22.11.20

La loc comanda!

Porcăria cu dosarul de la DNA pe numele fostului primar de la Sectorul 1, Daniel Tudorache, ne relevă un singur lucru: băieții sunt pe rahat rău de tot, disperați. PNL-ul cade, cade, cade și probabil nici cele mai optimiste calcule nu mai face posibilă o guvernare PNL + PMP + UDMR fără ajutorul USR, așa că tot ce i-a dus capul pe idioți a fost să scoată de la naftalină niște chestii - dracu' știe cât de adevărate - cu care să mai încerce să atenueze din cădere. Pe de o parte ar justifica simbolic furăciunea de la 1, adică: „uite domn'e, ăsta o acuza pe Clotilde de furt la urne, hoțul ăsta!” și ar acționa astfel în favoarea USR, pe de altă parte ar încerca o ultimă mobilizare a trupelor proprii, adică „hai băieți, un ultim atac, să nu capotăm chiar acum”!

Numai că teamă mi-e că fiecare zi până la duminica votului va aduce ziua și procentul de scădere pentru PNL, pentru că au reușit să facă atât de multe tâmpenii de când guvernează încât oamenii s-au scârbit de tot. Și, mai rău, cei care cochetau cu un vot pe bază de simpatie sunt acum hotărâți mai mult ca oricând să voteze cu PSD-ul. Eu știu o grămadă de oameni care au votat în ultimul deceniu cu PSR-ul lui Rotaru (ca și mine de altfel!) dar care astăzi sunt hotărâți să voteze PSD-ul, pe motiv că e mai important ca oricând să nu-și mai irosească votul. Sigur, PSR-ul nu lua decât câteva zeci de mii de voturi, dar dacă pui zeci de mii de voturi de aici, zeci de mii de voturi de dincolo, s-ar putea ca PSD-ul să câștige detașat alegerile.

Cât despre porcăria DNA, acest DNA, așa cum am demonstrat în urmă cu 3 ani, e o instituție care în proporție de peste 95% produce gunoi (vezi articolul meu: De ce este DNA ca un Sidex de pe vremuri). Peste 95% dintre dosarele DNA sunt clasate sau pică în instanță. Nu vă supărați, dar dacă eu aș produce creioane și din 100 de creioane doar 5 ajung în librării și, din cele care ajung, doar 3-4 se cumpără, atunci aș da faliment în câteva luni. DNA-ul, în schimb, nu are nici o problemă. Așa cum a văzut o țară întreagă cu prilejul OUG 13, DNA-ul deschide dosare pe lucruri complet cretine, care nu doar că nu sunt de competența sa, dar nici nu ar trebui luate în serios, din start. Dacă eu m-aș duce la Mega Image să cumpăr cauciucuri de iarnă chiar și cea mai novice vânzătoare ar ști să-mi spună că la Mega Image nu pot cumpăra cauciucuri de iarnă. În schimb, când a fost OUG 13, trei descreierați au „denunțat” guvernul Grindeanu la DNA că a dat un OUG, și DNA-ului i-a trebuit vreo 2 luni ca să clasifice tâmpenia aia. Care în mod evident nu era de competența sa. Pe OUG-urile guvernului trebuie să se pronunțe parlamentul, nu procurorii!

Nu e greu să-ți dai seama că nici în cazul făcăturii disperate împotriva lui Tudorache nu se va întâmpla nimic, fiind o simplă muncă-gunoi a DNA-ului redevenit poliție politică pe ultima sută de metri a campaniei electorale. Tudorache nu are mai nimic pe numele lui, tocmai de aceea fiind nevoie să fie scoasă din pălărie o poveste alambicată în care să poată fi implicate fosta soție (și, pare-se, actuala concubină) și o menajeră. Totul sună atât de idiot încât nu e greu să-ți dai seama că așa ceva nici nu poate fi probat, nici nu va avea finalitate, multe lucruri imputate fiind, de altfel, în prag de prescriere. 

Dar rostul acestei tâmpenii nu e să aibă vreo finalitate juridică, ci să dea un ultim impuls, aproape disperat, campaniei dreptei. PNL-ul și-a dat arama pe față în ultimul an. Românii or fi proști, dar nu tâmpiți. Nu poți să te ascunzi permanent în spatele pandemiei, să nu mărești alocațiile și pensiile, dar să anunți că vei cumpăra alte F16-uri! Nu poți să dai la infinit vina pe PSD pentru că pandemia te-a prins cu pantalonii în vine în sistemul sanitar, dar spitalele să-ți ia foc la 9 luni de la debutul pandemiei! Nu poți să bagi în carantină localitățile cu primari pesediști dar să le lași în pace pe cele ale electoratului propriu, doar ca să vezi cum decolează infectările în „civilizatul Ardial”! Și așa mai departe. Scârba oamenilor e imensă și crește pe zi ce trece. Liberalii, care se vedeau pe cai mari la începutul anului, atunci când sondajele îi dădeau pe la 40%, vor trece gâfâind de ziua de 6 decembrie. Dacă bețivanul de Orban ar mai guverna o lună, probabil i-ar duce sub 20%.

Niciun comentariu: