Când am lucrat în Ministerul Culturii, în perioada 1999-2000, s-a întâmplat să colaborez cu nimeni altul decât Mihai Fifor, care pe vremea aia era ceva consilier pe la Inspectoratul Județean de Cultură de la Craiova. E mai mare decât mine cu fix 5 ani, suntem amândoi născuți în aceeași zi, numai că el e în 1970, eu în 1975.
Eram amândoi, așadar, foarte tineri. În toată acea perioadă rareori mi s-a întâmplat să mai întâlnesc în acel minister plin de birocrați blazați și leneși un om mai inteligent, mai cultivat, mai decent, mai profesionist decât Mihai Fifor. În plus, vorbea engleza la perfecție. De aceea i-am citit cu plăcere și cu surprindere numele pe lista senatorilor aleși în 2012, crezând că a evoluat în bine, nu în rău. I-am și trimis un email de felicitare pe o adresă găsită online, pe un site electoral. Nu mi-a răspuns. Nici o problemă, nici nu știu dacă citea el adresa aia.
Apoi am văzut cum tot urcă, urcă și iar urcă în ierarhia PSD, în timp ce actele lui de politician deveneau tot mai mici, și mai mici, și mai mici. Fifor, de exemplu, e cel care a semnat infamia achiziției rachetelor lui Trump (4,7 miliarde USD aruncați pe niște fiare care pot fi bombardate cu drone, așa cum au dovedit recent yemeniții în războiul cu Arabia Saudită). În ultima vreme cică era „Secretar General al PSD”, dar - vorba lui frate-miu - „băh, io credeam că ăsta e bodyguardul lui Veorica”.
Mă uitam ieri la moțiune, cum freca la un moment dat un telefon dintr-o mână în alta, apoi își băgase mâinile în buzunare, se uita în toate părțile de la înălțimea celor (aproximativ) 1,85, părea că scrutează sala fix ca un agent de securitate, din ce în ce mai împietrit, ca și cum urma să explodeze ceva. Și ceva chiar a explodat. Apoi, când Veorica dădea declarațiile de după explozie, hop și el, în spatele ei, cu chipul acela atât de caracteristic împietrit, privind în gol, parcă atent doar să nu se ivească o mână din mulțimea de microfoane și s-o apuce pe Veorica de genele alea false, indecent de lungi chiar și pentru o puștoaică, darămite pentru o mamaie de aproape 60 de ani.
Îi mai lipsea casca din ureche.
Cum naiba să evoluezi din a fi un tip inteligent, cultivat, decent și profesionist, la a ajunge țuțăr și yesmen al „partenerului strategic” și bodyguard al uneia care pare că are mai puține clase decât trenul, e peste puterile mele de înțelegere.
Dar e încă un avertisment legat de fragilitatea spectaculoasă de care suferă natura umană.
8.10.19
Urechea filozofului
Am fost întotdeauna un iconoclast și poate că tocmai de aceea cel mai bun prieten din facultate, de altfel singurul coleg cu care am rămas prieten și azi, e Leonid Dragomir, care e un iconodul.
Diferența de câțiva ani dintre noi doi probabil că a fost esențială. El se maturizase într-un context - anii '80 - plin de frig și foame, în care toți cei care „prinseseră” ceva de dinainte erau priviți ca niște ferestre către vremuri mai bune, de demult. Leonid s-a maturizat venerând nume precum Noica, Cioran, Eliade și implicit pe oricine a avut o cât de mică tangență cu ei.
Eu m-am maturizat după 1990, într-un context în care idolii erau sfărâmați și orice idolatrie era privită critic.
El a profitat de faptul că am intrat la Filozofie pentru a „sorbi” din cursurile lui Pleșu, Liiceanu, Vieru, Vlăduțescu ș.a. și pentru a intra în cercul lor de cunoștințe, inclusiv în cercul extins al cunoștințelor, pentru a-i antura în vederea atingerii de aripa divinității. S-a împrietenit cu C.M. Ionescu, Sorin Vieru, Vasile Tonoiu și mulți alții, inclusiv cu Mihai Șora, cu care a și realizat o foarte interesantă carte de convorbiri (apărută în 2006 la Ed. Paralela 45, la Pitești) și despre a cărui filozofie a și scris propria exegeză.
Pot depune mărturie că spre deosebire de alții care i-au mai cultivat pe diverși intelectuali cunoscuți, pe Leonid nu l-a interesat niciodată să obțină burse sau alte avantaje de natură materială. El a crezut și crede sincer în puterea relației de dragul relației. De altfel, încă din facultate Leonid avea meseria lui de medic veterinar, de pe urma căreia trăia.
Mi-a făcut și mie cunoștință cu mulți dintre ei, inclusiv cu dl. Șora, dar pe mine, programatic, nu m-a interesat să dezvolt nici un fel de relație personală cu nici un intelectual public, așa cum nu mă interesează nici acum. Prefer să am relație cu intelectualii publici prin cărțile lor, prin ceea ce scriu ei. În felul ăsta relația e atemporală. E ca și cum i-aș citi peste 100 sau 1000 de ani. Așa îmi pot da seama dacă rămâne sau nu ceva din ei încă de la prima pagină, fără ca gândul să-mi fie bruiat de o eventuală amiciție personală.
Tocmai de aceea nu m-a interesat absolut niciodată să particip la discuțiile pe care Leonid le avea cu Mihai Șora. Mi-a dat - am și publicat în revista electr@ - una dintre convorbiri, apărută ulterior în volum, dar atât. Am discutat un pic cu dânsul la doctoratul lui Leonid. În particular, lui Leonid, i-am zis de mai multe ori că mie nu-mi plac cărțile lui Șora și că mi se pare slab, plicticos și lipsit de importanță ca filozof. Dânsului firește că nu i-am zis așa ceva, a fost o discuție de complezență. Eu sunt mai wittgensteinian de felul meu: „ceea ce poate fi spus, poate fi spus pe scurt” (sau ce nu poate fi spus pe scurt, poate fi spus pe lung, dar clar, cum face Kant în Critica rațiunii pure) și poate că mă înșel.
Când l-am cunoscut eu pe dl. Șora avea în jur de 90 de ani și era foarte, foarte vioi. Putea să stea în picioare o oră și se mișca bine, un pic țeapăn, dar bine.
Să urmărim însă filmulețul de mai jos.
Când l-am cunoscut eu pe dl. Șora avea în jur de 90 de ani și era foarte, foarte vioi. Putea să stea în picioare o oră și se mișca bine, un pic țeapăn, dar bine.
Să urmărim însă filmulețul de mai jos.
Vi se pare că vedeți aici un mare filozof?
Mie mi se pare că văd doar un bătrân incoerent, care uită de la mână pân' la gură, care nu mai poate articula decât cu mare greutate un gând mai lung de 100 de cuvinte și care ar trebui lăsat în pace, să-și trăiască în liniște zilele, săptămânile, lunile sau anii pe care i-o mai avea de trăit, nu să fie târât ca un maimuțoi pe la fel de fel de tâmpenii, sindrofii și adunări, ca să pară mai tânăr decât este.
Dar de ce i se întâmplă toate astea? Merită la 100 și aproape 3 ani?... Bălăcăreala pe care și-o încasează acum?...
Bine, filozofic am putea răspunde: de ce nu?
De multe ori însă - poate că de cele mai multe ori - filozofia, hai s-o recunoaștem, dă răspunsuri dintre cele mai tâmpite. Iar acest „de ce nu?” e unul dintre răspunsurile cele mai tâmpite care se pot da.
Pentru că nu orice se poate, merită făcut. Uite, putem să omorâm de plăcere, dar nu o facem. Nici măcar găini sau pui de pisică. Putem să ne aruncăm de la etaj, dar nu o facem. Putem să fluierăm în biserică, dar nu o facem. Etc. Există diverse impedimente de ordin social, moral, rațional sau pur și simplu practic, care ne împiedică să facem ceva ce nu se cade a se face.
Din filmulețul de mai sus, însă, unde nu are de vorbit după un script - ca în reclamă - ci trebuie să vorbească liber, pare să rezulte că deși filozoful nu mai e stăpân pe sine, un val puternic îl trage cu forța sa după sine și-i șoptește la ureche: de ce nu?
Poate fiindcă atunci când era mai zdravăn a fost insuficient ca filozof?... Cine știe?...
Chiar nu mi-l pot închipui pe Noica ajuns la 103 ani și dându-se așa în spectacol. Într-un spectacol așa de grotesc. Ca filozof, atunci când a murit, Noica a lăsat în urmă o operă și o școală (chit că majoritatea elevilor săi s-au dovedit a fi mai târziu cam debili...), n-ar mai fi avut nevoie de validare la 103 ani.
Cad frunzele, e toamnă.
7.10.19
Ce nu înțeleg eu din reclama cu Mihai Șora
Părerea mea despre substanța reclamei în care apare dl. Șora mi-am spus-o în propria bulă de Facebook.
Dar altceva vreau să notez aici.
Ceea ce nu înțeleg eu, e ce urmărește reclama asta.
...Cine e publicul țintă?!
...Cui vrea să vândă?!
...Ce vrea să-i vândă?!
Or fi făcut un studiu de piață, un focus grup și au ajuns la concluzia că figura de 102 ani a lui Șora poate vinde ace brice și carice și deasupra și arșice?!...
O regulă de aur în publicitate zice că dacă ești lider de piață nu trebuie să te bagi în susținerea unor cauze politice și civice sensibile, cu potențial disruptiv, pentru simplul motiv că în timp ce ești aplaudat de o jumătate a publicului, riști să fii înjurat (și în cele din urmă boicotat) de cealaltă jumătate.
A, dacă ești numărul 2-3-7 pe piață, da, poți să șochezi, pentru că oricum... ai șanse mai mari să-i atragi de partea ta pe toți cei care simpatizează cu cauza susținută, decât să-i pierzi pe ceilalți, care oricum nu sunt clienții tăi.
Dar Emag nu e doar lider de piață - are o poziție de cvasi-monopol. Poziția lui monopolistă e așa de puternică încât își permite să câștige bani din marketplace, deși e de notorietate că în marketplace consumatorii plătesc prețuri cu 20-30% mai mari decât ar putea plăti dacă ar comanda direct de la seller.
Și acum, cu această reclamă, Emag tocmai și-a alienat o mare parte a publicului. În loc să stea cuminte pe coada lui!
Și i-a alienat pe pesediști. O fi PSD-ul în cădere liberă, dar pesediștii încă mai sunt mulți!
Și i-a alienat pe naționaliștii și anticomuniștii feroce. Nu știu câți or fi și ăștia, dar PRM-ul încă mai lua 300.000 de voturi pe când trăia Vadim.
Și i-a alienat pe cei care nu sunt cu LGBT. Nu că Șora ar fi LGBT, dar Șora e cu #rezist și #rezist e cu LGBT și Papaya Advertising e cu LGBT. La referendumul de anul trecut nu au fost dăcât vreo 3 milioane cei care au votat....
Părerea mea e că reclama asta va intra în istoria ratărilor epice de advertising, așa cum s-a întâmplat cu Ford Edsel sau cu New Coke.
Dar altceva vreau să notez aici.
Ceea ce nu înțeleg eu, e ce urmărește reclama asta.
...Cine e publicul țintă?!
...Cui vrea să vândă?!
...Ce vrea să-i vândă?!
Or fi făcut un studiu de piață, un focus grup și au ajuns la concluzia că figura de 102 ani a lui Șora poate vinde ace brice și carice și deasupra și arșice?!...
O regulă de aur în publicitate zice că dacă ești lider de piață nu trebuie să te bagi în susținerea unor cauze politice și civice sensibile, cu potențial disruptiv, pentru simplul motiv că în timp ce ești aplaudat de o jumătate a publicului, riști să fii înjurat (și în cele din urmă boicotat) de cealaltă jumătate.
A, dacă ești numărul 2-3-7 pe piață, da, poți să șochezi, pentru că oricum... ai șanse mai mari să-i atragi de partea ta pe toți cei care simpatizează cu cauza susținută, decât să-i pierzi pe ceilalți, care oricum nu sunt clienții tăi.
Dar Emag nu e doar lider de piață - are o poziție de cvasi-monopol. Poziția lui monopolistă e așa de puternică încât își permite să câștige bani din marketplace, deși e de notorietate că în marketplace consumatorii plătesc prețuri cu 20-30% mai mari decât ar putea plăti dacă ar comanda direct de la seller.
Și acum, cu această reclamă, Emag tocmai și-a alienat o mare parte a publicului. În loc să stea cuminte pe coada lui!
Și i-a alienat pe pesediști. O fi PSD-ul în cădere liberă, dar pesediștii încă mai sunt mulți!
Și i-a alienat pe naționaliștii și anticomuniștii feroce. Nu știu câți or fi și ăștia, dar PRM-ul încă mai lua 300.000 de voturi pe când trăia Vadim.
Și i-a alienat pe cei care nu sunt cu LGBT. Nu că Șora ar fi LGBT, dar Șora e cu #rezist și #rezist e cu LGBT și Papaya Advertising e cu LGBT. La referendumul de anul trecut nu au fost dăcât vreo 3 milioane cei care au votat....
Părerea mea e că reclama asta va intra în istoria ratărilor epice de advertising, așa cum s-a întâmplat cu Ford Edsel sau cu New Coke.
24.9.19
De ce voi vota cu oricine în turul 2, numai cu Iohannis (și, probabil, nici cu Barna) nu
Acum, că știm cine va candida la prezidențiale, lucrurile sunt clare. Știm cine are șanse să intre în turul 2 și cine e de umplutură.
În ceea ce mă privește voi vota cu oricine Altcineva în cazul unui meci Iohannis vs. Altcineva, cu posibila excepție a unui meci Iohannis vs. Barna în care e destul de probabil fie să nu votez, fie să mă duc doar ca să-mi anulez votul.
Împotriva lui Iohannis am două chestii mari și late. Care țin de niște principii peste care nu pot trece.
1. Declarația reprobabilă din urmă cu câțiva ani când, la reproșul unui cetățean oarecare, a zis că „e mai bine e să fii slugă la americani, decât la ruși” (am citat aproximativ, dar sunt sigur că declarația se găsește cu ușurință online).
Băi Klaus: slugă s-o faci pe mă-ta. La cine vrei tu, chiar și la americani. Sau la ruși, dacă îți schimbi părerea. La cine vrei tu, da? O faci frumos, pe persoană fizică. O faci slugă la moși italieni, dacă-ți face plăcere. Faci ce vrei cu ea, dar pe persoană fizică. Nu ca președinte. Dacă tu, ca președinte, vrei să ne faci un popor de slugi - indiferent la cine - eu te bag în mă-ta și n-am cum să te votez. Înseamnă să am mentalitate de slugă și nu doar atât, dar înseamnă să fiu mândru că am mentalitate de slugă și că mă reprezintă unul care are mentalitate de slugă.
2. Episodul cu geaca roșie din ianuarie 2017. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost, pur și simplu, revoltător. Să vii tu, președinte, și să îndemni la răzmeriță împotriva unui guvern ales cu 50% din voturi cu doar câteva săptămâni mai înainte, e... de Africa neagră! În momentul ăla România s-a aliniat la „democrații” de tip Tanzania sau Congo! Acum, că... idioții, boii, cretinii de pesediști nu au profitat de oportunitate ca să-l demită, e altă mâncare de pește. Dar episodul cu geaca roșie a fost în mod clar unul dintre multele momente în care Iohannis s-a plasat în afara funcției, arătându-se astfel nedemn de funcția de președinte.
Acestea fiind zise, eu n-am cum să-l votez pe individul ăsta. Bineînțeles, ne putem întreba în primul rând, legat de pct. 1, ce m-ar face să cred că alți candidați nu se vor dovedi a fi la fel de slugaci ca el. Da, răspunsul îl știu și cred că îl știm cu toții: nimic. Uitați-vă cum sunt acum trei candidați - Iohannis, Veorica și Barna - ca la un făcut, la Înalta Poartă. Trebuie să fim naivi să credem că Veorica sau Barna sunt altceva decât o plastilină ieftină, de prost gust. Dar măcar nu și-au dat arama slugoismului pe față, ca Iohannis. Cu alte cuvinte, mai există o speranță în ceea ce-i privește. Până la proba contrarie sunt dispus să le acord prezumția de nevinovăție. Sunt dispus să sper (eu, spre deosebire de neamul lui Cioran, fiind un optimist de felul meu). Cu amendamentul că pe Dan Barna o să-l urmăresc cu atenție, fiindcă mi se pare un simplu figurant pentru Iohannis și nu sunt sigur că nu e pus acolo doar ca sa-i facă plocon niște voturi slugaciului în turul 2 sau, mai rău, să facă simplă figurație în fața slugaciului în turul 2. În funcție de cum îl voi găsi în campanie, în cazul unui tur 2 Iohannis vs. Barna fie voi vota cu Barna, fie nu voi vota / voi vota nul.
În oricare altă configurație a turului 2, voi vota 100% cu Altcineva. Indiferent cine va fi acest Altcineva. Chiar și Dăncilă. E proastă? Bravo, aleg prostia. Prefer un prost, unui slugaci. Prostul poate greși (chit că dacă aparatul de consilieri din jurul său e bine pus la punct, greșelile pot fi limitate) dar slugaciul mă poate vinde. O greșeală se poate repara, ba chiar poate fi anulată din fașă. Sclavia? Niciodată.
Cât despre primul tur, aș fi vrut să votez un candidat de stânga. Din păcate PSR-ul nu a mai venit cu nimeni anul acesta, Claudiu Crăciun de la Demos abia a strâns 13.000 de semnături iar Liviu Pleșoianu, „ultimul de pe lista” eventualelor preferințe, s-a împotmolit și el în același exercițiu absurd al strângerii unui număr imens de semnături. Drept pentru care, dintre toți candidații care au rămas, mă tem că nu pot vota la turul I decât cu Mircea Diaconu.
În ceea ce mă privește voi vota cu oricine Altcineva în cazul unui meci Iohannis vs. Altcineva, cu posibila excepție a unui meci Iohannis vs. Barna în care e destul de probabil fie să nu votez, fie să mă duc doar ca să-mi anulez votul.
Împotriva lui Iohannis am două chestii mari și late. Care țin de niște principii peste care nu pot trece.
1. Declarația reprobabilă din urmă cu câțiva ani când, la reproșul unui cetățean oarecare, a zis că „e mai bine e să fii slugă la americani, decât la ruși” (am citat aproximativ, dar sunt sigur că declarația se găsește cu ușurință online).
Băi Klaus: slugă s-o faci pe mă-ta. La cine vrei tu, chiar și la americani. Sau la ruși, dacă îți schimbi părerea. La cine vrei tu, da? O faci frumos, pe persoană fizică. O faci slugă la moși italieni, dacă-ți face plăcere. Faci ce vrei cu ea, dar pe persoană fizică. Nu ca președinte. Dacă tu, ca președinte, vrei să ne faci un popor de slugi - indiferent la cine - eu te bag în mă-ta și n-am cum să te votez. Înseamnă să am mentalitate de slugă și nu doar atât, dar înseamnă să fiu mândru că am mentalitate de slugă și că mă reprezintă unul care are mentalitate de slugă.
2. Episodul cu geaca roșie din ianuarie 2017. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost, pur și simplu, revoltător. Să vii tu, președinte, și să îndemni la răzmeriță împotriva unui guvern ales cu 50% din voturi cu doar câteva săptămâni mai înainte, e... de Africa neagră! În momentul ăla România s-a aliniat la „democrații” de tip Tanzania sau Congo! Acum, că... idioții, boii, cretinii de pesediști nu au profitat de oportunitate ca să-l demită, e altă mâncare de pește. Dar episodul cu geaca roșie a fost în mod clar unul dintre multele momente în care Iohannis s-a plasat în afara funcției, arătându-se astfel nedemn de funcția de președinte.
Acestea fiind zise, eu n-am cum să-l votez pe individul ăsta. Bineînțeles, ne putem întreba în primul rând, legat de pct. 1, ce m-ar face să cred că alți candidați nu se vor dovedi a fi la fel de slugaci ca el. Da, răspunsul îl știu și cred că îl știm cu toții: nimic. Uitați-vă cum sunt acum trei candidați - Iohannis, Veorica și Barna - ca la un făcut, la Înalta Poartă. Trebuie să fim naivi să credem că Veorica sau Barna sunt altceva decât o plastilină ieftină, de prost gust. Dar măcar nu și-au dat arama slugoismului pe față, ca Iohannis. Cu alte cuvinte, mai există o speranță în ceea ce-i privește. Până la proba contrarie sunt dispus să le acord prezumția de nevinovăție. Sunt dispus să sper (eu, spre deosebire de neamul lui Cioran, fiind un optimist de felul meu). Cu amendamentul că pe Dan Barna o să-l urmăresc cu atenție, fiindcă mi se pare un simplu figurant pentru Iohannis și nu sunt sigur că nu e pus acolo doar ca sa-i facă plocon niște voturi slugaciului în turul 2 sau, mai rău, să facă simplă figurație în fața slugaciului în turul 2. În funcție de cum îl voi găsi în campanie, în cazul unui tur 2 Iohannis vs. Barna fie voi vota cu Barna, fie nu voi vota / voi vota nul.
În oricare altă configurație a turului 2, voi vota 100% cu Altcineva. Indiferent cine va fi acest Altcineva. Chiar și Dăncilă. E proastă? Bravo, aleg prostia. Prefer un prost, unui slugaci. Prostul poate greși (chit că dacă aparatul de consilieri din jurul său e bine pus la punct, greșelile pot fi limitate) dar slugaciul mă poate vinde. O greșeală se poate repara, ba chiar poate fi anulată din fașă. Sclavia? Niciodată.
Cât despre primul tur, aș fi vrut să votez un candidat de stânga. Din păcate PSR-ul nu a mai venit cu nimeni anul acesta, Claudiu Crăciun de la Demos abia a strâns 13.000 de semnături iar Liviu Pleșoianu, „ultimul de pe lista” eventualelor preferințe, s-a împotmolit și el în același exercițiu absurd al strângerii unui număr imens de semnături. Drept pentru care, dintre toți candidații care au rămas, mă tem că nu pot vota la turul I decât cu Mircea Diaconu.
21.8.19
Prăpădiciki
Tocmai am ajuns acasă. Pentru prima oară în viața mea mi-am făcut o parte din concediu în Bulgaria. Până acum nu văzusem Bulgaria decât de pe malul Giurgiului și din avion. Niciodată nu m-am simțit atras de țara de la sud de noi.
Dar, cu atâtea relatări favorabile despre Bulgaria în jurul nostru, am zis să mergem și noi vreo câteva zile la Veliko Târnovo, despre care am auzit numai lucruri frumoase. De la București se ajunge foarte ușor, în cca. 3 ore și jumătate ești acolo, cu tot cu statul la vamă.
Despre Veliko Târnovo, nimic de zis, e într-adevăr un oraș frumos și vreo două zile ai ce face. Tsarevets - fosta fortăreață a țarilor Asen - e foarte frumoasă. Orașul vechi e pitoresc, merită bătut la pas. Există câteva muzee interesante.
Însă cu acest prilej am înțeles de ce le place românilor noștri la bulgari. Pe scurt spus, fiindcă sunt pe lume asta unii mai prăpădiți decât noi. Românul nostru rupt în cur se simte boier acolo.
Pe de altă parte sunt convins că majoritatea covârșitoare a românilor nu își cunosc țara. Pentru că sunt prea proști și îngălați. Dacă tot ce cunosc e ștrandul din sat, atunci litoralul bulgăresc li s-o fi părând St. Tropez. Noi prima parte a concediului ne-am petrecut-o în Bucovina. Nu mai fusesem acolo de vreo 20 de ani. Ceea ce am văzut acum m-a lăsat cu gura căscată. Pe alocuri zici că ești în Austria. Comunele dinspre Putna - Vicovele, Marginea etc. - sunt curate, îngrijite, ca în vest. Și nu e vorba doar de case: astea să zicem că sunt ale oamenilor, oamenii muncesc în vest și le construiesc singuri. Dar și străzile, clădirile publice etc. - toate sunt curate, îngrijite.
Dacă vrei să te distrezi, există nenumărate piscine, tiroliene, oferte de drumeție. Dacă vrei să te cultivi, n-are rost să mai insist ce poți face în Bucovina (probabil numai cine a trăit cu capul într-o pungă nu a auzit de mănăstiri sau de Cetatea Sucevei). Gastronomia? Uau. În general mâncam ca belferii, trei oameni, cu maxim 130 de lei (bacșișul inclus). În Rădăuți am mers special ca să mâncăm o „ciorbă rădăuțeană”. 9 lei. Un deliciu. Mențiune specială? Ceramica neagră de Marginea. Eu nu știam de existența ei. Am aflat acum. Nu voi uita.
La Suceava, chiar atunci când plecam, începea un festival medieval la care puteai asista la concerte (cântau două trupe care îmi plac și mie, Bucovina - etno-rock - și Trei Parale - muzică veche) și la multe alte lucruri. Cetatea Sucevei e refăcută cu fonduri europene, e minunată. Când am vizitat-o prima oară în urmă cu 24 de ani te plimbai printre ruine și cam atât. Acum sunt amenajate trasee prin sălile interioare, ai ghiduri multimedia, e ca în vest.
Drumurile? Absolut practicabile. Pe alocuri ca în palmă. Bun, marele of e lipsa unei autostrăzi. Acest lucru face ca drumul București-Suceava să dureze 7 ore, chiar dacă „dai talpă”. Nu poți conduce non-stop atâtea ore, mai trebuie să te și dezmorțești. Dar chiar și cu autostrada, 450 de kilometri nu-s de colea: cu o mașină normală tot ți-ar lua vreo 4 ore să ajungi de la București până acolo. Îi înțeleg însă pe cei de acolo. #șîeu
Și de-a lungul timpului am văzut o grămadă din țara noastră. Dobrogea e minunată. Cu cetățile ei vechi (nu doar Histria!), cu munții Măcinului, cu Delta, cu Adamclisi... Transilvania, cu satele ei vechi. Salinele României. Și multe altele. Și tot mai am de văzut o grămadă. N-am fost niciodată în Maramureș. Nici la Porțile de Fier.
Și acum, să revenim la bulgari. Am ajuns la mult lăudatul Arbanasi. Când vii din Bucovina, sincer, impresia e jenantă. Adică, da, e și ăsta o chestie care merită vizitată dacă ești pe acolo, dar nu te dă în cur. Am încercat să ajungem la Nicopolis ad Istrum, care e foarte aproape de Târnovo. După 1 km am renunțat, pentru că drumul era de așa natură încât rupeai mașina pe el. Păi hai să comparăm la noi, să ne uităm cât de ușor ajungi la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Nu mai zic de faptul că azi avem șosea asfaltată până la Sarmizegetusa Regia!
Șoselele bulgarilor, complet tâmpite: un tunel de verdeață, nu vezi nimic stânga-dreapta, o singură bandă pe sens (ca la noi în urmă cu 20-30 de ani) și fel de fel de restricții idioate. Puținele localități pe care le traversai - inclusiv Ruse - erau ca vai de ele, prăpădite și necăjite. Pe drumul de întoarcere aș fi vrut să vizităm și mănăstirile pictate în stâncă de la Ivanovo (aproape de Ruse) dar văzând la Nicopolis ad Istrum ce înseamnă „drum lateral” prin Bulgaria, am zis „mai bine nu”.
În schimb se mânca foarte ieftin (prețuri de Rădăuți), intrările pe la orice erau nimica toată (la Tsarevets e 3 leva, adică aprox. 7 lei), o apă, o bere, erau foarte ieftine. Nu știu, poate la Sofia sau pe litoralul lor o fi mai scump, dar la Veliko Târnovo ni s-a părut foarte ieftin totul. Pentru un român rupt în cur care nu visează decât all inclusive probabil că Bulgaria e nec plus ultra. Niște fraieri mai săraci ca noi, dar care sunt totuși membri UE. Se simte și românul boier undeva.
La acești prăpădiți, prăpădelniki, prăpădiciki, sau cum naiba și-or zice ei.
Dar, cu atâtea relatări favorabile despre Bulgaria în jurul nostru, am zis să mergem și noi vreo câteva zile la Veliko Târnovo, despre care am auzit numai lucruri frumoase. De la București se ajunge foarte ușor, în cca. 3 ore și jumătate ești acolo, cu tot cu statul la vamă.
Despre Veliko Târnovo, nimic de zis, e într-adevăr un oraș frumos și vreo două zile ai ce face. Tsarevets - fosta fortăreață a țarilor Asen - e foarte frumoasă. Orașul vechi e pitoresc, merită bătut la pas. Există câteva muzee interesante.
Însă cu acest prilej am înțeles de ce le place românilor noștri la bulgari. Pe scurt spus, fiindcă sunt pe lume asta unii mai prăpădiți decât noi. Românul nostru rupt în cur se simte boier acolo.
Pe de altă parte sunt convins că majoritatea covârșitoare a românilor nu își cunosc țara. Pentru că sunt prea proști și îngălați. Dacă tot ce cunosc e ștrandul din sat, atunci litoralul bulgăresc li s-o fi părând St. Tropez. Noi prima parte a concediului ne-am petrecut-o în Bucovina. Nu mai fusesem acolo de vreo 20 de ani. Ceea ce am văzut acum m-a lăsat cu gura căscată. Pe alocuri zici că ești în Austria. Comunele dinspre Putna - Vicovele, Marginea etc. - sunt curate, îngrijite, ca în vest. Și nu e vorba doar de case: astea să zicem că sunt ale oamenilor, oamenii muncesc în vest și le construiesc singuri. Dar și străzile, clădirile publice etc. - toate sunt curate, îngrijite.
Dacă vrei să te distrezi, există nenumărate piscine, tiroliene, oferte de drumeție. Dacă vrei să te cultivi, n-are rost să mai insist ce poți face în Bucovina (probabil numai cine a trăit cu capul într-o pungă nu a auzit de mănăstiri sau de Cetatea Sucevei). Gastronomia? Uau. În general mâncam ca belferii, trei oameni, cu maxim 130 de lei (bacșișul inclus). În Rădăuți am mers special ca să mâncăm o „ciorbă rădăuțeană”. 9 lei. Un deliciu. Mențiune specială? Ceramica neagră de Marginea. Eu nu știam de existența ei. Am aflat acum. Nu voi uita.
La Suceava, chiar atunci când plecam, începea un festival medieval la care puteai asista la concerte (cântau două trupe care îmi plac și mie, Bucovina - etno-rock - și Trei Parale - muzică veche) și la multe alte lucruri. Cetatea Sucevei e refăcută cu fonduri europene, e minunată. Când am vizitat-o prima oară în urmă cu 24 de ani te plimbai printre ruine și cam atât. Acum sunt amenajate trasee prin sălile interioare, ai ghiduri multimedia, e ca în vest.
Drumurile? Absolut practicabile. Pe alocuri ca în palmă. Bun, marele of e lipsa unei autostrăzi. Acest lucru face ca drumul București-Suceava să dureze 7 ore, chiar dacă „dai talpă”. Nu poți conduce non-stop atâtea ore, mai trebuie să te și dezmorțești. Dar chiar și cu autostrada, 450 de kilometri nu-s de colea: cu o mașină normală tot ți-ar lua vreo 4 ore să ajungi de la București până acolo. Îi înțeleg însă pe cei de acolo. #șîeu
Și de-a lungul timpului am văzut o grămadă din țara noastră. Dobrogea e minunată. Cu cetățile ei vechi (nu doar Histria!), cu munții Măcinului, cu Delta, cu Adamclisi... Transilvania, cu satele ei vechi. Salinele României. Și multe altele. Și tot mai am de văzut o grămadă. N-am fost niciodată în Maramureș. Nici la Porțile de Fier.
Și acum, să revenim la bulgari. Am ajuns la mult lăudatul Arbanasi. Când vii din Bucovina, sincer, impresia e jenantă. Adică, da, e și ăsta o chestie care merită vizitată dacă ești pe acolo, dar nu te dă în cur. Am încercat să ajungem la Nicopolis ad Istrum, care e foarte aproape de Târnovo. După 1 km am renunțat, pentru că drumul era de așa natură încât rupeai mașina pe el. Păi hai să comparăm la noi, să ne uităm cât de ușor ajungi la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Nu mai zic de faptul că azi avem șosea asfaltată până la Sarmizegetusa Regia!
Șoselele bulgarilor, complet tâmpite: un tunel de verdeață, nu vezi nimic stânga-dreapta, o singură bandă pe sens (ca la noi în urmă cu 20-30 de ani) și fel de fel de restricții idioate. Puținele localități pe care le traversai - inclusiv Ruse - erau ca vai de ele, prăpădite și necăjite. Pe drumul de întoarcere aș fi vrut să vizităm și mănăstirile pictate în stâncă de la Ivanovo (aproape de Ruse) dar văzând la Nicopolis ad Istrum ce înseamnă „drum lateral” prin Bulgaria, am zis „mai bine nu”.
În schimb se mânca foarte ieftin (prețuri de Rădăuți), intrările pe la orice erau nimica toată (la Tsarevets e 3 leva, adică aprox. 7 lei), o apă, o bere, erau foarte ieftine. Nu știu, poate la Sofia sau pe litoralul lor o fi mai scump, dar la Veliko Târnovo ni s-a părut foarte ieftin totul. Pentru un român rupt în cur care nu visează decât all inclusive probabil că Bulgaria e nec plus ultra. Niște fraieri mai săraci ca noi, dar care sunt totuși membri UE. Se simte și românul boier undeva.
La acești prăpădiți, prăpădelniki, prăpădiciki, sau cum naiba și-or zice ei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)