27.4.10

Dumneata eşti ieftin, domnule Boc!

Boc a comis-o a iar. Gura lui ne-a descris ca un fel de Africă sau, hai să nu fim aşa de duri, de Indie europeană.

"Vă spun deschis şi direct, fără dorinţa de a exagera, că astăzi este cel mai bun moment pentru a investi în România. România are avantaje competitive în foarte multe domenii – energie, turism, agricultură, industrie auto –, are o forţă de muncă bine pregătită, calificată şi încă ieftină, are terenuri şi spaţii în care să îşi desfăşoare investiţiile încă ieftin în raport cu ceea ce este în altă parte în Uniunea Europeană, are o politică fiscală atractivă prin cota unică şi TVA extrem de atractiv încă, are o piaţă de de 22 milioane locuitori. Cei care vor investi acum vor fi aceia care vor câştiga la ieşirea de recesiunea şi din criza economică."

Sărim peste minciunile mizerabile pe care ditamai prim-ministrul îşi permite să le servească audienţei:
  • avantaje competitive în multe domenii - huh?!
  • terenuri şi spaţii ieftine - huh?!
  • politică fiscală atractivă - sigur... din 400 de taxe au rămas 300...
  • piaţă de 22 de milioane - îhîm, dacă îi socotim şi pe morţii din cimitire...
...crezând probabil că ăia sunt bătuţi în cap şi mai pot fi păcăliţi în halul ăsta. Vreau să remarc un singur lucru, deserviciul enorm pe care imbecilul ăsta ni-l face nouă, tuturor celor care suntem români, atunci când intenţionează să branduiască ţara asta pe ideea de ieftin.

Orice om care a avut un business ştie că atunci când te branduieşti ca ieftin, ai pus-o. Ori ai resurse enorme sau un plan serios de afaceri pentru a vinde ieftin şi mult, ori mai devreme sau mai târziu vei claca şi vei ieşi din business. Altfel, dacă mizezi pe ieftin doar aşa, din disperare, ca să mai câştigi unu-doi clienţi, nu eşti nimic altceva decât o curvă nasoală de pe centură care, din imposibilitatea fizică şi estetică de a se vinde cu 100 de lei pe oră în centrul Bucureştiului, acceptă să ia 20 de lei pe o felaţie umilitoare dintr-o cabină de TIR.

Prin declaraţiile lui, Boc ne transformă pe toţi în curve de pe centură. Înţeleg să se branduiască pe ideea de ieftin nu ştiu ce producător de brânză sau de salam, vreun lanţ de hipermarketuri, vreo marcă de apă minerală etc. - afaceri care îşi poartă pe deplin responsabilitatea poziţionării pe piaţă, fără să mă afecteze şi pe mine. Când însă primul ministru spune despre "marfa sa" - adică ţara însăşi şi oamenii muncitori din ea - că e ieftină, el îmi pune şi mie o etichetă în faţa viitorilor mei parteneri: "Veniţi aici, ăsta e ieftin. Român=ieftin."

Când zic "eu" nu mă refer la "mine" neapărat, ci la "noi toţi", dar voi continua să spun: "eu" pentru că treaba asta ne priveşte pe fiecare dintre noi. Aşadar, cel care mă reprezintă zice despre mine că sunt ieftin. Nu i se pare interesant să mă branduiască, de pildă, pe faptul că sunt harnic şi mă cheamă Raluca Stroescu sau Ramona Cîciu şi muncesc până mor la birou (în timp ce, de exemplu, grecii sau francezii o megafreacă la greu la ora prânzului). El zice doar că sunt ieftin, mintea lui atât poate concepe. Problema e că eu nu sunt şi nu vreau să fiu ieftin. Competenţele mele profesionale, experienţa mea, tot ceea ce sunt eu îmi interzic să fiu "ieftin". Nu mă consider nici scump, ci tocmai potrivit în contextul în care mărfurile pe care sunt obligat să le consum şi care sunt în mâna capitaliştilor străini au preţuri echivalente cu cele din Europa Occidentală. Un litru de benzină e 1.15 euro, un litru de lapte 1 euro, o ţoală mai bună 50 de euro, o pereche decentă de pantofi 75 de euro, un credit în euro minim 6% dobândă etc. "Eu" nu sunt un web designer de succes, sau un avocat bun, sau un director performant de vânzări, sau un zugrav talentat sau - că tot vorbeam! - un Google Certified Partner corect certificat, la fel ca orice american sau neamţ, sau un administrator de reţea, pentru ca Boc să spună: "Ăsta e ieftin. Are exact competenţele pe care le au şi ăia ai voştri, dar e ieftin. Veniţi încoace!"

Toate mărfurile de necesitate imediată care mie, ca român, mi se oferă pentru consum sunt în mâna unor străini care nu vor deloc să fie "ieftini". Şi e şi normal să fie aşa. Oamenii îşi vând marfa cu cât se poate ca să le meargă bine afacerea în contextul dat. Şi reuşesc să o facă. La fel vreau să fac şi eu. Vreau să fiu un web designer bun, sau un avocat bun, sau un director performant de vânzări, sau un zugrav talentat sau un online marketer corect faţă de clienţii săi, la preţul meu. Nici scump, nici ieftin, ci la preţul meu. Mai important, întrucât muncesc pe o piaţă globală şi întrucât suntem acum membri UE, iar din 2011 vom avea drept de muncă aproape în totalitate în toate ţările Uniunii, am dreptul să mă compar, ca preţ al muncii mele, cu cei care plătesc pe produsele şi serviciile de imediată necesitate aceleaşi preţuri pe care le plătesc şi eu. Şi dacă nu pot, domnule Boc, să-mi vând munca aşa cum vreau aici, în România, plec în Italia, în Spania, în Canada sau în America. În orice caz, însă, nu mai sunt "ieftin" aşa cum credeţi dumneavoastră, în sensul în care e ieftin unul din India sau din Pakistan, pentru că nu mă mai puteţi ţine cu forţa în această ţară, aşa cum o făceaţi în anii '90. Nici nu suntem în China să mă plătiţi în yuani a căror paritate cu monedele internaţionale să o dictaţi dumneavoastră. Chiar nu sunt ieftin şi nu ştiu de unde v-a venit ideea asta.

Ca amploare a deserviciului, îmi aduc aminte de toţi englezii care veneau pe aici înainte de 2007 şi care vroiau marea şi sarea pe 3 lei. Mi-l aduc aminte şi acum pe ăla care vroia ca, pentru 3,5 euro pe oră, să-i pun la dispoziţie un om care să ştie engleză, HTML, CSS, JavaScript şi SEO. Sau pe ăia care vroiau cu 700 de euro să facă un site care să încorporeze ultimele tehnologii de accesibilitate în aşa fel încât site-ul respectiv să poată fi revoluţionar în ceea priveşte navigarea online pentru orbi. Sau pe maltezul cu nume haios, Pullicino, care oferea 100-200 de dolari pentru zeci de joburi din Emirate. Toţi aceştia veneau aici pentru că aşa ştiau ei, că românii sunt ieftini şi mulţi. Toţi, fără excepţie, au ajuns să lucreze / să angajeze indieni.

Probabil Boc chiar nu înţelege că nu de asemenea fomişti şi fripturişti, vânători de chilipiruri, avem nevoie. Ca un fapt divers, IT-ul românesc a avut nevoie de vreo 10 ani pentru a educa piaţa că românii nu sunt indieni şi nu ieftinăciunea e atuul lor. Dar piaţa IT a făcut educaţia clienţilor în ciuda declaraţiilor oficiale ale statului. Nu faptul că "românii sunt ieftini" e mesajul corect pe care trebuia să-l transmită prostul, ci faptul că românii sunt un popor harnic, dornic de muncă, isteţ, descurcăreţ şi loial. Prostul trebuia să dea de exemplu milioanele de români din Occident care nu lucrează deloc pe salarii mai mici decât ceilalţi cetăţeni, dar care, fiind stimulaţi de un mediu economic corect din punct de vedere social, se integrează rapid, muncesc conştiincios şi ajută nu doar la prosperitatea comunităţilor locale ci şi a ţării-mamă. Acesta ar fi fost cu adevărat un serviciu pe care primul ministru l-ar fi adus imaginii românilor. Boc a preferat însă, ca ultimul sclav, să facă exact pe dos, cantonându-se într-un clişeu din anii '90, din care românii abia reuşiseră să iasă în ultimii ani. A, şi frumos ar mai fi fost ca domnul tovarăş Boc să le mai adauge investitorilor şi ceva de genul ăsta: "De asemenea, nu doar că românii sunt harnici şi muncitori, dar vă asigurăm că şi guvernul se îngrijeşte de autostrăzi şi de ridicarea standardelor serviciilor sociale pentru populaţie astfel încât să puteţi conta pe faptul că veţi avea permanent muncitori fericiţi, optimişti, care se bucură zi de zi de viaţa în România." Dar ştim că asta nu se poate, ar fi fost minciuna cea mai gogonată a premierului. Aşa că, decât să tacă dracului din gură, prin declaraţiile sale inepte ce şi-a zis Boc?... ia să le transmită investitorilor le salut roumain: S'il vous plait, messieurs...

Un comentariu:

BlacKat spunea...

Extraordinare observatii! Din pacate pentru noi toti, perfect adevarate.
Mi-e teama ca in urmatoarele decenii, si din cauza unor declaratii precum cele ale dlui Boc, aceasta tara va avea soarta Irlandei de la inceputul secolului XX: o emigrare din categoria exodului a celor care mai pot si mai stiu face un lucru cit de mic. Iar domnii politicieni vor fi nevoiti sa pastoreasca o mina de pensionari si de functionari publici buni de mai nimic.