Se afișează postările cu eticheta proteste 2012. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proteste 2012. Afișați toate postările

16.1.12

Business as usual. Mai pică un mit.

foto: România Liberă

Și uite că a venit și ziua de luni, și nu s-a întâmplat nimic deosebit. Contul meu personal a continuat să crească (și chiar mai binișor decât în alte zile de luni). La firmă, am mai vorbit să angajăm pe cineva (bucură-te, Boc, am mai creat un loc de muncă). Am pornit  campania online pentru un client cu buget din clasa A+. Indicele BET a încheiat ziua pe verde. Leul e stabil. Avem de lucru de nu ne vedem capul. Și munca noastră a mai strâns câțiva bănuți pentru taxele la stat. Taxele alea care sunt, chipurile, insuficiente pentru a alimenta bugetul sănătății, dar al naibii de suficiente pentru a alimenta o piață privată de tip oligopol.

Totul e, ca să zic așa, business as usual. Cum nu am drum prin Piața Universității sau pe la Unirii, pentru mine protestele, aparent, nici măcar nu fac parte din lumea mea. Deși fac, știu prea bine că fac.

Dar îmi permit să fac o profeție: în curând va mai pica un mit. Al așa-zisei „compromiteri a stabilității economice”. Nu domnilor, nu se va compromite nici o stabilitate și nu va fugi nici un investitor „din cauza instabilității”. În primul și în primul rând fiindcă nu mai are cine. În al doilea rând fiindcă toată lumea (chiar și posibilii investitori) așteaptă, dorește și le ține pumnii demonstranților pentru căderea acestui guvern de decerebrați. În al treilea rând pentru că în afară de faptul că sunt niște spirite încinse în centrul Bucureștiului și în centrul altor câtorva orașe mari, în rest e liniște și va fi liniște. Pentru că n-are de ce să fie altfel.

Nici nu vom fi izolați pe plan internațional din cauza protestelor. Dimpotrivă, vom fi izolați dacă regimul Băsescu va continua să mărșăluiască voios spre un comportament autist de tip Viktor Orban. Momentan faptul că există oameni care protestează e stenic pentru societatea românească și pentru imaginea României. Înseamnă că România nu e moartă, și mai înseamnă că România e conectată la Occident, la ceea ce se întâmplă sau s-a întâmplat în Anglia, Grecia, Spania, Italia, Canada sau Statele Unite. Posturile străine urmăresc cu aviditate situația de aici. România e pe CNN, pe Euronews și pe prima pagina a tuturor marilor portaluri de știri din lume. Frunza și cu chiloțeii vărgați ai Elenei Udrea nu ne-au adus nici măcar 5% din publicitatea pe care ne-au  adus-o protestele din ultimele 4 zile.

Cei care se vaită acum, uneori la limita cea mai de jos a decenței, sunt și cei care au profitat din plin de acest regim. E întrucâtva normal. Ei știu că dacă dispare regimul Băsescu totul se va prăbuși ca un castel de cărți de joc. Inclusiv viitorul lor. Mai ales tinerii intelectuali colaboraționiști par disperați. Să fie. Vor avea nevoie de mormane întregi de hârtie igienică pentru a-și șterge rahatul de pe gură. Și la 70 de ani vor trebui să meargă cu Volare după ei. Să mai rupă o fâșie și să se mai șteargă nițel la colțurile gurii.

Trebuie s-o spunem răspicat: în ciuda amenințărilor Puterii, nu mai suntem în 1990. Baubaul cu izolarea nu mai funcționează. În urmă cu 22 de ani era altceva. România participa la un concurs de miss, alături de vecinele sale, Ungaria, Cehia, Polonia, în condițiile în care oricum avea picioarele cam crăcănate, era fardată prost și vorbea o engleză cu sincope. Mineriadele au înlăturat orice brumă de frumusețe. Concursul a fost pierdut cu brio. Acum suntem membri UE, economia privată are o pondere în PIB de 80%, există investiții private făcute atât cu capital străin, cât și cu capital românesc, bine încoțopenite. În plus, peisajul din jur e destul de asemănător: protestele din România se înscriu în linia normală a protestelor de tip „indignados” care au făcut ravagii la Madrid, Londra, Washington și Atena. România e ok, e în linia generală a vremurilor. România nici nu va fi izolată și nici mediul de business nu va avea de suferit. Dimpotrivă. Mediul de business își va vedea în continuare de treaba sa. Business as usual. Anumite afaceri vor ocoli o vreme zona centrală a Bucureștiului, până se vor liniști spiritele, și nimic mai mult.

Așa că, stimați guvernanți, încetați să mai terorizați psihic populația cu fel de fel de amenințări și asumați-vă greșelile. Agitând diverse marote escatologice ați reușit să reduceți la tăcere un popor întreg, dar zilele acestea v-a explodat în față propria voastră creație: pauperul. Voi l-ați creat, voi să răspundeți în fața lui. Să-i dați explicații. Și fără scuze tâmpite, de tip „e criză”, „nu se putea altfel”, „am tăiat ca să salvăm”. Criza nu vă dă dreptul să mutilați vieți, să lăsați copiii fără părinții plecați la muncă în străinătate, să risipiți avutul public, să predați țara la cheie intereselor oculte ale FMI și să vă bateți joc cu atâta dispreț de regulile democrației. Aveți curajul unei confruntări cu propria creație?

15.1.12

(Ne)consecințele Codului Muncii. Luni e ziua adevărului.

Băieții ăștia (adică oranjgutanii și cu șeful lor, chior în țara orbilor) au întins o coardă, și coarda s-a rupt. Asta e tot. Treaba cu Arafat a fost ultima picătură deoarece prostănacul de Băse a făcut demonstrația dictaturii, în direct, la televiziune, la o oră de vârf. Păi, nici măcar dușmanii lui cei mai crunți nu puteau spera să le pice o asemenea pleașcă.

O pleașcă ce s-a suprapus pe două lucruri foarte periculoase din punct de vedere social: publicarea prețurilor de la întreținere (și încă e bine, fiindcă în jumătatea de sud a țării nu a nins!) și imbecilitatea cu taxa auto, care e una dintre cele mai mari prostii de care guvernul ăsta de acefali putea fi capabil. Păi, cât de tâmpit să fii tu, guvernant, să dai o asemenea lege care face praf și ultima brumă de avere a românului?! Datele BNR arătau foarte clar în urmă cu câțiva ani [PDF]: 85% din averea netă a populației e constituită din imobiliare. Ori, imobiliarele s-au dus și se tot duc pe copcă din 2008 încoace. Ce-i mai rămânea românului? Un bănuț în buzunar și mașina second-hand. Prin noua lege cu taxa auto, i s-a dus dracului și valoarea mașinii. Parcă în dușmănie față de starea de bine a populației, acest guvern a dat o lege care i-a făcut pe oameni să se simtă și mai săraci. În loc să facă tot ce le-ar fi stat în putință pentru ca românul, în ciuda crizei, să aibă în continuare iluzia „efectului de bogăție”, ăștia au făcut exact pe dos! E ca și cum s-au jucat cu bățul pe gardul cîinelui turbat, fără să vadă că ușa de la gard e deschisă!

Pe lângă aceste lovituri pe care soarta, iarna și guvernanții le-au aplicat în plex unei părți enorme a populației, mai trebuie să remarcăm un lucru. Discuțiile din jurul legii sănătății și protestele din ultimele zile au făcut să treacă neobservată o informație interesantă legată de piața muncii: rata șomajului a crescut în decembrie 2011, ajungând la 5,12% (calculată, ca de obicei, la o populație de 22 de milioane). Comparativ cu decembrie 2010, când șomajul era la 6,8% (tot la 22 de milioane) pare că stăm bine. Problema e că din decembrie 2010 până în decembrie 2011 România nu a făcut mai nimic pentru crearea concretă de joburi. În decembrie 2010 România oferea 4,1 milioane de joburi, în noiembrie 2011 INSSE vorbea de 4,2 milioane de salariați în economie. Asta în condițiile în care în perioada 2009-2010 economia a pierdut 700.000 de locuri de muncă. Ce s-a întâmplat cu cei 700.000 de români? Oficial, nu mai sunt șomeri dar tot oficial... nici job nu au.

De ce sunt importante aceste lucruri? Pentru că în curând se va împlini un an de când guvernul PD-L a adoptat, în buna sa tradiție (adică fără dezbatere publică, fără consultarea opoziției și prin asumarea unilaterală a răspunderii) noul Cod al Muncii. Ori, ce promitea Boc atunci? „Noul Cod al Muncii va crea locuri de muncă!” Ok, poporul a înghițit în sec, nu a protestat, le-a dat credit (ca în multe alte cazuri). Bilanțul, după un an, e trist: Noul Cod al Muncii nu doar că nu a creat locuri de muncă, dar a și făcut posibil ca anumite companii (cazul cel mai flagrant fiind cel al Nokia) să ia frumos drepturile angajaților și să se șteargă la funduleț cu ele. Prin forța matematicii și a timpului, sute de mii de români sunt deja într-un șomaj cronic, prelungit. Dumnezeu știe din ce-și fac rost de mâncare. Probabil din mici șmecherii, ciubucuri, combinații. Poate că au sperat că noul Cod al Muncii le va da o șansă la muncă. Noul Cod al Muncii nu le-a dat nimic. Deci, la ce ne putem aștepta în condițiile în care sute de mii de români sunt literalmente pierde-vară?... La ce altceva decât la și mai multă disperare, la și mai multă violență și la și mai multe demonstrații?

Regimul acesta și-a făcut-o cu mâna lui. Chiar dacă ar vrea, nu are cum să mai potolească spiritele. Singura soluție ar fi să inventeze printr-un miracol zeci de mii de joburi la nivelul întregii țări. Ceea ce e imposibil, pentru că în logica lor neoliberală treaba statului nu e aceea de a crea joburi, ci de a asculta supus poruncile pe care i le dau diverse interese private, mai mult sau mai puțin oculte.

Fiind zi de muncă, luni 16 ianuarie este ziua adevărului. Se va vedea definitiv cine sunt protestatarii și mai ales ce vor ei. Dacă protestatarii sunt simpli agitați la cap, cum insinuează mass-media aservită, mâine nu va mai fi nimic pentru că o mare parte a agitaților vor trebui să fie la muncă. Dar dacă „agitații” din stradă sunt acești pierde-vară pe care regimul i-a precarizat în ultimii ani și de care tot regimul și-a bătut joc cu un cinism vecin cu inconștiența, inclusiv prin reducerea la zero a valorii micii lor mașini es-haș adusă acum 10 ani cu mari sacrificii din Germania, atunci e de rău, fiindcă oamenii ăștia nu mai au nimic de pierdut și, pe cale de consecință, nici nu se vor opri. Mai mult, acțiunea lor prelungită în stradă ar putea să-i atragă începând de mâine și pe unii nemulțumiți care au job și care traversează Piața Univesității când se întorc de la serviciu (așa se întâmpla în 1990). Poate că protestele astea le seamănă unora a Grecia; dar tare mi-e teamă că miros mai degrabă a Egipt!