23.9.12

Activități

Nu am mai scris de mult pe blog. Cauzele sunt multiple: în primul rând am mult de lucru și în al doilea rând am scris destul de mult „offline”, ca să zic așa. Urmează să apară prima traducere în limba română dintr-o carte de teologia eliberării (am tradus câteva capitole din Clodovis/Leonardo Boff - Cum se face o teologie a eliberării, care vor apărea cu câteva comentarii personale în revista „Argeș”) și am mai scris și alte texte, cu care am anumite planuri, pentru anii care urmează. În plus de vreo două săptămâni am început o aventură destul de interesantă, în sensul că îi consiliez pe reprezentanții din România ai „European Left”, și anume Partidul „Alianța Socialistă”, să comunice pe Facebook. Am mai vorbit pe aici despre acest partid. E un melanj de persoane destul de interesante, de la social-democrați nemulțumiți de „blatismul de dreapta” al PSD până la comuniști ne-bolșevici (eurocomuniști). Comuniștii de filiație stalinistă / bolșevică au propriile lor grupări, din punctul meu de vedere nefrecventabile, cristalizate într-un soi de PCR subteran, cam ca PCR-ul din perioada interbelică, dar lipsit de sprijinul Moscovei, și din câte am putut să-mi dau seama reproșează PAS tocmai faptul că nu e suficient de la stânga (adică la extremă stânga, cum ar vrea ei).

E interesant. E o lume politică subterană pe care puțină lume o cunoaște, în primul rând fiindcă nu e prezentă deloc în mass-media (decât, din când în când, cu incidente hilare ca ăsta) și în al doilea rând pentru că nici ei nu fac nimic sau nu știu deloc cum să comunice pentru a se face auziți. Pe mine m-a fascinat întotdeauna această lume politică subterană. Am scris odată, prin anul 2000, o lucrare de masterat pentru o prietenă care și-a dat masterul la SNSPA. Lucrarea era despre vizibilitatea partidelor minore. Anticipam că un asemenea partid minor are potențial de creștere până la pragul electoral dacă reușește să comunice adecvat în afara canalelor majore, unde e boicotat, pentru că există permanent pe scena politică un număr de votanți / indiferenți nemulțumiți de establishment dar suficient de mulți ca să poată fi „capturați” de o singură forță politică. La câteva luni după aceea Vadim și cu PRM, practic boicotați de mass-media majoră, având ca unic mijloc serios de comunicare revista proprie „România Mare”, au devenit a doua forță politică a țării. Alegerile de vara asta au arătat că există un nucleu de 40-50.000 de votanți la stânga PSD-ului (din care PAS a luat 23.000 de voturi - e vorba de voturile CJ). În condiții de prezență medie la vot, un 7,5-8 milioane, asta ar însemna un 0,6%. Deloc mult, dar deloc puțin. PNȚ-CD, partid care s-a aflat cândva la guvernare, are azi mai puțin de 0,6%. Noi trăim o epocă de disoluție a mijloacelor de comunicare tradiționale, o epocă în care internetul permite o comunicare mult mai puțin „controlată” decât televiziunea dar în care establishmentul încă nu a găsit modalitățile practice de a controla cum trebuie comunicarea pe internet. E, așadar, o oportunitate majoră pentru forțele politice noi de a se face auzite. Cine se va trezi prin 2020 s-ar putea să se trezească prea târziu.

3 comentarii:

berenger spunea...

„Am scris odată, prin anul 2000, o lucrare de masterat pentru o prietenă care și-a dat masterul la SNSPA.”
misto

Unknown spunea...

Cu ceva întîrziere am citit fragmentele din Argeș. Foarte binevenite, vă mulțumesc. Puteți să-mi spuneți la ce editură va ieși cartea, eventual și perioada? Vreau să o promovez puțin.

Lucian Sarbu spunea...

Nu va ieși nicăieri, traducerea era destinată să apară doar în revistă. Revista poate fi descărcată și de pe site (www.centrul-cultural-pitesti.ro). Mai am două capitole traduse. Poate mă mobilizez, o traduc toată și o public online pe Scribd, dacă văd că interesează.