Regimul Băsescu îşi dă aramă dictatorială pe faţă

Două întâmplări relevante din ultima săptămână sunt dovada clară că regimul "băsescianist" e unul dictatorial.

Mai întâi a fost doamna Alice Rotta de la Cluj. Am înţeles că dânsa e soţia unui milionar clujean, un anume Răzvan Rotta, de care trebuie să recunosc că nu am auzit absolut niciodată. În urmă cu 3 zile Alice Rotta şi-a agăţat de gât o pancartă pe care erau scrise nişte proteste la adresa lui Băsescu şi a lui Boc şi a început să se plimbe de colo colo pe strada din Cluj pe care e sediul PD-L-ului. Aparent, o scenă uşor neobişnuită, dar deloc periculoasă: o bătrână oarecare plimbându-se nemulţumită pe stradă. Ei bine, poliţia s-a înfiinţat prompt la faţa locului şi a dus-o pe femeie la secţie. De ce? De-aia.

Astăzi s-a întâmplat ceva similar la Bucureşti. Un colonel pensionar, Drăgan, şi-a legat de gât o pancartă care conţinea nişte mesaje "de bine" la adresa lui Băsescu şi a lui Boc. Echipat astfel, omul s-a dus la Ministerul Apărării şi a început să se plimbe de colo colo. O chestie normală. Prin New York cică vezi la fiecare pas aşa ceva. În Paris mi s-a întâmplat să văd cu ochii mei un ins cu daravela goală protestând el ştia pentru ce pe malul Senei. Protestul individual şi paşnic e normal în orice societate democratică. Ţine de libertatea de exprimare. Ei, chestia e că Drăgan a fost umflat cu mare zel de jandarmi şi dus la secţie, unde i s-a pus în vedere să înceteze. Şi a primit şi o amendă.

Chestiile astea pot părea comice, dar mie şi, probabil, tuturor celor mai în vârstă decât mine, genul ăsta de practici le aduce aminte de represiunea de pe timpul lui Ceauşescu. Esenţa oricărei dictaturi este că nu face distincţia între o "altfel" de gândire individuală şi una colectivă, aplicând aceleaşi tehnici de reprimare împotriva amândurora. Pentru că amândouă sunt "duşmănoase"!

Aşadar, să recapitulăm.

Pentru PD-L, partidele din opoziţie nu contează. Decât să colaboreze cu opoziţia, portocaliii au preferat să desprindă diverse facţiuni trădătoare din partidele opozante şi să-şi sprijine guvernarea pe ele. 

Au câştigat puterea prin furt masiv de voturi, atât în 2008 cât şi în 2009. Istoricii viitorului probabil vor scoate la iveală înţelegerile meschine care s-au făcut cu prilejul fiecărei alegeri, în aşa fel încât opoziţia să nu protesteze (eu bănuiesc că în 2008 Tăriceanu a închis gura ca să-şi capete locul în parlament în timp ce PSD-iştii au fost adormiţi de promisiunea guvernării).

Au îndatorat România pe mai mulţi ani de acum încolo fără să fi trecut tratatul cu FMI prin parlament. De altfel, prin boicotul împotriva legii falimentului personal, PD-L s-a autodeclarat deja un partid anti-românesc.

Parlamentul are un rol strict decorativ. Anastase votează ce vrea acolo.

În România portocalie, indivizii nu au voie să protesteze. Cu alte cuvinte, nu există libertate de exprimare. Libertatea de a zice în bucătăria proprie despre Băsescu că e bou şi despre Udrea că e curvă o aveam şi pe timpul lui Ceauşescu, mulţumesc. Ideea e să o pot avea şi pe stradă şi instituţiile statului să nu se sperie de ... impertinenţa mea.

Ca orice bună dictatură, ne-a tras înapoi. România a ajuns coada Europei, sub Bulgaria din toate punctele de vedere.

Pentru conducătorul suprem, adică Băsescu, pensionarii, copiii, studenţii, şomerii sunt cu toţii nişte "asistaţi". Mai era pe vremuri unul, Dolfişor Hitler, care pornind de la nişte păreri similare a ajuns să construiască foarte multe sobe de teracotă. Mari şi comode, să se simtă omul bine... în ele.

Telefoanele sunt ascultate ca la balamuc.

Să nu uităm nici de propagandă. Este un lucru cert şi atestat că 3 milioane de români lucrează peste graniţe, dar ministerul propagandei de la Bucureşti socoteşte forţa de muncă din ţară tot la nivelul de 9,5 milioane, ceea ce ar însemna că şomajul din România ar fi de numai 6,7%. În realitate, dacă socotim corect forţa de muncă, el se situează undeva între 10% şi 15% (normal, de altfel, pentru o economie care a căzut cu vreo 10% faţă de 2008) dar "oficial" o ducem bine!

"Oficial" nu trăim într-o dictatură.

Facebook: bine aţi venit în noua eră a dot.com-bubble-urilor!

Se dă aşa:

• un site de o utilitate certă, dar deloc originală
• o platformă de advertising slăbuţă, aflată la ani-lumină de puterea Google Adwords
• multe sute de milioane de utilizatori, conform raportărilor proprii, din care însă nu ştim câţi sunt boţi sau utilizatori din an în paşte (datele oficiale vorbesc de vreo 550 de milioane de utilizatori)
• mult buzz
• foarte mult buzz
• şi mai mult buzz
• buzz-buzz-buzz
• buzz!

Se mai dau:

• venituri de 1,2 miliarde USD pe 9 luni şi profit de 355 milioane USD
• adică un profit mirobolant de 0,64 dolari / useri, sau un venit şi mai mirobolant de 2,18 dolari / user
• acoperire proastă în marile ţări BRIC (în Brazilia e lider de piaţă Orkut, în Rusia - vKontakte, în China se bat Xiaonei şi RenRen, India fiind singura feudă deţinută de Facebook în lumea BRIC)
• o scădere alarmantă a vitezei obţinerii de useri noi (logic... populaţia planetei e limitată!)

Se intervine aşa:

• 3 ianuarie 2011: Goldman Sucks, împreună cu o firmă rusească deja implicată în FB, cumpără 1% din acţiunile site-ului, printr-o tranzacţie privată, la un preţ de 500 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă că Facebook ar avea o valoare de piaţă de 50 de miliarde de dolari
• ţinând cont că venitul anual e de, hai să zicem 1,6 miliarde dolari (mai punem 0,4 miliarde pe trimestrul 4) rezultă că FB ar putea avea o capitalizare bursieră mai mare de 31,25 ori decât veniturile
• spre comparaţie: Apple, care chiar vinde ceva şi domină câteva pieţe concrete, are o capitalizare bursieră de 306 miliarde USD la venituri de 65 de miliarde, deci un raport capitalizare/venituri de 4,7; Google, 7,25; Microsoft, 3,16 etc. etc. etc.
• 6-7 ianuarie: buzz, "veniturile sunt mai mari decât se aştepta" (mai mari?!... my... ass!), e plină presa financiară de aiurelile astea
• more buzz
• buzz
• more buzz
• buzz!

Rezultă:

• mult succes celor care se vor bate, când o să vină momentul, să cumpere acţiuni Facebook - lumea e plină de proşti şi mafia de pe Wall-Street, dimpreună cu nişte ruşi, are nevoie de ei ca să-şi rotunjească veniturile în vremuri... de criză.

(Şi încă nu am zis nimic de Twitter.)

De-ale frunzei

Au apărut date privind evoluţia turismului de Revelion.

Frunza imaginată de madam Udrea începe să dea rezultate. Revelionul 2011 ne-o dovedeşte din plin:

• petrecăreţii au cheltuit cu 40,1% mai puţini bani (74,5 milioane lei) decât la Revelionul 2010
• numărul petrecăreţilor a scăzut cu 18,1% (până la 78.100 de persoane), în condiţiile în care tarifele au scăzut cu 20-25% faţă de 2010
• românii care s-au cărat în străinătate au fost doar 8.370, cu 20,2% mai puţini decât în 2010

Totuşi, conform oficialilor din domeniu numărul turiştilor care şi-au organizat "vacanţa individual" nu poate fi estimat, deci putem decreta: victorii pe linie!

Acum, trecând la lucruri mai serioase, bilanţul e trist şi oglindeşte restrângerea semnificativă a clasei medii din anii guvernării (exclusiv) băsesciene.

86.000 de oameni care şi-au permis un pachet turistic, fără să plece cu brânza în traistă?!... Păi în 2008 au fost 155.000: 135.000 în ţară şi 20.660 în străinătate. Realitatea tristă e că în 3 ani de criză, din care 2 petrecuţi sub directa îndrumare a lui Băsescu, firava clasă mijlocie s-a restrâns la jumătate.

Mogulii tac. Cifrele seci vorbesc pentru ei.

2011: o posibila veste interesanta ne vine din Beijing, China

În primul rând, vă urez "La mulţi ani" şi să aveţi parte de un 2011 cu tot ce vă doriţi!

Şi acum, iată ştirea care mi-a atras atenţia. E cam veche (din 23 decembrie) dar a trecut oarecum neobservată, deci o putem comenta "la cald". Administraţia (primăria?) oraşului Beijing a decis ca pentru 2011 numărul maşinilor noi înmatriculate să fie de maxim 240.000.

Cifra pare spectaculoasă, dacă nu am compara-o cu numărul total de maşini vândute în Beijing (oraş cu vreo 17 milioane de locuitori, cât populaţia României) anul trecut: 750.000 de maşini. Chinezii operează, aşadar, o reducere brutală a pieţei auto.

La nivel naţional, piaţa auto chineză s-a cifrat în 2010 la aproximativ 18 milioane de automobile (date). Reducerea de 510.000 operată numai la Beijing reprezintă, aşadar, aproape 3% din piaţa naţională.

Explicaţiile oficiale par destul de logice: măsura e necesară din cauza ambuteiajelor din trafic. Numai că trebuie să te întrebi dacă explicaţiile date de autorităţile comuniste sunt cele reale, sau nu cumva ascund altceva.

Ne putem întreba, de pildă, dacă nu cumva chinezii nu vor să "răcească" piaţa auto internă, care probabil ar putea zbura liniştită spre 25-30 de milioane de maşini vândute anual, pentru a nu pune presiune pe preţul petrolului, ajuns iarăşi la 89 de dolari / baril. Probabil gluma s-ar îngroşa destul de tare dacă s-ar ajunge la 100 de dolari. În 2008 China şi-a permis preţul de 147 de dolari deoarece organiza Olimpiada şi avea bani de cheltuială, fără număr, fără număr. Acum însă treaba stă cu totul şi cu totul diferit.

• Chinezii sunt dependenţi de exporturile ieftine. Exporturile se fac în general cu maşinării care consumă petrol (cu bicicleta e mai greu să transporţi mărfurile de pe un continent pe altul) deci dacă se scumpeşte petrolul, se scumpesc şi exporturile chinezilor. E de aşteptat, în cazul ăsta, ca economia chineză să stagneze şi să iasă la iveală uriaşele presiuni sociale care nu pot fi domolite decât prin crearea de joburi într-un ritm infernal - lucru posibil doar atunci când ritmul de creştere economică bate spre 10% pe an.
• Un preţ al petrolului ridicat le diminuează capacitatea de consum americanilor (care sunt dependenţi în viaţa de zi cu zi de sistemele de transport bazate, evident, pe petrol), şi cum americanii consumă numai produse chinezeşti, economia Chinei va avea de suferit.

Dacă perspectiva asta e motivul real al îngrijorării oficialităţilor chineze, atunci în 2011 trebuie să ne aşteptăm la ce e mai rău. Cu siguranță, oficialii chinezi știu ceva mai mult decât știu masele largi populare. Dacă o fi sau nu ceva grav, rămâne de văzut. Cert este că atât bunăstarea Chinei cât şi supravieţuirea Americii depind de un preţ al petrolului cât mai scăzut. Un preţ ridicat va face ambele ţări-continent să se ducă dracului, la braţ. Împreună.

Capitalişti şi comunişti deopotrivă. Dracul nu ţine cont de ideologie.

Din păcate pentru chinezi şi pentru noi toţi preţul petrolului este condamnat să crească, din două motive simple:

1. E din ce în ce mai puţin (unii zic că suntem deja în plin oil peak).
2. Moneda oficială de tranzacţionare a preţurilor de petrol e dolarul american, şi planeta bălteşte de dolari la ora actuală, şi probabil va bălti din ce în ce mai mult, deoarece americanii nu par a avea altă soluţie anti-criză decât să tipărească tot mai mulţi dolari. Deci pe măsură ce înaintăm în timp vor exista tot mai multe hârtii verzi disponibile pentru a cumpăra preţioasa resursă energetică. E normal ca preţul să crească.

Pe termen lung, așadar, prețul petrolului nu poate decât să crească. Și nu știu câtă capacitate de a genera energie alternativă au chinezii. Gestul lor nu prevesteşte nimic bun. Aş vrea să sper că are legătură numai cu ambuteiajele din trafic, aşa cum zic tovarășii de la Beijing, dar mă tem că e vorba de cu totul şi cu totul altceva.

Argentina's Economic Collapse

Aveam filmul ăsta de vreun an de zile descărcat în PSP, dar abia acum am avut timp să-l urmăresc. Merită privit, pentru că în perioada anilor 1990-2002 noi şi argentinienii am dus, practic, aceleaşi politici economice, cu mici diferenţe (nu ne-am îndatorat cât au făcut-o ei - nu-i nimic, "recuperăm" acum). Pe noi ne-a salvat după aceea contextul politic (intrarea in NATO şi UE). De fapt, contextul politic nu ne-a salvat, ci ne-a amânat cu câţiva ani căderea, care a venit definitiv în 2008. Problema e că spre deosebire de argentinieni, guvernanţii noştri (adică Băsescu, Elena Udrea şi Boc) încă nu înţeleg că actuala recesiune are un caracter profund endemic şi, dacă vrem să o depăşim, trebuie să lucrăm la cauzele interne, exact cum au făcut argentinienii după aceea, nu să aşteptăm să iasă Europa din criză ca să ieşim şi noi. Nu vom ieşi.