2.4.14

Nu e bătaie de joc, ci război pe față

Am aflat, nu mi-a venit să cred, apoi m-am liniștit, chiar mi s-a părut amuzant și am participat oarecum relaxat la o șuetă de seară pe 6TV. BEC nu a validat candidatura PAS pentru viitoarele alegeri europarlamentare. 4 luni de muncă și vreo 2 săptămâni de lins dosare se duc pe apa sâmbetei.

Odată cu noi nu au fost validate alte 6 partide și jumătate dintre independenți. Privind lista celor rămași, e evident că sunt numai „băieți buni”. Care se au la mână între ei, că doar nu au stat degeaba atâția ani la guvern, în fruntea SIE, SRI etc. Și de PP-DD e nevoie la toamnă, pentru prezidențiale. Nu e cazul să-l supere pe domnu' Dan, că până la urmă mai are 4-5 procente care se pot dovedi de aur. Alde noi, Noua Republică, mișcarea lui Fuia, expiratul de Vadim - picam ca musca în lapte în toată afacerea asta care trebuia să fie un club închis. Singurii de care nu-mi pare rău sunt PDS - sigur aveau listele măsluite.

Una peste alta cred că trăim un moment la fel de trist ca în 1938, când regele Carol a dispus desființarea tuturor partidelor, instaurând, pentru mai bine de 50 de ani, dictatura în România. Lucrurile sunt de acum clare și previzibile: PSD o să ia vreo 40%, PNL, PDL, Mișcarea Băsistă Populară - undeva în jur de 12-15%, Forța Civică și PNȚ tradiționalul 1% și UDMR tradiționalul 6%. Dintre independenții rămași în cursă nu cred că va lua niciunul mai mult de 25.000 de voturi, în primul rând pentru că nu-l cheamă EBA și nu va avea reprezentanți moca în Birourile Electorale ca să poată preveni furturile. Nu văd care e diferența dintre o dictatură, să zicem Coreea de Nord, unde orice bagi în urnă, iese tot partidul lui Kim Jong Un, și un regim în care orice bagi în urnă, tot dintre băieții deștepți se alege. Chiar nu văd. 25 de ani au trecut degeaba, ne-am întors fix de unde am pornit, numai că de data asta viitorul e al dracului de neclar.

Singura șansă a unui partid din afara establishmentului de a mai face ceva rămân localele, drept pentru care încep să cred că în curând băieții vor da o lege prin care să plătești o sumă consistentă de bani și pentru a participa la alegerile locale pentru un umil post de consilier comunal.

Clasa politică nu-și bate joc de noi, ci ne-a declarat război pe față.

3 comentarii:

cristian dogaru spunea...

care a fost (ar putea fi) motivatia juriului? probleme la semnaturi (cnp-uri duble, etc)? ca nu exista ceva similar lui mircea diaconu si altceva chiar nu imi imaginez ca ar putea fi...

AristotelCostel spunea...

Un război ar presupune existența unor combatanți. Deocamdată nu există decât o mafie securistă și... victime.

Lucian Sarbu spunea...

@Cristian Dogaru: „pe surse”, adică de la cineva care e băgător de seamă în BEC (amploaiat, cum ar zice nenea Iancu), ar fi liste fără CNP-ul celui care a adunat semnături și/sau nedatate.

Din punctul meu de vedere, știind prea bine ce e în dosarele alea, nici nu poate fi vorba de așa ceva. În orice caz, nu poate fi vorba de 3.800 de liste greșite (din peste 27.000). Întreaga documentație a fost pusă în 12 cutii de carton, fiecare conținând 4 dosare mari, a câte 500 de file, plus unul cu „resturi”. Adică, în total, 48 de dosare. Să zicem că s-au mai trecut cu vederea 20-25 de liste din fiecare dosar, pentru că ești om și e chinul dracului să verifici la fiecare filă dacă are tot ce trebuie, dar în nici un caz nu s-au trecut cu vederea 3800/48=79 de file din fiecare dosar. De fapt eu personal nu cred că avem mai mult de 2-3 file incorecte în fiecare dosar, ceea ce înseamnă cel mult 150, adică 1500 de semnături. Pentru că știu că fiecare dosar a fost luat la mână de cel puțin 2 oameni. Deci ce îi scăpa unuia, era corectat de celălalt.

Înclin să cred că e mai mult o încercare de intimidare, pentru că în mod normal noi ar trebui să fim admiși la contestație, sau dacă se acceptă o verificare corectă. Probabil se dorește intimidarea indezirabililor, că poate unii n-au curaj să conteste și atunci se mai triază, mai dispar dintre ei.

Relevant e că în BEC sunt numai reprezentanții partidelor care le-au respins pe celelalte. Și e util de știut că partidele celelalte ar fi avut dreptul să obțină (prin tragere la sorți) locuri în comisiile din secțiile de votare. Locuri plătite de la buget, firește. Asta ar însemna mai puțini bani de la stat pentru ooamenii/clientela partidelor consacrate, care în cazul absenței indezirabililor vor ocupa toate locurile, fără să se mai tragă nimic la sorți.