 30 de întrebări mi-au luat mai mult de 40 de minute pentru a mă gândi la răspunsul corect, astfel încât la final am rămas cu vreo 4-5 pe care eram sigur că le-am greşit.
• Dacă totuşi puteţi ţine un monitor deschis pe materialele de ajutor (în acelaşi monitor e imposibil deoarece aplicaţia de examen blochează accesul la alte ferestre) trebuie să ştiţi la fix ce şi unde să căutaţi. Dacă nu aţi parcurs măcar odată materialele din centrul de învăţare, sunt sigur că nu aveţi nici o şansă să găsiţi rapid răspunsul corect sau măcar o sugestie privitoare la acesta.
• Nu prea există întrebări ambigue. Nu trebuie să vă temeţi, întrebările sunt clare şi chiar dacă unele par a avea 2 răspunsuri posibile, dacă le citiţi cu atenţie veţi vedea că există o nuanţă în întrebare care face clar diferenţa în favoarea unui răspuns sau a altuia. Deci, încă o dată, dacă ştiţi cu ce se mănâncă Adwords şi dacă aţi învăţat teoria, probabil veţi putea alege uşor răspunsul corect. Dacă vă bazaţi numai pe teorie sau numai pe practică probabil veţi greşi un număr suficient de întrebări ca să nu treceţi examenul.
• Raportul dintre întrebările privitoare la chestii practico-teoretice şi situaţii ipotetice e cam de 50-50. Altfel zis, cam jumătate din întrebări sunt de genul: "Un client are de făcut o campanie pentru răţuşte roz, dar în acelaşi timp nu vrea să neglijeze nici veniturile potenţiale ce i le-ar putea aduce departamentul de răţuşte verzi. Cum îl sfătuiţi să-şi organizeze bugetul?"

În privinţa limbii de desfăşurare a examenului, am citit pe ici-colo că ar fi disponibil şi în română dar eu personal nu am găsit o asemenea opţiune. Oricum, materialele din centrul de învăţare le-am citit numai în engleză pentru că sunt obişnuit de atâta vreme cu interfaţa în engleză, aşa că şi examenul l-am dat în engleză.

E groasa rau treaba. Pe fruntea lui Boc e scris falimentul.

Azi-dimineaţă m-am trezit cu un email de la o bancă. "Bla bla bla, avem cerere de poprire de la Adm. Financiară Sector X pe contul dumneavoastră." Prima oară am zis că e fishing. Dar apoi mi-am dat seama că adresele de email erau absolut corecte şi emailul era de fapt adresat nevesti-mii, dar pe o adresă veche de-a ei, care nu mai e funcţională, şi care e acum redirecţionată spre una din adresele mele. Ciudat era faptul că la banca respectivă ştiam că nu are nici un cont. E drept, la banca aia am solicitat în 2004 un credit imobiliar care nu ne-a fost acordat - însă nu ştiam că mai avem bani la ei. Era vorba, probabil, de taxa de analiză a dosarului.

În fine, după ce m-am convins că treaba e pe bune, m-am dus pe la banca respectivă - agenţia fiind la 2 paşi de casă. Într-adevăr, dobitocii pământului îi cer nevesti-mii nişte bani pe care ea nu i-a avut niciodată. Cum necum, au dat de contul ăsta, rămas de pe vremea în care am solicitat împrumutul şi în care, culmea, nevastă-mea - care niciodată nu are bani, necum conturi bancare sau averi - mai avea fabuloasa sumă de 34 de euro. Acum suma respectivă va fi "executată silit". 34 de euro în contul unei aşa-zise datorii de 20 de ori mai mare. A, şi ca totul să fie super-ok, aşa-zisa datorie e mai veche de 5 ani, deci ar fi trebuit să se prescrie...

Cu asemenea datorii inventate, mă îndoiesc însă că ăştia de la fisc vor reuşi să adune ceva de la lume. Eu zic să intre dracului mai repede în faliment. Că tot acolo vor ajunge, dar mai cavalereşte ar fi s-o facă azi, decât să se mai târâie aşa, ca nişte viermi.

Nu mai zic de sentimentul kafkian al poveştii. Când scârba de fisc românesc îţi impută ceva, nu îţi spune clar: "Domnule, în evidenţele noastre apare că ai datoria X ca urmare a faptei Y." Nu. Pur şi simplu primeşti o hârtie în care ţi se spune: "Tăticu, eşti dator. Poprirea te mănâncă." După care tu trebuie să alergi ca idiotul (ca să nu zic ca vita) şi să vezi ce e cu hârtia aia?... ce datorie ai?... cum poţi dovedi că nu eşti dator?... ş.a.m.d.

Ziarele zilei sunt pline însă de ştiri privind "marea popriadă". Că, dacă tot au păpat toţi banii de la FMI, e nevoie de cheltuieli noi, nu? Marile companii. Persoanele fizice. Numai statului nu-i popreşte nimeni conturile. Până i-o popri moartea financiară peste 3-4 luni.