(Ne)consecințele Codului Muncii. Luni e ziua adevărului.

Băieții ăștia (adică oranjgutanii și cu șeful lor, chior în țara orbilor) au întins o coardă, și coarda s-a rupt. Asta e tot. Treaba cu Arafat a fost ultima picătură deoarece prostănacul de Băse a făcut demonstrația dictaturii, în direct, la televiziune, la o oră de vârf. Păi, nici măcar dușmanii lui cei mai crunți nu puteau spera să le pice o asemenea pleașcă.

O pleașcă ce s-a suprapus pe două lucruri foarte periculoase din punct de vedere social: publicarea prețurilor de la întreținere (și încă e bine, fiindcă în jumătatea de sud a țării nu a nins!) și imbecilitatea cu taxa auto, care e una dintre cele mai mari prostii de care guvernul ăsta de acefali putea fi capabil. Păi, cât de tâmpit să fii tu, guvernant, să dai o asemenea lege care face praf și ultima brumă de avere a românului?! Datele BNR arătau foarte clar în urmă cu câțiva ani [PDF]: 85% din averea netă a populației e constituită din imobiliare. Ori, imobiliarele s-au dus și se tot duc pe copcă din 2008 încoace. Ce-i mai rămânea românului? Un bănuț în buzunar și mașina second-hand. Prin noua lege cu taxa auto, i s-a dus dracului și valoarea mașinii. Parcă în dușmănie față de starea de bine a populației, acest guvern a dat o lege care i-a făcut pe oameni să se simtă și mai săraci. În loc să facă tot ce le-ar fi stat în putință pentru ca românul, în ciuda crizei, să aibă în continuare iluzia „efectului de bogăție”, ăștia au făcut exact pe dos! E ca și cum s-au jucat cu bățul pe gardul cîinelui turbat, fără să vadă că ușa de la gard e deschisă!

Pe lângă aceste lovituri pe care soarta, iarna și guvernanții le-au aplicat în plex unei părți enorme a populației, mai trebuie să remarcăm un lucru. Discuțiile din jurul legii sănătății și protestele din ultimele zile au făcut să treacă neobservată o informație interesantă legată de piața muncii: rata șomajului a crescut în decembrie 2011, ajungând la 5,12% (calculată, ca de obicei, la o populație de 22 de milioane). Comparativ cu decembrie 2010, când șomajul era la 6,8% (tot la 22 de milioane) pare că stăm bine. Problema e că din decembrie 2010 până în decembrie 2011 România nu a făcut mai nimic pentru crearea concretă de joburi. În decembrie 2010 România oferea 4,1 milioane de joburi, în noiembrie 2011 INSSE vorbea de 4,2 milioane de salariați în economie. Asta în condițiile în care în perioada 2009-2010 economia a pierdut 700.000 de locuri de muncă. Ce s-a întâmplat cu cei 700.000 de români? Oficial, nu mai sunt șomeri dar tot oficial... nici job nu au.

De ce sunt importante aceste lucruri? Pentru că în curând se va împlini un an de când guvernul PD-L a adoptat, în buna sa tradiție (adică fără dezbatere publică, fără consultarea opoziției și prin asumarea unilaterală a răspunderii) noul Cod al Muncii. Ori, ce promitea Boc atunci? „Noul Cod al Muncii va crea locuri de muncă!” Ok, poporul a înghițit în sec, nu a protestat, le-a dat credit (ca în multe alte cazuri). Bilanțul, după un an, e trist: Noul Cod al Muncii nu doar că nu a creat locuri de muncă, dar a și făcut posibil ca anumite companii (cazul cel mai flagrant fiind cel al Nokia) să ia frumos drepturile angajaților și să se șteargă la funduleț cu ele. Prin forța matematicii și a timpului, sute de mii de români sunt deja într-un șomaj cronic, prelungit. Dumnezeu știe din ce-și fac rost de mâncare. Probabil din mici șmecherii, ciubucuri, combinații. Poate că au sperat că noul Cod al Muncii le va da o șansă la muncă. Noul Cod al Muncii nu le-a dat nimic. Deci, la ce ne putem aștepta în condițiile în care sute de mii de români sunt literalmente pierde-vară?... La ce altceva decât la și mai multă disperare, la și mai multă violență și la și mai multe demonstrații?

Regimul acesta și-a făcut-o cu mâna lui. Chiar dacă ar vrea, nu are cum să mai potolească spiritele. Singura soluție ar fi să inventeze printr-un miracol zeci de mii de joburi la nivelul întregii țări. Ceea ce e imposibil, pentru că în logica lor neoliberală treaba statului nu e aceea de a crea joburi, ci de a asculta supus poruncile pe care i le dau diverse interese private, mai mult sau mai puțin oculte.

Fiind zi de muncă, luni 16 ianuarie este ziua adevărului. Se va vedea definitiv cine sunt protestatarii și mai ales ce vor ei. Dacă protestatarii sunt simpli agitați la cap, cum insinuează mass-media aservită, mâine nu va mai fi nimic pentru că o mare parte a agitaților vor trebui să fie la muncă. Dar dacă „agitații” din stradă sunt acești pierde-vară pe care regimul i-a precarizat în ultimii ani și de care tot regimul și-a bătut joc cu un cinism vecin cu inconștiența, inclusiv prin reducerea la zero a valorii micii lor mașini es-haș adusă acum 10 ani cu mari sacrificii din Germania, atunci e de rău, fiindcă oamenii ăștia nu mai au nimic de pierdut și, pe cale de consecință, nici nu se vor opri. Mai mult, acțiunea lor prelungită în stradă ar putea să-i atragă începând de mâine și pe unii nemulțumiți care au job și care traversează Piața Univesității când se întorc de la serviciu (așa se întâmpla în 1990). Poate că protestele astea le seamănă unora a Grecia; dar tare mi-e teamă că miros mai degrabă a Egipt!