Birocrați gândind cu curul, sau cum să distrugi viitorul unei întregi generații cu clasa pregătitoare

Birocrat din Ministerul Educației
gândindu-se proFund la
modalitățile prin care
să ne nenorocească copiii

Oriunde în Europa școala în forma sa obligatorie începe la 6 ani și se termină în forma pre-universitară, pentru cei care ajung acolo, la 18 ani, bacalaureatul fiind denumit, din această cauză, „examenul maturității”. Pentru că examenul acesta deosebit de important coincide practic cu vârsta majoratului, adică vârsta de la care tinerii pot face o grămadă de chestii interesante, începând cu condusul mașinii și terminând cu votul în alegeri.

Ei bine, birocrații români din sistemul de educație și-au pus frumos curul pe umeri, în locul capului, și au gândit ceva unic în Europa: un sistem care transformă generații întregi de copii în generații de retarzi. Este vorba de chestia asta cu „clasa pregătitoare”, care la noi, dintr-o idee nobilă, s-a transformat într-o chestie ce urcă obligatoriu vârsta de începere a școlii la 7 ani și, implicit, vârsta de absolvire binișor peste 19 ani, în unele cazuri chiar aproape de 20 de ani. Bineînțeles, totul în numele bunăstării și fericirii copilului.

Cum așa? Păi să o luăm pe rând.

Când Funeriu a venit cu inovația asta în sistemul educațional din România, s-a spus că țara noastră are cea mai îmbătrânită populație școlară pentru că zeci de mii de copii de 6 ani nu erau dați la școală și dacă o făceau, ajungeau mai târziu, la 7 ani (vezi istoricul și motivațiile aici). Așa s-a hotărât obligarea părinților să-și înscrie copilul la pregătitoare de îndată ce copilul a împlinit 6 ani, ca să nu mai existe copii în România care la vârsta de 6 ani nu frecventează școala. Câțiva ani după reforma lui Funeriu părintele copilului de 6 ani putea opta pentru clasa I sau clasa pregătitoare, dar în cazul în care copilul nu frecventase grădinița, deci nu dobândise nicăieri deprinderile necesare pentru a fi în colectivitate, atunci era obligatorie clasa pregătitoare.

Pornind așadar de la problema celor care nu își înscriau copilul la școală cum e firesc, la 6 ani, s-a ajuns în ultimii la ani la obligarea tuturor părinților să-și înscrie copilul la pregătitoare abia la 6 ani, chiar și a celor ai căror copii au făcut 3 ani de grădiniță, după un algoritm care îi defavorizează clar pe copiii născuți la început an, care vor fi efectiv ca măgarul între oi, nu doar în clasa I, dar și mai târziu, în viață.

Mai precis, conform legii în anul x în clasa pregătitoare sunt obligați să se înscrie toți copiii care au împlinit 6 ani până la data de 31 august anul x și vor putea solicita evaluarea psihologică în vederea înscrierii toți copiii care împlinesc 6 ani în intervalul 1 septembrie - 31 decembrie anul x.

Concret, un copil născut pe 1 ianuarie 2010 va începe clasa pregătitoare abia pe 15 septembrie 2016, când va avea 6 ani și 9 luni, va începe clasa I în 2017, la 7 ani și 9 luni, și va da bacul în iunie 2029, la 19 ani și jumătate. Inutil de spus cum va suna „am luat bacul la 19 ani și jumătate”: înseamnă că pe undeva ai rămas repetent, măi copile...

Birocrații îi descurajează în mod evident pe părinții copiilor născuți după 31 decembrie să-și înscrie copilul la clasa pregătitoare:

Metodologie de înscriere a copiilor în învățământul primar 

pentru anul școlar 2016-2017

Art. 5.1 Părinții, ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2016 inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii. [...]
Art. 6.1 Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2016 inclusiv, pot să-și înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. [...]
Art. 6.4 În cazul în care există solicitări de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2016, inspectoratele școlare/unitățile de învățământ vor consilia părinții privind nevoia de a lua decizii în interesul educațional al copilului și îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluționată decât în urma evaluării dezvoltării psihosomatice care să ateste pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. În cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, copiii vor fi înscriși în grupa mare din învățământul preșcolar. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat. (sursa)

Practic, fără ca populația să fie pregătită sau anunțată în vreun fel, în sistemul educațional românesc vârsta de începere a școlii normale a devenit tacit 7 ani, în loc de 6 ani cum e în restul Europei. Cei mai avantajați sunt, desigur, copiii născuți pe final de an (care încă nu au împlinit 6 ani la data de 31 august) întrucât au dreptul să solicite o evaluare pe care, dacă nu suferă de retard sever, o vor trece fără probleme, se vor putea înscrie în clasa pregătitoare, și vor intra normal la școală, la fel ca și colegii lor de generație din Europa, la 6 ani.

Desigur, cum va face ultimele clase de liceu un om matur, cu hormonii gâlgâind în el, ce autoritate vor mai avea asupra lui părinții sau profesorii, de fapt ce sens vor mai avea... ședințele cu părinții (?!) sau cum se va mai putea motiva un tânăr care, la o adică, poate se și însoară la vârsta aia, ca să stea „la școală” ca ultimul puță de 7 ani, birocrații noștri cu curul pe umeri nu s-au gândit. Că dacă s-ar fi gândit, ar fi slobozit din ei ceva coerent, nu niște bășini urât mirositoare. Uite aici cât de „motivat” mai e să-și ia bacul un ditamai hăndrălăul de aproape 20 de ani:



Dacă prin 2030 vor fi cohorte întregi de absolvenți de liceu care nu-și iau bacalaureatul, puteți să le mulțumiți birocraților de azi. Să nu ziceți că nu v-am avertizat.

Cum va apărea un tânăr licențiat român față de un tânăr licențiat francez, englez, leton, bulgar, austriac etc. în condițiile universitare „Bologna”, când licența se ia în trei ani, iarăși nu contează pentru birocratul nostru cu cur pe umeri. Tânărul român abia își va lua licența când tânărul european va avea deja un an de experiență. Numai cine nu a angajat niciodată nu știe ce diferență poate fi dată la angajare de un an în plus de experiență. Generațiile născute după 2008 sunt practic condamnate să spele veceuri, pentru că birocrații cu cur pe umeri îi condamnă să absolve cu o întârziere de un an toate formele de învățământ. Îi condamnă, altfel zis, la un retard generațional pe scară largă.

Dacă tinerii români vor fi cei mai de căcat din Europa în 2030, să le mulțumiți birocraților de azi din Ministerul Educației. Să nu ziceți că nu v-am avertizat.

Nu știu ce se ascunde în spatele acestei imbecilități. E posibil să fie vorba de o luptă pe copii între grădinițe și școli în condițiile în care numărul copiilor a scăzut constant în ultimii ani. Sau poate că birocrații vor să fenteze testele Pisa, la care România înregistrează constant rezultate oribile, înscriind copii mai mari decât media europeană, sperând astfel să crească și rezultatele evaluărilor internaționale. Dar prostia birocraților ar putea fi corectată foarte ușor prin câteva măsuri de bun simț, de pildă prin legarea ciclului de vârstă de ciclul normal școlar, în așa fel încât copiii născuți la început de an să poată intra în evaluarea pentru clasa pregătitoare fără ca părinții să aibă sentimentul că se comite o infracțiune, și micuții să poată începe școala la 6 ani, așa cum o încep colegii lor de generație din toată Europa.

LE. Pentru că lumea căreia îi zic de treaba asta nu crede, vă prezint o altă situație incredibilă, dar pe care legea și metodologia o fac posibilă: să zicem că avem un copil născut pe 3 septembrie 2010 (ziua de „3” e aleasă întâmplător din intervalul 1-15 septembrie). La data de 31 august 2016 el nu va avea 6 ani împliniți, și părinții omit, uită sau pur și simplu nu-i interesează să-l trimită la evaluare din primăvara lui 2016. Asta înseamnă că va intra automat și obligatoriu la clasa pregătitoare începând cu 15 septembrie 2017 (tocmai pentru că a ratat posibilitatea de a intra în sept. 2016). Deci va începe clasa pregătitoare la 7 ani împliniți, clasa I la 8 ani împliniți, ... clasa a V-a la 12 ani împliniți... a XI-a la 18 ani... a XII la 19 ani... iar bacalaureatul va ajunge să-l susțină, absolut legal și corect, la 19 ani și 10 luni! Dacă mai dă și la facultate, dacă se întâmplă să nu-i placă prima facultate pe care o face și să vrea să dea la alta după primul an, va ajunge să fie absolvent de facultate pe la 23-24 de ani, cu cel puțin 2 ani mai târziu decât colegii săi de generație din restul Europei.

Darea în plată: un răspuns pentru dl. Lucian Croitoru și d-na Mungiu-Pippidi

În ultimele zile a început să circule frenetic un argument împotriva legii dării în plată (DIP) formulat prima oară, pare-se, de Alina Mungiu-Pippidi pe 28 februarie. Inițial l-am văzut reluat de dl. Croitoru de la BNR (a cărui carte în apărarea piețelor o citesc acum... voi reveni la un moment dat cu impresii).

După ce m-am obosit să formulez un mic contra-argument aici: Darea în plată: un răspuns pentru dl. Lucian Croitoru și d-na Mungiu-Pippidi pentru cine o avea nevoie, am mai descoperit emis (că „enunțat” nu-i pot zice) argumentul respectiv pe Ziare.com, de recent deconspirata securistă Ioana Ene Dogioiu, și la dl. Libocor Florian. Semn că băieții trag la comandă.

Până la urmă eu înțeleg toate temerile bancherilor în frunte cu tătuca lor, dl. Isărescu, legate de stabilitate, prudențialitate & shit. Dar nu înțeleg de ce, în loc să se coalizeze tâmpit împotriva DIP, nu vin ei cu propuneri concrete în așa fel încât cazurile acelor nefericiți bătuți de soartă care nu își mai pot plăti, sau ajung efectiv sufocați de rate, să nu mai genereze sinucideri, abuz împotriva copiilor, încălcarea dreptului la o viață decentă etc. Adică suferință gratuită.

Problema nu e dacă unii oameni s-au băgat sau nu la credite pe care nu le puteau duce și că, dacă ajung într-o situație dificilă, își merită soarta. Numai un cretin poate gândi așa (nu că România n-ar fi doldora de cretini...). Câtă vreme banca a fost de acord cu creditul, atunci e de la sine înțeles că la momentul acordării debitorul își permitea acel credit. Problema e că oricare om, oricare familie pot deveni la un moment dat, din motive independente de ei, incapabili, la modul obiectiv incapabili, să mai plătească (deces, accident invalidant etc.). Sunt o grămadă de cazuri în care efectiv n-are sens să-l mai urmărești și să-l persecuți pe debitor sau pe vreun urmaș de-al său, pentru că oricum e lovit de viață. Teoretic poți să-i pui poprire 50 de ani de acum încolo pe veniturile sale, dar e aberant, inuman, sadic. De ce să fii sadic când poți rezolva totul ușor și omenește? Să propună bancherii o altă soluție pentru rezolvarea cazurilor disperate, și sunt convins că societatea civilă va fi mai mult decât fericită să-i asculte.

Lacrimile bancherilor. Despre legea dării în plată

Mai e puțin și „Legea dării în plată” trebuie să revină la promulgare. Cum stăm? Ca pe timpul lui Horea, Cloșca și Crișan. Părerea mea.

Lacrimile bancherilor. Despre legea dării în plată.

Noul Star Wars e complet aiurea

Părerea mea e să așteptați să apară ripul pe torente și să-l vedeți acasă. Nu merită să dați banii, nu faceți decât să mai vărsați câțiva dolari în vistieria Disney care și-a cam bătut joc de franciză.

- În primul rând senzația de ansamblu e că „Trezirea Forței” nu e decât aceeași ciorbă, reîncălzită. Adică primul Star Wars (pe care l-am văzut prima oară când eram mic la cinema Unirea din Brăila, pe la începutul anilor '80 :) ) în care s-au mai schimbat pe ici, pe acolo, niște chestii în scenariu, și s-au multiplicat de câteva ori efectele luminoase și exploziile. Narațiunea e construită fix ca în 1977, în jurul misiunii unui mic droid (un pic diferit de R2-D2) care ascunde o hartă în cap și pe care-l caută ăia răi. Han Solo, după ce s-a bătut cu Imperiul, e tot un mic bișnițar intergalactic pe care-l caută unii să-i ia capul; conflictul principal e tot între Rezistență (care, de data asta, n-am înțeles prea bine împotriva cui rezistă, că doar la sfârșitul episodului 6 Imperiul dispare) și unii Răi, de data asta un Ordin Întâi condus de un boșorog imens și, în rolul lui Darth Vader, un anume Kylo Ren, care e copilul lui Han Solo și Leia. Han Solo și Leia care, deși se pupau cu foc în Star Wars 5 și 6, acum sunt despărțiți, ca în Star Wars 4. Oameni nebuni, divorțează la bătrânețe... Leia fiind, oare cum altfel?... general în armata Rezistenței. Maimuțoiul ăla de Ciubaca e la fel de proaspăt ca la prima apariție - deși ar trebui să aibă vreo 100 de ani, pe puțin. Și, firește, îl secondează pe Han Solo, unde anume?... pe Șoimul Mileniului! Bineînțeles că finalul, climaxul, e atins atunci când Rezistența distruge noul... Death Star.

Spre deosebire de primul Star Wars (ăla din 1977) avem, așadar: în loc de împărat, un boșo de 10 ori mai mare și mai hidos, apărut nu se știe cum și de unde (în prequel și în trilogie povestea lorzilor Sith și a cavalerilor Jedi, transformarea lui Palpatine în Împărat, împlinirea profeției de reechilibrare a forței prin Analkin Skywalker / Darth Vader etc. sunt foarte coerent spuse și nu se lasă nici o portiță deschisă către bâzdâcul ăsta); explozii de 10 ori mai multe; efecte de 10 ori mai luminoase; bătăi și urmăriri de 10 ori mai dese; o Stea a Morții de 10 ori mai mare.

- Ca lucruri diferite față de primul Star Wars: Han Solo crapă, fiind omorât chiar de fi-su (chiar nu cred că va mai putea reînvia în vreunul din episoadele viitoare, ăla a băgat sabia în el până a scos-o pe partea cealaltă și l-a și aruncat într-un hău); eroul principal e o gagică, Rey; storm troopers au ceva suflețel în ei, dovadă faptul că un storm trooper, „Finn”, se bagă în seamă de partea binelui tot filmul; Luke Skywalker nu apare decât în scena finală, bătrân. Chipurile Luke e ultimul Jedi (cum era Yoda pe vremuri) și după ce a distrus Imperiul a dorit să refacă ordinul Jedi, așa că s-a apucat de antrenat (și-o fi făcut omul, ca Hagi, academie de fotba... pardon, Jedi) dar bagabontul de nepot, adică fiul lui Han Solo și al Leiei, pe care-l băgase în echipă, l-a trădat și s-a dat cu Întunericul. Vezi, așa e când bagi nepoți pe pile... De nervi, Luke și-a luat lumea în cap și acum îl căutau cu toții, Rezistența - ca să-i scoată din rahat, Întunericiții - ca să-l omoare pe ultimul Jedi, să reinstaureze puterea întunericului, bla bla bla.

- Ca inadvertențe flagrante: sabia lui Ren e de tot râsul, e o chestie în formă de cruce cu mânere de laser, mă mir că nu-și scoate ăla ochii când dă cu ea; despre Ren înțelegem că a fost și ucenicul bâzdâcului, și al lui Luke, deci e un cavaler extrem de puternic, și cu toate astea mănâncă o bătaie cruntă de la gagicuța aia, Rey, care se bătea prima oară cu sabia (nu mai zic de faptul că Analkin Skywalker / Darth Vader și Luke avuseseră nevoie de ani întregi de antrenament intens ca să se prindă care e treaba cu Forța; gagica asta are voce și talent peste normă, se prinde singură); în prequel și în trilogie nu se întâmplă niciodată ca părintele să-și ucidă fiul, sau invers, deși sunt foarte aproape și Luke, și Vader de chestia asta, dar tocmai în asta constă frumusețea poveștii, că până la urmă fiul își salvează tatăl, și tatăl își salvează fiul - paricidul e, așadar, o chestie nouă în universul Star Wars; din „Atacul Clonelor” știm că toți storm trooperii sunt de fapt clone ale banditului care fuge la un moment dat de Obi Wan, or ăla era caucazian, în vreme ce aici Finn e... negru; de asemenea, din scenele finale din „Return of the Jedi” rezulta că storm troopers au dispărut (ursuleții ăia mici bat toba pe căști de storm troopers) și că Darth Vader s-a pocăit și s-a mântuit în spirit, împlinindu-se profeția conform căreia el va fi cel care va aduce echilibrul Forței, deci e complet, dar complet aiurea să vezi că răul de acum, Kylo Ren, adică nepotu-său, îl ia de model. Înseamnă că ori e prost făcut grămadă, ori n-a înțeles nimic din pățania lui bunică-su... mult mai logic era să se închine memoriei Împăratului (adică lui Palpatine), dar nah, probabil că figurinele cu Vader se vând mult mai bine în magazinele Disney...

În concluzie, dacă nu mai aveți răbdare, dacă vreți să vă bubuie urechile, să vă sară ochii din cap și la final să rămâneți cu impresia că ați văzut, în mare, același „Star Wars” ca în 1977, dați banii pe bilet și duceți-vă să vedeți filmul.

Toiagul lui Diogene

Se zice că Diogene, filozoful grec care trăia într-un butoi, s-a dus într-o zi să vadă ce prostii mai zice Zenon Eleatul. Zenon nu putea vorbi, firește, decât despre faimoasele sale paradoxuri, explicând unei audiențe extatice că mișcarea nu e mișcare și timpul nu e timp. După cum se știe, paradoxurile zenoniene sunt foarte greu de combătut cu armele logicii simple, drept pentru care Diogene s-a ridicat din public și, ridicându-și toiagul, a început să bată la Zenon ca la fasole, întrebându-l: „Ia zi Zenon, se mișcă toiagul?”

Cam așa cred că trebuie să le explicăm și noi de acum încolo tehnocraților și tehnocratițelor de extracție neoliberală (câteodată mascați sub un chip libertarian) care cotcodăcesc ca apucații, în ciuda tuturor evidențelor, că salariul minim pârjolește economia: cu toiagul / realitatea! Pentru că, a naibii chestie, în România, în mai puțin de 10 ani, salariul minim s-a dublat în raport cu euro (și a crescut de 2,69 ori exprimat în lei!) și, cu toate acestea, a crescut și numărul locurilor de muncă, și numărul de firme și PFA-uri înregistrate.

La muncă, sărăcane!... nu la lenevit! pe Argumente Și Fapte.