12.11.14

Al dracului să fie care și-o mai pune candidatul după sondaje!


Cred că întrebarea tuturor, după simulacrul de „dezbatere” de aseară, e cum de a ajuns neamțul ăsta încet la vorbă și se pare că și la minte să candideze pentru cea mai înaltă funcție din stat din partea unui partid cu reale șanse de a câștiga funcția.

Adică, înțeleg să candideze un muțunache precum acel Mircea Amariței din partea unui partid complet necunoscut, dar nu înțeleg cum de un partid cu sute de parlamentari, primari, mii de consilieri locali etc. - altfel zis, cu un corp politic foarte puternic - nu a reușit să găsească altceva decât ... pe Iohannis.

În condițiile în care de ani de zile îl aveau în curte pe Crin Antonescu. Crin Antonescu avea experiența campaniei din 2009, e un personaj bătăios, cunoștea multe dintre chichițele PSD-ului.

Ei bine, se pare că imbecilii și-ar fi făcut niște sondaje interne în urma cărora ar fi rezultat că Antonescu e foarte slab văzut de electorat (ceea ce era normal, după ruperea USL). Mai mult, cică Antonescu nici nu ar fi intrat în turul 2, ceea ce mi-e greu să cred (cine l-ar devansat?!). Și așa au ajuns să-l pună candidat pe Iohannis, deși Iohannis nu a ieșit niciodată din târgușorul său de provincie, fiind pur și simplu copleșit de această campanie.

Eu nu zic că Iohannis n-are șanse să progreseze (deși la 55 de ani nu cred că mai poate constitui o alternativă serioasă în 2019), dar înainte de a fi prezidențiabil cred că era mai bine să fie dus o tură prin parlament. Nu poți sări de la primăria unui oraș cu 150.000 de locuitori direct la președinția unei țări. Ar fi trebuit să facă mai multă politică la București, să fie pus în situații dificile, să evalueze compromisuri și să vorbească dracului mai mult.

Românul are o vorbă: când e să-ți ia Dumnezeu mințile, ți le ia de tot. Noii liberali (PNL/PDL) au făcut sondaje și sondajele le-au luat mintea de tot. De altfel asta spune multe și despre rolul pe care ar fi urmat să-l joace Iohannis pentru ei odată ajuns la Cotroceni: simplu element decorativ care „dă bine”.

Eu sunt sigur că Antonescu s-ar fi bătut la fel de feroce ca în campania din 2009 și ar fi recuperat orice fel de distanță față de oricine aflat pe locul 2, iar în cazul unor astfel de dezbateri împotriva lui Ponta s-ar fi prezentat la un nivel infinit superior celui la care s-a prezentat Iohannis. De asemenea, nu am nici o îndoială că Antonescu ar fi știut să explice ruperea USL în așa fel încât măcar o parte a populației să îi dea dreptate.

Cu alegerea lui Iohannis, noii liberali și-au tras un glonte în picior.

2 comentarii:

ThinkAgainRo spunea...

CIOLANIS nu a fost ales sau desemnat democratic ci in urma unei lovituri regizata din afara tarii! De asta CRin Antonescu nu il sprijina deloc! CRIN nu putea fi desemnat candidat PNL fiindca nu e securist, mason si e imprevizibil (amintiti-va ca el a dat lovitura de gratie poriectului ROsia MONTANA-deocamdata)! Ciolanis este papusa perfecta a Washignton si EU! Tocmai din acest motiv eu il vreau pe PONTA!

AristotelCostel spunea...

Antonescu pare ca a fost ademenit pe o cale gresită sau constrans s-o aleaga, iar dupa ce a ales-o... si-a luat-o. Alegerea lui a coincis cu momentul in care DNA culegea liberal cu liberal, iar fix dupa cazul "Uioreanu" s-a produs... "schimbarea".

Nu exclud posibilitatea ca si el sa fie un... dum-dum. La congresul PNL s-a vazut cum a fost aruncat din tren de catre primarul neamț cu retard... țais.

În teorie, Ciolanis părea digerabil pentru cele 2 milioane de pupinbăsiști retardați, iar la cât se agită blogroll-ul meu de dreapta, au avut dreptate să-l aleagă. Toți "obiectivii" urlă de proști ce sunt sau... urlă prostia în ei... în timpul campaniei electorale.

Dar cum naiba să prostești 3 milioane de antibăsiști cu un retardat ca Iohannis? Bombalarul ăsta și-a demotivat total votacii din primul tur, iar propaganda securistă de prostit proști nu face decât să întărâte cele două milioane de prostovani pupinbăsiști care, oricât ar fi de motivați, tot 2 milioane de prostovani pupinbăsiști sunt.

Cred că am fost destul de clar. :D