Datoriile care nu pot fi plătite, nu vor fi plătite

În blogroll am un link către blogul unui (fost) profesor american, Michael Hudson (n. 1939).

Profesorul Hudson este autorul unei cărți epocale care, deși a fost scrisă cu aproape 40 de ani în urmă, abia în ultimii ani a început să fie înțeleasă corect și recunoscută de anumiți analiști economici, mai deschiși la minte decât media. Este vorba de lucrarea „Super Imperialism - The American Strategy of American Empire” (1972, ed. revăzută 2003) în care autorul făcea demonstrația unei idei șocante: America de după „șocul Nixon” este un parazit al sistemului economic mondial, permițându-și o hegemonie pe care într-un sistem politic și monetar normal nici un imperiu nu și-ar permite-o.

După ce profesorul Hudson și-a publicat cartea în 1973, a trebuit să părăsească mediul universitar din cauza ideilor sale vădit inconfortabile (împărțind, în acest fel, același destin cu un alt exclus al mediului universitar american, Michael Parenti - care povestește într-un text din „Contrary Notions” cum e cu „libertatea” academică în universitățile americane, mai ales cele care depind de finanțări private). Tot răul spre bine, pentru că a ajuns consultant financiar pe Wall Street.

Mi-am adus aminte profesorul Hudson azi-dimineață când am citit știrea privitoare la acordul din zona euro.

Pentru că pe blogul său susținea, în urmă cu câteva luni bune, comentând vizavi de criza din Grecia, că datoriile care nu pot fi plătite nu vor fi plătite și singura soluție, la care Europa va ajunge negreșit, va fi ca ele să fie parțial șterse (până la nivelul la care Grecia își va permite să le plătească).

După cum știm, Greciei tocmai i s-au șters datorii de 100 de miliarde de euro. Piețele sunt la această oră în delir.

Numai că tot din articolele profesorului Hudson publicate în vară și referitoare la Grecia mai trebuie să reținem ceva. De ce s-a amânat atâta vreme această decizie, dacă era singura logică? Răspunsul lui Michael Hudson, care în aceste momente de euforie nu e amintit de nimeni, pentru că de fapt nici întrebarea originală nu mai e amintită de nimeni, e foarte simplu: pentru ca șmecherii, profitorii crizei, să aibă suficient timp să-și poată pune averile la adăpost și restul datoriei rămase de plată să fie plătită de fraieri, de „plevușca” peste care se va dezlănțui de acum iadul austerității și isteria privatizării cu orice preț a orice.

Grecia și poporul grec vor plăti scump datoria rămasă. Criza socială abia de acum încolo începe cu adevărat. Totul seamănă cu un „reset”, dar în realitate e o cacealma. S-a făcut „reset” doar pentru o clasă de privilegiați. Sistemul continuă să macine destinul Greciei la fel de inexorabil ca și până ieri la miezul nopții.