Prima chestie interesantă. Sunt curios ce se va alege de partidul lui DD fără cel mai important mijloc de propagandă din curtea proprie, televiziunea. OTV-ul a fost executat cu sânge rece, iar DDTV-ul e ca și scos de pe rețelele de cablu.
PP-DD-ul e un partid care a avut un singur atu important: dispunea de o televiziune cu priză la public. Nu contează cum a fost făcută această priză. Cu elodii, tomberoane, magdaciumace ș.a.m.d. La un moment dat în locul elodiilor a început să se discute politică și DD a reușit să trimită câteva zeci de oameni în Parlament. Spre deosebire de un partid ca PAS, care abia a reușit să adune 20 de candidați. Nu mai zic de PRM sau Ecologiști, care au și dat o avere pe candidaturi fără să obțină nimic. Asta e. Avantaj PPDD!
Numai că de acum e cam nasol. Fără televiziuni, PPDD-ul e condamnat la tăcere. Vor fi și ei invitați la alte televiziuni, dar în limita celor 14% de la alegeri - limită care, de fapt, va deveni tot mai joasă din cauza migrației parlamentare, care a și început. Establishmentul pare hotărât să le aplice aceeași rețetă de ocultare care a condamnat cândva la obscuritate nu doar partide parlamentare de 3-5% (PSM-ul, PDAR-ul, PNȚ-CD-ul de după 2000...) ci și un partid precum „România Mare”, care spărgea „topurile” la alegerile din 2000.
Bineînțeles, există cu siguranță soluția înființării unei noi televiziuni, însă treaba asta durează. La ultima pauză forțată, atunci când a fost suspendat pe timpul lui Năstase, DD parcă a avut nevoie de peste un an pentru a reuși să-și reînființeze postul. Practic, prin lovitura de azi PPDD-ul ratează europarlamentarele (de care ne mai despart doar un an și cinci luni) și e în pericol să rateze și alegerile prezidențiale. Cu 14% PPDD-ul ar fi putut trimite la anul în jur de 5-6 europarlamentari. Dacă se compromite suficient până atunci fără posibilitatea de a-și putea ține în priză electoratul, e în pericol să pice chiar sub 5%. Marea problemă a acestui partid e că liderul său de facto, domnul Dan, cel pe care îl cunoaște și cu care se identifică poporul, nu a intrat în parlament și nici nu are vreo funcție în partid, ceea ce înseamnă că nici televiziunile nu sunt obligate să-l bage în seamă, să-l invite pe la emisiuni politice, să-i facă propagandă. Votanții simpli vor avea senzația că au votat cu PPDD-ul și i-au trimis în Parlament pe unii care stau degeaba. Cum s-ar zice în fotbal, PPDD-ul s-a născut talent și e în mare pericol să moară... speranță.
A doua treabă interesantă vine dinspre guvern. Prostia pe care vor să o implementeze - firmele care nu au cifră de afaceri de 65.000 de euro să plătească 3% din venit - e mai rea decât forfetarul lui Pogea. Și inutilă. Așa cum am scris cândva pe celălalt blog, pe Balon, forfetarul lui Pogea a fost o chestie bună la acea vreme pentru că a ridicat vălul de pe toată mizeria mediului privat românesc. A arătat că de fapt ne complăceam într-o minciună, că România nu avea o economie de piață funcțională și că numărul societăților comerciale, care ar trebui să fie un indicator al antreprenoriatului și al dezvoltării economiei de piață, era mult umflat. Problema e că astăzi știm toate aceste lucruri. Ceea ce înseamnă că e inutil să mai vină unii, după 4 ani, și să zică „hai să vedem câți mai dau faliment runda asta”. Păi, câți să dea? Or să dea, iarăși, mulți, și ca și în 2009, va fi un efect la fel de devastator în economie. Pentru că majoritatea firmelor, „sereleurilor”, românești, sunt din zona măruntă, sub 65.000 de euro (nu mai zic că stabilirea normei în euro e o imbecilitate). Conform celor mai recente statistici [1], nu mai puțin de 479.519 firme au o cifră de afaceri medie de 15.500 de euro pe an. Ăștia, deci, cred guvernanții, sunt clienți siguri pentru neoforfetar. Poate unora li se pare puțin, dar eu vă zic că 15.500 de euro (adică aprox. 67.500 de lei ) înseamnă foarte mult. Numai cine nu a pornit la drum cu 200 de lei capital social și nimic altceva în plus nu e în stare să aproximeze corect cât efort trebuie să depună un antreprenor mărunt pentru a aduna acești 67.500 de lei. Pe lângă asta, unul poate e prestator de servicii cu valoare adăugată mare, și 3% nu-l deranjează prea mult, dar altul poate că e un mic montator de termopane, sau un proprietar de butic online, care are marjă de 10%. Pe ăsta impozitul obligatoriu de 3% îl omoară. Scurt.
În campanie eu și cu colegii din P.A.S. (www.pasro.ro și www.pas-bucuresti.ro) am fost singurii care am propus răspicat revenirea la o impozitare progresivă a profiturilor, singura soluție logică prin care se pot colecta bani mai mulți la buget fără a afecta micii proprietari de sereleuri, buticuri și alte forme de auto-angajare. Oameni care nu vor decât să muncească și, fiindcă nu o pot face în altă parte (fiindcă nu există locuri de muncă suficiente) o fac în cadrul propriei lor afaceri, măruntă, amărâtă, la colț de stradă sau în cine știe ce garsonieră închiriată. Conform unor calcule făcute de grupul economic al P.A.S. „în 2011, dacă profitul celor mai rentabile 15 companii din România, care funcționează în special pe piețe de tip monopol și oligopol, ar fi fost impozitat cu doar 4% în plus, așadar cu 20%, atunci profitul a peste 175.000 de mici companii, în general cu capital românesc, ar fi putut fi impozitat cu doar 3% - bugetul țării nu ar fi avut de suferit”. Dar deh, o asemenea propunere venea, nu-i așa?... de la un partid de „comunijti” sau, mai rău, de „național-comunijti”, cum ne ziceau câțiva hipsteri cu caș la gură de prin zona CriticAtac, altfel băieți buni, de stânga (poate de mâna stângă...), drept pentru care lasă că tot mai bună e slugărnicia față de FMI și reciclarea forfetarului.
---
[1] vezi Adevărul din 28 noiembrie 2012, http://adevarul.ro/economie/afaceri/afacerea-romani-zero-profit-zero-angajati-zero-vanzari-1_50b64cfc7c42d5a663a5a28a/index.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu