1.2.11

Indignaţi-vă!

Recent mi-am cumpărat câteva cărţi de pe Amazon.fr. De fapt, mă interesa una singură, dar întrucât livrarea pentru o singură carte e destul de scumpă, am mai băgat în comandă şi alte câteva volume. Şi cum răsfoiam eu site-ul, căutând ceva interesant, ochii mi-au căzut peste o broşură care era nici mai mult nici mai puţin decât #1 în topul celor mai vândute cărţi de pe Amazon.fr (ceea ce indică o performanţă remarcabilă). Indignez-vous!, de Stephane Hessel. Cum preţul era nimica toată, doar 3 euro, dintr-un click era deja în coşul de cumpărături, alături de celelalte.

Rândurile acestea le scriu, fireşte, după lectura acestei broşuri. Şi nu ştiu cu ce să încep şi cum să încep. N-am mai scris de multă vreme o recenzie de carte. N-aş putea spune că mi-am pierdut îndemânarea, dar cartea asta nu e o carte, e o stare, şi nu ştiu cum aş putea să vă fac, dragi cititori, să trăiţi starea pe care ţi-o dă lectura acestei cărţi.

Mai întâi, câteva cuvinte despre autor. Stephane Hessel nu e un nume deosebit în lumea literelor din Franţa. E un nonagenar care, până la vârsta de 93 de ani, a lucrat în diplomaţie, a participat la redactarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a publicat câteva cărţi (una de poezii, alta de interviuri) şi a fost sau este în continuare membru în diverse comitete şi... comiţii.

Un ... bunic oarecare, s-ar zice. Până la apariţia acestei  broşuri, anul trecut.

Căci "bunicul" acesta mai are în biografie un moment important: a fost luptător în Rezistenţă. Altfel zis, şi-a riscat viaţa în tinereţe pentru o Franţă liberă şi pentru o Europă fără nazism. În ciuda aparenţelor târzii, a fost un om de acţiune, un militant. Şi se pare că a rămas şi acum, dovadă că a publicat această broşură cu un titlu atât de relevant: Indignaţi-vă! şi inspirată direct din ethosul Mişcării de Rezistenţă.

A te indigna de ceva, spune Hessel, este baza militantismului, a acţiunii. Hessel se adresează tinerilor şi le cere să se indigneze aşa cum el a făcut-o în tinereţe. Să nu fie plaţi. Să nu accepte. Dar de fapt, ce îl indignează pe Hessel acum, ce îl face să le ceară tinerilor să "preia ştafeta indignării"? Motivul apelului lui Hessel, care e conştient că la vârsta sa timpul nu mai are răbdare, este acela că Franţa de azi, în particular, şi lumea, în general, au ajuns să se îndepărteze enorm de idealurile pentru care au luptat eroii din Rezistenţă. Lupta anti-nazistă avea un program clar de eliberare a omului; astăzi, zice Hessel, vedem cum toate cuceririle sociale de după 1945 sunt distruse, cum libertatea presei e ameninţată, cum anumite interese particulare domină interesele colective. "Au tupeul să ne spună, afirmă Hessel, că statul nu-şi mai permite costurile măsurilor cetăţeneşti. Dar cum se poate spune că nu mai sunt bani care să menţină şi să prelungească aceste cuceriri sociale, având în vedere că producţia de bogăţie a crescut considerabil de la Eliberare, perioadă în care Europa era ruinată, şi până acum?!"

Cea mai proastă atitudine, susţine Hessel, este indiferenţa. A fi indiferent nu este omenesc. Omenesc este să fii indignat şi, fiind indignat, să iei atitudine. Şi tot el identifică temele zilei care ne-ar putea indigna pe noi, cei ce prin firea lucrurilor îi vom supravieţui: prăpastia tot mai largă dintre bogaţi şi săraci şi (regresul) drepturilor omului. Punctul 22 din Declaraţia Universală a Drepturilor, zice Hessel, este foarte clar: "Orice persoană, în calitatea sa de membru al societăţii, are dreptul la securitatea socială; ea este îndreptăţită ca prin efortul naţional şi colaborarea internaţională, ţinându-se seama de organizarea şi resursele fiecărei ţări, să obţină  realizarea drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi libera dezvoltare a personalităţii sale." Este suficient să te uiţi de jur împrejur, spune mai departe Hessel, pentru a găsi o mulţime de motive de indignare pornind de la acest punct 22: tratamentul faţă de Rromi, "les sans-papiers" (clandestinii) etc.

Pe Hessel însuşi, aflat la o vârstă venerabilă, încă mai are forţa să-l indigneze situaţia din Gaza şi tratamentul aplicat palestinienilor de către statul evreu. "Iată un lucru insuportabil: evreii comit crime de război. Din păcate, istoria oferă puţine exemple de popoare care au tras învăţămintele corecte din propria istorie." Trebuie menţionat că Stephane Hessel are sânge de evreu: tatăl lui era evreu, iar mama nemţoaică, ceea ce face ca rândurile scrise de el să fie cu atât mai dureroase. Dar dacă evreii comit crime împotriva palestinienilor, este terorismul Hamas un răspuns potrivit? Că este un răspuns exasperat care poate fi "înţeles", e cert; dar nu, nu e potrivit, pentru că în loc să fie purtător de speranţă, e purtător de violenţă. "Ura nu trebuie lăsată să se acumuleze." - modalitatea corectă de a lupta împotriva nedreptăţilor, într-o epocă ce a depăşit "totalitarismele cuceritoare", este calea încăpăţânat de non-violentă promovată de Nelson Mandela sau de Martin Luther King. Orice luptă trebuie să se sprijine pe universalitatea Declaraţiei Drepturilor Omului. Nu e nevoie de violenţă câtă vreme există Declaraţia. Trebuie doar ca oamenii să nu mai rămână indiferenţi, să se "indigneze" şi să ia atitudine atunci când Declaraţia este încălcată. Hessel denumeşte "insurecţie pacifistă"  (insurrection pacifique) atitudinea potrivită izvorâtă din indignare şi remarcă faptul că primii 10 ani din secolul XXI nu au fost deloc fericiţi, fiind "o perioadă de recul", marcată de proastele decizii ale americanilor (intervenţia din Iraq, guvernarea lui George W. Bush). Numai bine pentru ca oamenii să se trezească şi să declanşeze o "insurecţie pacifistă" împotriva falselor valori ale zilelor noastre: consumerismul, dispreţul faţă de cei slabi, ridicarea în slăvi a concurenţei tuturor împotriva tuturor.

Ce rămâne la finalul lecturii? Deşi nu are decât 14 pagini, apelul acestui nonagenar nu te poate lăsa indiferent. Ceea ce răzbate cel mai dureros din acest "apel la indignare" e sentimentul omului bătrân care se apropie de sfârşit, după o viaţă care a durat aproape un veac, şi care observă cu tristeţe că lupta sa din tinereţe este trădată tocmai acum, când umanitatea a intrat într-o epocă marcată de o bogăţie şi de progrese tehnice nemaiîntâlnite. Este un apel adresat fiecăruia dintre noi, viitorii bătrâni, pentru a nu ne trezi într-o bună zi că lumea pe care o construim acum va fi furată şi deturnată de la rosturile ei în timpul viitoarei noastre bătrâneţi. Care ar putea fi la fel de urâtă ca a bătrânilor de azi sau, poate, mult mai frumoasă.

3 comentarii:

Cosmin spunea...

Iti recomand si cartile scrise de Michael Parenti sau, daca nu ai timp de citit, audierea discursurilor sale pe la diferite universitati, pe care le poti gasi usor cu o cautare pe Google.

Lucian Sarbu spunea...

Multumesc pentru recomandare. Sa stii ca m-am lovit de numele lui Parenti chiar in urma cu cateva zile. Recunosc ca imi era complet necunoscut. M-a convins, si e cu atat mai relevant ca la cateva zile de la acea intamplare se intampla sa-mi fie recomandat de cineva necunoscut pe blog. Il voi citi.

Hefaistos spunea...

"Indignati-va!"
Strigatul vostru disperat, este ca strigatul muribund al unui naufragiat.Lasii, nu aud decat ce vor ei, asa ca slabe sperante sa fiti auziti...:(