18.8.07

Relativitate | Contracte

Pe când activam profesional într-o cu totul altă zonă decât zona "web", aveam impresia că interesul meu profesional e centrul Universului şi că orice om normal la cap ar trebui să ştie sau, dacă nu, măcar să respecte a priori, ceea ce ştiu eu.

Când am trecut în zona web am constatat cât de mult mă înşelam. Privită de aici, fosta mea tagmă profesională era ca şi inexistentă. Iar preocupările ei, complet necunoscute.

Ceva îmi spune că şi dacă aş ieşi din web pentru a intra în altceva, lucrurile vor fi la fel.

**

Ieri 2 persoane din medii total diferite mi-au confirmat că românii sunt cei mai dificili clienţi de pe lumea asta.

Prima persoană (din turism): "Dacă cehul sau polonezul ia o vacanţă în Turcia de 199 de euro, înţelege că preţul scăzut implică şi o calitate mai scăzută a serviciilor. Se bucură de soare, de aer curat, şi e mulţumit. Românul, în schimb, dacă dă 199, vrea şi soare şi aer curat, şi vrea si să fie servit ca la 1099. Şi face scandal şi zice că dacă ar fi ştiut ce proaste-s serviciile, ar fi dat fără probleme mai mult" [- fără probleme pe dracu', aş zice eu...]

A doua persoană (comerţ online): "Vin cu o grămada de bani în buzunar, zeci de milioane, să cumpere cutare produs. Aici li se spune că preţul nu include taxa verde, care oricum e un rahat faţă de câţi bani au la ei, şi încep să facă scandal şi să ţipe."

**

A treia persoană aş putea fi eu însumi. În urmă cu 3 ani, contractul tip după care lucram avea vreo 2 pagini jumate şi era destul de vag, conţinând prevederi de genul "Prestatorul se angajează să presteze cutare lucrare, Beneficiarul se angajează să plătească". Era calchiat după contractul pe care mi-l trimisese un englez şi care era mai degrabă un fel de "gentleman's agreement", nicidecum un contract. De îndată ce am început însă să lucrez pentru piaţa din România, a trebuit să includ în contract şi o anexă care să conţină descrierea tehnică a proiectului, deoarece mi-am dat seama foarte repede că românii nu îşi respectă cuvântul şi azi îţi cer ceva, iar mâine altceva, total opus. Contractul a ajuns să aibă 5 pagini.

Ei bine, după ce am păţit în ultimii 2 ani cu clienţii români contractul a ajuns acum să aibă 8 pagini, deoarece practica m-a învăţat că românii găsesc căi şi pentru a eluda specificaţiile tehnice scrise: îţi cer o grămadă de chestii în plus şi pe de lângă, refuzând pur şi simplu continuarea proiectului în forma contractată, amână plăţile pe motiv că site-ul nu e gata fiindcă ei nu au fost în stare să-şi administreze conţinutul, solicită întâlniri (consultanţă) tot timpul, ceea ce pentru tine înseamnă timp, nervi şi bani cheltuiţi etc. Aşa că sfatul meu e următorul:
  • fraţilor, prindeţi în contracte condiţiile în care se acceptă schimbarea specificaţiilor proiectului; scrieţi clar cum şi cât veţi tarifa; acolo unde nu se cer anumite servicii, specificaţi clar "serviciul cutare [de ex., SEO] - nu este inclus";
  • prindeţi în contracte numărul de ore de consultanţă dedicate clientului la sediul lui sau al vostru; faceţi procese verbale şi minute ale întâlnirilor şi ţineţi evidenţa duratei;
  • defalcaţi cât mai clar preţurile pe operaţiuni în aşa fel încât să puteţi preda site-ul şi dacă "beneficiarul" nu a furnizat conţinutul necesar; veţi factura totul, mai puţin operaţiunile de introducere date;
  • obligaţi clientul să nu desemneze mai mult de un responsabil de proiect şi refuzaţi să discutaţi cu altcineva (nu odată am mers la negociere cu clientul şi m-am trezit într-o sală de şedinţe cu 10 inşi);
  • puneţi o clauză explicită în contract, care să spună ceva de genul: "dacă o anumită chestie nu e trecută clar în specificaţiile tehnice, atunci nu a fost cerută".

2 comentarii:

Iskander spunea...

Subscriu la lista de sfaturi.

Comentez doar ca sa corectez: asta nu se intampla numai cu romani, am si clienti straini care se califica la categoria asta. Ba chiar au preluat conducerea in "topul" clientilor iubiti :)

Insa la romani ti se poate intampla sa-ti zica in fata ca nu respecta contractul. Ce-o sa faci, ca doar tu ai o firma de 20 de oameni, iar ei ditai trustul de presa :)

Lucian Sarbu spunea...

Mda, ce sa zic, cu clientii straini problemele de obicei erau altele - trebuia sa te pliezi pe mentalul lor, trebuia sa le justifici mereu un anumit pret (mereu te compara cu indianul care lucra la juma' de pret) trebuia eventual sa raspunzi prezent la niste ore imposibile... dar probleme legate de plati nu am avut, oamenii erau destul de ok.

Oricum, pacat de faptul ca stiu o multime de oameni ca mine, la 30+ de ani, care au intrat cu entuziasm in web design, au ajuns cat de cat sa se cizeleze, sa-si faca o educatie, sa-si dezvolte o identitate acolo, mai mult sau mai putin mediocra, dar functionala, si pe care acum ii aud, ca si pe mine de altfel, ca vor sa iasa din web design ca nu mai suporta lucrul cu clientii. Adevarul e ca frecusuri care ti se pareau acceptabile cand aveai 20 de ani dupa o anumita varsta ti se par de-a dreptul criminale. Si problema nr. 1 e ca eu personal nu simt ca prestigiul meseriei, din 2000 (de cand am facut primul site :) pana acum, a evoluat in vreun fel, pozitiv, fireste. La varsta asta am ajuns sa cred ca e mult mai normal ca un client sa-mi vada portofoliul (de designer, de firma, de freelancer... ce o fi fiecare dintre noi) si sa-mi dea pe mana bugetul si brieful, dupa care sa plece in vacanta si sa ne mai vedem cand e site-ul gata. Ori din pacate clientul roman inca pretinde:
1. daca are nevoie doar de o oferta, sa te duci tu la el pentru a-i prelua cerintele, nu sa vina el la tine;
2. daca dai drumul la treaba, sa se bage peste tine;
3. daca vrea sa fie informat de-a lungul proiectului, sa te deplasezi tu la el, nu sa vina el la tine.
Altfel zis, clientul nostru nu e doar stapanul nostru, e de-a dreptul Osman Pasha al nostru. Nu-l vad sa se comporte la fel cand are nevoie de serviciile frizerului, medicului sau avocatului. Asta spune destule despre prestigiul meseriei.