9.2.11

Un service auto care ştie să profite de mediul online

Azi am avut parte de o surpriză plăcută. Există speranţă pentru România.

Prin toamnă, când trebuia să fac ITP-ul la noua mea maşinuţă, am zis să caut online un atelier auto. Evident, am folosit Google.

Am dat click pe câteva rezultate organice şi pe câteva sponsorizate, şi în cele din urmă mi-am făcut o listă scurtă dintre atelierele care îşi făceau reclamă plătită, în detrimentul celor listate organic. De ce? Pentru că în felul ăsta aveam garanţia că firma care îmi va oferi serviciul este vie. Multe poziţii organice de top din Google sunt ocupate aiurea de companii care nici nu mai există (fireşte, Google nu are cum să ştie asta şi câtă vreme site-ul continuă să fie online, el îl afişează). În cazul reclamelor plătite, însă, e clar că firma care le plăteşte e vie şi caută activ clienţi. De aceea le recomand tuturor să cumpere produse / servicii numai de la firmele care îşi fac reclamă plătită.

Spre deosebire de alţi oameni, eu prefer emailul telefonului, aşa că am completat un formular de programare de la prima companie din listă. Un service auto pe nume MDM2002. Site-ul nu era şi nu e nici acum cine ştie ce, dar conţine absolut toate informaţiile pe care trebuie să le transmită: orar, preţuri, locaţie etc. Simplu şi la obiect, fără înflorituri inutile. Ei bine, spre surpriza mea, la vreo 10-15 minute am primit un telefon de confirmare. Păi sunt magazine online măricele în România la care nu eşti contactat aşa de prompt!

Bun. Atelierul în sine nu e cine ştie ce, se vede că e o afacere mică. Iată-l mai jos într-o poză din Google Maps. Nu comentez serviciul în sine, care a fost un banal ITP.


Vizualizare hartă mărită

Aşadar, să recapitulăm. Iată o afacere măruntă căreia nu îi e teamă să îşi construiască un site - simpluţ, dar funcţional - , apoi să investească bani în publicitate şi la final să răspundă prompt cererilor primite online. Credeţi-mă, pentru România chiar e o performanţă. Peste 85% din firmele româneşti nu au avut niciodată un site, nici măcar ceva găzduit gratis, iar dintre cele care au, multe au site-uri arătoase, dar proaste, nefuncţionale, deoarece criteriul estetic a fost mai important decât cel pragmatic în stabilirea obiectivelor de marketing presupuse de website-ul de companie. Apoi, cheltuielile cu publicitatea online ale afacerilor din România (ţară de 22 milioane de oameni, inclusiv diaspora) sunt ridicole: conform statisticilor recente ale Google, în România se cheltuie pe Adwords cam tot atât cât se cheltuie... în Lituania sau Slovacia, ţări cu 3-5 milioane de locuitori. Toată stima, aşadar, pentru atelierul MDM din strada Jiului.

Ei bine, azi cei de la MDM au arătat încă o dată că ştiu să facă afaceri. M-au sunat, după atâtea luni, să-mi spună că îmi expiră RCA-ul pe 23 februarie. Bine, nu am nici un dubiu că vroiau să-mi propună să iau un RCA de la vreun asigurator pe care îl distribuie ei, dar gestul în sine e foarte frumos, pentru că asemenea chestii mărunte fac parte tot din "client service", chiar dacă pot sau nu pot aduce imediat nişte bani. Dacă erau nişte îngălaţi m-ar fi dat dracului şi ar fi uitat de mine, pe principiul: "Altul la rând!" Aşa însă, chiar dacă nu am putut să le cumpăr RCA-ul, mă vor avea sigur de client la primăvară, când mai trebuie să repar una, alta. Cât i-a costat clickul meu pe Adwords, dat în octombrie 2010? Probabil vreo 25 de bani. Ce au câştigat? Un client. Din nou, gestul e surprinzător, pentru că în România puţine companii se preocupă de gradul de retenţie al clienţilor.

Ca să concluzionez: nu ştiu ce părere au alţii, dar faptul că mai există asemenea afaceri mici şi inteligente care au scăpat de securea crizei (sau a guvernului Boc - depinde cum privim lucrurile) mă umple de speranţă. Pentru că ele sunt dovada că există în continuare o economie care se încăpăţânează să respire în ciuda loviturilor de ciocan care i-au fost aplicate de guvernanţi şi de FMI în ultimii 2 ani.

Niciun comentariu: