Previzibilul s-a întâmplat: puterea cu numai 10%-15% susținere populară a căpătat și a doua funcție în stat, lăsată liberă din motive înțelese numai de Victor Ponta și ceilalți pesediști de vârf.
În acest fel USL-ul s-a umplut de ridicol și PDL-ul își asigură o guvernare liniștită până la sfârșitul anului viitor și, cred eu, chiar și după aceea. Au toate pârghiile puterii și un morman de liniște de acum încolo pentru a „pregăti” alegerile.
Din acest moment chiar și demiterea lui Băsescu devine o iluzie, pentru că în perioada suspendării sale al doilea om în stat va fi unul de la PDL. Nu că demiterea ar fi reprezentat o reală posibilitate... Dar nu văd ce rost are să faci declarații sforăitoare când tu ești pe cale să-ți tai craca de sub picioare.
Ce dracu' o fi fost în capul lui Ponta?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu