Dacă nu ar fi fost o ţeapă, un contract rămas în coadă de peşte (doar cu 50% avans încasat, fiindcă în rest... clientul e de negăsit!) şi vreo 2 site-uri pe care nu am luat nici un ban fiindcă le-am făcut în sistem barter, adică treburi totale de vreo 5000 de euro, anul ăsta am fi avut o cifră de afaceri de peste 100.000 RON (adică 1 miliard de lei vechi). Aşa, nu vor fi decât vreo 85.000 RON, cu un profit de circa 30.000 RON.
Nu e mare lucru, dar e tipic pentru o afacere din România: sediu într-un apartament, sub 5 angajaţi (de la 1 ianuarie noi vom fi 5, din care 3 full-time şi 2 part-time), cifră de afaceri de câteva zeci de mii de euro. 90% din sectorul privat românesc poate fi caracterizat astfel.
25.12.06
24.12.06
De unde am cumparat chestii-trestii de Craciun?
Până de curând nu cumpărasem decât de pe 2 magazine online: Emag (cărora le-am făcut de-a lungul timpului comenzi de vreo 1600 de euro) şi Cameredigitale.ro (de pe care mi-am luat camera digitală; nu că nu aş fi găsit-o şi pe Emag, dar mi-am zis că e bine să le dau şi altora comenzi... aşa e frumos).
Acest decembrie a fost prilejul de a face o primă comandă pe un magazin virtual creat cu softul nostru de creat magazine virtuale la cheie. E vorba de Mediadot.ro. Pe Mediadot se găsesc calculatoare, PDA-uri, componente etc. etc. etc. Ei bine, mi-a plăcut aşa de mult felul în care a fost ambalată comanda încât după 3 ianuarie o să mai cumpăr de la ei ceva. Şi la felul în care se mişcă, am impresia că o să le mai comand ceva şi peste 6 luni, şi peste 12, şi peste 24...
Acest decembrie a fost prilejul de a face o primă comandă pe un magazin virtual creat cu softul nostru de creat magazine virtuale la cheie. E vorba de Mediadot.ro. Pe Mediadot se găsesc calculatoare, PDA-uri, componente etc. etc. etc. Ei bine, mi-a plăcut aşa de mult felul în care a fost ambalată comanda încât după 3 ianuarie o să mai cumpăr de la ei ceva. Şi la felul în care se mişcă, am impresia că o să le mai comand ceva şi peste 6 luni, şi peste 12, şi peste 24...
19.12.06
Circul din Parlament
Nu poţi rămâne indiferent faţă de circul din Parlament prilejuit de aşa zisa condamnare a comunismului.
În ceea ce îi priveşte pe europeni, acesta e un simplu preambul de ce va să însemne România în EU.
Mie îmi place să cred că peste câteva secole, poate chiar milenii, când spiritele se vor fi potolit, istoricii viitorului vor privi democraţia, comunismul şi fascismul ca pe nişte feţe ale aceleiaşi doctrine politice. Căci ele sunt regimuri-surori (poate voi ajunge într-o zi să-mi ating visul, acela de a scrie o carte despre ideea asta... cine ştie...). Dispariţia absolutismului în Europa a adus massele la putere: atâta doar, că s-a constatat destul de repede că există o problemă aici, şi anume că massele nu pot guverna. N-au competenţe, nu au numitor comun, nu există posibilitatea fizică de a băga în seamă pe toată lumea. Drept pentru care au apărut imediat o teorie şi 3 rezolvări. Teoria spunea că guvernarea legitimă trebuie să aparţină masselor, şi trebuie să exprime voinţa masselor (celebra frază cu Box populi... a lui Rică Venturiano); problema privea nebuloasa problemă a voinţei masselor. Ce este această voinţă? Cum o dibuim?
Rezolvarea democraţiei a fost: prin reprezentare. Nu putem să ne dăm toţi cu părerea asupra unei legi, dar putem să îi desemnăm pe câţiva, mai competenţi, care să ne reprezinte voinţa şi să discute legile între ei, pentru folosul tuturor. Din când în când îi mai schimbăm din funcţie (vorba vine!). Întotdeauna voinţa noastră e cedată altcuiva.
Rezolvarea fascismului a fost: prin întruchipare. Toţi suntem un popor, o gloată, o naţiune... remarcaţi singularul. Dacă suntem o unitate, atunci e logic să fie printre noi unul care să ne întruchipeze pe toţi, care să fie reducţia, esenţa noastră, a tuturor. Acest cineva, trebuie să fie. Nu se poate să nu fie. Il Duce. Fuhrer-ul. El Comandante. El suntem noi. El ne reprezintă pe noi. Voinţa lui e şi a noastră. Lui îi cedăm voinţa noastră.
Rezolvarea comunismului, în forma sa istorică, a luat câte ceva din amândouă. Chiar şi denumirea aleasă după 1945, de democraţie populară, spune multe. Pe de o parte "massele largi populare" erau reprezentate de eşantionul lor cel mai nobil, partidul comunist. Partidul avea rezolvări în numele tuturor oriunde, şi pentru orice. Aşadar, elita socială alcătuită din membri de partid reprezenta voinţa populară. Pe de altă parte, membrii înşişi erau întruchipaţi de lider. Comunistul pur (sânge): el Lider Maximo. Voinţa populară se reducea, la limită, la el, după ce fusese decantată în pivniţele partidului comunist.
Aţi priceput ideea? De ce le numesc regimuri-surori? Pe ruinele absolutismului... (Nietzsche: "Dumnezeu a murit.") ...A-ţi ceda voinţa altcuiva... Parcă, parcă... nu-i aşa?
Circul din Parlament e cu atât mai patetic, cu cât:
În ceea ce îi priveşte pe europeni, acesta e un simplu preambul de ce va să însemne România în EU.
Mie îmi place să cred că peste câteva secole, poate chiar milenii, când spiritele se vor fi potolit, istoricii viitorului vor privi democraţia, comunismul şi fascismul ca pe nişte feţe ale aceleiaşi doctrine politice. Căci ele sunt regimuri-surori (poate voi ajunge într-o zi să-mi ating visul, acela de a scrie o carte despre ideea asta... cine ştie...). Dispariţia absolutismului în Europa a adus massele la putere: atâta doar, că s-a constatat destul de repede că există o problemă aici, şi anume că massele nu pot guverna. N-au competenţe, nu au numitor comun, nu există posibilitatea fizică de a băga în seamă pe toată lumea. Drept pentru care au apărut imediat o teorie şi 3 rezolvări. Teoria spunea că guvernarea legitimă trebuie să aparţină masselor, şi trebuie să exprime voinţa masselor (celebra frază cu Box populi... a lui Rică Venturiano); problema privea nebuloasa problemă a voinţei masselor. Ce este această voinţă? Cum o dibuim?
Rezolvarea democraţiei a fost: prin reprezentare. Nu putem să ne dăm toţi cu părerea asupra unei legi, dar putem să îi desemnăm pe câţiva, mai competenţi, care să ne reprezinte voinţa şi să discute legile între ei, pentru folosul tuturor. Din când în când îi mai schimbăm din funcţie (vorba vine!). Întotdeauna voinţa noastră e cedată altcuiva.
Rezolvarea fascismului a fost: prin întruchipare. Toţi suntem un popor, o gloată, o naţiune... remarcaţi singularul. Dacă suntem o unitate, atunci e logic să fie printre noi unul care să ne întruchipeze pe toţi, care să fie reducţia, esenţa noastră, a tuturor. Acest cineva, trebuie să fie. Nu se poate să nu fie. Il Duce. Fuhrer-ul. El Comandante. El suntem noi. El ne reprezintă pe noi. Voinţa lui e şi a noastră. Lui îi cedăm voinţa noastră.
Rezolvarea comunismului, în forma sa istorică, a luat câte ceva din amândouă. Chiar şi denumirea aleasă după 1945, de democraţie populară, spune multe. Pe de o parte "massele largi populare" erau reprezentate de eşantionul lor cel mai nobil, partidul comunist. Partidul avea rezolvări în numele tuturor oriunde, şi pentru orice. Aşadar, elita socială alcătuită din membri de partid reprezenta voinţa populară. Pe de altă parte, membrii înşişi erau întruchipaţi de lider. Comunistul pur (sânge): el Lider Maximo. Voinţa populară se reducea, la limită, la el, după ce fusese decantată în pivniţele partidului comunist.
Aţi priceput ideea? De ce le numesc regimuri-surori? Pe ruinele absolutismului... (Nietzsche: "Dumnezeu a murit.") ...A-ţi ceda voinţa altcuiva... Parcă, parcă... nu-i aşa?
Circul din Parlament e cu atât mai patetic, cu cât:
- raportul de "condamnare" a comunismului a fost semnat de o beizadea comunistă. Ştiu, Tismăneanu nu mai e de 20 şi ceva de ani în România, şi-a construit o carieră superbă dincolo de ocean, ştiu, ştiu... dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu se cade. Cum pot fi unii oameni atât de senini vizavi de trecutul lor?! Cum să condamni cu atâta seninătate ceea ce şi tu, cândva, ai pupat în cur?
- raportul de "condamnare" a fost citit de nea Băse, un matelot care a golden-şpriţuit la viaţa lui cu un fascist notoriu (căci Gigi Becali este fascist!) şi care manifestă pusee clare de totalitarism fascistoid (să amintim, ca fapt divers, învrăjbirea permanentă a partidelor unul împotriva altuia?)
