Cu un singur lucru nu sunt deloc de acord din ceea ce zice Parenti: „lumeatreizarea” lumii (17:40) nu este scopul capitalismului contemporan. Ea este o fatalitate. Spațiul e prea mic aici ca să o explic, dar cert este că pauperizarea maselor occidentale nu e deloc un lucru pe care capitalismul contemporan îl dorește neapărat.
Hai să judecăm logic. Să vorbim strict de America, inima sistemului economic mondial. Dacă toți americanii vor ajunge la un salariu mediu de 1 dolar pe oră, cine va mai susține PIB-ul Americii?! Conform ultimelor date ale biroului de statistică american, 70% din PIB-ul Americii e susținut de consumul privat (e adevărat că mărimea procentului poate fi contestată, dar insignifiant). Deci, dacă americanul mediu se pauperizează, undeva spre 70% din PIB-ul Americii se duce naibii. Este această descreștere în logica economică a capitalismului? Nu.
Cum ar mai fi Steve Jobs miliardar dacă oamenii nu ar mai avea bani să cumpere joculețe cretine pentru cretinelul lor aparat Iphone? Nu ar mai fi. Nici Starbucks nu ar mai vinde nimic. Nici McDo. Etc. Deci pauperizarea, în opinia mea, nu face parte din scopurile intrinseci ale capitalismului.
Și totuși pauperizarea pare inevitabilă. Actuala depresie economică a fost precedată în 2005 de imposibilitatea americanului mediu de a mai economisi ceva. În 2005 curgea încă lapte și miere și colapsul imobiliar era întrezărit de foarte, foarte, foarte puțină lume, deci acel mic semnal de alarmă nu a fost luat în seamă de nimeni. Și toate graficele ne arată că de la „the Nixon shock” (evenimentul fondator al capitalismului contemporan) încoace rata economisirii s-a redus constant, de la 10% în 1970 până la 1% în 2005.
Ce e mai important, e că fiecare recesiune minoră a accentuat din nou rata de economisire (ceea ce e logic: când e recesiune oamenii se tem de viitor și reîncep să pună bani deoparte), dar niciodată până la nivelul de dinaintea recesiunii minore precedente. Actualul nivel de economisire al americanilor e la un mult mai sănătos 6,5%, dar încă e la jumătate din cel al precedentei recesiuni majore (cea de la începutul anilor 90). Rezultă așadar că dacă lucrurile vor continua astfel, la un moment va veni o recesiune care va surprinde populația celei mai mari superputeri a lumii și fără joburi, și fără „savings”.
Suntem obligați să conchidem că după 1990 s-a întâmplat într-adevăr ceva, și nu în bine. Nu o zic eu, o zic cifrele (exact aceeași situație se pare că e verificabilă și pentru piața muncii și a joburilor full time din ultimii 30 de ani). Asta nu înseamnă că pauperizarea maselor e scopul capitalismului cu pălărie de cowboy, la fel cum nici scopul intrinsec al lui Ted Bundy nu era acela de-a omorî studente.
4 comentarii:
Scopul capitalismului nu este acela de a produce pauperizare insa pauperizarea este inevitabila. E ceva gresit aici nu credeti? Atunci daca nu este scopul este cu siguranta finalitatea. Problema capitalismului este ca bogatii nu se mai satura. Cat e suficient 1 miliard, 2, 3, 5? Sau 150 trilioane dolari cat are familia aia de care nu vorbeste nimeni? Sunt lesinati dupa bani. Warren Buffett e mai fericit ca are 80 miliarde? Traieste mai bine decat cu 40 de miliarde? Parca aud vorba aia: "Nu exista un sistem mai bun decat capitalismul."
Parerea mea de femeie proasta e ca in acest moment capitalismul e incapabil sa isi duca pina la capat gindirea asupra propriilor argumente. Incapabil, cu alte cuvinte, sa inteleaga ca, in goana dupa maximizarea profitului, s-a ajuns la distrugerea motorului insusi al capitalismului, a consumatorilor bogati, creditabili, din Occident. Degeaba produci pantofi Nike cu 10 dolari perechea in Asia daca nu mai ai clientii americani dispusi sa dea 100 de dolari pe ei pt ca acesti clienti si-au pierdut slujbele lor bune, bine remunerate, si au ajuns sa lucreze la McDo. Sistemul a ajuns in pragul disolutiei, ca si cel feudalist dupa descoperirea motorului cu aburi. Din nefericire pentru noi (din nou, femeie fiind nu ma pot bucura ca am ajuns sa traim in vremuri interesante din punct de vedere istoric) vom asista, daca nu la completa inlocuire a sistemului, cel putin la ultimele lui zvicniri.
Din aceasta perspectiva nu mai e ilogic ca, desi nu isi doreste direct pauperizarea clientilor sai, reuseste totusi sa duca inevitabil la saracirea fostei clase de mijloc occidentale.
@Vasile: cam așa cum pune problema Blackcat aș pune-o și eu, numai că argumentația mea ar necesita mult prea mult spațiu.
Într-adevăr, problema bogăției, și mai ales a ruperii bogăției financiare de cea reală este la ora actuală centrală pentru a înțelege destinul de victime ale lui Ted Bundy pe care ni-l rezervă sistemul. Să le dăm un exemplu cititorilor. Să zicem că eu am 10.000.000 de dolari în cash, moștenire de familie, și tu ai puși deoparte 1.000 de dolari, economii din muncă, „savings”. Amândoi am auzit că anul ăsta economia va merge bine, va crește, și e un an bun de investit la bursă, pentru că randamentul va fi în jur de 15%. După un an de zile suntem fericiți, constatăm că nu ne-am înșelat, dar care sunt rezultatele? Eu mi-am sporit averea cu 1,5 milioane de dolari în timp ce tu ți-ai sporit-o cu... 150 de dolari. Asta e una din cauzele pentru care capitalismul e ca Ted Bundy. Nu vrea să te omoare. Dar o va face.
În filmul prezentat aici Parenti are o remarcă excelentă, pe care ar trebui să o repetăm pentru toate capetele seci: bunăstarea nu e produsă de capitalism, ci de lupta oamenilor pentru democrație. Printre idealurile celor care au luptat pentru libertate în sec. XIX se număra și suprataxarea moștenirilor. Special pentru a fi împiedicate asemenea aberații prin care statul degeaba e mult mai productiv decât muncă.
@eugen: pauperizarea este opera directă a propriilor noștri politicieni cu largul concurs al marilor puteri, după cum rezultă și din telegramele Wikileaks.
În 1990 se cânta în Piața Universității: „Cine este fesenist / Ori e prost, ori comunist”.
Well, poate că ar fi cazul ca filolicuricii să ne explice ce era Jack Matlock, ambasadorul SUA din 1990 de la București: prost, comunist sau o simplă jigodie?
FMI-ul nu face decât să constate că avem pantalonii uzi între craci, în rest a jucat strict după interesul băncilor austriece, grecești, franțuzești etc. pentru a împiedica adâncirea crizei din zona euro printr-o prăbușire necontrolată a României (dacă picau băncile din România se prăbușeau și mamele lor din Grecia, care oricum era în rahat până la gât). Numai naivii își închipuie că FMI-ul e organizație de caritate; FMI-ul, atunci când vorbește de România, are mai multe lucruri de discutat cu bancherii din Europa decât cu cretinelul de Boc.
Trimiteți un comentariu