Cu un singur lucru nu sunt deloc de acord din ceea ce zice Parenti: „lumeatreizarea” lumii (17:40) nu este scopul capitalismului contemporan. Ea este o fatalitate. Spațiul e prea mic aici ca să o explic, dar cert este că pauperizarea maselor occidentale nu e deloc un lucru pe care capitalismul contemporan îl dorește neapărat.
Hai să judecăm logic. Să vorbim strict de America, inima sistemului economic mondial. Dacă toți americanii vor ajunge la un salariu mediu de 1 dolar pe oră, cine va mai susține PIB-ul Americii?! Conform ultimelor date ale biroului de statistică american, 70% din PIB-ul Americii e susținut de consumul privat (e adevărat că mărimea procentului poate fi contestată, dar insignifiant). Deci, dacă americanul mediu se pauperizează, undeva spre 70% din PIB-ul Americii se duce naibii. Este această descreștere în logica economică a capitalismului? Nu.
Cum ar mai fi Steve Jobs miliardar dacă oamenii nu ar mai avea bani să cumpere joculețe cretine pentru cretinelul lor aparat Iphone? Nu ar mai fi. Nici Starbucks nu ar mai vinde nimic. Nici McDo. Etc. Deci pauperizarea, în opinia mea, nu face parte din scopurile intrinseci ale capitalismului.
Și totuși pauperizarea pare inevitabilă. Actuala depresie economică a fost precedată în 2005 de imposibilitatea americanului mediu de a mai economisi ceva. În 2005 curgea încă lapte și miere și colapsul imobiliar era întrezărit de foarte, foarte, foarte puțină lume, deci acel mic semnal de alarmă nu a fost luat în seamă de nimeni. Și toate graficele ne arată că de la „the Nixon shock” (evenimentul fondator al capitalismului contemporan) încoace rata economisirii s-a redus constant, de la 10% în 1970 până la 1% în 2005.
Ce e mai important, e că fiecare recesiune minoră a accentuat din nou rata de economisire (ceea ce e logic: când e recesiune oamenii se tem de viitor și reîncep să pună bani deoparte), dar niciodată până la nivelul de dinaintea recesiunii minore precedente. Actualul nivel de economisire al americanilor e la un mult mai sănătos 6,5%, dar încă e la jumătate din cel al precedentei recesiuni majore (cea de la începutul anilor 90). Rezultă așadar că dacă lucrurile vor continua astfel, la un moment va veni o recesiune care va surprinde populația celei mai mari superputeri a lumii și fără joburi, și fără „savings”.
Suntem obligați să conchidem că după 1990 s-a întâmplat într-adevăr ceva, și nu în bine. Nu o zic eu, o zic cifrele (exact aceeași situație se pare că e verificabilă și pentru piața muncii și a joburilor full time din ultimii 30 de ani). Asta nu înseamnă că pauperizarea maselor e scopul capitalismului cu pălărie de cowboy, la fel cum nici scopul intrinsec al lui Ted Bundy nu era acela de-a omorî studente.