- raportul de "condamnare" a fost huiduit aprig de un fost lingău comunist transformat după 1990 într-un veritabil fascist carpatin apologet al lui ... Ceauşescu!
14.12.06
De ce un website nu e o friptura?
De-aia. Pentru că nu e. Măcar pentru faptul că o chestie se mănâncă. Cealaltă nu (sau cine ştie!).
Mă disperă clienţii care se adresează serviciului de web design ca şi cum s-ar adresa serviciului de ospătărie din restaurant. "Garcon! Vreau una porţie web site cu muştar, un logo cu aromă de portocale şi o porţie de clătite colorate RGB(200,132,44). Hai, repede!" Şi se aşteaptă ca tu să îi serveşti ca un ospătar, eventual amuşinând prin jurul lor pentru un bacşiş de 3 euro.
Cum parezi? Cu brieful. "Staţi aşa. Hai să vedem meniul zilei. Brieful de design." Clientul ia brieful, magnanim, după care îl deschide şi rămâne uşor interzis. "Păi ce-i asta?" "Meniul." "Păi e gol." "Păi îl completăm împreună."
La faza asta 75% dau bir cu fugiţii. Pentru că nu sunt în stare să înţeleagă că un website nu e o friptură. N-au venit la firma de web design ca să mănânce, ci... ca să facă treabă. Să-şi pună capul la contribuţie.
Cu ceilalţi 25% ajungi, de bine de rău, la un consens. Se naşte o structură a site-ului, se definesc nişte funcţionalităţi... în fine, se poate merge mai departe. E faza în care îl aşezi pe client cu adevărat la masă.
Îi alegi un loc cum trebuie, îl pui la masă, îl dichiseşti... Apoi îi aduci farfuria. Şi i-o pui în faţă. Farfuria e goală, dar construită după toate cerinţele briefului.
Şi clientul stă.
Şi clientul aşteaptă.
Şi clientul stă.
Şi apoi, într-un târziu, te întreabă nervos, exact ca la restaurant: "Garcon! Farfuria mea e goală! Unde e site-ul?"
Site-ul e chiar în faţa dumneavoastră. Farfuria aia goală e site-ul. Scaunul pe care staţi e site-ul (nu-i aşa că e comod?). Tacâmurile sunt şi ele parte din site. Frumuseţea (şi paradoxul) meseriei noastre constă în faptul că, spre deosebire de un chelner, noi nu servim, ci ajutăm: vă ajutăm să aveţi o farfurie pe care să o umpleţi... singur.
Dacă nu puteţi să o umpleţi, nu-i nici o problemă. Orice site e doar o farfurie goală. Paradoxal, de umplerea ei trebuie să se ocupe clientul, nu "chelnerul". Dacă vreţi să se ocupe "chelnerul", numiţi-l cuviincios "copywriter", plătiţi-i serviciile şi aveţi grijă ce-i spuneţi, fiindcă omul ăla trebuie să înţeleagă foarte bine friptura din farfuria dumneavoastră. Dacă nu înţelege cum trebuie există pericolul ca în loc de friptură să vă treziţi cu tocăniţă.
Şi ştiţi care-i partea cea mai frumoasă? Că la final friptura pe care o creează copywriterul nu se mănâncă, ci e făcută doar pentru ca o lume întreagă să se zgâiască la ea.
PS. În 2006 mi-a crescut respectul pentru clienţii care înţeleg că un site mai are nevoie şi de conţinut.
Mă disperă clienţii care se adresează serviciului de web design ca şi cum s-ar adresa serviciului de ospătărie din restaurant. "Garcon! Vreau una porţie web site cu muştar, un logo cu aromă de portocale şi o porţie de clătite colorate RGB(200,132,44). Hai, repede!" Şi se aşteaptă ca tu să îi serveşti ca un ospătar, eventual amuşinând prin jurul lor pentru un bacşiş de 3 euro.
Cum parezi? Cu brieful. "Staţi aşa. Hai să vedem meniul zilei. Brieful de design." Clientul ia brieful, magnanim, după care îl deschide şi rămâne uşor interzis. "Păi ce-i asta?" "Meniul." "Păi e gol." "Păi îl completăm împreună."
La faza asta 75% dau bir cu fugiţii. Pentru că nu sunt în stare să înţeleagă că un website nu e o friptură. N-au venit la firma de web design ca să mănânce, ci... ca să facă treabă. Să-şi pună capul la contribuţie.
Cu ceilalţi 25% ajungi, de bine de rău, la un consens. Se naşte o structură a site-ului, se definesc nişte funcţionalităţi... în fine, se poate merge mai departe. E faza în care îl aşezi pe client cu adevărat la masă.
