De la o vreme, mai ales de când nu mai am pe cap Kevinul, am timp să casc gura pe net la fel de fel bloggeri şi, evident, să scriu mai mult pe blogul meu :) Uite-aşa am ajuns la un moment dat, mergând din link în link, şi pe blogul unui papagal, papagal la propriu, pentru că nu face nimic altceva decât să recite comunicatele emise de diversele autorităţi ale statului pentru a decreta solemn: "e bine", "avem perspective", "se simte ceva" etc.
Astăzi, papagalul respectiv a găsit de cuviinţă să lumineze naţiunea cu privire la cauzele pentru care leul nu s-a prăbuşit după alegeri. Mie mi se pare haios demersul lui din 2 motive:
1. De la turul 2 al alegerilor abia au trecut 16 zile :) deci e cam... devreme să fim optimişti!
2. Din pomposul tablou recitat ca o poezie învăţată pe dinafară la lecţia de economie a PD-L, lipseşte tocmai cheia de boltă a cauzelor rezistenţei leului: dobânda de referinţa practicată de BNR :). Păi, cu 8%, cât e acum, moneda noastră cred că e cea mai rentabilă din Europa. Spre comparaţie, dobânda de referinţă la zlot e vreo 3% iar despre Euribor tot românul ştie cât e: 1%. Asta înseamnă că e rentabil să iei de la o bancă din străinătate un credit de nevoi personale în euro, la o dobândă de 3-4%, schimbi banii în lei, îi bagi la o bancă românească, asta îţi dă 9-10-11% şi câştigi net un 6-7% numai din faptul că freci banii dintr-o parte în alta. Cum dracu' să nu fie leul tare?! În plus, o dobândă de referinţă mare şi un curs menţinut cu dinţii înseamnă mai multe depozite deschise de străini şi, pe cale de consecinţă, mai mulţi bani la dispoziţia băncilor din România pentru a credita... hm... oare ce? Nu cumva guvernul lui Boc?
Reversul acestui fenomen e că firmele româneşti, spre deosebire de cele europene (sau cele din Polonia), dacă vor să ia un credit în moneda naţională, adică moneda în care încasează facturile şi îşi plătesc angajaţii, o pot face numai la dobânzi de la 12-13% în sus, ceea ce e grotesc. O firmă românească ar trebui să meargă pe un profit de 15% doar ca să-şi poată plăti creditul, şi asta... în plină criză! Tare, nu? :))))) Părerea mea e că în condiţiile unei monede stabile şi a unei inflaţii de numai 4,5%, e de porc să te împrumuţi la dobânzi mai mari de 7%! Şi ca mine gândesc toţi antreprenorii din ţara asta, drept pentru care firmele româneşti fac ceea ce este corect: nu se împrumută, preferând să moară :))). Ori, mai puţine firme înseamnă o economie contractată, o economie contractată înseamnă o cerere mai mică, şi cum România e o ţară de import, vorbim de o cerere mai mică de produse şi servicii cu originea în străinătate, deci o cerere mai mică de valută. Păi şi atunci cum dracu' să nu fie leul stabil şi puternic?! Dacă omori economia cred şi eu că e stabil. Şi un mort e stabil în coşciugul lui. Suntem în Nirvana! :))
Problema nu e dacă leul se prăbuşeşte la ... 2 săptămâni de la alegeri, ci dacă leul va rezista la actualul nivel şi după ce:
- şomajul va trece de 9-10% (=încasări mai mici din CAS şi obligaţii mai mari de plată ale statului);
- toţi banii de la FMI vor fi fost luaţi (şi, desigur, haliţi instant!);
- încasările la bugetul statului, alea reale, nu prostiile raportate de ei, vor fi mai mici (din cauza falimentelor);
- dobânda de referinţă va fi adusă (dar va fi vreodată?!) la un nivel decent, pentru a fi stimulat mediul economic.
Când anume în viitor se vor întâmpla toate aceste lucruri, nu ştim, dar probabil în a doua jumătate a lui 2010 vom avea o imagine destul de clară. Până atunci orice discuţie despre prăbuşirea sau neprăbuşirea leului e simplă băgare de seamă.
Lectura de dimineaţă: he he, pe aceeaşi temă şi Ziarul Financiar de azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu