Și dacă Iohannis va pierde voturile lui Dan Barna?

La începutul campaniei eram ferm convins că în eventualitatea unui tur 2 Iohannis vs. oricine altcineva, mai puțin Dan Barna, Iohannis va beneficia de voturile lui Dan Barna și va câștiga lejer cu 55-60%. Cu vreo 40% ale lui și 15-20% ale lui Barna, era oarecum logic.

Dar anchetele RISE Project, care l-au lăsat pe Barna în cucurezul gol, par să aibă un efect secundar neintuit, pe lângă cel urmărit și intuit, adică devoalarea candidatului și compromiterea sa. E vorba de radicalizarea extremă a votanților lui Dan Barna, care par a fi mai spălați pe creier decât sectanții și care par a fi ajuns acum să-l urască sincer pe Iohannis, ca urmare a dezvăluirilor RISE.

Care-i problema cu USR-ul, din perspectiva ocultelor securistice care domină scena politică, e foarte simplu de ghicit. USR-ul a devenit un pic cam mare și cam incontrolabil. „Ideea” era ca ei să fie tâmpiții, bufonii de serviciu care fac zgomot cu tigăi în parlament și se tăvălesc pe jos cu spume la gură ca să facă atmosferă negativă pesediștilor, nicidecum să ajungă pe bune în poziții de putere. Pe bune trebuiau să ajungă la borcanul cu miere politicienii de carieră, adică liberalii.

Dar în perspectiva anului electoral care vine, europarlamentarele din mai 2019 au arătat că USR-ul poate câștiga Bucureștiul, Clujul și multe alte orașe mari, ceea ce ar fi dat multe calcule peste cap, pentru că „ideea” era ca în locul PSD să vină PNL, nu USR.

În plus, văzându-se pe cai mari USR-iștii au ajuns ei înșiși să se ia în serios, așa explicându-se și candidatura asta inutilă a lui Dan Barna. Toată lumea s-ar fi așteptat ca USR să facă front comun cu PNL în spatele lui Klaus Iohannis. Pentru liberali și pentru Iohannis faptul că au început să acționeze de capul lor e o dovadă că „li s-a urcat la cap” și că trebuie băgați la loc în gaura de șarpe din care au ieșit.

Anchetuțele astea din RISE joacă rol de ciocan care bate cuiul în sicriu. Deja Barna e pe făraș, e clar că nu va intra în turul 2 pentru că oamenii care îl simpatizau fără a fi neapărat useriși sunt acum scârbiți de acest individ - mare „antreprenor” ale cărui idei de afaceri se reduceau de fapt la a face șmenuri cu fonduri europene. Așa că Barna va lua probabil undeva între 10-15%, cât e nucleul dur de useriști. Rămâne de văzut spre cine se vor orienta la turul 1 cei dezamăgiți. Probabil se vor împrăștia în mod egal pe la Iohannis, Mircea Diaconu și Paleologu. Dar ce se va întâmpla în turul 2 cu votanții lui Dan Barna?

La cum arată rețelele sociale în acest moment, se pare că votanții care îi vor rămâne credincioși lui Dan Barna pe 10 noiembrie au căpătat o ură imensă pe Iohannis. E și normal: RISE Project e perceput ca un site apropiat de SRI și de Iohannis, că doar de aici au venit dezvăluirile anti-Dragnea, nu?! Deci, urmând firul logic, înseamnă că în spatele bumbăcelii lui Dan Barna nu poate fi decât Iohannis. Ergo Iohannis e rău, trebuie urât.

Numai că asta îi creează brusc lui Iohannis o problemă: înseamnă că în turul 2 nu mai are deloc asigurate voturile lui Dan Barna și brusc dl. președinte trebuie să-și ia voturile necesare pentru a sări de 50% de la alt candidat (sau de la alții).

Și astfel, cea mai anostă campanie prezidențială dintotdeauna s-ar putea să aibă cel mai fierbinte final.

Cumpărați cărțile intelectualilor români

Cumpărați ultima carte a lui Copilaș, „Ce ne desparte”, Alexandria Publishing 2019.

Prefața o găsiți aici: Despre alternative și ignoranță.

Cartea o găsiți la Târgul de Carte din noiembrie, parcă Gaudeamus îi zice, sau pe situl editurii.

Spectacolul fragilității. Mihai Fifor

Când am lucrat în Ministerul Culturii, în perioada 1999-2000, s-a întâmplat să colaborez cu nimeni altul decât Mihai Fifor, care pe vremea aia era ceva consilier pe la Inspectoratul Județean de Cultură de la Craiova. E mai mare decât mine cu fix 5 ani, suntem amândoi născuți în aceeași zi, numai că el e în 1970, eu în 1975.

Eram amândoi, așadar, foarte tineri. În toată acea perioadă rareori mi s-a întâmplat să mai întâlnesc în acel minister plin de birocrați blazați și leneși un om mai inteligent, mai cultivat, mai decent, mai profesionist decât Mihai Fifor. În plus, vorbea engleza la perfecție. De aceea i-am citit cu plăcere și cu surprindere numele pe lista senatorilor aleși în 2012, crezând că a evoluat în bine, nu în rău. I-am și trimis un email de felicitare pe o adresă găsită online, pe un site electoral. Nu mi-a răspuns. Nici o problemă, nici nu știu dacă citea el adresa aia.

Apoi am văzut cum tot urcă, urcă și iar urcă în ierarhia PSD, în timp ce actele lui de politician deveneau tot mai mici, și mai mici, și mai mici. Fifor, de exemplu, e cel care a semnat infamia achiziției rachetelor lui Trump (4,7 miliarde USD aruncați pe niște fiare care pot fi bombardate cu drone, așa cum au dovedit recent yemeniții în războiul cu Arabia Saudită). În ultima vreme cică era „Secretar General al PSD”, dar - vorba lui frate-miu - „băh, io credeam că ăsta e bodyguardul lui Veorica”.

Mă uitam ieri la moțiune, cum freca la un moment dat un telefon dintr-o mână în alta, apoi își băgase mâinile în buzunare, se uita în toate părțile de la înălțimea celor (aproximativ) 1,85, părea că scrutează sala fix ca un agent de securitate, din ce în ce mai împietrit, ca și cum urma să explodeze ceva. Și ceva chiar a explodat. Apoi, când Veorica dădea declarațiile de după explozie, hop și el, în spatele ei, cu chipul acela atât de caracteristic împietrit, privind în gol, parcă atent doar să nu se ivească o mână din mulțimea de microfoane și s-o apuce pe Veorica de genele alea false, indecent de lungi chiar și pentru o puștoaică, darămite pentru o mamaie de aproape 60 de ani.

Îi mai lipsea casca din ureche.

Cum naiba să evoluezi din a fi un tip inteligent, cultivat, decent și profesionist, la a ajunge țuțăr și yesmen al „partenerului strategic” și bodyguard al uneia care pare că are mai puține clase decât trenul, e peste puterile mele de înțelegere.

Dar e încă un avertisment legat de fragilitatea spectaculoasă de care suferă natura umană.

Urechea filozofului

Am fost întotdeauna un iconoclast și poate că tocmai de aceea cel mai bun prieten din facultate, de altfel singurul coleg cu care am rămas prieten și azi, e Leonid Dragomir, care e un iconodul.

Diferența de câțiva ani dintre noi doi probabil că a fost esențială. El se maturizase într-un context - anii '80 - plin de frig și foame, în care toți cei care „prinseseră” ceva de dinainte erau priviți ca niște ferestre către vremuri mai bune, de demult. Leonid s-a maturizat venerând nume precum Noica, Cioran, Eliade și implicit pe oricine a avut o cât de mică tangență cu ei.

Eu m-am maturizat după 1990, într-un context în care idolii erau sfărâmați și orice idolatrie era privită critic.

El a profitat de faptul că am intrat la Filozofie pentru a „sorbi” din cursurile lui Pleșu, Liiceanu, Vieru, Vlăduțescu ș.a. și pentru a intra în cercul lor de cunoștințe, inclusiv în cercul extins al cunoștințelor, pentru a-i antura în vederea atingerii de aripa divinității. S-a împrietenit cu C.M. Ionescu, Sorin Vieru, Vasile Tonoiu și mulți alții, inclusiv cu Mihai Șora, cu care a și realizat o foarte interesantă carte de convorbiri (apărută în 2006 la Ed. Paralela 45, la Pitești) și despre a cărui filozofie a și scris propria exegeză. 

Pot depune mărturie că spre deosebire de alții care i-au mai cultivat pe diverși intelectuali cunoscuți, pe Leonid nu l-a interesat niciodată să obțină burse sau alte avantaje de natură materială. El a crezut și crede sincer în puterea relației de dragul relației. De altfel, încă din facultate Leonid avea meseria lui de medic veterinar, de pe urma căreia trăia.

Mi-a făcut și mie cunoștință cu mulți dintre ei, inclusiv cu dl. Șora, dar pe mine, programatic, nu m-a interesat să dezvolt nici un fel de relație personală cu nici un intelectual public, așa cum nu mă interesează nici acum. Prefer să am relație cu intelectualii publici prin cărțile lor, prin ceea ce scriu ei. În felul ăsta relația e atemporală. E ca și cum i-aș citi peste 100 sau 1000 de ani. Așa îmi pot da seama dacă rămâne sau nu ceva din ei încă de la prima pagină, fără ca gândul să-mi fie bruiat de o eventuală amiciție personală.

Tocmai de aceea nu m-a interesat absolut niciodată să particip la discuțiile pe care Leonid le avea cu Mihai Șora. Mi-a dat - am și publicat în revista electr@ - una dintre convorbiri, apărută ulterior în volum, dar atât. Am discutat un pic cu dânsul la doctoratul lui Leonid. În particular, lui Leonid, i-am zis de mai multe ori că mie nu-mi plac cărțile lui Șora și că mi se pare slab, plicticos și lipsit de importanță ca filozof. Dânsului firește că nu i-am zis așa ceva, a fost o discuție de complezență. Eu sunt mai wittgensteinian de felul meu: „ceea ce poate fi spus, poate fi spus pe scurt” (sau ce nu poate fi spus pe scurt, poate fi spus pe lung, dar clar, cum face Kant în Critica rațiunii pure) și poate că mă înșel.

Când l-am cunoscut eu pe dl. Șora avea în jur de 90 de ani și era foarte, foarte vioi. Putea să stea în picioare o oră și se mișca bine, un pic țeapăn, dar bine.

Să urmărim însă filmulețul de mai jos.

Vi se pare că vedeți aici un mare filozof?

Mie mi se pare că văd doar un bătrân incoerent, care uită de la mână pân' la gură, care nu mai poate articula decât cu mare greutate un gând mai lung de 100 de cuvinte și care ar trebui lăsat în pace, să-și trăiască în liniște zilele, săptămânile, lunile sau anii pe care i-o mai avea de trăit, nu să fie târât ca un maimuțoi pe la fel de fel de tâmpenii, sindrofii și adunări, ca să pară mai tânăr decât este.

Dar de ce i se întâmplă toate astea? Merită la 100 și aproape 3 ani?... Bălăcăreala pe care și-o încasează acum?...

Bine, filozofic am putea răspunde: de ce nu?

De multe ori însă - poate că de cele mai multe ori - filozofia, hai s-o recunoaștem, dă răspunsuri dintre cele mai tâmpite. Iar acest „de ce nu?” e unul dintre răspunsurile cele mai tâmpite care se pot da.

Pentru că nu orice se poate, merită făcut. Uite, putem să omorâm de plăcere, dar nu o facem. Nici măcar găini sau pui de pisică. Putem să ne aruncăm de la etaj, dar nu o facem. Putem să fluierăm în biserică, dar nu o facem. Etc. Există diverse impedimente de ordin social, moral, rațional sau pur și simplu practic, care ne împiedică să facem ceva ce nu se cade a se face.

Din filmulețul de mai sus, însă, unde nu are de vorbit după un script - ca în reclamă - ci trebuie să vorbească liber, pare să rezulte că deși filozoful nu mai e stăpân pe sine, un val puternic îl trage cu forța sa după sine și-i șoptește la ureche: de ce nu?

Poate fiindcă atunci când era mai zdravăn a fost insuficient ca filozof?... Cine știe?...

Chiar nu mi-l pot închipui pe Noica ajuns la 103 ani și dându-se așa în spectacol. Într-un spectacol așa de grotesc. Ca filozof, atunci când a murit, Noica a lăsat în urmă o operă și o școală (chit că majoritatea elevilor săi s-au dovedit a fi mai târziu cam debili...), n-ar mai fi avut nevoie de validare la 103 ani.

Cad frunzele, e toamnă.

Ce nu înțeleg eu din reclama cu Mihai Șora

Părerea mea despre substanța reclamei în care apare dl. Șora mi-am spus-o în propria bulă de Facebook.




Dar altceva vreau să notez aici.

Ceea ce nu înțeleg eu, e ce urmărește reclama asta.

...Cine e publicul țintă?!
...Cui vrea să vândă?!
...Ce vrea să-i vândă?!

Or fi făcut un studiu de piață, un focus grup și au ajuns la concluzia că figura de 102 ani a lui Șora poate vinde ace brice și carice și deasupra și arșice?!...

O regulă de aur în publicitate zice că dacă ești lider de piață nu trebuie să te bagi în susținerea unor cauze politice și civice sensibile, cu potențial disruptiv, pentru simplul motiv că în timp ce ești aplaudat de o jumătate a publicului, riști să fii înjurat (și în cele din urmă boicotat) de cealaltă jumătate.

A, dacă ești numărul 2-3-7 pe piață, da, poți să șochezi, pentru că oricum... ai șanse mai mari să-i atragi de partea ta pe toți cei care simpatizează cu cauza susținută, decât să-i pierzi pe ceilalți, care oricum nu sunt clienții tăi.

Dar Emag nu e doar lider de piață - are o poziție de cvasi-monopol. Poziția lui monopolistă e așa de puternică încât își permite să câștige bani din marketplace, deși e de notorietate că în marketplace consumatorii plătesc prețuri cu 20-30% mai mari decât ar putea plăti dacă ar comanda direct de la seller.

Și acum, cu această reclamă, Emag tocmai și-a alienat o mare parte a publicului. În loc să stea cuminte pe coada lui!

Și i-a alienat pe pesediști. O fi PSD-ul în cădere liberă, dar pesediștii încă mai sunt mulți!
Și i-a alienat pe naționaliștii și anticomuniștii feroce. Nu știu câți or fi și ăștia, dar PRM-ul încă mai lua 300.000 de voturi pe când trăia Vadim.
Și i-a alienat pe cei care nu sunt cu LGBT. Nu că Șora ar fi LGBT, dar Șora e cu #rezist și #rezist e cu LGBT și Papaya Advertising e cu LGBT. La referendumul de anul trecut nu au fost dăcât vreo 3 milioane cei care au votat....

Părerea mea e că reclama asta va intra în istoria ratărilor epice de advertising, așa cum s-a întâmplat cu Ford Edsel sau cu New Coke.