Îi alegi un loc cum trebuie, îl pui la masă, îl dichiseşti... Apoi îi aduci farfuria. Şi i-o pui în faţă. Farfuria e goală, dar construită după toate cerinţele briefului.
Şi clientul stă.
Şi clientul aşteaptă.
Şi clientul stă.
Şi apoi, într-un târziu, te întreabă nervos, exact ca la restaurant: "Garcon! Farfuria mea e goală! Unde e site-ul?"
Site-ul e chiar în faţa dumneavoastră. Farfuria aia goală e site-ul. Scaunul pe care staţi e site-ul (nu-i aşa că e comod?). Tacâmurile sunt şi ele parte din site. Frumuseţea (şi paradoxul) meseriei noastre constă în faptul că, spre deosebire de un chelner, noi nu servim, ci ajutăm: vă ajutăm să aveţi o farfurie pe care să o umpleţi... singur.
Dacă nu puteţi să o umpleţi, nu-i nici o problemă. Orice site e doar o farfurie goală. Paradoxal, de umplerea ei trebuie să se ocupe clientul, nu "chelnerul". Dacă vreţi să se ocupe "chelnerul", numiţi-l cuviincios "copywriter", plătiţi-i serviciile şi aveţi grijă ce-i spuneţi, fiindcă omul ăla trebuie să înţeleagă foarte bine friptura din farfuria dumneavoastră. Dacă nu înţelege cum trebuie există pericolul ca în loc de friptură să vă treziţi cu tocăniţă.
Şi ştiţi care-i partea cea mai frumoasă? Că la final friptura pe care o creează copywriterul nu se mănâncă, ci e făcută doar pentru ca o lume întreagă să se zgâiască la ea.
PS. În 2006 mi-a crescut respectul pentru clienţii care înţeleg că un site mai are nevoie şi de conţinut.
26.11.06
Sa facem afaceri cu Sulata
Săptămâna asta am cumpărat un mic progrămaş de encodare a scripturilor PHP. Iniţial am vrut să cumpăr PHTML Encoder ($99) dar procesatorul ălora nu mi-a acceptat cardul. Dacă am văzut asta, l-am pus pe Bogdan să testeze încă un program ($75), care însă nu l-a mulţumit. Întrucât restul programelor de pe piaţa costă mult prea mult pentru ceea ce e nevoie să facă ($200-$500), eram ferm convins că o să-l pun să inventeze de la 0 un mecanism de criptare, când, la o ultimă căutare pe net, am dat de SourceCop. Îl testez rapid şi îmi dau seama că face exact ce ne trebuie nouă, şi în plus costă ridicol de puţin, doar $30. Bag repede cardul prin 2CO, totul merge brici, în câteva ore primesc pe email cheia de activare a versiunii complete...
Şi ce scrie în email? Printre altele... : :)
"Bla bla
Sulata Software
bla bla"
Beton nume. Carevasăzică, băieţii care produc softul nu-s westici, ci din oraşul pakistanez Lahore. De-asta e aşa ieftină licenţa, săracii. Cred că vor bea o săptămână din vânzarea pe care le-am făcut-o. Întrucât în perioada asta studiez şi posibilitatea de a găsi nişte parteneri offshore în zona aia m-am benoclat oleacă şi pe Google Maps să văd unde Dumnezeu e oraşul ăsta. Din păcate e undeva prin zona Kashmir, unde ştiu că se bat pakistanezii cu indienii aşa că... nu e prea tentant să faci şi alte afaceri cu Sulata.
PS. Ei, nu, ca asta-i culmea. Ce captcha credeţi că trebuie să introduc pentru a publica mesajul ăsta?! Ţineţi-vă bine: gauozy. Mi-e lene să fac un print screen, dar e pe bune :)
Şi ce scrie în email? Printre altele... : :)
"Bla bla
Sulata Software
bla bla"
Beton nume. Carevasăzică, băieţii care produc softul nu-s westici, ci din oraşul pakistanez Lahore. De-asta e aşa ieftină licenţa, săracii. Cred că vor bea o săptămână din vânzarea pe care le-am făcut-o. Întrucât în perioada asta studiez şi posibilitatea de a găsi nişte parteneri offshore în zona aia m-am benoclat oleacă şi pe Google Maps să văd unde Dumnezeu e oraşul ăsta. Din păcate e undeva prin zona Kashmir, unde ştiu că se bat pakistanezii cu indienii aşa că... nu e prea tentant să faci şi alte afaceri cu Sulata.
PS. Ei, nu, ca asta-i culmea. Ce captcha credeţi că trebuie să introduc pentru a publica mesajul ăsta?! Ţineţi-vă bine: gauozy. Mi-e lene să fac un print screen, dar e pe bune :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)