În curând se vor face 9 luni de la prima operație și 8 de la cea de a doua. Boala a rămas cumva o amintire urâtă de care îmi mai aduce aminte, din păcate zilnic, doar disconfortul post-operatoriu din zona operației, care încă nu mi-a trecut. Simt progrese, dar acestea sunt infinitezimale, le percepi comparându-ți starea de la o lună la alta, chiar de la un trimestru la altul, nu de la o săptămână la alta sau de la o zi la alta. Făcând comparații pe termen scurt, nu se simte nici o îmbunătățire. Din când în când - mai rar - se face simțită și staza gastrică, mai ales la 2-3 ore de la masa de dimineață, când mă ia, câteodată, o foarte ușoară senzație de leșin și un pic de greață. Nu e ceva insuportabil și nu mi s-a întâmplat niciodată să leșin cu adevărat sau să vomit - stomacul meu, totuși, e funcțional, deși e „leneș”, nu merge în parametri normali -, dar de obicei simt nevoia să ies un pic afară, la aer tare, rece, și să mă plimb un pic prin cartier chiar dacă asta înseamnă să-mi las baltă treburile. În rest controalele sunt bune, boala principală (cancerul) pare să fi dispărut. Doamne-ajută!
Ce am învățat din toată această experiență și ce sfaturi vă dau și vouă?
În primul rând, dacă ați trecut de 45 de ani și corpul „vă dă semne”, nu amânați vizita la doctor. Una e o durere oarecare pe care o ai la 20 de ani și alta e dacă o ai la 45. Indiferent ce facem și cât de sănătoși ne credem, boala și bătrânețea vin inevitabil peste noi.
În curând, peste câteva săptămâni, eu voi împlini oficial 50 de ani. Zic „oficial” deoarece, ca organism viu pe pământul ăsta, zămislit în burta mamei mele, am trecut deja demult de 50 de ani. Credeți că în mintea mea mă simt „ca la 50 de ani”? Nici vorbă! Dacă nu ar fi fiică-mea, să o văd zi de zi crescând - mâine-poimâine va face 13 ani! - chiar m-aș întreba câteodată dacă eu fac pe bune 50 de ani, sau dacă n-am decât vreo 30-35... Școala parcă am terminat-o ieri, liceul, facultatea de filosofie... mă uit în urmă, parcă mai ieri deveneam „antreprenor”, nu, băăăă!... sunt peste 20 de ani! Aproape 25!😕
În al doilea rând, ținând cont de natura cancerului meu, aloc mai mult timp și mai multă atenție mâncării. Da, rămân la părerea că declanșatorul principal au fost radiațiile neionizante de peste 800 V/m la care m-am supus masiv și constant odată cu închiderea în case din timpul pandemiei. Dar asta nu înseamnă că alimentația nu va fi avut un rol. Înainte, ca să scăpăm rapid de „corvoada gătitului”, cumpăram mereu semipreparate de la Mega sau fast-food. Acum gătim absolut totul în casă, nu mai cumpărăm nimic „semipreparat”, iar la ceea ce luăm din magazine ne uităm cu atenție pe etichete să conțină cât mai puține E-uri și denumiri pe care nu le înțelegem. În ciuda miturilor urbane să știți că există în magazine o mulțime de alimente, inclusiv mezeluri, care sunt destul de curate, fără a face parte neapărat din gama „bio”. Dar cheia rămâne gătitul. Sunt o mulțime de deserturi care se pot face ușor în casă și pe care, din comoditate, le evitam și preferam să cumpărăm ceva chestii de-a gata din comerț. Mâncare de confort. Eu fac constant lapte cu orez, lapte cu griș, lapte cu fidea, cașa (fulgi de ovăz). Îmi pun în castronel, mai pun scorțișoară sau o linguriță dintr-un gem de casă sau o dulceață curată (am descoperit doi producători români curați - Melinis.ro și Răzvan Idicel, care se găsește și prin Kaufland, dar sunt sigur că există mulți alții) și gata desertul. Nu e nevoie să cumperi cine știe ce bazaconie plină de E-uri de la Mega. Dar, e drept, pierzi jumătate de oră ca să-l prepari. Ei, și?
În al treilea rând, și asta e oarecum o consecință, nu neapărat o învățătură, nu mă mai enervez pe nimic și mă concetrez pe ceea ce contează cu adevărat. Pot spune că sunt destul de „zen” privitor la foarte multe lucruri. Din păcate nevastă-mea, fire mai vulcanică, încă se mai enervează cu toate căcaturile. Eu sunt conștient de faptul că, în cel mai bun caz, nu mai am de trăit mai mult de 20-30 de ani, iar în cel mai rău caz, 5-10 ani. Ce rost are să te enervezi pe toate căcaturile? 😀 „Ha! Nu le-a ieșit cu vaccinurile, să vezi că o să vină cu gripă aviară la vaci. Tot or să bage pașapoarte digitale, orașe de 15 minute etc.” zice nevastă-mea, sarcastică. „Așa, și? Dă-i naibii.” „Cum, nu-ți pasă?” „Nu. O să mor până atunci.” „Păi nu-ți pasă de copil, bla bla?”
Ba îmi pasă și de copil bla bla, dar la un moment dat copilul va trebui să se descurce singurel în viață, că nu vor fi „mami” și cu „tati” lângă el să-l țină de mână până la adânci bătrâneți. La un moment dat „mami” și „tati” vor fi în ceruri și el va trebui să se descurce singur, cu familia lui pe care o va avea atunci. Să-și crească singur copiii și nepoții, liberi și în demnitate, cum și noi îl creștem pe el.
De aceea nu-mi pierd vremea cu ceea ce nu pot evita. Dar mă concentrez pe felul în care transmit copilului anumite valori care îl vor face și pe el, la momente de cumpănă, să se păstreze liber și demn. În particular mă chinui să-i las o moștenire, ca să nu intre de la zero în capitalism. După ce nevastă-mea va face operația de corecție în primăvară am putea să ne spargem banii, de fericire, pe călătorii și alte prostii. Eu vreau să-i las copilului meu două apartamente în oraș, o căsuță cu ceva teren la țară și ceva bănuți în bancă. Să nu intre în viață în capitalismul ăsta de căcat așa cum am intrat eu cu maică-sa, cu deștu-n cur. Pot să văd Machu Pichu și în poze, nu trebuie să sparg mii de euro ca să mă rup în figuri că am fost acolo. Ideal ar fi să-i las și o afacere funcțională, dar mai vedem. Afacerea mea actuală e gândită mai mult ca un boutique de servicii, e greu de crescut. Dar poate fac alta. Om vedea.
În al patrulea rând, dar despre asta am mai vorbit, am o altă relație cu Dumnezeu și cu Biserica. Nu vreau să insist, pentru că e o chestie personală. Însă mă bucură să văd că în România bisericile încă mai sunt pline duminica dimineață, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în Occident. Când pot, că n-am nici eu venituri nu știu cât, donez ce pot pentru diverse cauze. N-are rost să zic ce donez sau cui, dar fiecare dintre noi putem găsi cauze care ne interesează și pentru care să donăm dezinteresat. Sunt mulți oameni amărâți, bolnavi pe lumea asta, și nu toți trebuie judecați... ba dimpotrivă! Majoritatea covârșitoare nu sunt amărâți sau bolnavi pentru că au făcut ceva greșit cu viața lor, ci pentru că așa a fost să fie. Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Dăruind, vom dobândi.
Sănătate tuturor și Doamne ajută!
