Sistemul de pensii este sustenabil!

Am auzit şi eu aseară declaraţiile lui Botiş. Iniţial nu le-am dat atenţie fiindcă am crezut că omul habar nu are ce e aia o schema Ponzi. Şi probabil nici nu are habar... propriu-zis. Însă era clar că ştie el ceva, adică măcar era conştient de faptul că o schemă Ponzi reprezintă o schemă financiară nesustenabilă pe termen lung.

Gravitatea declaraţiei ţine însă de alt aspect. Prin declaraţia de ieri ditamai ministrul muncii herr Botiş ne dă tuturor binecuvântarea muncii la negru. Pentru că trebuie să fii tâmpit să mai cotizezi la sistemul public de pensii, câtă vreme însuşi ministrul ţi-a zis că sistemul ăsta e nesustenabil!

Păi nu?!

Şi putem merge cu consecinţele logice ale unei asemenea declaraţii de cretin mult mai departe, şi anume... până la disoluţia acestei ţări inutile numită "România". Din partea mea România poate să se ducă dracului dacă nu e decât o entitate statală care îmi mănâncă banii degeaba pentru simplul motiv că m-am născut în interiorul graniţelor ei. Bucată cu bucată: Moldova să o ia moldovenii, Dobrogea să o ia bulgarii, Transilvania ungurii şi tot aşa. Până n-o mai rămâne nimic.

Bineinţeles, lăsând gluma la o parte, declaraţiile ministrului sunt o prostie, pentru că sistemul public de pensii e absolut sustenabil, cu două condiţii mari şi late (ambele condiţii, luate independent, sunt necesare dar nu şi suficiente):

#1. sistemul să fie managerizat responsabil (adică: fără promisiuni aiuristice de măriri de pensii, fără deturnarea fondurilor spre alte scopuri, fără pensionări anticipate care să mascheze şomajul etc.);
#2. munca salariată şi capitalul să participe în mod egal la câştig şi la pierderi - până una alta, în ultimii 20-30 de ani, de când a reînceput restauraţia neoliberală, partea muncii salariate în totalul veniturilor globale a scăzut constant, în timp ce partea capitalurilor a crescut constant; nu acelaşi lucru se poate spune şi despre pierderi, pe care munca salariată le-a încasat din plin, mai ales în ultimii 4-5 ani, de când cu criza, în timp ce capitalul le-a ascuns frumuşel sub preş cu ajutorul marilor instituţii financiare internaţionale (pentru date relevante, grafice şi evoluţii a se citi Pierre Larrouturou, Le Livre Noir du Libéralisme, care e apărută înainte de Criză - neputând fi acuzată, aşadar, de părtinire).

Legat de principiul #2, şi situaţia României, să spunem doar că în Top 300 Capital averile cumulate ale primilor 10 bogătani din România reprezintă echivalentul a 19,8 milioane de salarii medii (brute) pe economie. Altfel zis, cu valoarea averii cumulate a primilor 10 bogătani din top 300 s-ar putea plăti lefurile a 1,6 milioane de salariaţi timp de un an de zile.

Toate ca toate, dar în 1989 nu exista nici pe departe discrepanţa asta uriaşă dintre munca salariată şi capital: primii 10 bogaţi ai României NU puteau plăti în nici un caz leafa pe un an pentru o treime din angajaţii României!

Diferenţa esenţială dintre o schemă Ponzi şi sistemul public de pensii e dată de faptul că în timp ce o schemă Ponzi se epuizează foarte repede prin cooptarea tuturor participanţilor eligibili, un sistem public de pensii beneficiază permanent de noi intrări în sistem (tinerii) dar şi de ieşiri permanente (moartea bătrânilor) şi, în plus, de o creştere constantă şi inexorabilă a productivităţii generaţiilor tinere faţă de cele bătrâne (astfel încât un job din 2011, beneficiind de tehnologia din 2011, produce mult mai multă bogăţie decât unul din 1970, beneficiind de tehnologia din 1970).

Problema sistemului nostru public de pensii provine, aşadar, din faptul că la capătul a 20 de ani bezmetici, marcaţi de încălcarea brutală a ambelor principii de mai sus şi desăvârşiţi cu graţie de regimul lui Băsescu, economia e incapabilă să mai introducă tineri în sistem. Altfel zis, nu se creează noi locuri de muncă. Şi tot asta e şi problema sistemului de pensii din ţările occidentale, însă acolo cauza e diferită (externalizarea a sute de mii de joburi productive în ţările sărace) şi efectele mai puţin dramatice, pentru că falimentul pieţei muncii nu a fost însoţit de un jaf generalizat al tuturor resurselor ca în România.

Iar dacă se produc, acele locuri de muncă plătesc orice altceva - dar nu salarii corelate cu profiturile înregistrate de capitalul care a produs acel loc de muncă!

Spunând că sistemul public de pensii e nesustenabil politicienii îşi ascund de fapt prostia, incompetenţa şi corupţia.