De ce e frecție la picior de lemn legea insolvenței personale

Azi, cu multe surle și trâmbițe pesediste, Camera Deputaților a adoptat Legea Insolvenței Personale. Ceea ce înseamnă că avem și noi faliții noștri, cum s-ar spune. Teoretic. Practic, legea trebuie promulgată de președintele Iohannis, dar nu cred că există pericolul de a asista la vreo surpriză din acest punct de vedere.

Totuși, dacă lăsăm trâmbițele jos și ne uităm mai atenți la această lege avem toate motivele să dăm din mână a lehamite.

1. În primul rând, ea vine după aproape 7 (șapte) ani de criză, timp în care sistemul bancar a terorizat în voie datornicii. Cei care au fost executați silit în toată această perioadă, deși ar fi putut să-și returneze datoriile beneficiind de un pic de bunăvoință din partea băncilor, nu mai primesc nici un beneficiu din apariția atât de târzie a legii. Nici procedurile de executare aflate deja în derulare nu mai pot fi stopate. Legea nu funcționează retroactiv. Singura șansă a acestor datornici e să-și plătească datoriile.

2. Aparent, legea se adresează tuturor „persoanelor fizice care se află astăzi în imposibilitatea de a-și plăti datoriile”. Dar, ca orice lege făcută în România, ea are pretenții de universalitate fiind de fapt particulară. Pentru că, în sensul acestei legi, debitor aflat în imposibilitatea de a-și plăti datoriile nu e orice debitor sufocat de rata la bancă, ci numai debitorii aceia care au datorii la cel puțin „doi sau mai mulți creditori” (art. 5 alin. 2). Dacă e să mă întrebați pe mine, legea încalcă flagrant art. 16.1 din Constituția României („Cetățenii sunt egali în fața legii.”) dar ceva îmi spune că Iohannis nici nu va întoarce legea la Parlament, nici nu va sesiza Curtea Constituțională, ci o va promulga așa.

3. Legea îi discriminează fățiș și pe cei care sunt PFA. Ți-ai pierdut jobul, ți-a trecut și șomajul fără să-ți găsești nimic de lucru și din disperare te-ai făcut PFA, doar, doar vei scoate vreun ban de undeva? Ai pus-o. Mai bine devino de pe acum suporter dinamovist, ca să simți o bucurie în sintagma: „câine până la moarte”.

4. Există o zonă „gri” la care legea aceasta nu face referire. Astfel, pentru cine are chiar și 100 de lei datorie, dar la două bănci diferite, și nu mai poate plăti această datorie, e clar: își poate cere insolvența. Pentru cine are minim 25.000 de lei datorie la o singură bancă și nu își poate cere insolvența, iarăși e clar: banca e cea care poate cere deschiderea procedurii de insolvență, dacă debitorul nu mai poate plăti ratele (cf. art. 6). Este complet neclar, însă, care e statutul celor care au datorii mai mici de 25.000 de lei, față de o singură bancă. Și care nu își mai pot plăti ratele. Singuri, nu se pot cere în insolvență. Banca, la rândul ei, nu-i poate băga în procedura de insolvență. Logic, pentru aceștia lucrurile nu pot continua decât ca și până acum: cu teroarea executorilor și a executărilor continuând nestingherit. Business as usual.

Desigur, există și părți bune ale legii. Una dintre cele mai bune prevederi ale acestei legi este că un chiriaș nu poate fi dat afară din casă de proprietar din simplul motiv că s-a declarat insolvent (articolul 9 pct. 2). Una peste alta, totuși, această lege așa de frumos împachetată de PSD-iști pare a fi dată cu dedicație pentru „marii” insolvenți ai acestei țări. Băieții buni care au dat de dracu'. În nici un caz pentru Gogu care a intrat în rahat de la cardul de credit cu dobândă 65%.

Ceva distractiv: cui folosește limitarea plăților în numerar?

Există un profesor, sau așa ceva, pe la ASE, care în urmă cu câțiva ani se remarcase pe Contributors.ro prin publicarea unui articol din care reieșea negru pe alb că habar nu are ce este impozitarea progresivă.

Acum am avut prilejul să citesc un nou articol mirobolant al dumnealui intitulat pompos „Cui folosește limitarea plăților în numerar?” (puteți gugăli după articol, nu merită să-i dau link).

Din demonstrația savantă a articolului, aflăm că băncilor, și cam atât. Măi să fie!

Ar mai fi alți 1000 de profitori ai unei astfel de măsuri, dar eu mă rezum să-l amintesc pe unul singur: comerțul online.

Nu știu câți dintre dvs. faceți cumpărături online de pe siturile din afară dar sunt convins că, dacă o faceți, ați remarcat că pe acolo nu există decât o singură modalitate de plată: cu cardul, sau cu ceva similar (Paypal etc.). Sigur, se oferă și modalități precum transferul bancar sau chiar cash ramburs, dar acestea sunt mai degrabă excentrice.

Iar dacă faceți și cumpărături de la noi sunt convins că nu ați remarcat cât de natural nu se plătește cu cardul la noi.

Pentru că la noi plățile cu cardul sunt sublime, dar lipsesc (aproape) cu desăvârșire. Plata cash ramburs încă e la putere, ceea ce și face ca e-commerce-ul românesc să se afle încă la stadiul de „casă de comenzi”. Pe magazinele mari, cum e Emag, plățile cu cardul sunt undeva în jur de 15%, dar pe magazinele mai mici pot fi și de 1% sau mai puțin. Unul dintre clienții mei, un „Emag de pluton”, ca să zic așa, a procesat în ultimele 12 luni peste 10.000 de comenzi în valoare de aproape 2 milioane EUR. Dintre acestea, comenzile cu plată online au reprezentat sub 4,5%. Românul s-a obișnuit cu plățile cash, și e greu să-i scoți din cap asta.

Situația e bună spre aproape de perfecțiune în cazul bunurilor virtuale, non-materiale sau pentru a căror accesare nu poate fi evitată plata cu cardul (ex. minute telefonice, bilete de avion, oferte turistice etc.) ceea ce înseamnă că problema nu e cu românii. Problema e că, pur și simplu, se poate să plătești cash în loc să plătești cu cardul.

Efectele nefaste ale predominanței cashului și frâna de care suferă comerțul online din cauza asta sunt imense. Pentru că un magazin online trebuie să fie în primul rând un magazin online, nu o casă de comenzi.

Nimeni nu stă să numere câte milioane (sau poate zeci de milioane) de minute pierd magazinele online din România vorbind la telefon cu clienții doar pentru a le prelua comenzile. De ce? Simplu: pentru că nefiind condiționați de plata online, clienții nici nu comandă online și preferă să o facă la telefon, sau pe chat, sau pe email, sau prin intermediul Facebook și așa mai departe. Sau pur și simplu, dacă tot e ușor să sune, cer consultanță la telefon (ați văzut cumva pe Amazon vreun număr de telefon?).

Pe magazinul invocat mai sus comenzile telefonice sunt undeva în jur de 30%, pe altele 60% și tot așa.

Comparați două magazine similare din RO și din UK: watchshop.ro și watchshop.co.uk. Nu doar numele e similar: magazinul românesc l-a copiat vădit pe cel din UK. Nu e nimic rușinos în asta, dacă designul merge, foarte bine, să fie copiat. N-are sens să reinventezi oala cu sarmale. Cu toate acestea veți vedea că pe magazinul românesc, spre deosebire de cel englezesc, întâlnești la tot pasul: numărul de telefon, mențiuni privitoare la ceasurile care pot fi probate în showroom, o adresă de email dedicată vânzărilor, conturile sociale la loc de cinste (pentru că mai pot „pica” comenzi și de pe Facebook, nu?) etc. Pentru a găsi ceva similar pe magazinul englezesc trebuie să derulezi undeva în josul paginii, și constați că de fapt informațiile de genul ăsta sunt puse la dispoziția utilizatorului în principal pentru probleme tehnice și reclamații...

Nimeni nu măsoară cât pierde o afacere online dacă trebuie să vândă prin telefon sau dacă trebuie să dețină un showroom. Cert este că au existat destui „viteji” care au încercat să revoluționeze comerțul online din România pe baza bunelor practici din afară, renunțând la afișarea telefoanelor, acceptând doar plata cu cardul (sau ceva similar) și încercând să reducă interacțiunile cu userul strict la cele online. Și-au rupt dinții.

Magazinele online ar fi așadar foarte fericite dacă ar exista o limitare a circulației de cash. Pur și simplu le-ar fi mai ușor să devină mai eficiente și să se concentreze pe ceea ce trebuie să facă ele cu adevărat. Nu în ultimul rând, le-ar ajuta să-și concentreze resursele pe creșterea vânzărilor online, nu în chirii, vânzări prin telefon și alte bălării de genul ăsta. Devenind mai eficiente, vor crește mai mult, vor angaja mai mulți oameni, vor reprezenta tot mai mult ca proporție în retail și - întrucât în cazul plăților online nu merge să plătești „la negru” - chiar și veniturile statului vor crește. În SUA comerțul online reprezintă deja 7% din retailul tradițional. La noi nu e mai mare de 1,5% după evaluările cele mai optimiste, și probabil în jur de 1% în realitate.

Departe, așadar, de a fi o catastrofă limitarea plăților în numerar. Faptul că băncile vor încasa mai multe comisioane e doar un aspect al acestei limitări. O analiză corectă ar trebui să arate și efectele benefice ale acestei limitări. În cadrul unei economii așa de financiarizate cum e cea de azi e o prostie să mai crezi că poți umbla cu sacul de cash după tine făcând tranzacții ca la talcioc. 

Fisura greacă

Articol pentru Argumente Și Fapte:

Grecia. O fisură în zid.

Armata de rezervă a capitalismului a tras cu sălbăticie în jurnaliștii de la Charlie Hebdo. În timpul ăsta în La Defense... se numără banii.

Despre al doilea atentat islamist în doar 4 ani asupra revistei de satiră Charlie Hebdo nu am de zis decât atât: tot ce am scris cu prilejul primului atentat rămâne valabil. Armata de rezervă a capitalismului... a mai apăsat odată pe trăgaci!

Cei 12 morți de azi sunt doar victimele colaterale ale războiului dintre elita financiară a Europei și clasa muncitoare. Adică lupta de clasă, mai pe șleau spus. Pentru că, așa cum am explicat în articolul de atunci, războiul ăsta, și nu altceva, e cel care a dat naștere imigrației musulmane în Europa de după WW2. Prima generație de imigranți a muncit cuminte pe 3 franci, pentru că a văzut ca pe o șansă faptul că poate lua un ban cinstit în Europa, și au sperat că urmașii lor o vor duce mai bine. Abia copiii și nepoții lor au înțeles adevărul: nu, nu o vor duce mai bine. Sunt condamnați să trăiască la periferiile marilor orașe, săraci. Fiindcă rolul comunității lor era doar acela de sperietoare ieftină pentru muncitorii europeni, care începuseră în anii 50-60 să facă nazuri și nu mai vroiau să spele pe jos pe... 3 franci. Trebuiau să apară niște fraieri care să se bucure la o leafă de mizerie.

Fraierii au apărut. Acum apasă pe trăgaci și urlă „Allah Akbar”.

Indicele CAC40 al bursei de la Paris a crescut bine-mersi cu 0,72%. Unii mor, alții își numără câștigurile.

Syriza se pregătește să guverneze. Dar o va face?

Articol nou pentru „Argumente și Fapte”, din care sper să rezulte cu claritate și diferențele (mari) dintre Syriza și comuniști, dar și perspectivele reale ale unui guvern de stânga în Grecia.

Nu vă lăsați manipulați de tâmpeniile cu grecii leneși care nu mai vor să-și plătească datoriile. Nici cu prostiile că „vin comuniștii”. Lucrurile sunt mult mai complicate. Nu vin comuniștii, și nu grecii de pe stradă trebuie să dea cu subsemnatul ca să spună ce s-a întâmplat cu sutele de miliarde împrumutate. Nici nu e „harnica” Germanie cea mai în măsură să-i tragă de urechi pe Tsipras și ai lui. Miracolul german de după război s-a construit exact pe ceea ce cere Tsipras.

http://www.argumentesifapte.ro/2015/01/04/syriza-se-pregateste-sa-guverneze-dar-o-va-face/