TVA de 5% pe alimente, o masura buna

Scăderea, în circumstanţe comice, a TVA-ului la alimentele de bază de la 24 la 5% a fost întâmpinată cu un val de critici isterice. Oarecum de aşteptat, ţinând cont de faptul că şi creşterea de la 19 la 24% a alimentat un alt val de critici, la fel de isterice. Ţinând cont de faptul că în vară toată lumea ţipase că e o porcărie mărirea TVA-ului de la 19 la 24%, era logic ca toată lumea să ţipe acum pe dos. Doar suntem în România! Mâine, dacă se dă o lege prin care TVA-ul la bolduri creşte de la 24 la 40% toată lumea se va isteriza, şi dacă după 3 luni se va da o lege că TVA-ul scade de la 40 la 1%, iarăşi vom asista la o crizare generală.

Adevărul e că nimeni nu poate prevedea corect pe baza experienţei anterioare ce se va întâmpla cu preţurile alimentelor: vor rămâne constante (cum crede PD-L şi cum cred criticii), vor scădea (cum se aşteaptă cei care au iniţiat măsura) sau vor creşte? Argumentele criticilor sunt simple şi monomane: în România, niciodată o măsură similară nu a dus la scăderea cu un leu a vreunui preţ. De ce ar fi altfel acum?

Numai că aici criticii se înşală. Niciodată România nu a fost în căcatul în care este acum (poate prin iarna lui 1916-1917, când nemţii ocupaseră 2/3 din ţară, să mai fi fost într-o situaţie aşa nasoală). Niciodată restrângerea consumului nu a fost aşa de severă cum e acum. De aceea, degeaba comparăm cu ce s-a întâmplat în 1995 sau în 2005, pentru că atunci agenţii economici gândeau altfel.

Concret: consumul de alimente a scăzut, potrivit cifrelor din industrie, cu 10% în august 2010 faţă de 2009 (şi cine ştie cât o fi scăzut în 2009 faţă de 2008?!). Asta înseamnă încasări mai mici, cifre de afaceri mai mici, profituri mai mici şi mai puţini bani pentru salarii şi, fireşte, concedieri, adică şomaj. Dar în condiţii de recesiune severă interesul unui comerciant este să ofere un preţ al mărfurilor care să-l ajute să-şi păstreze sau chiar să-şi crească nivelul vânzărilor, nu să menţină preţul la limite inaccesibile clienţilor săi. De aceea e de aşteptat ca majoritatea comercianţilor care vor să mai fie în business şi la anul să profite de marja de diferenţă dintre 24 şi 5% pentru a găsi preţul optim care să relanseze consumul în rândul clienţilor lor. Unii poate vor reveni la preţul cu 19%, alţii poate vor coborî preţul şi mai mult. Cert este că un preţ mai mic:

• va duce la revenirea vânzărilor, poate nu ca în 2008, dar orişicât
• îi va ajuta pe comercianţi să vândă mai mult, deci aceştia vor încasa mai mult şi vor face profituri mai mari
• profiturile mai mari probabil vor salva locuri de muncă şi, de ce nu, poate vor crea altele noi
• puterea de cumpărare a consumatorilor va creşte
• este o şansă nesperată pentru afacerile din industria alimentară, angajaţii acestei industrii şi consumatori

Pe de altă parte, este naiv să credem că un comerciant deştept va scădea preţul brusc cu 19%. Criticii au şi ei dreptatea lor: cu certitudine primii câştigători ai acestui TVA de 5% vor fi comercianţii care vor băga în buzunar diferenţa dintre 5% şi acel preţ optim pe care şi-l vor stabili în funcţie de profilul clienţilor. Dar, până la urmă, ce e rău în asta? E rău că în vremuri de criză vor fi afaceri care în loc să dea faliment şi să genereze şomaj, vor avea profituri mai mari decât în 2009?