12.4.09

Pe scurt, despre impozitul forfetar

M-a întrebat alaltăieri Mitruţ ce părere am despre impozitul forfetar şi i-am zis că sunt de acord. Mi se pare una din puţinele măsuri bune luate în ultimii ani pentru sprijinirea mediului de afaceri.

Înainte să vă bulbucaţi ochii ca istericii, calmaţi-vă un pic şi luaţi aminte la ce zic aici. Fraza de mai sus e din specia "sarea în bucate" (sper că ţineţi mintea povestea). Iată motivele pentru care susţin decizia guvernului:
  • Momentan mediul de afaceri din România e mult prea fragmentat. O mulţime de forţă de muncă e blocată în afaceri fără nici un viitor. Orgoliul propriu al ownerilor?... Whatever. Dar ei ar trebui să înţeleagă că societatea, noi toţi, avem mai multe pierderi de pe urma unui om care munceşte la jumătate sau la sfert din capacitate, pentru că e băgat într-o afacere minoră, decât am avea de câştigat din faptul că omul ăla îşi plăteşte dările la un salariu mic. Nu zic de TVA-ul care se încasează pe afacerea respectivă, pentru că ăsta NU se pierde dacă afacerea dă faliment, cum cred unii debili, întrucât se va încasa de la celelalte firme rămase pe piaţă (noţiunea de "cerere agregată" spune ceva, cuiva?...). Ei, deci omul ăla ne-ar fi tuturor mult mai util dacă şi-ar pune forţa de muncă şi inteligenţa în slujba unei afaceri adevărate, nu s-o frece aiurea prin târg.
  • Nu văd nici o tragedie în faptul că afacerile se nasc şi mor. Chiar nu văd. Asta se întâmplă peste tot. În State au ajuns oamenii să trăiască în corturi de când cu criza asta, nu văd de ce nu ştiu ce chioşc care vinde biscuiţi la colţ de Zăbrăuţi ar trebui să supravieţuiască. Noi ne agităm şi ne înfuriem pentru nişte rahaturi. Falimentul este una din opţiunile posibile ale unei afaceri şi trebuie să privim cu realism toată treaba. Nu e nici o tragedie. Nici dacă aş da eu faliment nu e nici o tragedie. După 7 ani de web în care am devenit mult mai bogat ca la început (am intrat cu 200 de lei, iar dacă ar fi să ies, aş ieşi cu suma multiplicată de foarte multe sute de ori, acum) chiar nu am de ce să nu fiu recunoscător acestor ani. Şi am plătit mereu impozitele datorate, şi contribuţiile la cărţile de muncă, nu am lucrat niciodată cum fac alţii cu contracte de drept de autor şi alte asemenea căcaturi şi învârteli. Dar, shit happens. Pentru cei care vă împiedicaţi acum în forfetar, ridicaţi dracului capu' sus, vor veni şi vremuri mai bune.
  • Într-un punct chiar dau dreptate guvernului: există în România o universalitate a neplătirii impozitelor, şi atunci e logic să se pună cu bulăul pe micii afacerişti, d-ăştia care o freacă în târg, dându-se afacerişti pentru că au o replică de Omega la mână. Hai să nu fim ipocriţi şi să recunoaştem chestia asta, că e reală. Toată lumea caută să fenteze statul. Şi atunci, şi statul ne fentează pe noi. Între cetăţeni şi statul român e un divorţ cu nabădăi nu de ieri, de azi, ci de zeci de ani. Suntem ca Dichiseanu şi nevastă-sa, care sunt divorţaţi da' cică trăiesc în continuare în aceeaşi casă. Pana mea, păi atunci ori hai dracu' să ne despărţim de tot şi să ne cărăm care-ncotro şi ultimul prost să stingă lumina, sau hai să convieţuim civilizat, divorţat dar civilizat. Pentru asta însă fiecare trebuie să-şi facă datoria faţă de celălalt. Iar datoria noastră de cetăţeni şi oameni de afaceri e să ne plătim dările către stat.
Câţi dintre cei care se plâng acum de forfetar au ridicat o hârtie aruncată de altcineva pe stradă ca s-o pună la coş? Câţi s-au gândit naibii cu un an în urmă că vor veni şi vremuri nasoale, deci să pună acolo, câţiva bănuţi deoparte, ca să nu trebuiască să cerşească mila guvernului şi implicit a noastră, a tuturor celor care plătim impozite? Câţi?

Citiţi acest articol din Capital, despre exportul de software, şi luaţi aminte la ce zice Alex Lăpuşan de la Zitec: "În acest moment, simţim criza doar benefic. Pe noi ne ajută, pentru că găsim oameni pe care să îi angajăm." Asta e! Afacerile bune se consolidează, alea mici dau faliment. De-asta forfetarul e o măsură bună pentru afacerile româneşti: le ajută să se consolideze pe cele bune eliberând o forţă de muncă ce stătea agăţată în nişte întreprinderi bizare şi mici. Nu cred că ar fi nici o ruşine pentru expertul lu' peşte prăjit în pe-haş-pe şi jeavascript să îşi închidă micul său butic software cu 1 angajat (el însuşi) şi să se angajeze la Zitec sau la altă afacere care are în mod real nevoie de oameni.

Nu văd nici o problemă să pui dracu' mâna, dacă Zitec nu te angajează, şi rămâi şomer pe bune, şi dacă tot ai nişte timp la dispoziţie, să îţi iei nişte cursuri prin corespondenţă sau de perfecţionare sau de limbi străine sau dracu' mai ştie ce. Perfecţionează-te! Învaţă! Dacă ai rămas şomer înseamnă că trebuie să devii mai bun! Uite de ce e bun forfetarul: pentru că îi va obliga pe mulţi să înveţe, nu s-o frece în chioşcuri, şi peste 1-2 ani, când criza va trece, vom avea o forţă de muncă mai bună şi mai deşteaptă. Şi fără băşini de biznismeni în cap. Ce dracu poţi să-i ceri unuia care nu înţelege care e diferenţa între cerere şi cerere agregată, sau ce înseamnă o nişă de piaţă? Cum să ceri unuia ca asta să aibă o afacere?

Pana mea, poţi cere unuia care o cravată la gât să fie aşa, avocat, doar pentru că are cravata aia la gât? Mai dă-o dracului de treabă... Poţi cere unuia să fie şi să rămână veşnic "patron", "întreprinzător", "antreprenor" sau cum rahat se mai spune doar fiindcă, teoretic, poate?!

Toţi s-au trezit în ultimii 5 ani "consultanţi", "real estate brokers", "credit brokers", "freelanceri"... ok, ok, dar până la urmă întrebarea e: mai e cineva care nu o freacă aiurea în România?

Credeţi că nu vor fi falimente dacă nu se bagă forfetarul? Ohoho, vor fi sute de mii! Şi ce? E criză! Cum să ortografiem aceste 2 cuvinte ca să se înţeleagă mai bine: E CRI-ZĂ! Nu, micile voastre afaceri care nu produceau nimic nu vor supravieţui tocmai acum! Şomaj oricum va fi! Vom avea un milion de şomeri, fie că vrem, fie că nu vrem. Fuşereala oricum va fi lovită în plin de criză. Asta nu înseamnă că nu putem combate efectele crizei. Chiar în clipa asta sunt oameni care în loc să se lamenteze şi să mai tragă de buticul propriu ca de-un cal mort, îşi caută de lucru, învaţă o meserie nouă, luptă pentru un viitor mai bun.

Hai, că m-am enervat destul.