Trei adevăruri despre România

Viitor de aur ţara noastră are.

Trebuie să recunoaştem că guvernul ăsta reuşeşte totuşi, chiar dacă involuntar, să ne dezvăluie realitatea urâtă (şi mincinoasă) în care se zbate România de azi.

1. Forfetarul ne-a spus adevărul despre şubrezimea agenţilor economici

Aşa, bunăoară, a fost cu forfetarul. Vreo doi ani de la intrarea în UE toată lumea se întreba de ce nu absorbim fonduri. Toată lumea îi dădea cu birocraţia, cu dezinteresul, şi abia forfetarul a arătat realitatea: în România nu are cine să absoarbă fondurile europene. Mă rog, nu atâtea câte ne-au fost alocate. De bună credinţă, ăia de la Bruxelles au luat de bune cifrele raportate de guvernanţii noştri (care vroiau să se bage pe ei şi familiile lor, oricum, cu orice costuri pentru ţară, în UE), de exemplu cifra privitoare la numărul de companii private (undeva la 600.000 în 2007) şi ne-au alocat fonduri în concordanţă cu ceea ce s-a raportat. Forfetarul a dovedit că de fapt un număr imens (undeva între 100 şi 200.000, la care se adaugă şi firmele care au dat faliment pe fondul crizei economice) de companii private erau... vai de capul lor. Economia României, care nu era pregătită pentru intrarea în UE, pur şi simplu nu putea absorbi 13 miliarde de euro din 2007 până în 2013. Forfetarul a fost hârtia de turnesol. Cu 20-30% din mediul economic format din firme care mor ca muştele când li se cer 100 de euro pe lună evident că nu ai nici ce să faci, nici ce să speri. Pentru comparaţie, un băiat care întoarce cartofii la un McDonald's din Franţa câştigă minim 7-800 de euro pe lună, ceea ce îl face mult mai valoros decât o grămadă din aşa zisele companii private cu care se lăuda România în 2007. De altfel oamenii angajaţi în economia reală ştiau de multă vreme care e realitatea. Nu ştiu câţi ne mai amintim declaraţia acelui expat care zicea că în România "numai vreo 8 milioane de oameni produc şi consumă". Numai guvernanţii, din turnul de fildeş al economiei care duduia, păreau să nu vadă realitatea.

2. Bacalaureatul ne spune adevărul despre viitorul înfundat al naţiunii

Suntem în 2011. Sunt deja câţiva ani de când au ajuns la maturitate generaţiile pentru care comunismul nu mai reprezintă nici măcar o dată de naştere în buletin. Peste generaţiile astea au trecut vreo zece reforme ale învăţământului, din care vreo trei majore (Marga, Andronescu, Funeriu...). Nu întâmplător, tot de vreo câţiva ani, angajatorii se plâng că tinerii care ies din licee sau facultăţi sunt uşor retardaţi. În masă. Desigur, nu e o întâmplare. Când faci varză din creierele copiilor, cu reforme peste reforme, fără nici un ţel, nu poţi spera să obţii decât şvaiţăr cu mămăligă. Dacă îi mai şi confrunţi cu anomia actuală, care ridică la rang de model toţi idioţii şi toate curvele care au parte de o clipă de glorie, suficient cât să fie băgaţi în seamă de o mass-media debilă, bomba e gata amorsată. Un prim semnal de alarmă asupra învăţământului s-a dat acum câţiva ani, când s-a descoperit că Universitatea "Spiru Haret" dădea diplome de absolvire pe bandă rulantă la toţi cretinii. Atunci, dacă îmi amintesc bine, s-a pus batista pe ţambal şi s-a mers mai departe. Iată însă că situaţia din învăţământ a explodat în această perioadă: un pic de plus la organizarea bacalaureatului, şi s-a descoperit instant că liceenii noştri nu sunt deloc aşa de grozavi după cum suna propaganda oficială, care ne lua ochii cu "olimpicii". 44% promovabilitate e un dezastru naţional. Şi nici anul trecut rezultatul nu fusese senzaţional: 67,4%. Aşadar, angajatorii nu minţeau atunci când se plângeau de calitatea tinerilor. Partea bună e că s-a descoperit adevărul, partea proastă e că pentru corectarea acestei situaţii va fi nevoie cu siguranţă de încă o reformă. Partea şi mai proastă e că s-ar putea să nu-şi dorească nimeni această reformă: oligarhii îşi vor trimite odraslele la studii în Elveţia. Tinerii-carne-de-tun de acasă pot sta şi fără bacalaureat, fiindcă gloanţele care  le vor ciurui curul în viitor (la propriu sau la figurat) n-o să-i întrebe nici de logaritmi, nici de legea lui Ohm, nici definiţia imperativului categoric la Kant, nici ce angoase aveau Fred şi Doamna T.

3. Recensământul va fi bomboana de pe colivă

Tot actualei puteri îi revine sarcina (ingrată) de a dezvălui adevărul despre numărul populaţiei. Oficial, România încă mai are 21,5 milioane de locuitori, ceea ce sună frumos pentru puţinii investitori care se mai aventurează pe aici aşteptându-se să găsească cea mai mare piaţă din sud-estul Europei şi cel mai mare rezervor de forţă de muncă. Şi sună frumos şi pentru statisticienii guvernului, care calculează rata şomajului şi alţi indicatori extraordinar de importanţi raportat la forţa de muncă ce rezultă din această cifră. Recensământul va arăta care este adevărul şi în privinţa aceasta. Populaţia nu mai depăşeşte, probabil, 18 milioane, iar raportat la forţa de muncă din ţară şomajul real va fi, din toamnă, dacă se va accepta adevărul, de 10-15%.

Asta e.