Partidele mari sunt pline de datorii. Quasi-falite. Sunt știri în media pe tema asta, nu mai insist.
Partidele mici sau cele nou înființate sunt sărace, că așa e când ești mic și/sau la început de drum. De pildă la PSR / fostul PAS, situație pe care o cunosc bine din interior, toată activitatea a supraviețuit datorită eforturilor materiale deosebite făcute de președintele Constantin Rotaru (recunosc: nu știu de ce!) și cu ajutorul câtorva cotizații modeste făcute de membrii mai răsăriți. Eu, de pildă, am cotizat constant 100-150 de lei pe an, plus cheltuieli personale de cca. 1000-2000 de lei pentru diverse necesități electorale în anii cu alegeri (2012 și 2014). Restul banilor sunt cotizații mărunte (de genul 3 lei / lună) de la membrii simpli, și cam atât.
Pragul electoral e de 5% indiferent de ce fel de alegeri vorbim. De la consiliu comunal până la parlament. Dar să ne concentrăm doar pe alegerile parlamentare. Deschiderea scenei politice către partide noi, formate din 3 membri, și trezirea conștiinței civice a tineretului va face ca la viitoarele alegeri participarea să fie ceva mai ridicată. Garantat. Hai să facem o estimare conservatoare, să nu zicem că vor fi 10 milioane de votanți, dar punem măcar 8,5 milioane. Cu 8,5 milioane de voturi, 5% - cât e pragul electoral - ar însemna 425.000 de voturi.
Singurele partide capabile să treacă acest prag bazându-se strict pe voturile activiștilor proprii sunt PSD, PNL, UDMR (dar cu mari emoții) și, posibil, UNPR (care e departe de a fi ieșit din cărți, cu toate problemele generalului Oprea). Ce înțeleg prin asta? Adică, astea sunt singurele partide care pot mobiliza cu ajutorul telefoanelor, organizării interne și relațiilor interumane suficienți oameni (membri, simpatizanți și diverse categorii dependente) cât să treacă pragul electoral. PSD / PNL pot lua prin mobilizare undeva în zona 2-2,5 milioane de votanți, UDMR și UNPR în jurul pragului electoral.
Restul partidelor nu pot face asta. Nu e de ajuns să ai 50.000 de like-uri pe Facebook ca să te consideri „mare”, trebuie să ai 450.000 de nume și prenume de care să știi sigur că vor vota cu tine. ALDE-le lui Tăriceanu e mort în păpușoi. Nu are structuri, nu are nimic. Are câțiva primari, care n-ar fi exclus să facă joc dublu (ajutând PNL-ul) și cam atât. M10 nici atât. M10 trăiește strict din entuziasmul unora pentru Monica Macovei, însă Macovei e extrem de vulnerabilă în acest moment, după ce s-a înfrățit cu Erdogan. Nici PMP nu are structuri, chit că îl are pe Băsescu. În cazul unei participări la vot joase partidele astea poate vor lua cu heirupism 100-200.000 de voturi, ceea ce le-ar aduce în preajma pragului electoral, dar în cazul unei participări ridicate nu au nici o șansă de a ajunge la 5%. De restul partidelor extraparlamentare - PSR, ecologiștii etc. nici nu mai pomenesc. PRM-ul? Încă trebuie să-și adune aripile: aripa Funar și cu cea post-Vadim.
Acestea sunt datele problemei. Avem niște partide falite care însă pot trimite oameni în parlament, și avem niște partide mici care ar putea, poate, să propună altceva, dar care n-au forța necesară pentru a trimite oameni în parlament. Pentru că pragul electoral e 5%.
Acum, să zicem că vrem să reînnoim clasa politică. Cel mai simplu o putem reînnoi votând un partid nou sau un partid extraparlamentar, dintre astea mici. Din practica celor 3 campanii electorale la care am participat pot spune că un vot pentru un candidat / un partid din afara sistemului costă cel puțin 3 euro (la partidele mari e și mai mult, de la 10 euro în sus). Înțeleg prin asta costul implicat cu reclamele de stradă, tv, radio, Facebook etc. Că lumea nu te votează pur și simplu. Trebuie să te faci cunoscut, oricât de frumos ai fi. Trebuie să te faci cunoscut până în ultimele unghere ale țării, că degeaba te cheamă Monica Macovei și ești cunoscută la București, dacă nu ești cunoscută și n-ai candidat și la Cotârlați.
Asta înseamnă că dacă ești partid mic și vrei să intri în parlament va fi nevoie de cel puțin 450.000 x 3 euro => 1,35 milioane euro.
Cash.
Nici un partid mic / nou nu are banii ăștia. Decât dacă nu cumva se lasă pe mâna vreunui bandit gen Becali, adică ... #aceeasimizerie. Varianta asta pică!
Și ziceam mai sus că partidele mari sunt falite. Nici ele n-au banii ăștia. Amândouă partidele mari au datorii majore și nici dracu nu mai vrea să le muncească pe datorie, mai ales că în urma acțiunilor DNA nu ai deloc siguranța că după alegeri „investiția” se va returna.
Da, dar partidele mari pot băga candidații în parlament, pentru că au organizarea necesară.
Așa că, pe cale de consecință, la anul campania se va finanța în general chiar din vistieria candidaților, fiindcă partidele n-au de unde. Vor candida numai oameni care își pot finanța campania.
Dintr-un foc, vor candida numai oameni cu bani, care își permit o cheltuială. Adică... aceeași!
Și atunci, în condițiile în care singurele partide despre care poți avea certitudinea că vor trece pragul electoral sunt PSD / PNL / UNPR / UDMR, unde credeți că vor merge candidații cu bani? Vor merge ei la Partidul lui Pește Prăjit, fiindcă are 100.000 de like-uri pe Facebook, sau vor merge la PNL / PSD / UNPR / UDMR, singurele partide care pot trece pragul electoral și la București, și la Cotârlați?
Hai, că răspunsul nu e greu.
Singura posibilitate reală de a reseta clasa politică e să reducem pragul electoral la un coeficient normal la cap (undeva în zona 1-1,5% cred că ar fi suficient) și să eliminăm din legislație aberația cu obligavitatea adunării de semnături pentru fiecare candidatură în parte. Pentru că un candidat nu se reprezintă neapărat pe sine în alegeri, el poate reprezenta un partid sau niște idei. De pildă, partidul Monicăi Macovei poate fi reprezentat la Cotârlați de un anume anonim domn Popescu care, chiar dacă nu e cunoscut pe plan local, e inimos și ar face treabă bună; de ce să-l obligi, atunci, să strângă niște sute sau mii de semnături pe care, nefiind un personaj notoriu pe plan local, nu le va putea strânge, ca să-și înscrie candidatura?! (Noi știm prea bine de ce: pentru că numai partidele sistemului pot face o astfel de operațiune pentru mii de candidați.) Poate că în timpul campaniei electorale oamenii o vor vedea pe Monica Macovei la televizor, o să le placă de ea, o să-i caute candidatul local și îl vor vota, chit că, înainte de alegeri, habar nu au cine e!
Așa că, momentan, orice discuție despre „o altă paradigmă politică” și „resetarea sistemului” trebuie să înceteze, pentru că e din start mincinoasă. Sistemul nu poate fi resetat. Sistemul nu poate fi decât aruncat la gunoi și în locul lui pus altceva!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu