21.11.10

Uite-aşa se naşte susţinerea unui partid fascist: din şomaj + un stat slab

Citim în "Adevărul" că organizaţia Noua Dreaptă va organiza nişte patrule civile pe străzile Braşovului pentru apărarea ordinii publice.

Pentru cine nu ştie ce e Noua Dreaptă, să spunem pe scurt că e o mică organizaţie de inspiraţie legionară care se chinuie de vreo 10-11 ani să iasă la lumină. Cum în România mesajul naţionalist şi autarhic a fost în general comunicat în ultimii 20 de ani de fanfaroni precum C. V. Tudor şi Gigi Becali, care beneficiau ba de expunere mediatică, ba de bani, ba de ambele, un partid de buzunar (sau ce o fi el) precum Noua Dreaptă nu a avut nici o şansă de afirmare. Ba chiar, la un moment dat, Gigi Becali a utilizat direct simbolistică legionară reuşind, şi cu ajutorul banilor de care dispune, să scoată 2-3% pe la alegerile la care a participat.

Contextul actual e ideal însă pentru asemenea partiduleţe de inspiraţie legionară. Nu ai nevoie de mulţi bani ca să faci nişte gesturi zgomotoase şi cu priză la public, aşa cum făceau pe vremuri legionarii. E suficient ca ND să găsească 10 voluntari în toate oraşele majore (şi vreo 50 în Bucureşti, adică 10 pentru fiecare sector - exclus Ferentariul, unde nu cred că ar avea tupeu să intre) pentru a câştiga o notorietate cvasi-gratuită. Cu un şomaj în rândul tinerilor care a trecut de multă vreme de nivelul de alarmă, rezervorul de lumpeni fără căpătâi care să se joace de-a patrulele civile în lipsă de ocupaţie e asigurat. Cu un stat ale cărui instituţii nu-şi fac treaba, rezervorul de "cauze" pentru care "să lupţi" e, iarăşi, asigurat.

Problema cu atitudinea ND e că un asemenea gest canalizează greşit energiile cetăţeneşti şi îndeamnă la substituirea instituţiilor statului fiind, din cauza asta, profund anti-democratic. Şi stupid, la urma urmei. Nu trebuie să re-inventăm o instituţie care să asigure ordinea publică. Avem o asemenea instituţie, dar ea nu-şi face treaba. De aceea trebuie să vedem cum putem perfecţiona instituţia pe care o avem deja, cum s-o facem să-şi facă treaba. Dacă ar avea ceva minte în cap, indivizii din ND dispuşi să lupte pentru o cauză dreaptă (să poţi trăi liniştit în oraşul tău reprezintă, fără îndoială, o cauză pentru care merită să lupţi) ar trebui să organizeze presiuni asupra autorităţilor locale şi să se pună în fruntea unei mişcări civice care să le dea cu ouă în cap autorităţilor locale până când acestea îşi vor face treaba: poliţie, poliţie comunitară, chiar şi parlamentarii locali care probabil trec în dorul lelii pe la birourile locale şi vor mai trece abia prin 2012, când trebuie să fie iar alegeri.

În România politicienii şi autorităţile îşi fac de cap pentru că oamenii, românii în general, sunt mămăligi şi nu-i trag la răspundere (ba chiar în cazul unuia ca Băsescu se găsesc 45% să-l şi voteze pe bune în ciuda faptului că şi-a demonstrat cu vârf şi îndesat incompetenţa peste tot pe unde a fost: Ministerul Transporturilor, Primăria Bucureştiului, primul mandat de preşedinte). Soluţia nu e să inventăm structuri paralele, redundante, ci să le dăm cu ouă în cap reprezentanţilor instituţiilor deja existente până când aceştia decid să-şi facă treaba pentru care au fost aleşi (sau numiţi) sau, dacă nu, să-i lase pe alţii mai buni în locul lor.

Niciun comentariu: