Cine l-o fi pus pe Puiu Hașotti ministrul culturii?!

Citesc și mă crucesc. Ministrul culturii, dl. Puiu Hașotti, vrea să împiedice o cercetare științifică perfect legitimă și extrem de necesară pentru istoria poporului român, și anume prelevarea de ADN de la rămășițele pământești ale lui Vladislav I (Vlaicu Vodă). Se știe că în ultimii ani „a făcut școală” o teorie a profesorului Djuvara conform căreia primii voievozi valahi, Basarabii, erau de origine cumană. Teoria, din păcate, nu e susținută decât de ipoteze contextuale, în lipsa oricăror dovezi directe. La fel de valabilă e și cealaltă teorie, cea tradițională care zice că voievozii descălecători erau români de prin Făgăraș (pentru Valahia) sau Maramureș (pentru Moldova).

Dacă ar fi adevărată, teoria lui Djuvara ar avea câteva implicații care nu țin numai de gâdilarea sau scărpinarea ego-ului poporului român. De exemplu, ne putem pune întrebarea cât de valahă era clasa stăpânitoare, boierimea, care se presupune că a ocupat puterea odată cu venirea lui Basarab (în epoca medievală „rumân” era un termen de rușine, cam așa cum zicem noi azi - „băi țărane”, ceea ce indică indirect faptul că stăpânitorii erau de altă origine decât majoritatea populației). Și dacă Basarab a fost cuman, înseamnă că voievozii cumani veniseră pe la 1330 să-și recupereze voievodatul din care se știe că armatele cumane se refugiaseră în Ungaria, cu cățel, cu purcel, în preajma invaziei tătare de la 1241? Fusese Câmpia Bărăganului un pământ cuman până la 1241 și apoi, în aproape 100 de ani, se românizase (eventual prin migrații ale vlahilor de la sud de Dunăre), astfel încât odată reîntorși înapoi cumanii nu au mai avut de ales decât să constate realitatea de fapt - că noul lor stat va fi unul majoritar valah / românesc?

De aceea orice cercetare care e menită să aducă un pic de lumină cu privire la acea perioadă tulbure e mai mult decât binevenită, mai ales că între anii 330 (dată aproximativă la care Constantin cel Mare încă mai stăpânea malul stâng al Dunării, deci se poate presupune că imperiul continua să „emane” latinitate încoace) și 1185 (data la care apare în istorie Imperiul Bulgaro-Valah, deci românii apar ca entitate istorică indubitabilă) e o beznă aproape totală cu privire la originea poporului român, organizarea sa, obiceiuri, ocupații etc. În plus, orice teorie științifică de oarece notorietate merită, din principiu, verificată cu fapte. Dacă teoria lui Djuvara e falsă, ea trebuie pusă imediat la index, scutind munca și timpul viitorilor istorici de studiatul unor elucubrații. Dacă nu se demonstrează că teoria lui Djuvara e falsă, atunci o grămadă de istorici vor continua să piardă vremea analizând o prostie și o grămadă de energie academică va fi cheltuită pe o prostie, în loc să fie cheltuită pe ceva mai util. Și întrucât Vladislav I e descendent direct al lui Basarab I, un prilej mai nimerit decât actuala deshumare pentru a face lumină într-o controversă istorică nici că există.

Ei bine, ministrul culturii se opune demersurilor arheologilor, și se opune cu niște argumente absolut neștiințifice și primitive. „Este important că aceşti domnitori au marcat istoria naţională şi prea puţin important dacă au avut sau nu o ascendenţă cumană. [...] Din punctul meu de vedere, important este ce au realizat aceşti domnitori pentru România. Important este că s-au simţit români, iar prelevarea ADN-ului, care presupune deshumarea voievozilor, este neînsemnată comparativ cu amprenta pe care aceşti domnitori o au asupra poporului român şi istoriei acestuia.” Cum poți, ca ministru al culturii, să spui că voievozii de la 1300 se simțeau „români” când identitățile naționale, se știe, sunt niște constructe moderne care nu existau în perioada medievală?! Cum poți să fii ministrul culturii și să susții că niște fapte științific demonstrate nu sunt importante?! Cum poți să fii ministrul culturii și să susții că „punctul tău de vedere” e suficient ca să tranșezi o dispută științifică?!

Cu asemenea atitudini nu vom fi niciodată altceva decât o cultură mică, de periferie. O cultură mare are puterea de a pune sub lupă orice, inclusiv miturile fondatoare, fără teama de dispariție. Studiul ADN-ului Basarabilor ar putea da naștere la o întreagă literatură de specialitate sau la documentare TV care ar face istoria României interesantă și pentru străini. Marile culturi se remarcă prin felul în care reușesc să iradieze teme de discuție și producții culturale peste granițele naționale, iar aceste teme vin tocmai din capacitatea lor internă de înnoire. Noi trăim în continuare într-un univers mental format în general în secolele XVIII-XIX care a rămas nezdruncinat de atunci, bătut în cuie, „crezut și necercetat”. Este absurd. 

În încheiere aș vrea să relatez o chestie care mi se pare relevantă. În 1996, când eram student la filozofie, am scris un articol, un mic studiu, în care demonstram negru pe alb că poemul Demonism găsit în caietele lui Eminescu și evaluat de George Călinescu (un non-filozof) în lucrarea sa Opera lui Mihai Eminescu (1934) drept o dovadă mai mult decât clară a „schopenhauerismului” lui Eminescu, nu era altceva decât o schiță inspirată de cartea lui Max Stirner - Unicul și proprietatea sa, nicidecum de opera lui Schopenhauer. Poemul, schița aia, n-are nici o treabă cu Schopenhauer, se vede din avion că Eminescu era sub impresia cărții lui Stirner. Articolul respectiv l-am dat la vremea respectivă unei colege de la Litere să-l citească la un colocviu de filologie și apoi l-am publicat eu însumi într-o revistă literară (cred că în Literatorul, cândva prin 1997-1999). Deci a avut o mică circulație în mediile literare. Trecem peste faptul că literații habar n-aveau, nu auziseră de Max Stirner, nu știau de disputa lui Marx cu Stirner (în Ideologia Germană) și nici că Stirner apare citat în opera politică a lui Eminescu, dovadă clară că Eminescu îl citise. Ei bine, au trecut 15 ani de atunci și nu am auzit să fi fost preluat de vreunul din miliardele de „eminescologi” și dezvoltat în ceva mai amplu. Oare câte alte scrieri ale lui Eminescu, pe care George Călinescu le vedea ca fiind dovezi „clare” ale schopenhauerismului, sunt de fapt altceva? Întrebarea asta chiar nu contează în contextul unei culturi mici, periferice, care are nevoie doar de nițică mitologie fondatoare și nimic mai mult. Întrucât mitul stabilit de George Călinescu în urmă cu 80 de ani, și anume că izvorul filozofic principal al operei lui Eminescu e Schopenhauer și cu asta, basta, încă funcționează, e la loc de cinste, ce rost are să-l punem sub semnul întrebării?

De salutat: proiectul Dacoromanica.ro

De aproape un an de zile, de când sunt fericitul posesor al unui e-reader, citesc aproape la fel de mult ca în perioada facultății. Am ajuns astfel să cunosc cât de cât oferta de carte a mediului digital. Am devenit chiar și „consumator” de carte electronică, deși n-are rost să fac pe mironosița: 3/4 din ceea ce citesc e piratat. Totuși, am și cumpărat ceva cărți, preferând www.Elefant.ro pentru edițiile românești, www.ePagine.fr pentru cele în limba franceză și evident Amazon pentru cele în engleză.

Ei bine, astăzi, căutând să văd dacă nu găsesc pe undeva Pravila lui Vasile Lupu de la 1646, am avut surpriza să dau peste o bibliotecă digitală în limba română, www.dacoromanica.ro. Din câte mi-am dat seama este implicat în acest proiect domnul Florin Rotaru, fostul (sau poate și actualul) director al Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu” din București pe care am avut onoarea și plăcerea să-l cunosc cândva, ehei,  tocmai pe vremea când eram angajat la Ministerul Culturii (adică prin 1999-2000). E o plăcere cu atât mai mare să-mi readuc aminte de acea perioadă cu cât constat, așadar, că lucrurile se mișcă în cultura noastră - mai încet, e drept, dar se mișcă.

Biblioteca e destul de bogată. Partea de istorie, de exemplu, conține peste 2000 de volume. Există și multe imperfecțiuni. PDF-urile sunt toate imagine, adică nu OCR-izate, ceea ce le face greu de citit pe un e-reader normal, iar căutarea în site e destul de dubioasă. Totuși, e o inițiativă extraordinară, care merită salutată și popularizată.

Lăsaţi cultura în pace!

Demenţa cronică a guvernanţilor se pare că a atins noi limite superioare. Conform ziarului "Gândul" acum le-a venit rândul lucrătorilor din Cultură să fie tăiaţi cu barda nenorocită a acestor primitivi.

În urmă cu un deceniu am lucrat mai bine de un an la Ministerul Culturii şi trebuie să recunosc că simpatizez cu muzeografii, bibliotecarii, angajaţii caselor de cultură. Erau nişte oameni prost plătiţi atunci, şi sunt prost plătiţi şi acum, în ciuda misiunii lor de o importanţă naţională covârşitoare.

Aşa cum sistemul medical susţine forma fizică a românilor, tot aşa sistemul instituţiilor de cultură păstrează fiinţa naţională a poporului român. Casele de cultură, muzeele, bibliotecile, teatrele, filarmonicile - sunt sine qua non-ul oricărei culturi. Lor li se adaugă instituţiile şi profesioniştii pieţei libere: editurile care tipăresc cărţi, impresarii care caută şi lansează artişti noi, organizatorii privaţi de spectacole şi muzee (Castelul Bran, de exemplu, este un muzeu privat). Toate aceste instituţii şi toţi aceşti profesionişti formează cultura unei naţii, iar cultura este sine qua non-ul oricărei naţii. Există naţiuni fără ţară, fără zgârie nori, dar nu există naţiuni fără cultură.

Fiinţa naţională este ceva intangibil, şi nu chiar. Intangibilă, atunci când încercăm să o definim. Da, bunurile culturale nu se măsoară în kilograme sau în metri pătraţi. Da, euforia unui suflet - indiferent că vorbim de bucuria minusculă a ignarului care ascultă "Pumnii mei minte nu are" sau de publicul de la Ateneu - nu se măsoară cu cântarul sau cu metrul. Dar fiinţa naţională e dureros de tangibilă, atunci când nouă ne lipseşte şi o vedem la alte popoare. Idioţii care au dat din pix planul de reducere a personalului din cultură ar trebui să citească impresiile ruşinate pe care şi le făcea la 1825 Dinicu Golescu atunci când se uita la popoarele din vest. Când o vedem la alţii, e aşa uşor să o definim: uite, ăia au asta... şi asta... şi asta...

Mă uitam azi la demonstraţiile liceenilor francezi împotriva legii pensiilor. Aceştia sunt un popor, francezii sunt acelaşi popor de la 17 la 71 de ani. O aceeaşi conştiinţă. La noi, când a fost vorbă să se adune nişte sindicalişti, s-a dansat pinguinul şi ceferiştii au refuzat lupta, pe motiv că "ei nu sunt afectaţi". După aceea şi-au furat-o şi ei şi nu i-a mai salvat nimeni.

După ce că poporul român abia dacă mai formează un popor acum se doreşte aculturarea completă, aneantizarea completă a ceea ce a mai rămas din români.

Boc, idiotule! Băsescu, imbecilule! Mârlanilor! Nenorociţilor! Tâmpiţii dracului! Faceţi ceva din ţara asta animalelor, nu mai tăiaţi şi iar tăiaţi şi iar tăiaţi! Vreţi bani din cultură? Cum să aducă muzeografii bani dacă voi în loc să daţi bani pentru infrastructura de bază construiţi săli de sport în satele PDL şi telegondole peste Parâng?! Faceţi dracului autostrăzi, construiţi infrastructură, şi o să vedeţi că în clipa aia şi modeştii muzeografi vor aduce valută în ţară pentru că muzeele lor vor fi accesibile oricărui european!

Boc, Băsescu, aţi văzut vreodată castelele României? Aţi intrat vreodată la Peleş? Aţi respirat aerul pe care îl respira Carol I? Aţi fost la Bran? Aţi fost la Făgăraş? Aţi fost la Hunedoara? Aţi intrat în sala în care Iancu de Hunedoara dădea banchete, mama voastră de lepre? Aţi respirat aerul pe care l-a respirat Iancu de Hunedoara?...

Aţi fost la Curtea de Argeş? Aţi fost la Cozia? Aţi fost la Horezu? Aţi respirat aerul pe care l-au respirat voievozii noştri? Aerul în care doarme Mircea cel Bătrân?...

Când ai fost tu Boc, nenorocitule, ultima oară la Mausoleul de la Mărăşeşti să depui o coroană de flori? Când ai fost tu Băsescule, javră ordinară, ultima oară la Muzeul Brukenthal să vezi cum picta Luchian semiparalizat cu penelul legat de degete? Când aţi fost voi ultima dată la pas prin Sibiu, iude nenorocite?... Dar prin Iaşi?... Dar prin Suceava?... Dar prin Alba Iulia?

Când aţi respirat ultima oară acelaşi aer pe care îl respirăm şi noi şi oamenii care au grijă de lucrurile frumoase pe care le iubim?

Când aţi mers ultima oară la Putna? Dar la Suceviţa? Dar la Voroneţ? Dar la Dragomirna? Dar la Agapia? Măcar ştiţi ce sunt astea?...

Luaţi-vă labele murdare de pe cultură! Voi nu înţelegeţi nimic din ţara asta. Nu ca să vină nişte maimuţe decerebrate la putere a luptat străbunicul meu la Mărăşeşti şi nu ca să veniţi voi la putere a murit bunicul meu la Odesa în 1944. Nu pentru voi şi pentru ceea ce faceţi voi acum s-au sacrificat bunicii şi străbunicii noştri, nenorociţilor! Aţi ajuns la putere prin viclenie, furtişaguri, minciuni şi manevre murdare. Căraţi-vă! Plecaţi! Dispăreţi!

O coperta de carte

Am făcut o copertă pentru o carte care urmează să apară în curând: Fragmente de adolescent întârziat, de Leonid Dragomir.

Pe Leonid îl ştiu de aproape 17 ani, de când am intrat amândoi la Filozofie într-un an în care concurenţa era formidabilă, 11 (unsprezece) pe loc. Şi examenele nu erau grilă, cum se dau acum. Eu am intrat la "boboci", el la "bătrâni" (cei cu a doua facultate) fiindcă era deja medic veterinar. Privind retrospectiv e incredibil cât idealism putea exista în perioada aia. Nu mi-i pot închipui pe tinerii de azi ducându-se turmă să facă o facultate care nu le oferă, aparent, nici o calificare concretă.

Paradoxul face ca din toată generaţia aia formidabilă tocmai "bătrânul" Leonid să mai practice şi acum filozofia. Jumate dintre noi au abandonat facultatea până în anii 2-3, fie din constrângeri materiale, fie din cauza lui Mircea Flonta, care pica pe capete la cursul de "Teoria cunoaşterii". Din jumătatea rămasă, 90% au mai făcut o meserie şi doar  vreo 10% au continuat să profeseze. Dintre ăştia doar Leonid a ajuns să scrie cărţi. Restul, teze de doctorat. 

Pentru copertă am ales un fragment din Peder Severin Kroyer (1851-1909), un pictor danez a cărui operă am avut prilejul să o admir pe viu la Skagen, în Danemarca. Fragmentul nu e întâmplător... 

• e romantic, datorită prezenţei acelui glob indefinit despre care nu ştim dacă e luna sau soarele la apus (ori, cineva care mai scrie cărţi în aceste timpuri împuţite nu poate fi decât romantic) 
• e plin de contradicţii - apa/nisipul, lumina/reflecţia, zi/noapte, fluid/fix, cerul/marea - cum e şi scrisul lui Leonid
• vaporul e un simbol al căutării, al drumului neobosit, al căutării sensului...
• fiindcă simţeam că trebuie să exprimăm cumva şi nevoia de siguranţă a celui aflat într-un univers plin de nesiguranţă, am adăugat liniilor din titlu câteva mici linii ajutătoare, ca şi cum scrisul ar trebui "ajutat" să stea drept. 

Cartea va apărea în săptămânile viitoare cu o prefaţă scrisă de filozoful Mihai Şora.