i. În sfârșit, #OccupyWallStreet pare să fi pătruns în media mainstream. Pe CNN.com, la secțiunea US, tronează pe prima pagină de mai bine de 12 ore un articol dedicat acestui șir de proteste. Va reuși establishmentul să creeze joburile de care America are atâta nevoie? Va funcționa în al 12-lea ceas teoria „trickle down” sau se va dovedi, ca și până acum, o prostie și o mare minciună?
ii. Dacă în urmă cu vreo două săptămâni, când am scris prima oară despre #OccupyWallStreet, mișcarea încă se organiza destul de vag pe Twitter, în acest moment hashtagul oferă 20 de noi miniposturi la fiecare 10 secunde - și trebuie să ținem cont de faptul că în SUA e noapte!
iii. Manifestul intitulat „Noua Republică” - porcărioara aia cu iz legionar despre care am scris în urmă cu câteva zile - trebuie deja revizuit. 10 TV, post recomandat în manifest pentru spălarea corectă pe creier, se pregătește să tragă obloanele, drept pentru care ar trebui scos de pe lista de recomandări...
iv. Cu prilejul unui concurs pentru un post de lector, Gabriel Liiceanu a lansat un atac imund la adresa Facultății de Filozofie și a unui asistent - mă rog, acum lector - de acolo, despre care zice că, deși e „o nulitate”, a luat concursul împotriva unui protejat al său care are 10 articole publicate în reviste indexate ISI (cea mai prestigioasă rețea de cunoaștere academică, un soi de Google Scholar - dar pe bani). Să amintim că pe criteriul ăsta Liiceanu însuși n-ar fi trebuit să fie niciodată profesor la Facultatea de Filozofie: el are 0 (zero) articole publicate în reviste indexate ISI.
v. Revenind la Noua Republică, nu pot să nu mă întreb: oare cum dracului vor ăștia să facă o nouă republică cu marotele unui vechi securist?!
vi. Și pentru final un articol excelent al lui Michael Parenti: Class Warfare Indeed, din care dau câteva citate:
„The moneyed class in this country has been doing class warfare on our heads and on those who came before us for more than two centuries. But when we point that out, when we use terms like class warfare, class conflict, and class struggle to describe the system of exploitation we live under - our indictments are dismissed out of hand and denounced as Marxist ideological ranting, foul and divisive.[...]
In fact, class itself is something of a verboten word. [...] So instead of working class, we hear of "working families" or "blue collar" and "white collar employees". Instead of lower class we hear of "inner city poor" and "low-income elderly." Instead of the capitalist owning class, we hear of the "more affluent" or the "upper quintile." [...]
"Class" is used with impunity and approval only when it has that magic neutralizing adjective "middle" attached to it. The middle class is an acceptable mainstream concept because it usually does not sharpen our sense of class struggle; it dilutes and muffles critical consciousness. If everyone in America is middle class (except for a few superrich and a minor stratum of very poor), there is little room for any awareness of class conflict.”
Nokia pleacă din România şi închide fabrica de la Jucu. În loc de 15.000 de locuri de muncă, cum ni se promitea în urmă cu 3 ani, atunci când Nokia a fost ajutată de imbecilii din conducerea statului român şi de imbecilii din administraţia locală a judeţului Cluj cu capitaluri importante să-şi relocheze producţia de la Bochum la Jucu, în loc de 15.000 de locuri de muncă am avut, aşadar, abia vreo 2.000 pentru 3 ani. Şi gata!
În schimb, firmele româneşti au avut parte în toată această perioadă de:
- impozit forfetar;
- controale şi supracontroale ale fiscului;
- blocaj financiar din partea statului (arieratele);
- schimbări permanente şi năucitoare ale Codului Fiscal.
Dacă un investitor român ar fi cerut facilităţile pe care le-au cerut (şi li s-a şi dat) Nokia, Ford, Renault, OTE etc. i s-ar fi râs în nas. De asemenea, dacă ar fi propus cineva ca statul să investească direct zecile de milioane în firme şi fabrici româneşti, s-ar fi trezit o mulţime de cretini să urle că ăsta e "socialism" - de parcă socialismul, dacă ţine de foame, ar fi ceva rău.
20 de ani s-au dus pe apa sâmbetei, practic acest eveniment reprezintă falimentul politicilor naţionale de dezvoltare pe model neoliberal începute de Petre Roman şi continuate neîntrerupt de toate guvernele de până acum. Investiţii importante ale statului s-au dus pe apa sâmbetei. Este falimentul neoliberalismului în România. De acum încolo politicienii vor trebui să-şi concedieze consilierii care mai sunt cu Milton Friedman la subraţ, şi să-şi ia alţii. Deşi mult mai sănătos ar fi să-i concediem noi pe ei.
Aceste capitaluri străine nu vin aici ca să stea. Ele vin pentru că, temporar, îndeplinim nişte condiţii de profitablitate. Acum aţi înţeles, idioţilor? Boc, ai înţeles, sau îţi trebuie un desen?!
Am apucat să vizionez aseară, că tot aveam teveul deschis după ce mă uitasem la Oțelul-Benfica, o parte dintr-o discuție dintre Mareanlupeaevz și Mihail Neamțu.
Spume peste spume că criza, că mișcare nouă, că oameni neînregimentați politic, că scârba multora față de pesedepenelepedele, că egzistă susținere la foști consilieri prezidențiali, oameni importanți (care? care?... cereau insistent detalii Mareanlupeaevz, tot ei răspunzând: Lăzăroiu...) șamd.
Aflu acum că indivizii ăștia, din rândul cărora face parte și celebrul necrofag Bleen, ăla care vroia să adune sinucigașii cu fărașul, ar avea și un manifest: Crez politic: O Nouă Republică.
Băi băieți.
Voi puțiți a legionarism de la o poștă. Neamțule, cu mutra aia de copil întârziat și silitor, cu ochelăreii ăia de tocilar, puți a legionarism de la o poștă. Nu ai nevoie de cămașă de verde, e suficient să deschizi gura.
Mesianismul este tipic mișcărilor extremiste. Manifestul vostru e mesianic. E o porcărie. Nu avem nevoie de „o nouă republică”, e suficientă asta pe care o avem - atâta doar că trebuie să ne purtăm frumos și civilizat cu ea. Noi, cetățenii.
Nu e nevoie de un nou partid, avem suficiente partide în România (mai puțin un partid comunist, dar chiar și așa - există mișcări comuniste!). Trebuie doar să reformăm partidele existente. Pentru asta, trebuie să ne mișcăm curul și să intrăm fiecare în ce partid ne regăsim, și să începem să le reformăm de acolo. Trebuie să votăm conștient, trebuie să facem politică în micro-universul nostru, al fiecăruia, să ne convingem rudele să nu mai voteze cu găleata, să nu mai voteze populiști, să nu mai voteze „contra”, să creadă în ceva. Dacă fiecare are grijă de micul său microcosmos așa cum are grijă de grădina din fața casei, România va fi mai frumoasă.
Imitatio Christi. Acesta e răspunsul, băi, creștinilor care vă pretindeți creștini că nu-l mai scoateți pe „Dumnezeu” din gură nici când vă spălați pe dinți. Să trăim, să vorbim, să ne comportăm așa cum ar vrea să trăiască, să vorbească, să se comporte toți cei pe care-i iubim, și România va deveni mai bună. Să iubim și să ne sacrificăm pentru ceilalți așa cum am vrea să ne iubească și să se sacrifice pentru noi ceilalți. Nu de o nouă aventură politică avem nevoie, ci de aceeași veche aventură, dar s-o facem curat, creștinește, cinstit față de noi înșine și aproapele nostru.
Mai puțină pasiune (individualism, egoism) și mai multă com-pasiune (iubire), ăsta e răspunsul creștin. Care vă pretindeți creștini...
Băi băieți, nu trăim nici o criză. „Pentru ca răul să triumfe în vremuri de criză bla bla bla, bla bla bla...”
Bleah.
320 de euro. Să repetăm împreună: trei sute douăzeci de euro. E-U-RO. Într-o țară în care salariul mediu e de 320 de euro, ceea ce e numiți voi „criză” e viață. Obișnuiți-vă naibii cu gândul asta. Așa va fi multă vreme de acum încolo, câtă vreme salariul mediu va continua să stea în zona lui 320 de euro. Încetați cu prostia asta, cu „criza”. Gata, petrecerea s-a încheiat! S-a stins lumina! Robinetul cu capitaluri ieftine din preajma intrării în NATO și UE a secat! E dimineață! Hai, la muncă, nu la întins mâna ca să mai pipăiți ceva pe sub fusta lui Albă ca Zăpada!
Băi Neamțule, se bucura inima în mine, băi, făcea tumbe la mine în chiept, că parcă-l auzeam pe Căpitanu' vitriolând împotriva „presei din Sărindar”, băi, când citeam ce zici tu în manifestul tău: „Sunt milioane de cetăţeni care ştiu că România nu e o cauză pierdută. Ei desfid impostura televiziunilor şi cinismul politicienilor care seamănă doar zgomot, intrigi, ură sau descurajare.” Așa e taică, teveurile din Sărindar și cu puliticienii vânduți care își rânjesc fasolea pe teveurile astea e dujmanii țării care ieste.
Dacă voi sunteți Mișcarea Populară a lu' Albă ca Zăpada, nu e de mirare că Gigi Becali vrea să urce în trenul vostru.
Ministrul Borbely, care pare să fi rămas ultima redută defensivă în fața RMGC, le-a întins acestora o momeală pe care am impresia că RMGC a înghițit-o cu tot cu cârlig.
Conform Hotnews (care citează Mediafax, care citează o știre AFP), ministrul le-a sugerat că ar fi bine ca RMGC să coboare concentrațiile de cianuri din lacul de acumulare de la 5 miligrame pe litru, la 3. Și care a fost răspunsul companiei? Păi, răspunsul companiei a fost acela că treaba, mda, se poate face, dar i-ar costa pe ei pe investitori, câteva zeci de milioane de dolari în plus:
„After the ministry's requests, we discussed with our experts and we analyzed the possibility to reduce the cyanide content in the tailings rejected in the pond to a maximum of 3 mg/litre. Of course, this implies significant costs”, Avram said. „We are talking about several dozen million dollars”, he added, stressing that these were early estimates.
Apropo, din interviul AFP mai rezultă și că exploatarea ar produce o concentrație de 5-7 mg / l, nicidecum de maxim 5, cum rezultă din traducerea Mediafax.
Nu știu cum li se pare altora, dar eu cred că reticența asta în a investi cele „câteva zeci de milioane de dolari” confirmă ceea ce ziceam în urmă cu un an: băieții ăștia n-au de gând să ecologizeze nimic după ce termină jaful. Vor lăsa în urma lor un prăpăd generalizat, și primii care o știu sunt ei înșiși. Pentru că treaba asta face parte, cu siguranță, din planul inițial. Vii într-o țară bananieră, le iei la proști bananele și după aia le dai cu flit. Că ei oricum sunt bananieri.
Nu de alta, dar mă gândesc și eu ca omul prost: păi dacă tu faci acum un iaz de decantare cu apă curată, nu e logic ca și costurile ulterioare ale ecologizării să fie mai mici? Niscaiva panseluțe, niscaiva brăduți, câțiva peștișori, și gata ecologizarea. Pentru că totul e deja curat. E drept că investești acum câteva zeci de milioane de dolari, dar n-o să mai fie nevoie să cheltui o sumă mare la final, pe procedura de ecologizare. Practic, dacă investești acum într-o tehnologie verde, nu faci decât să iei banii dintr-un buzunar și să-i bagi în altul. Tu, RMGC, nu pierzi nimic - că oricum „trebuie” să faci ecologizare!
În loc de asta, reprezentanții RMGC se declară speriați de perspectiva investiției în îmbunătățirea tehnologiei, își dau ochii peste cap și sunt atacați cu palpitații. Păi s-avem pardon dragilor, dar eu cred că dacă voi nu aveți de gând să lăsați un Bhopal în urma voastră, altfel zis să NU mai investiți cele câteva zeci de milioane în ecologizare - fie ea ante- sau post-factum -, nici nu ați mai avea atâtea palpitații.
Venerabilul DP Aligică a mai comis un text pe platforma Contributors în care și-a reluat anumite idei libertariano-randiene-teapartiste pe care le tot repetă de ceva vreme în spațiul public românesc ca un disc stricat, prilej cu care un anume comentator „mariusip” îi dă o replică savuroasă, pe care nu mă pot abține să nu o redau aici, fiindcă e memorabilă (pe alocuri am inserat comentariile mele):
„Testul banului pentru identificarea raspandacilor In principiu, o platforma precum Contributors este utila in lansarea unor idei, in incurajarea dialogului intre purtatorii/generatorii de idei si cei din “sala”. Din pacate, atunci cand in randul purtatorilor de idei se strecoara raspandaci (na, propagandisti) se perverteste intreg sensul unei asemenea platforme. Exista insa un test foarte simplu care permite separarea graului de neghina. Anglofonii zic asa: “follow the money”. Ca sa vezi daca ai de-a face cu un ganditor (adica o persoana care are capacitatea sa construiasca idei in care crede si sa le supuna spre analiza si altora) sau din contra, cu un propagandist (adica o persoana care are capacitatea sa impacheteze idei gata construite intr-o forma mai mult sau mai putin personala si care e platit sa le raspandeasca) trebuie sa gasesti raspunsul la urmatoarea intrebare: ce se va intampla cu veniturile preopinentului daca s-ar lasa covins la un moment dat de opusul ideilor sale, datorita soliditatii unor argumente? In cazul domnului Aligica, chestiunea sta cam asa: daca intr-o buna zi dansul ar crede ca problemele sistemului financiar global nu sunt cauzate de politicile de “stanga” din Europa ci de altceva (de exemplu de lipsa de reglementare si de control asupra capitalului speculativ international) si ar enunta in mod public o astfel de parere, oops, veniturile dansului ar fi in pericol (verificati care este legatura dintre dl. Aligica si Hudson Institute, cu ce se ocupa acest think-tank si care sunt finantatorii lui Hudson Institute, ca sa ma intelegeti ce spun) [Hudson Institute, actualmente în Washington, este una dintre principalele pepiniere de lideri de opinie conservator-reacționari, promovând prin publicațiile și cercetătorii sponsorizați subiecte ca, de exemplu, non-încălzirea globală și utilitatea semințelor modificate genetic, n.m.]. Ca atare, atentie va rog: opinia foarte transanta cu care se deschide articolul de fata publicat de dl. Aligica [Fraza la care se face referire sună așa: „Dupa zeci de ani de retorica iresponsabila si propaganda de stanga, s-a ajuns in sfarsit ca peste tot in lumea civilizata sa se puna public si vizibil pe tapet marea problema a “statului social” si a abuzurilor institutionalizate la care este supus platitorul de impozite si banul sau.”, n.m.] nu este de fapt o opinie, ci este linia oficiala a propagandei pe care este platit sa o disemineze (s.m.). Ce sens are atunci sa citesti mai departe ce scrie domnul Aligica, eventual chiar sa polemizezi cu el. E ca si cum ai incerca sa ai un dialog cu un robot telefonic (s.m.). Cat timp ideile unui om sunt legate de portofelul sau, ele nu au nicio valoare pentru cei din jurul sau. Nici nu stiu daca mai pot fi numite idei.”
E interesant că Aligică își ia banii (și) de la Hudson Institute, eu credeam că nu are treabă decât cu George Mason University (de fapt Mercatus Center), așa cum este prezentat pe Contributors.ro. George Mason University este universitatea „de casă” a republicanilor. Curioșii se pot uita pe Wikipedia la numele de politicieni care au absolvit de-a lungul timpului GMU pentru a-și face o părere despre apele ideologice în care se scaldă această universitate și institutul pe care îl patronează (nu zic, Doamne-ferește, că nu e o universitate de calitate, la care nu se face muncă științifică de calitate, zic doar că în chestiuni politice are o orientare și o misiune clară).
În altă ordine de idei, legat de acest „nou partid” pe care toți acești lătrăi plătiți îl visează, părerea mea e că nu se va face niciodată sau, dacă se va face, va eșua lamentabil. Până la urmă ca să faci un partid, nu e greu. Iată rețeta mea: aș vorbi cu un prieten care are un magazin virtual cu cel puțin 10.000 de înscriși, iau de acolo nume, prenume, adresă, CNP, le trec într-un tabel, inventez semnături, și gata. Dar ce faci mai departe? Cum îl finanțezi? Cum îl finanțezi ca să ia 5% din voturi, în condițiile în care PDL-ul „a ridicat ștacheta” la un nivel așa de înalt în ultimii ani (vezi cazul recent de la Neamț, cu Pinalti) încât oricine va dori să concureze cu succes în alegeri va trebui fie să aibă o notorietate uriașă, fie să aibă niște buzunare adânci ca Groapa Marianelor?!
Chiar și Băsescu se află în această dilemă, că altfel sigur o punea pe fiică-sa nu doar să înregistreze numele la OSIM, ci și partidul la tribunal. Să presupunem că îl vor lua pe Lăzăroiu, îi vor face repede o operație estetică pentru a-i schimba fața aia de psihopat, îi vor înființa un partid și îl vor lansa la apă. Cine o să-l voteze? Cei 100 de rătăciți care comentează pozitiv pe blogary.ro, pe articolele lui Aligică și pe cele ale lui Ștefan Vlaston? Bun, să zicem că PDL-ul își va rupe din finanțe și îl va împrumuta cu bani (cum au făcut cu EBA), ca să creeze diversiunea și să-l facă să intre în parlament, urmând ca după aceea să se reunească ambele partide sub aceeași pălărie. Păi câți bani va trebui să-și rupă de la gură PDL-ul ca să intre în parlament Albă ca Zăpadă?! Mai degrabă, riscul cel mare va fi ca Albă ca Zăpada să nu scoată mai mult de 1-2% iar ei, PDL-ul, să piardă câteva procente care ar putea fi esențiale, ținând cont de rahatul în care se află acum. Și pe care, cu fiecare zi ce trece, au tot mai puțin timp la dispoziție să-l facă să miroasă frumos!
În concluzie, degeaba scheaună și dau de pământ cu cozile lor virtuale micii dulăi propagandiști, întrebându-se de ce nu se înființează odată partidul lui pește prăjit și „care e problema”. Păi, problema e că ar trebui să înțeleagă că Hudson Institute și alte think-tankuri de-astea pe lângă care s-au aciuat și ei ca tot maidane... pardon, intelectualul cinstit, îi finanțează ca să latre, nu ca să muște. Când Hudson Institute o da și vreo 50 de milioane de dolari pentru înființarea și dezvoltarea unui partid politic în România, ceea ce se va întâmpla Sf. Așteaptă, adică la Paștele Cailor, mai stăm de vorbă. Până atunci le sugerăm micilor lătrăi să facă o încercare de integrare (nu în absolut!) cu asemănătorul-ca-denumire Partid al Poporului al lui DD-OTV, unde se vor putea regăsi cu alți „băsescianiști” de vârf, precum Florin Salam, Prințesa Ardealului, Ionică Ghicitorul, Magda lui Tolea, etc. etc. etc. Nu ne îndoim că se vor simți foarte bine în tovărășia acestor ilustre personaje și vor putea găsi și o tribună media de la care să-și exprime la un nivel adecvat teoriile personale privind reformarea României.
